Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 70/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținerea măsurii arestării preventive -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 70
Ședința publică din 16 februarie 2009
PREȘEDINTE: Motan Traian
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Suceava
reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații,fiul lui și, născut la data de 08 august 1961 în com. Straja, județul S, fiul lui și, născut la data de 12 martie 1965 în com. Straja, jud. și, fiul lui și, născut la data de 06 iulie 1980 în com. Straja, județul S, toți în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală - în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales și inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, părătorii inculpaților recurenți arată că nu mai au alte probe de solicitat.
Instanța, constatând recursurile în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului și pe fond, continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, măsuri mai puțin coercitive dar care ar asigura scopul de prevenție necesar desfășurării cercetării judecătorești.
Arată că unicul temei reținut de către instanța de fond pentru menținerea stării de arest a inculpatului este cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținându-se că lăsarea în libertate a acestuia ar putea prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Pentru a atrage incidența acestui articol, consideră că era de datoria instanței de fond să identifice în mod direct și nemijlocit un pericol concret, incident prin lăsarea în libertate a inculpatului. Simpla determinare generică a unui pericol incident prin lăsarea în libertate a inculpatului nu atrage aplicarea dispozițiilor art. 148 lit. f Cod procedură penală, instanța de fond trebuia să determine acea stare de pericol, acea stare viitoare, potențial periculoasă și iminentă care ar fi incidentă prin lăsarea în libertate a inculpatului.
motivare a incidenței art. 148 lit. f Cod procedură penală este atât de vehiculata rezonanță socială negativă a faptelor comise. Consideră că legea este unicul izvor de drept, practica instanțelor de judecată, precedentul judiciar are rol pur consultativ, instanța fiind ținută să accepte sau să înlăture o anumită motivare, chiar dacă aceasta emană de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În speță, cere să se înlăture această motivare, care în opinia sa nu face altceva decât să eludeze voința legiuitorului care a modificat în mod succesiv conținutul fostului articol 148 lit. h - actual f Cod procedură penală tocmai în sensul determinării unui pericol social numit, direct și lipsit de echivoc. Practica s-a schimbat în acest sens, această rezonanță negativă este preluată dintr-un tratat de drept procesual penal din anii `70 și vrea să creadă că percepția asupra normelor procedurale/procesuale s-a schimbat de atunci până în prezent. Această rezonanță socială negativă este preluată și grefată în mod artificial prin practica instanțelor de judecată, generând arbitrariul în aprecierea măsurilor preventive, în speță a arestării preventive.
Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție revine de la această optică și prin decizia nr. 258 din 05 ianuarie 2008 arată că se poate reține incidența art. 148 lit. f doar în cazul determinării unui pericol social concret, a probelor care conduc la un pericol concret pentru ordinea publică și, de asemenea, să se facă vorbire despre conținutul acestor probe și cum conduc ele la ideea existenței unui pericol concret pentru ordinea publică.
În situația în care ar accepta rezonanța socială negativă, tot Înalta Curte de Casație și Justiție învederează, în decizii succesive, faptul că se poate reține rezonanța socială negativă ca motiv al incidenței temeiului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală doar în imediată proximitate temporală a momentului consumării infracțiunii, trecerea timpului atenuând în percepția societății civile efectele infracțiunii, a faptei antisociale și conduce la stingerea acestei rezonanțe sociale negative, ceea ce înseamnă pierderea interesului societății civile pentru fapta respectivă.
Arată că a motivat stingerea rezonanței sociale negative, însă instanța de fond s-a exprimat foarte plastic luând referirea mea la presă "câinele de pază al societății", ceea ce nu a spus.
Pentru a demonstra stingerea acestei rezonanțe sociale negative trebuie să facă apel la anumite chestiuni și crede că mijloace mass media prin structura lor vând informații de interes pentru societatea civilă. În momentul în care o anumită chestiune își pierde interesul pentru societatea civilă, aceasta nu mai este reflectată de mijloacele media și pe cale de consecință conduce la concluzia stingerii acestei rezonanțe sociale negative, în situația în care a existat vreodată.
Apreciază că în speța de față, ținând seama de faptul că aceasta nu mai este reflectată în presă, societatea civilă și-a pierdut interesul, rezonanța socială fiind stinsă.
