Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 746/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.746/R/2009
Ședința publică din 25 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Maria Boer Claudia Ilieș
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii penale din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av., din Baroul București, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună fie revocarea măsurii arestării preventive, fie admiterea cererii de liberare provizorie formulată de inculpat, cu consecința punerii acestuia de îndată în libertate. Instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de liberare provizorie prin aceeași încheiere prin care a menținut și starea de arest a inculpatului, deși cele două instituții au natură juridică diferită și trebuiau motivate diferențiat. În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, arată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.160/2 pr.pen. astfel că rămâne de discutat numai temeinicia cererii. La mmomentul la care se discută liberarea provizorie, instanța nu trebuie să analizeze subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventivea, ci trebuie să facă o analiză raportat la probele aflate la dosar și la persoana inculpatului. Până în acest moment nu a rezultat că inculpatul a încercat să se sustragă de la urmărire penală. La fila 4 din încheierea atacată se arată că inculpatul nu are loc de muncă, că nu are familie, că are cazier și a stat arestat doar 2 luni, motiv pentru care se impune menținerea măsurii arestării preventive și în continuare. Această măsură apare ca o măsură represivă, nu ca o măsură preventivă. Instanța de fond nu a analizat acel pericol concret pe care inculpatul l-ar prezenta pentru ordinea publică dacă ar fi cercetat în stare de libertate. Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, dar numai gradul de pericol social și antecedența penală nu sunt suficiente pentru a justifica menținerea măsurii arestării preventive. Scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar. Procesul penal se va desfășura în condiții normale, nu există nici un risc ca inculpatul să influențeze buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în principal, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, eventual înlocuirea cu altă măsură neprivativă de libertate, iar în subsidiar, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu stabilirea acelor obligații pe care instanța le va considera necesare.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar și s-a menținut starea de arest a inculpatului. Instanța de fond a analizat distinct cele două situații și a ajuns la concluzia că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, din probele administrate rezultă indicii temeinice de săvârșire a infracțiunilor, sancționate de lege cu pedepse mai mari de 4 ani, iar în raport de natura faptelor și persoana inculpatului, se impune menținerea stării de arest. Ne aflăm în situația prev.de art.160/2 alin.2 pr.pen. respectiv din acte rezultă date privind necesitatea împiedicării săvârșirii acelorași infracțiuni. Inculpatul a mai fost condamnat la 5 ani pentru aceeași infracțiune, însă la scurt timp a început activitatea infracțională care face obiectul prezentului dosar. Rezultă, așadar, că lăsat în libertate, inculpatul nu va face altceva decât să reia activitatea infracțională. SE impune menținerea măsurii arestării preventive și pe cale de consecință, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului arată că la momentul la care s-au pus în discuție cele două condiții cerute de art.160/2 alin.2 pr.pen. nici Parchetul, nici instanța nu și-au pus problema că există posibilitatea ca inculpatul să comită noi infracțiuni, altfel cererea trebuia respinsă ab initio. Astfel, susținerea Parchetului că este necesară împiedicarea săvârșirii altor infracțiuni este superfluă.
Reprezentanta Parchetului arată că cele două condiții nu vizează admisibilitatea în principiu a cererii.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Prin încheierea din data de 19 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj, în baza art. 1608aalin. 6 din Codul d e procedură penală, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.03.1979, deținut în Penitenciarul Gherla, ca neîntemeiată, iar în baza art. 3002raportat la art. 160 din Codul d e procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de același inculpat prin încheierea penală nr. 73/C/30.09.2009 a Tribunalului Cluj, menținându-se măsura arestului preventiv.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin încheierea penală nr. 73/C/30.09.2009 a Tribunalului Clujs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului în temeiul art. 1491raportat la art. 148 lit. d, f din Codul d e procedură penală pe o perioadă de 29 de zile, cu argumentarea că inculpatul a comis din nou o infracțiune cu intenție, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reținut că în cursul anului 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale a deținut, consumat și oferit spre vânzare droguri de risc mai multor persoane pe raza municipiului C-
Prin rechizitoriul întocmit la data de 21.10.2009 de procuror din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul nr. 185/D/P/2009, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 41 alin. 2 din Codul penal. S-a reținut că în cursul anului 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a vândut și oferit cannabis colaboratorului autorizat cu nume de cod " " și numiților, și și că, în cursul aceluiași an, a deținut în vederea consumului cannabis, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
În data de 23.10.2009 instanța a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, nemaireținând dispozițiile art. 148 lit. d din Codul d e procedură penală, deoarece sentința penală prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, a rămas definitivă.
