Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 898/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 898
Ședința publică de la 11 2009
PREȘEDINTE: Elena Zainescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data 05 iunie 1967, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii de ședință din data de 02 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, prin care în temeiul disp. art.3002rap. la art.160 alin.3 cod proc. penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de acesta și s-a menținut măsura.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, din Baroul Prahova, cu delegație avocațială nr.7513/11.12.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul disp. art.172 alin.7 cod proc. penală, se permite apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, aflat în stare de arest, să ia legătura cu acesta, precizându-se că nu sunt cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea, susține că nu are cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecătă.
Curtea, luând act de aceste declarații, în sensul că nu sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de recurs și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul, arată că s-a declarat recurs împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 3 2009 prin care a fost menținută starea de arest preventiv, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În susținere, se arată că inculpatul se află în stare de arest preventiv de mai bine de 8 luni de zile, în condițiile în care, așa cum a susținut permanent, nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, singura probă invocată de acuzare, respectiv amprenta așa zis prelevată de pe tocul geamului locuinței părții vătămate nefiind a sa.
Se mai invocă de apărătorul inculpatului și respectarea principiului prezumției de nevinovăție în favoarea acestuia, având în vedere că față de el nu s-a pronunțat până în prezent o hotărâre definitivă de condamnare, în opinia apărării, fiind cert faptul că recurentul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste motive, având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestării s-au schimbat, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, conform disp. art.139 alin.1 rap. la art.136 lit.b) cod proc. penală, inculpatul urmând a se prezenta la fiecare termen de judecată tocmai pentru a-și dovedi nevinovăția.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că așa cum corect s-a reținut și de Tribunalul Prahova prin încheierea atacată, în cauză subzistă în continuare toate temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, fiind îndeplinite cumulativ cele două condiții înscrise sub art.148 alin.1 lit.f) cod proc. penală.
Față de aceste considerente, se solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat și menținerea încheierii criticate ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
Recurentul-inculpat, având cuvântul personal, arată că în opinia sa mai mult pericol public prezintă organele de anchetă din cauză, care susțin vinovăția sa pe baza unei amprente de pe tocul geamului casei părții vătămate, deși aceasta din urmă declară nu s-a prelevat nici o astfel de probă iar martorul asistent menționat în actul de acuzare susține că nu a fost de față la administrarea probei sus-menționată.
Astfel, se solicită a se constata că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, că nu sunt probe în acest sens, singurul argument invocat de acuzare fiind starea sa de recidivist, însă acesta nu poate determina privarea de libertate, într-adevăr a greșit anterior, dar și-a ispășit pedeapsa.
Se mai solicită a se constata că se află în stare de arest de mai bine de 8 luni de zile, deși nu este vinovat de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 02 2009 în dosarul penal nr- al Tribunalului Prahova, verificându-se din oficiu arestarea inculpatului (fiul lui și, născut la 05 iunie 1967) în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, conform art. 3002rap. la art. 160 al. 3 Cod proc. penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive și s-a menținut deținerea în continuare la judecata cauzei în apel.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, întrucât este judecat pentru o infracțiune pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei, modalitatea de operare dar și din temerea că lăsat în libertate ar putea săvârși fapte de același gen.
Încheierea primei instanțe, sub acest aspect, a fost atacată în termenul legal cu recurs de inculpatul, susținându-se că este afectată de nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că temeiurile ce au stat la baza arestării preventive s-au schimbat, împrejurare rezultată din faptul că existând serioase dubii privind legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și reținute drept concludente în primul grad de jurisdicție, instanța de apel a dispus refacerea acestora, inclusiv audierea ca martori a ofițerilor de poliție care au instrumentat cauza.
Prin urmare, atâta timp cât hotărârea de condamnare nu este definitivă el beneficiază de prezumția de nevinovăție și ca atare se impune casarea încheierii atacate și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, conform dispozițiilor art. 139 al. 1 rap. la art. 136 lit. b Cod proc. penală.
Recursul nu este fondat.
Verificând încheierea primei instanțe, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate precum și din oficiu în limitele art. 3859al. 2 și 3 Cod proc. penală rezultă că starea de fapt s-a reținut corect iar dispozițiile art. 3002rap. la art. 160 și art. 139 din același cod, ce reglementează menținerea arestării preventive a inculpatului, după pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, este legală.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2696/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a,g,i cu aplic. art. 37 lit. a cod penal, constând în aceea că în noaptea de 14/15 martie 2009 ajutat coinculpatul G să pătrundă în imobilul aparținând părții vătămate din municipiul P, după care potrivit înțelegerii prealabile i-a asigurat și paza, secundul reușind să sustragă bunuri în valoare de 13.000 lei.
S-a stabilit că prejudiciul produs a fost recuperat integral și în natură, urmare intervenției oportune a unei patrule de poliție, care a identificat coinculpații la scurt timp după comiterea faptei și în apropierea domiciliului părții vătămate, bunurile ambalate în genți voluminoase fiind recunoscute de aceasta cu ocazia percheziției efectuate.