Tot legat de această rezonanță socială negativă, în opinia sa și este o practică generalizată, instanța de fond nu face altceva decât să instituie decât o prezumție relativă instituită judiciar și nu legal, cum ar fi fost normal. Săvârșirea presupuse fapte de către o presupusă persoană generează în opinia instanței de fond, fără a necesita niciun fel de altă probă, o rezonanță socială negativă.
Orice persoană, orice component al societății civile - când i se aduce la cunoștință încălcarea unei norme de conviețuire socială are o reacție negativă, de respingere față de acea atitudine antisocială. Este o reacție normală și în situația în care nu ar avea această reacție, orice persoană ar avea probleme psihice mari.
Această reacție de respingere a fiecărui membru al societății civile nu este egală cu rezonanța socială negativă. Pentru a exista rezonanță socială negativă această stare de respingere, această stare de interes trebuie să fie generală și puternică. Trebuie să se regăsească în rândul întregii societăți civile, ceea ce se poate demonstra prin dezbateri, prin discuții.
Această stare de rezonanță socială negativă trebuie probată, nu se prezumă și nu este totuna cu respingerea de către o persoană luată individual și condamnarea unei atitudini antisociale. Această rezonanță trebuie să fie generalizată și majoră. Ori, aceste chestiuni se probează.
Din conținutul dosarului nu există la termenul de judecată la care ne referim și la care s-a menținut starea de arest a inculpatului, pe baza acestei rezonanțe sociale negative nicio probă, niciun indiciu cu toate că ne aflăm la cercetarea judecătorească și potrivit art. 681ar trebui să ne referim la probe și nu la indicii, deoarece la indicii se poate referi doar în faza de urmărire penală sau cercetări prealabile. Nu există nici măcar un indiciu care să vorbească de rezonanța socială negativă ca temei al incidenței art. 148 lit. f Cod procedură penală.
ca instanța să nu accepte instituirea unei prezumții relative pentru că Parchetul în toate propunerile de arestare preventivă, de prelungire și menținere a stării de arest face referire la această rezonanță socială negativă, neindicând niciun element de probă pe care această rezonanță socială negativă să fie susținută.
Există indicii de la societatea civilă care să ne arate faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de incertitudine, de respingere, de revoltă din partea societății civile. Aceste chestiuni sunt prezumate și nici măcar motivate coerent și pertinent de către instanța de fond.
Motivarea instanței de fond este surprinzătoare. Aceasta reține că rezonanța socială negativă este generată de modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor, de funcționare a grupului infracțional organizat în care inculpații aveau atribuții bine determinate, deci în această fază - înainte de încheierea dezbaterilor - instanța determină aceste chestiuni, respectiv vinovăția, faptul că inculpații au săvârșit fapta prevăzută de legea penală. Urmările faptelor comise este o motivare vizând condamnarea inculpaților, este o motivare pe pericolul social al infracțiunii și implicit instanța de fond determină vinovăția, urmările produse, modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor. Se întreabă pentru ce să se continue cercetarea judecătorească și să se administreze o multitudine de probe admise de către instanța de fond, dacă aceste chestiuni sunt determinate?.
Aceste elemente țin de pericolul social al faptelor în sensul art. 17 Cod procedură penală. Deci, o faptă prevăzută de legea penală ce prezintă pericol social. Sunt elemente componente ale pericolului social al infracțiunii, nu ale pericolului concret pentru ordinea publică incident prin lăsarea în libertate a unei persoane. În situația în care se va reține motivarea instanței de fond, se prezumă existența unei rezonanțe sociale negative existentă doar prin simpla presupusă săvârșire a faptei de către o persoană.
Este o rezonanță socială negativă, ceea ce este o prezumție relativă. Apărarea trebuie să combată această considerație nesusținută pe niciun fel de probe.
Se motivează pe pericolul social al faptei presupus comise de către inculpat, fiind exact prevederea art. 148 lit. h - prezintă pericol social.
Art. 62 Cod procedură penală statuează că instanța lămurește cauza sub toate aspectele ceea ce conduce la concluzia că și sub aspectul măsurilor preventive pe bază de probe, nu pe bază de indicii sau de prezumții.
