Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 809/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 809
Ședința publică de la 12 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 05.08.2009 în dosarul nr- din 12.05.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, în substituirea avocatului ales -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar motivele de recurs și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului, solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat în scris, casarea încheierii recurate și în rejudecare să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, arătând că inculpatul este arestat de 5 luni, starea de arest este o stare excepțională, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu este o infracțiune de violență, inculpatul nu are antecedente penale, astfel că se impun cele solicitate, invocând și practică judiciară CEDO
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală, subzistând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Inculpatul, având cuvântul, arată că solicită admiterea recursului, regretă fapta, a ajutat la recuperarea prejudiciului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 05.08.2009 în dosarul nr- din 12.05.2009, n baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 s C.P.P.-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților - si, ambii deținuți in Penitenciarul Timișoara.
În baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificată din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 03.10.2009.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. s-a respins cererea formulata de către inculpatul, prin apărătorul ales, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea.
În baza art. 1608aalin. 6 C.P.P. au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații și, ca inadmisibile.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timiș, a reținut următoarele:
Având în vedere faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat, justificând în continuare privarea de libertate a acestora, în condițiile în care există suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpații sa fie implicați in săvârșirea a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la modalitatea în care s-a desfășurat activitatea presupus infracțională și la natura faptelor săvârșite de către inculpați, se poate aprecia că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în temeiul art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 C.P.P. fiind menținută starea de arest a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 03.10.2009.
Este evident că atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță sau de revoltă, privarea de libertate a autorilor, cel puțin pentru o perioada de timp, apare ca fiind pe deplin justificată. Or, în prezenta cauză, există suficiente probe în legătură cu posibila implicare a celor doi inculpati în savarsirea unor activităti ilicite cu consecinte dintre cele mai grave asupra patrimoniului partilor vătămate, astfel că lasarea lor în libertate nu ar contribui la altceva decât la sporirea sentimentului de neîncredere al opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a proteja valorile sociale, situatie incompatibilă cu principiile unei societati democratice.
Ordinea publica, care presupune si crearea si mentinerea unui climat de liniste si securitatre în care cetătenii sa-și poată desfăsura viata cotidiană, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale prin care se exprima personalitatea umană, printre care se regaseste și dreptul oricarei persoane la integritatea patrimoniului, care presupune si buna credintă a tuturor celor care sunt implicati în desfăsurarea unor relatii patrimoniale, ar putea fi si este afectată prin sentimenul de insecuritate ce s-ar crea raportat la faptele grave în care sunt implicati cei doi inculpati, astfel că în vederea prezervării ordinii publice cel putin pentru o perioadă determinată de timp, mentinerea stării de arest a inculpatilor și apare ca fiind necesară.
După cum s-a aratat deja anterior, masura arestului preventiv reprezintă o exceptie de la prezumtia de nevinovatie, aceasta fiind acceptată atâta timp cât masura preventivă nu se transformă într-o pedeapsă anticipată, stabilită înainte de pronuntarea asupra vinovatiei. Or, în prezenta cauză dată fiind complexitatea acesteia, precum și gravitatea faptelor savârșite, prima instantă a apreciat că mentinerea inculpatilor, în stare de arest, pentru o perioada de 5 luni nu poate fi interpretată ca reprezentând o stabilire anticipată a pedepsei, motiv pentru care nu se poate considera ca aduce atingere prezumtiei de vinovătie de care inculpatii beneficiază.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. sau c C.P.P. aceasta a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. în condițiile în care s-a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
În ceea ce priveste cererile formulate, pentru inculpatii si, privind liberarea provizorie sub control judiciar, prima instanță a retinut că prin încheierea de ședință din data de 12.06.2009 s-a pronuntat deja asupra admisibilitătii unei asemenea cererii în prezenta cauză. Aceste motive nu s-au modificat, astfel că acele considerente rămând în vigoare și în momentul de față.
În consecintă, prima instanță a retinut că potrivit disp.art. 160 ind. 2 alin. 1.C.P.P. liberarea provizorie se poate dispune, în cauzul infracțiunilor intentionate, numai dacă legea prevede pentru infracțiunea respectivă pedeapsa închisorii ce nu depăseste 18 ani.
Or, în prezenta cauză, în sarcina inculpatilor s-au retinut comiterea infracțiunii de înselăciune cu consecinte deosebit de grave prev. de art. 215 al.5 și Cod Penal sancționată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.
În consecintă, în conditiile în care legea prevede pentru infracțiunea retinută în sarcina inculpatilor pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, în temeiul art. 1608aalin. 6.C.P.P. prima instanță a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar ca inadmisibile.