Potrivit art. 3002din Codul d e procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Procedând la această verificare, instanța a constatat că măsura arestului preventiv este legală și temeinic luată prin prisma dispozițiilor art. 1491din Codul d e procedură penală care prevede că această măsură poate fi luată în situația în care sunt îndeplinite cerințele art. 143 și una din situațiile prevăzute de literele a-f ale art. 148 din Codul d e procedură penală.
Instanța a mai constatat că din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv din procesele verbale încheiate de investigatorul sub acoperire, din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, din rapoartele de constatare tehnico-științifică, din procesul-verbal de depistare și din declarațiile martorilor rezultă date ce pot fi considerate indicii temeinice că inculpatul a comis fapta de care este acuzat. Ulterior, martorii și învinuiții au fost audiați și de către procuror, indiciile comiterii infracțiunii de trafic de droguri de către inculpat subzistând.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, este cert că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc este mai mare de 4 ani închisoare (de la 3 la 15 ani), precum și faptul că din dosarul cauzei rezultă date că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acesta nu este denotat doar de pericolul social abstract al infracțiunii de droguri și de cel concret al acestei infracțiuni de trafic de droguri (număr mare de persoane care au primit droguri de la inculpat, mod de câștigare a existenței prin comiterea de infracțiuni de acest gen, infracțiune continuată pe parcursul a mai multor luni) sau de intoleranța opiniei publice vis-a-vis de fenomenul consumului și traficului de droguri, ci mai ales de persistența inculpatului în comiterea acestei infracțiuni. Astfel, acesta știa clar că fusese condamnat inițial la 5 ani închisoare cu executare în detenție de către Tribunalul București pentru activitatea de trafic desfășurată acolo, pedeapsă modificată în final, el ajungând să fie condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Dacă în condițiile în care i se acordă clemență de către o instanță și nu se dispune executarea pedepsei în detenție, inculpatul ajunge să fie învinuit de același comportament infracțional, înseamnă că acesta și-a asumat toate consecințele faptelor sale, că este conștient că acestea sunt grave, dar că pentru el primează activitatea legată de droguri - stării de libertate, și atunci există date certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceleași motive, instanța a apreciat că nu este întemeiată nici punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului.
Potrivit art. 136 din Codul d e procedură penală scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată. Deși în prezentul dosar nu există date că inculpatul s-ar sustrage de la judecată considerăm că pentru o mai bună desfășurare a procesului penal este necesară în acest moment, în care cercetarea judecătorească nu a fost începută, menținerea inculpatului în stare de arest, cu atât mai mult cu cât acesta în continuare comiterea vreunei infracțiuni de trafic de droguri.
Nu s-a putut susține că lăsarea lui în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică în condițiile în care este din nou bănuit de comiterea unei infracțiuni grave, diferența dintre situația sa anterioară și cea actuală fiind aceea că a fost arestat în alt oraș, respectiv în C-N față de
Punerea în libertate a unui inculpat sub control judiciar se poate realiza doar dacă acesta prezintă suficiente garanții că nu va comite noi infracțiuni, ori în privința inculpatului, instanța a apreciat că nu există în prezent această garanție cât timp este învinuit că la scurt timp, respectiv la cca. 3 luni după rămânerea definitivă a sentinței penale prin care a fost condamnat pentru trafic de droguri, a reînceput activitatea infracțională, după ce a trecut printr-un proces penal ce a durat 4 ani. În plus, inculpatul a mai fost condamnat de către Judecătoria Cluj -N, în cursul anului 2008 și la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002. Ca atare, inculpatul nu poate afirma că a arătat întotdeauna respect față de valorile sociale și morale sau că a avut un comportament adecvat în societate și familie.