Nu poate să demonstreze netemeinicia probelor atâta timp cât aceste probe nu există, ceea ce trebuie să facă este să combată doar o rezonanță socială negativă. Aceasta din urmă este motivată de către instanță prin două aspecte și anume: recrudescența fenomenelor infracționale de acest tip. Precizează că din cunoștințele sale, răspunderea penală este personală, că măsurile preventive se apreciază în considerarea persoanei și în considerarea unor anumite aspecte legate de aceasta. Faptul că anumite infracțiuni, un anumit tip de infracțiuni au luat o amploare la un moment dat nu trebuie combătută prin intervenția instanței de judecată, existând pârghii în mâna legiuitorului. Există exeple concrete și anume în momentul în care a crescut rata infracționalității legate de infracțiunile de sustragere de material petrolier, legiuitorul a intervenit, a mai introdus o calificantă și s-a stopat acest fenomen. Ca atare, sunt pârghii în mâna legiuitorului și nu necesită intevenția practicii judiciare, a instanțelor de judecată și cu atât mai mult nu pot fi reținute ca motiv al plasării în detenție a unor persoane. Sunt chestiuni ce țin de ordinea socială în general și care impun intervenția legiuitorului.
O altă chestiune motivat tot surprinzător de către instanța de fond este cea legată de starea de alertă în care au fost plasate organele poliției de frontieră pentru securizarea frontierelor de stat ca efect al săvârșirii infracțiunilor de către inculpați. Arată că aceste organe sunt plătite pentru a sta în stare de alertă, aceasta este meseria lor. Instanța de fond mai urma să motiveze starea de disconfort pe care o generează magistraților judecarea dosarelor având ca obiect această infracțiune.
Ca atare, starea de alertă a organelor de poliție nu poate fi reținută ca motiv al incidenței art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Dosarul de față este format prin disjungerea unui dosar mai amplu, în care s-a disjuns față de un număr de 30 și ceva de făptuitori, învinuiți, fiind trimiși în judecată doar cei trei inculpați în stare de arest preventiv, iar probatoriul propus de DIICOT se rezumă la patru martori, unul cu identitate reală, trei sub o altă identitate.
La două termene consecutive martorii sub o altă identitate au fost citați la sediul DIICOT, toți trei. La al doilea termen de judecată, DIICOT-ul care avea obligația directă/legală/impusă de a asigura prezența acestor martori vine doar cu un singur martor, nemotivând în niciun fel lipsa celorlalți. Consideră că aceasta este pasivitate din partea DIICOT-ului.
Atât art. 6 din CEDO cât și jurisprudența CEDO și jurisprudența națională statuează faptul că o persoană are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil, aspect prevăzut și în art. 20 din Constituție.
În momentul în care judecarea unei cauze trenează independent de vreo culpă din partea inculpaților se produce o vătămare gravă a drepturilor procesuale și libertăților individului, vătămare care poate fi acoperită doar prin punerea în libertate a acestuia.
Soluționarea dosarului trenează numai și numai din culpa exclusivă a DIICOT-ului, care nu și-a îndeplinit obligația de a asigura prezența martorilor cu identitate protejată.
Se sancționează cu plasarea în detenție a unor persoane o culpă a organelor statului. Se încalcă dreptul la un proces judecat într-un termen rezonabil din culpa exclusivă a DIICOT-ului. să se constate pasivitatea acuzatorului în acest caz și faptul că soluționarea cauzei trenează din cauza acestei pasivității și pe cale de consecință să dispuneți continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate.
Un ultim aspect vizând oportunitatea este faptul că instanța de fond în mod judicios a admis ca probatoriu pentru stabilirea nemijlocită a situației de fapt audierea în calitate de martori a tuturor persoanelor față de care s-a dispus disjungerea în faza de urmărire penală, pentru că declarațiilor martorilor cu identitate protejată fac referire la faptul că au auzit de la
Pentru stabilirea nemijlocită a situației de fapt, ținându-se seama că se reține și o infracțiune mijloc de grup infracțional organizat ai cărei membri ar fi fost și persoanele față de care s-a dispus disjungerea, este necesară audierea tuturor acesor persoane. Se citează doar câte doi sau trei martori la fiecare termen de judecată, în acest mod - independent de culpa inculpatului procesul va trena, cercetarea judecătorească va fi de amploare și va mult în timp.
