Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 946/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr.5734/2/2009
1495/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.946
Ședința publică din data de 26 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER: -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, personal, aflat în stare de arest, asistat de apărător din ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Reprezentantul parchetului, apreciază că această probă nu este utilă și concludentă prezentei cauze.
Curtea, deliberând, admite proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de recurentul-inculpat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că prin recursul declarat critică încheierea din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, prin care împotriva inculpatului s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Consideră că potrivit prevederile art.160/b al.2 și al.3 C.P.P. nu erau în sensul unei noi menținerii a arestării preventive. Apreciază că art.143 raportat C.P.P. la 68/1 cu trimitere la 148 lit.f C.P.P. care s-a reținut în cauză la arestarea preventivă, obligă instanța fondului potrivit art.160/b să C.P.P. analizeze temeiurile are au stat la baza arestării preventive.
În ceea ce privește art.148 lit.f C.P.P.- pericolul pentru ordinea publică, chiar dacă la momentul luării aceste măsuri ar fi existat, imediat după săvârșirea infracțiunii, ulterior, prin trecerea timpului, prin faptul că procesul penal se află într-o fază avansată - au fost audiați deja toți inculpații, iar infracțiunea a fost săvârșită în martie anul trecut, iar arestarea inculpatului a avut loc în ianuarie 2009. De la momentul luării măsurii arestării preventive și până în prezent au trecut 6 luni de zile, o perioadă relativ îndelungată care nu mai impune starea de arest a inculpatului, nemaiexistând temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului. Înscrisurile depuse la dosar - caracterizări, combat teza pericolului pentru ordinea publică, în sensul că nu are antecedente penale, are un copil minor în întreținere, este un om muncitor.
Față de toate aspectele arătate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, să nu se mai mențină starea de arest a inculpatului.
Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere a recursului, apreciind că subzistă temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive. Pericolul social este dat de natura și gravitatea faptei săvârșite de către inculpat, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani reprezintă în sine un pericol social, iar pe de altă parte este vorba și de participarea la un grup infracțional,
În ceea ce privește termenul rezonabil, apreciază că de la data reținerii acestuia și până în prezent, termenul de 6 luni este un termen rezonabil care nu a fost depășit, astfel că hotărârea prin care s-a dispus menținerii arestării preventive este legală și temeinică.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a ll-a Penală în Dosarul nr-, în baza art.3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o sub aspectul greșitei mențineri a măsurii arestării preventive.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat, ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.a Cod penal, constând în aceea că, la datele de 21.03.2008, 28.03.2008 și 10.04.2008, împreună cu numitul au vândut colaboratorilor cu nume de cod" " și " " mai multe doze de heroină,procurate în prealabil de la inculpatul, prin "săgețile sale".
În mod corect prima instanță a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală față de faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului creează pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.
În plus, la luarea măsurii preventive, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, măsura fiind judicios aleasă în raport cu persoana acestuia.
În consecință, Curtea, conform art.38515pct.1,lit.b Cod procedură penală, va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpatul, iar în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a ll-a Penală în Dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Carmen Veronica Găină, Vasile