Faptul că martorii și nu au fost arestați preventiv deși au comis la rândul lor infracțiunea prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 se datorează faptului că această infracțiune se sancționează cu închisoarea alternativ cu amenda, situație în care potrivit art. 136 alin. 6 din Codul d e procedură penală nu este permisă arestarea.
Apoi, a mai reținut instanța, inculpatul nu are un loc de muncă, nu are propria sa familie, locuiește în alt oraș decât cel al părinților săi, în diferite apartamente închiriate, are cazier și a stat în arest preventiv în prezenta cauză doar o lună și J, împrejurări care, cresc și șansele ca inculpatul să se sustragă de la judecată (cauza Neumeister contra Austriei).
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 3002din Codul d e procedură penală, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, măsură ce a fos menținută.
În temeiul art. 1608aalin. 6 din Codul d e procedură penală, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal, inculpatul solicitând casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, respectiv admiterea cererii de liberare provizorie formualtă în cauză cu consecința punerii sale în libertate.
În susținerea motivelor de recurs inculpatul, prin apărătorul său, a precizat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602.proc.pen. și scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar întrucât nu există nici un risc ca inculpatul să influențeze buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea, în cauză, instanța de fond nu a analizat pericolul concret pe care inculpatul l-ar prezenta dacă ar fi judecat în stare de libertate.
Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Pe baza actelor existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut în mod corect că măsura arestului preventiv luată față de inculpat este legală și temeinică și se impune menținerea în continuare a acesteia, întrucât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 143 și 148 lit. f proc.pen.
Astfel, dn cuprinsul proceselor verbale încheiate de investoigatorul sub acoperire, din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, din rapoartele de constatare tehnico-știintifică, precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă indiciile comiterii de către inculpat a infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 37 lit. a pen. și a infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prevăzut de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. în cauză, subzistă și condiția prevăzută de art. 48 lit. f proc.pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În privința apărării ordinii publice, Curtea Europeană a arătat că anumite infracțiuni prin gravitatea deosebită și reacția publicului pot crea o stare de neliniște capabilă să justifice temporar detenția preventivă, însă acest factor poate fi pertinent și suficient numai în situația în care se bazează pe fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului tulbură în mod real ordinea publică.
În cauză este evident că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, pericol ce rezultă atât din natura infracțiunilor comise, din modalitatea de concepere a activității infracționale și din rezonanța și amploarea pe care a luat-o fenomenul dinfracțional de traficc de droguri de risc. Mai mult, la aprecierea stării de pericol nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul a fost condamnat anterior pentru fapte similare și că a angrenat în activitatea infracțională un număr mare de persoane.
În ceea ce privește cererea de eliberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond a apreciat că aceasta nu este întemeiată, neexistând suficiente garanții că odată lăsat în libertate, inculpatul nu va comite noi infracțiuni, această apreciere fundamentându-se pe împrejurarea că la aproximativ 3 luni de la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnarea pentru fapte similare, inculpatul a reînceput activitatea infracțională. Mai mult, s-a apreciat în mod corect că potrivit dispozițiilor art. 136.proc.pen. scopul măsurilor preventive este acela de a asaigura buna desfășurare a procesului penal și de a împidica sustragerea inculaptului de la judecată, iar în cauză, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a fost începută, se impune menținerea inculpatului în stare de arest.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția instnaței de fond de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și de menținere a măsurii arestului preventiv în conformitate cu dispozițiile art. 3002rap. la 100 proc.pen. este legală și temeinică, având în vedere și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b proc.pen. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiula rt. 189 și 192 alin. 2.proc.pen. se va stabili onorar avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 30.03.1979), deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 19 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj.
Stabilește in favoarea Baroului de avocați C, suma de 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat sa platească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.MB/dact.MM
4ex./04.12./2009
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Maria Boer Claudia Ilieș