Față de aceste aspecte, consideră că se încalcă dreptul la un proces rezonabil și singura modalitate în care s-ar putea repara această încălcare este prin punerea în libertate a persoanei, ținând seama că infracțiunea scop este o infracțiune de prejudiciu și inculpații au fost în stare de arest preventiv mai mult de 180 de zile.
Ținând seama de acest lucru, termenul rezonabil în care inculpații au fost arestați preventiv este depășit cu mult, motiv pentru care apreciază că trebuie să se dispună continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate, aceasta fiind soluția optimă, soluția echidistantă.
În subsidiar, față de aspectele arătate anterior cere să se considere că temeiurile s-au modificat și anume faptul că lucrările dosarului trenează independent de voința inculpatului, că necesită un probatoriu complex, ce necesită o durată lungă în timp, măsura arestării preventive nu mai este oportună, motiv pentru care solicită înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, măsuri mai puțin coercitive dar care ar asigura scopul de prevenție necesar desfășurării cercetării judecătorești și care prin măsurile corelative foarte clar arătate, aceea de a nu părăsi localitatea, de a se prezenta la organele de poliție, de a anunța orice deplasare, deci măsurile corelative de restrângere a libertăților ar asigura buna desfășurare a cercetării judecătorești și prin măsura de constrângere psihică pentru că inculpatul știe că în momentul în care nu respectă aceste măsuri se revocă înlocuirea arestării preventive.
În concluzie, solicită admiterea recursului și continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate.
Avocat, pentru inculpatul, supune atenției Curții de Apel o situație care ar trebui să conducă la desființarea încheierii prin care s-a menținut arestarea preventivă și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Precizează că inculpații sunt lipsiți de libertate în baza unui mandat de arestare emis de un judecător, mandat emis în baza unei încheieri de ședință. În încheierea de ședință inițială și în mandatul de arestare în mod obligatoriu s-a trecut durata arestării preventive, de la data de până la data de, conform art. 146 alin. 10 Cod procedură penală. La art. 151 Cod procedură penală sunt detaliate elementele pe care trebuie să le conțină mandatul de arestare. În acest articol nu apare și durata - ca element obligatoriu al conținutului mandatului de arestare. În schimb la alin. 10 este foarte clar stabilit - mandatul cuprinde în mod obligatoriu pe lângă prevederile art. 151 și durata pentru care este dispusă arestarea preventivă a inculpatului.
Pe tot parcursul procesului penal, din momentul în care s-a emis mandatul de arestare cu o durată dată, de la data dela data de, nici prelungirile de arestare și nici menținerile de arestare preventivă prin încheiere nu s-a specificat clar durata. Pentru că numai în felul acesta se poate face un control asupra legalității duratei arestării preventive. În această situație nu s-a procedat de către magistrat așa cum cere textul de lege.
În acest moment la dosar nu se cunoaște, ca efect al prelungirilor și menținerilor arestărilor preventive succesive, în situația în care citim încheierea când începe și când expiră ultima menținere de arestare preventivă. Susține că în mod eronat nu s-a trecut durata menținerii arestării preventive de către judecător și sub acest aspect solicită desființarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunța asupra duratei, pentru că legiuitorul nu a spus obligatoriu 60 de zile. Potrivit sintagmei legiuitorului "înainte de 60 de zile", judecătorul verifică legalitatea menținerii arestării preventive, dar durata trebuie clar, pe zile, de la data de - la data de. Consideră că trebuie trimisă cauza spre rejudecare pentru a se preciza în mod clar și concis durata pentru care se menține durata măsurii arestării preventive în condițiile în care, din momentul în care s-a emis mandatul de arestare de judecătorul care a dispus arestare și care în încheiere a consemnat exact durata, ca și în mandatul de arestare, ulterior nu s-a mai precizat deloc această durată. După cum se știe, la arestarea preventivă se ia în calcul și prima și ultima zi. În acest fel, nu poate să știe sigur, nu poate verifica dacă calculul s-a făcut corect sau nu. Inculpații sunt arestați de 180 de zile și ar trebui să studieze toate încheierile de ședință pentru a verifica dacă la ora actuală inculpații sunt sub arest preventiv legal sau nu?
