Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 732/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 732

Ședința publică de la 13 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 3: Constantin Costea

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 8.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare punerea în libertate a inculpatului, încheierea atacată fiind nelegală, inculpatul nu prezintă pericol social concret pentru societate, în timpul urmăririi penale s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, inculpatul fiind trimis în judecată în calitate de complice, nu are date declarații contradictorii, având aceeași poziție procesuală, iar autorul faptei este cercetat în stare de libertate, solicitând punerea de îndată în libertate.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent.

Inculpatul, având cuvântul, solicită a fi pus în libertate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 8.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 3002C.P.P. rap. la art. 160 C.P.P. a fost menținută starea de arest a inculpatului,fiul lui și, născut la data de 25.01.1990 în T, jud.T, CNP - -, în prezent deținut în Arestul IPJ T, in baza mandatului de arestare preventivă nr. 27/13.03.2009 emis de Tribunalul Timiș, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificata de instanța înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul prin aparatorul ales.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, erificând legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive a inculpatului nu s-au modificat, continuând să justifice privarea de libertate, iar din materialul probator existent în dosarul de urmărire penală, rezultă suficiente indicii în legătură cu posibila implicare a inculpatului în traficul de droguri, faptă prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.

Deși inculpatul susține în mod repetat că la dosar nu există probe care să confirme învinuirea, prima instanță a constatata că pot fi reținute declarațiile celorlalți învinuiți, declarațiile investigatorului și colaboratorului sub acoperire, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, buletinul de analiză toxicologică, procesul verbal de percheziție, raportul de constatare tehnico-științifică.

In speța de față, din datele existente în dosarul de urmărire penală se poate trage concluzia că în săvârșirea pretinsei fapte prevăzute de legea penală au fost implicate mai multe persoane, dintre care și un minor. În aceste condiții, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului, în acest moment, în condițiile în care poziția sa este contrara celorlalți învinuiți, care au relatat în mod repetat modalitatea în care numitul a fost implicat în comiterea activității presupus infracționale, ar putea influența în mod negativ desfășurarea cercetării judecătorești, aceasta fiind la început, neputându-se trece la audierea inculpaților până în prezent.

Prima instanță a constatat că declarațiile inculpatului și ale celorlalți învinuiți, date până în momentul de față, sunt total contradictorii, prezentând numeroase neconcordanțe, astfel că lăsarea inculpatului în arest apare ca fiind o premisă necesară pentru a se asigura aflarea adevărului în cauză și buna desfășurare a procesului penal. Contradictorialitatea acestor declarații lasă să se întrevadă posibilitatea existenței unui pericol de exercitare a unor presiuni asupra celorlalți învinuiți ce urmează să fie audiați, existând posibilitatea ca inculpatul să încerce contactarea acestora, aspect incompatibil cu necesitatea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale.

Având in vedere ca subzista si in prezent pericolul concret pentru ordinea publica in cazul lăsării in libertate a inculpatului instanța in baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 C.P.P. a menținut starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificata de instanța de judecată înaintea expirării termenului legal de 60 de zile.

Pentru considerentele expuse mai sus, apreciind că nu s-au schimbat temeiurile în baza cărora a fost luată măsura arestării preventive, a respins ca neîntemeiată, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. cererea apărătorului ales al inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva încheierii Tribunalului Timișa declarat recurs inculpatul care nu a fost motivat în scris dar a fost susținut oral de inculpat și apărătorul său ales ambii solicitând revocarea arestării preventive sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.

Se mai arată că autorul faptei este în stare de libertate și inculpatul care cercetat în calitate de complice este arestat și nu sunt probe care să dovedească vinovăția sa.

Potrivit prev. art.300 ind.2 rap. la art.160 ind.b cpp instanța sesizată cu judecarea unei cauze este datoare să verifice din oficiu,în cursul judecății, dacă inculpatul este arestat, legalitatea și temeinicia acestei măsuri iar dacă se constată că arestarea este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventive au încetat sau nu există temeiuri noi care justifice arestarea se dispune revocarea arestării preventive.

Prin urmare, în raport cu prevederile mai sus menționate, revocarea arestării se poate dispune doar dacă sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.

În speță, se poate observa că nu s-a făcut dovada că temeiurile care stat la baza arestării au încetat astfel că menținerea arestării preventive se justifică în continuare având în vedere că la dosar sunt indicii și probe temeinice care au determinat luarea acestei măsuri, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la infracțiunea de trafic de droguri și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influiența substanțelor stupefiante pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și față de pericolul social pe care îl reprezintă aceste fapte,modalitatea și împrejurările în care au fost comise,lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În mod întemeiat instanța de fond a apreciat că menținerea arestării preventive a inculpatului se impune pentru o mai bună desfășurare a urmăririi penale având în vedere poziția procesuală a inculpatului care este contrară cu cea a altor persoane implicate în săvârșirea faptelor astfel că prin lăsarea în libertate există pericolul ca acesta să zădărnicească aflarea adevărului.

Prin urmare în baza art.385 ind.15 lit. b cpp se va dispune respingerea recursului inculpatului ca nefondat.

Văzând și prev. art.192 al.2 cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 8.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă inc. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 13 iulie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

RED: CC/16.07.2009

Dact: 2 exempl/ 116 Iulie 2009

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Jud:

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Victor Ionescu, Constantin Costea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 732/2009. Curtea de Apel Timisoara