Apărările celor doi inculpati în sensul că există o contradictie între disp.art. 160 ind. 2.C.P.P. și art. 5 alin. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu au putut fi primite, normele europene completându-se în această materie cu dipozitiile interne. Astfel, în conformitate cu art. 5 alin. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului orice persoana arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garantii care să asigure prezentarea persoanei la audiere.
Însă, aceste prevederi nu trebuie interpretate în sens absolut. Ceea ce obligă CEDO statele membre este stabilirea unor proceduri prin intermediul cărora o persoană arestată preventiv să poată fi pusă în libertate în cursul procesului. Însă, nimic nu impiedică statele membre, în virtutea suveranitătii de care dispun, să stabilească anumite conditii care să reprezinte suficiente garantii că desfasurarea procesului nu va fi împiedicată de lăsarea în libertate a inculpatului. A îmbrătisa o altă opinie ar însemna ca în toate situatiile, indiferent de gravitatea faptei savârșite si indiferent de periculozitatea inculpatului, acesta să fie pus în libertate prin formularea simplei cereri de liberare provizorie, ceea ce ar contraveni evident spiritului CEDO, Curtea recunoscând în repetate rânduri avantajele pe care le reprezintă detentia preventivă și care nu pot fi negate.
Împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 05.08.2009 în dosarul nr- din 12.05.2009 a declarat recurs pentru inculpatul apărătorul ales, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 11.08.2009, prin care s-a solicitat ca în rejudecare să se dispună casarea încheierii și admiterea cererii de punere în libertate.
Pentru motivarea recursului, inculpatul a depus la termenul de azi, prin apărător, un memoriu prin care a solicitat casarea încheierii atacate iar în rejudecare să se dispună revocarea măsurii preventive și cercetarea sa în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, arătând că: s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive fără o justificare rezonabilă; nu s-a sustras de la urmărirea penală, nu a încercat în niciun fel să zădărnicească aflarea adevărului, nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră și cooperantă; pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să fie stabilit în baza unor probe certe, aflate la dosarul cauzei, și nu prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege. S-a făcut trimitere la jurisprudența națională (Curtea de Apel București - Secția I Penală, decizia nr. 650/R/09.04.2003, - Completul de 9 judecători, încheierea penală nr. 304/21.11.2005) și jurisprudența (cauzele împotriva României, împotriva României, împotriva României, împotriva, împotriva, împotriva Turciei, împotriva Rusiei, împotriva Franței, împotriva României, împotriva Poloniei).
Analizând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor analizate din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente.
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, îndreptate împotriva patrimoniului cetățenilor și a încrederii publice în înscrisurile producătoare de consecințe juridice, valori sociale fundamentale apărate de legea penală.
Contrar susținerilor apărătorului inculpatului, Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat presupusa activitate infracțională (prin folosirea de acte de proveniență false; bunurile găsite în autoturismul pe care îl conducea în momentul depistării de către organele de Poliție, prin natura și numărul lor, conduc la ideea că erau destinate utilizării lor în cadrul activității infracționale), la forma continuată a faptei reținute în sarcina inculpatului (3 acte materiale), numărul persoanelor implicate în pretinsa activitate infracțională, numărul părților vătămate (3).
De asemenea, instanța de recurs observă că prima instanță a făcut o analiză atentă a împrejurărilor care constituie indicii că inculpatul ar fi săvârșit faptele penale de care este acuzat, precum și a împrejurărilor ce constituie probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Prin urmare, se consideră că autoritățile judiciare au demonstrat convingător justificarea prelungirii perioadei de detenție provizorie.
Curtea observă că este fără relevanță asupra măsurii arestării preventive luată față de inculpatul recurent mențiunea apărătorului acestuia referitoare la faptul că autori ai unor infracțiuni de violență sunt cercetați în stare de libertate în timp ce inculpatul-recurent este arestat preventiv pentru o faptă comisă fără violență. Art. 136 alin. 8.proc.pen. prevede că alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Așadar, circumstanțele personale joacă un rol important în luarea unei măsuri procesuale preventive.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța de recurs reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește o faptă gravă, că această faptă are un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al cetățenilor și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol patrimoniul cetățenilor și încrederea publică în înscrisurile producătoare de consecințe juridice.
Totodată, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celei imputate prin actul de inculpare, atât de către inculpat, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorului ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.
Pentru aceleași motive care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsura preventivă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b proc.pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 05.08.2009 în dosarul nr- din 12.05.2009.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b proc.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 05.08.2009 în dosarul nr- din 12.05.2009.
În temeiul art. 192 alin. 2.proc.pen. obligă inculpatul recurent la 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08.2009.
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G - | JUDECĂTOR 2: Anca Nacu - - | JUDECĂTOR 3: Florin Popescu - - |
GREFIER
- -
Red. /13.08.2009
Tehnored.
2 ex./
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Anca Nacu, Florin Popescu