În ceea ce privește chestiunile pe fond solicită a se avea în vedere că la alegerea măsurii arestării preventive, art. 136 alin. 8 Cod procedură penală este extrem de clar și printre alte criterii trebuie ținut cont și de situația inculpatului, respectiv vârsta inculpatului, antecedente și alte situații privind persoana inculpatului. Arată că nu înțelege de ce s-a schimbat practica curții potrivit cărora oamenii erau arestați până în momentul în care dădeau prima declarație după care se considera că nu mai persista acea stare de pericol și inculpații erau judecați în stare de libertate. Solicită se aibă în vedere caracterizările eliberate de Primăria comunei de domiciliu al inculpatului și de la Postul de Poliția din comună din care rezultă că inculpatul este un cetățean model. Deși pe parcursul prelungirilor de arestare, DIICOT a invocat o stare de pericol din partea acestui cetățean care este căsătorit, are 3 copii minori și caracterizat ca un cetățean model al comunei, este caracterizat ca un terorist, că are cuțit. S-a ridicat un cuțit de vânătoare (conform celor la ) - nu știe dacă poate să fie un cuțit de vânătoare - și acel cuțit poate să determine o stare de pericol din partea inculpatului. Consideră că situația personală a inculpatului (există documente la dosar din care rezultă că soția inculpatului suferă de inimă, în stare foarte gravă, există documente care provin de la instituții spitalicești din B) - 180 de zile cât a fost arestat inculpatul sunt suficiente și există posibilitatea de înlocui măsura, sens în care solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de nu părăsi țara ori localitatea.
Avocat, pentru inculpatul, așa cum au precizat și colegii, de principiu au fost stabilite și s-au motivat desfășurat condițiile în care nu se impune menținerea arestării preventive pentru cei 3 inculpați. Dorește să precizeze dacă este oportună menținerea acestei măsuri pentru inculpatul. Astfel cum a fost catalogat în ultima ședință când a fost audiat ultimul martor sub acoperire, inculpatul s-ar face vinovat că ar fi unul din principalii i ai acestui grup. Martorul care a fost audiat prin sisteme științifice a precizat că tot ce știe legat de acest dosar le știe de la celelalte persoane i, persoane care formează un alt dosar disjuns din prezentul.
În situația în care se va stabili că a comis această infracțiune sau se conturează o premisă a comiterii acestei infracțiuni, de a fi într-un așa numit grup organizat, solicită a-i fi aplicat inculpatului același tratament, în sensul de a fi pus în libertate și a i se schimba măsura arestării preventive în măsura obligării de nu a părăsi țara ori localitatea, cu tot ceea ce derivă din această situație.
Așa cum a fost motivată încheierea magistratului de la prima instanță, consideră că acesta s-a antepronunțat, vis-a-vis de grup, de participarea tuturor, cu toate că gama probelor care au fost admise în instanță nu a fost terminată, nu au fost audiați toți martorii. Se întreabă dacă martorul sub acoperire, dacă a avut nevoie de o garnitură "de 12 persoane de la, de la toate celelalte formațiuni"), ca să-l apere, ca și cum ar fi fost un pericol că a venit să depună această declarație iar cei 3 inculpați au avut garda și atât. De unde emana pericolul? Să nu-l linșeze ceilalți care- cunosc sau din faptul că ei sunt legați și i-ar putea face ceva. Prezumția de nevinovăție este un principiu de drept și trebuie respectat.
Inculpații sunt pasibili de pedeapsă. Dacă va fi cazul fiind condamnați, vor sta în penitenciar, dar până atunci consideră că lăsarea în libertate a inculpaților nu are un pericol social concret. Faptul că este orfan, că stă în familia fratelui, care are o familie numeroasă, faptul că îl ajută în gospodărie, la întreținere, faptul că este cu totul altă persoană decât cea descrisă în rechizitoriul Parchetului, sunt chestiuni de dovadă. Solicită să se compare modul cum acel pericol social personal îl au cei 3 inculpați cu cel al inculpaților care sunt în stare de libertate și sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni mult mai grave.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică arată că această sintagmă nu este explicată în nicio lege penală sau civilă. Explicația dată acestei sintagme în explicativ al limbii române se referă la pericolul pentru viața politică, economică și ordinea publică a societății. În speță, din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă că au fost afectate grav valorile sociale ale vieții economice prin prejudiciul cauzat statului, ca urmare a neplății accizelor, valoarea ridicându-se la peste 7 miliarde de lei vechi, iar ordinea publică face referire la valorile ocrotite de lege vizând securitatea frontierelor (având în vedere faptul că România reprezint ă granița Uniunii Europene cu Europa de ) și la valorile sociale referitoare la activitatea poliției de frontieră. Este adevărat că datoria polițiștilor de frontieră este aceea de a apăra frontierele României însă, așa cum rezultă din probatoriul acestui dosar și față de situația că pe rolul instanțelor se află un număr mare de astfel de dosare, aceste fapte arată fenomenul infracțional instaurat la granița cu Ucraina. Deci organele de cercetare penală și instanțele judecătorești sunt chemate să stârpească acest fenomen, pentru că traficul de țigări a ajuns la nivelul nedorit de fenomen infracțional.