Într-adevăr prin declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și la primul grad de jurisdicție recurentul a susținut că nu a participat la infracțiunea de furt calificat comisă de inculpatul G, motivând că s-ar fi aflat în zonă, în așteptarea soției sale.
Totodată, a contestat legalitatea prelevării urmelor papilare ce au făcut obiectul constatării tehnico-științifice dactiloscopice, ca și a procesului verbal de constatare încheiat de subofițerii de poliție, susținând că în primul caz nu ar fi putut fi identificate atari urme deoarece a purtat mânuși iar la cercetarea locului faptei nu a participat martorul care a semnat actul procedural.
Prin sentința penală nr. 1193 din 22 iunie 2009 Judecătoriei Ploieștis -au înlăturat aceste apărări și reținându-se existența faptei și vinovăției, în condițiile descrise prin actul de acuzare, s-a dispus condamnarea recurentului la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Totodată conform art. 61 al. 1 teza II Cod penal s-a revocat liberarea condiționată pentru 327 zile închisoare neexecutată, aplicată prin sentința penală nr. 3000/21 2006 de aceeași instanță, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 584/29 iunie 2007 Curții de APEL PLOIEȘTI.
Din considerentele hotărârii apelate rezultă că prima instanță a avut în vedere pe lângă procesul verbal de depistare întocmit de ofițerii din cadrul P la data de 15 martie 2008 în jurul orelor 01,10 și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, declarațiile contradictorii făcute în cursul procesului de cei doi inculpați, precum și cele date de martorii și, care au efectuat actul procedural cu ocazia prinderii în flagrant, dar și concluziile constatării tehnico-științifice traseologice, asupra urmei create experimental cu șurubelnița corp delict, ridicat la controlul bagajelor și declarațiile părții vătămate.
Sentința primei instanțe a fost apelantă de coinculpații G și, cauza înregistrându-se pe rolul Tribunalului Prahova la data de 06 iulie 2009.
Până în prezent s-au acordat șase termene de judecată, în vederea refacerii probatoriilor confom art. 378 Cod proc. penală, judecata amânăndu-se la data de 13 ianuarie 2010 pentru audierea lucrătorilor de poliție care au administrat cele două acte procedurale contestate.
Menținerea stării de arest a recurentului la acest moment al procesului penale, nu este nelegală, măsura fiind dispusă printr-o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii de 4 ani, pronunțată de o instanță judecătorească competentă care a verificat existența faptei și vinovăției în primul grad de jurisdicție, pe baza unor mijloace de probă concludente pentru aflarea adevărului în cazul sustragerilor de bunuri din imobile, comise la adăpostului întunericului și în participație.
Separat de aceasta, din fișa de antecedente penale rezultă că deși este în vârstă de numai 42 ani până în prezent el a suferit 12 condamnări totalizând circa 40 ani închisoare, majoritatea pentru furturi calificate comise în participație prin escaladare și efracție, reluând ciclul infracțional mai înaintea considerării ca executate, iar fapta dedusă judecății s-a constatat la cinci luni după liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3000/2006 a Judecătoriei, deci în stare de recidivă postcondamnatorie.
Arestarea preventivă în cauza de față s-a dispus începând cu data de 15 martie 2009, apreciindu-se că se află în situația prev. de art. 148 lit. Cod proc. penală, respectiv fapta comisă este sancționată de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Față de cele ce preced, rezultă că împrejurările de fapt și de drept ce au determinat privarea de libertate a recurentului nu s-au schimbat, atâta timp cât nerecunoașterea faptei și apărările formulate au constituit obiectul cercetării judecătorești la primul grad de jurisdicție și este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate care chiar nedefinitivă satisface cerințele oportunității prezervării ordinii publice, determinate în art. 148 al. 1 lit. f Cod proc. penală, cât și art. 5 paragraful c din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Prin urmare, circumstanțele cauzei și persoana inculpatului justifică temerea că lăsat în libertate ar putea comite noi infracțiuni, el având suficientă reprezentare asupra limitelor tragerii la răspundere penală în cazul concursului de infracțiuni și stării de recidivă postcondamnatorie.
De aceea, în lipsa unor date suficiente care să garanteze că normala desfășurare a procesului se poate realiza prin revocarea arestării preventive, curtea de apel apreciază că nu sunt întrunite condițiile legale ce permit înlocuirea acesteia cu o măsură restrictivă a libertății de mișcare, chiar sub supravegherea organelor judiciare conform art. 1451și respectiv 145 Cod proc. penală.
Concluzionând, încheierea primei instanțe este temeinică și legală iar recursul declarat de inculpatul se va respinge în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod proc. penală, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva încheierii de ședință din data de 02 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezeintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va anvansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored. GM
4 ex./14 2009
. fond - Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena ZainescuJudecători:Elena Zainescu, Ioana Nonea, Elena Negulescu