Nu poate să nu facă referire într-o analiză procesual penală la pericolul social al faptelor comise. În acest sens, trebuie să se constate că aceste infracțiuni sunt catalogate de legiuitorul român ca fiind fapte de criminalitate organizată în concordanță cu legislația europeană, pericolul lor rezidând din limitele de pedepse pe care legiuitorul a înțeles să le aplice acestor fapte.
Referitor la analiza criminologică care vizează persoanele inculpaților, toți sunt prezentați de apărătorii lor ca fiind persoane oneste, care într-adevăr beneficiază până la judecarea pe fond și în căile de atac de prezumția de nevinovăție, însă pentru ca instanța să-și facă un tablou al amplorii acestui fenomen și a influențelor pe care inclupțaii din boxă le au în afară dă citire adresei Inspectoratului Județean de Poliție din care rezultă că la data de 05 februarie 2009 la Postul de Poliție a fost identificată adresa nr. 31/22.10.2008 reprezentând solicitarea Baroului S - Cabinet avocat - de a elibera o caracterizarea referitoare la comportamentul în familie și societate a numitului, cercetat în stare de arest de către DIICOT. La 23.10.2008 Postul de Poliție comunică solicitantului datele de stare civilă ale persoanei în cauză, situația familială, precum și faptul că la această unitate nu a fost cercetat penal sau contravențional și că are o comportare bună în familie și societate.
Față de această situație IPJ S, având în vedere că au fost încălcate prevederile art. 57 lit. d din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului constând în aceea că agentul și-a depășit atribuțiile de serviciu prin comunicarea datelor precizate în adresă, prin dispoziția șefului IPJ S nr. 24/05.02.2009 s-a declanșat procedura cercetării prealabile față de agentul șef principal, șeful Postului de Poliție, adresă pe care o depune la dosarul cauzei. Precizează că referirile la persoana inculpaților se găsesc în cazierul judiciar și nu în recomandări date de către organele de poliție.
În concluzie, apreciază că în continuare sunt date condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală atât sub aspectul limitei de pedeapsă, cât mai ales sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică. Pe cale de consecință, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați și menținerea încheierii primei instanțe.
În ceea ce privește cererea de casare cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, pune concluzii de respingere a acesteia ca nefondată, arătând că la art. 160 Cod procedură penală se precizează că în cursul judecății instanța pune în discuție menținerea arestării preventive din 60 în 60 de zile, fără a se elibera vreun mandat de arestare preventivă.
În replică, avocat arată că reprezentanta parchetului este în eroare deoarece nu a spus că de fiecare dată trebuie emis un nou mandat de arestare, ci că în încheierea de ședință trebuie să se regăsească durata pentru care în cursul urmăririi penale se prelungește măsura arestării, respectiv de la data de la data de.
În mod identic și firesc este ca și menținerea arestării preventive în cursul judecății să fie determinată de două date fixe, deci de data când începe și data când se termină, pentru a avea elementul de care să se lege și apărarea.
Vizavi de cealaltă chestiune, apărarea face o adresă oficială conform tuturor legilor democrației și cere unei autorități publice să caracterizeze o persoană, iar acuzarea se sesizează cu privire la răspunsul primit. Precizează că în aceeași manieră va proceda și el, sesizând Consiliul Superior al Magistraturii pentru a ne comunica dacă procurorul poate să procedeze în maniera specifică anilor `50, adică procurorul nu face probe în apărare așa cum prevede art. 220 Cod procedură penală în care se menționează foarte clar că procurorul trebuie să facă probe în cursul urmăririi penale atât în favoare cât și în defavoare. Procurorul nu s-a gândit sub nicio formă să-i caracterizeze cumva pe inculpați și să facă probe reale privind situația inculpaților.
În replică, avocat arată că vrea să lămurească două aspecte ce reies din expunerea reprezentantei parchetului legate de recrudescența fenomenului infracțional.
Faptul că fenomenul infracțional a cunoscut o recrudescență, organele statului fiind nevoite să aibă o reacție puternică, practica juridică statuează că această reacție puternică a organelor statului înseamnă descoperirea respectivelor fapte antisociale și deducerea celor vinovați judecății, nu arestarea preventivă.
O altă chestiune este cea referitoare la faptele care sunt de o gravitate deosebită, motiv pentru care sunt în categoria infracțiunilor de crimă organizată și sunt date în competența DIICOT-ului. Precizează că infracțiunea de contrabandă în formă calificată este dată în competența DIICOT-ului deoarece este legată de locul consumării infracțiunii. Ținând seama că este vorba de o infracțiune care implică cooperarea mai multor structuri ale statului, acesta este motivul pentru care această infracțiune este dată în competența unui organ care poate coordona.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate; arătând că are 4 copii minori iar soția este plecată la muncă în Germania.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, precizează că este de acord cu concluziile apărătorului său și solicită să fie cercetat în stare de libertate deoarece are 3 copii minori și soția sa necesită o operație.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Dezbaterile asupra cauzei au fost înregistrate în sistem audio conform dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 februarie 2009 Tribunalului Suceava în dosarul nr- s-a amânat cauza privind pe inculpații, și pentru data de 11 martie 2009 și s-a amânat pronunțarea privind menținerea arestării preventive a inculpaților pentru data de 12.02.2009.
Prin încheierea din 12 februarie 2009 Tribunalul Suceavas -au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților cu cea a obligării de a nu părăsi țara prev. de art. 1452Cod procedură penală și în baza art. 3002și art. 160 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a acestora, cu motivarea că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării.
Împotriva acestei încheieri cei trei inculpați au formulat recurs, pe care nu l-au motivat în scris susținându-l oral prin apărători aleși, solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și cercetarea lor în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării cu cea a obligării de a nu părăsi țara.
Avocat pentru inculpatul a solicitat și casarea încheierii cu trimitere la tribunal, pentru a se preciza data când începe menținerea arestării și data când se sfârșește această măsură.
Toți inculpații prin apărătorii aleși au susținut în recursurile declarate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, cu referire specială la pericolul concret pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică și care nu a fost dovedită în cauză.
Examinând recursurile de față Curtea constată că sunt nefondate.
Câtă vreme, potrivit art. 160 Cod procedură penală, în cursul judecății (cum este în speță) instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile doar legalitatea arestării preventive, fără a se preciza în cazul menținerii măsurii, a duratei, limitată în timp, critica formulată sub acest aspect apare ca nefondată urmând a fi înlăturată, ca atare.
Pe fondul criticilor formulate se constată că, prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava nr. 17D/P/2008 din 01.12.2008, inculpații: a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003; cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal, contrabandă, faptă prev. de art. 270 rap la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 75 lit. c Cod penal,trecere ilegală a frontierei de stat a României, faptă prev. și ped. de art. 70 alin.1 din nr.OUG105/2001 aprobată prin Legea 243/2002 și modificată de Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 75 lit. c Cod penal șinerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. 1 și 3 Cod penal, toate cu aplic.art. 33 lit. a Cod penal, iar inculpații și, zis "", au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003; cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal,contrabandă, faptă prev. de art. 270 rap la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 75 lit. c Cod penal, trecere ilegală a frontierei de stat a României, faptă prev. și ped. de art. 70 alin.1 din nr.OUG105/2001 aprobată prin Legea 243/2002 și modificată de Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 75 lit. c Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, începând cu luna aprilie 2008 inculpatul, împreună cu, zis "", cetățeanul ucrainean și cetățeanul ucrainean, au constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat în scopul introducerii în țară peste frontiera "", prin zonele de frontieră adiacente localităților și Straja în dreptul SF 736 - SF 747 unor cantități însemnate de țigări de proveniență ucraineană.
Prin încheierile nr. 49A din 06 septembrie 2008, 50A din 07 septembrie 2008 și nr. 56 din 07 septembrie 2008 ale Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților sus-menționați pe o perioadă de 29 de zile și emiterea mandatelor de arestare preventivă, motivat de faptul că sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute în art.143 Cod procedură penală, întrucât din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, dar și cazul prev. de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, conform căruia: "există date că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", măsuri ce au fost prelungite ulterior.
Potrivit art. 3002și 160 Cod procedură penală în cauzele cu arestați instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării, dar nu mai târziu de 60 de zile și când constată că temeiurile care au determinat luarea acesteia impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea măsurii.
În cauză, așa cum în mod just a reținut și tribunalul, există indicii temeinice, în sensul art. 681Cod procedură penală că inculpații au comis faptele supuse judecății: declarații ale inculpaților, declarații de martori, declarațiile învinuiților, proces-verbal de conducere în teren și reconstituire a traseului, constatări tehnico-științifice balistice a armelor și munițiilor ridicate la 06.09.2008 cu ocazia perchezițiilor efectuate la domiciliile mai multor inculpați, procese-verbale de supraveghere, înregistrări ale convorbirilor telefonice, etc. fapte pentru comiterea cărora legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl reprezintă, acesta este relevat atât de natura faptelor comise, care prezintă o periculozitate sporită în condițiile desfășurării organizate a activității infracționale, dar și a contribuției majore (fiind cei care au constituit grupul organizat) a acestora în ansamblul ilicit, cât și de consecințele săvârșirii lor, încurajându-se obținerea de foloase materiale importante, într-un timp foarte scurt și prin încălcarea legii.
Există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, prin amploarea pe care au căpătat-o, prin urmările produse, prin numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită, conduc prin însăși comiterea lor, la crearea unei tulburări, unei stări de insecuritate în rândul societății civile și care reclamă luarea de măsuri urgente în vederea restabilirii echilibrului încălcat și apărarea valorilor sociale ocrotite de lege. Printre acestea se înscriu și cele de crimă organizată, astfel cum este cazul în speță. Chiar și jurisprudența CEDO acceptă în astfel de cazuri privarea temporară a unei persoane de libertate în astfel de situații, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Or, intervalul scurs de la data luării acestei măsuri (06.09.2008) nu a fost suficient pentru a diminua până la stingere tulburarea cauzată în rândul societății civile, prin faptele lor culpabile, subzistând astfel și în prezent pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea lor în libertate (chiar și în condițiile interzicerii dreptului de a părăsi țara/localitatea) l-ar prezenta.
Apoi nu trebuie omisă împrejurarea că la domiciliul inculpatului s-au găsit arme și muniții deținute ilegal, iar raportat la numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională, multitudinea de infracțiuni pentru care sunt cercetați inculpații, complexitatea cauzei, fac ca cele circa 4 luni de când a fost luată măsura preventivă să nu contravină principiului soluționării procesului într-un termen rezonabil.
Criticile precum greșita încadrare a faptelor, lipsa unor elemente constitutive ale infracțiunilor, lipsa de dovezi, neconcretizarea precisă a prejudiciului sunt chestiuni ce trebuie soluționate odată cu fondul cauzei, ele neputând fi analizate și soluționate în prezenta fază procesuală, după cum aspectele de natură personală, familială invocate ar putea face obiectul unor circumstanțe atenuante facultative.
Din aceleași considerente nici solicitările de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a interdicției de a părăsi țara/localitatea nu se justifică.
Concluzionând, față de faptul că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpaților nu au dispărut după trimiterea lor în judecată, în mod just tribunalul a menținut această măsură preventivă și a respins cererile de înlocuire a acestei măsuri cu una din măsurile preventive a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451Cod procedură penală sau localitatea, prev. de art. 145 Cod procedură penală.
Așadar, încheierea atacată fiind legală și temeinică recursurile de față urmează a fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 38515pct. 1 lit. e Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații,fiul lui și, născut la data de 08 august 1961 în com. Straja, județul S, fiul lui și, născut la data de 12 martie 1965 în com. Straja, jud. și, fiul lui și, născut la data de 06 iulie 1980 în com. Straja, județul S, toți în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală - în dosarul nr-.
Obligă inculpații să plătească statului câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. Tr.
Dact.
5 ex./17.02.2009
Jud. fond:
Președinte:Motan TraianJudecători:Motan Traian, Maierean Ana, Andronic Tatiana
