Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 372/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 372/
Ședința publică din 26 Iunie 2008
Curtea compusă din:
Președinte: Dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu G--
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, ecursul declarat de partea vătămată, domiciliat în B,-, sector 6, cu reședința în comuna, sat, județul A, împotriva deciziei penale nr. 65 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul parte vătămată, personal și asistat de apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 213/2006, emisă de Baroul A - cabinet individual, intimatul - inculpat personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 1996/2008.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului - parte vătămată, avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond aplicarea unei pedepse mai aspre inculpatului pentru a se realiza scopul acesteia. Solicită să se dea eficiență mai mare daunelor morale și nu celor materiale, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului inculpat, solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a aplicat o pedeapsă corespunzătoare, având în vedere și gradul redus de pericol social al faptei. Apreciază că este îndestulător cuantumul amenzii aplicate și nu se impune majorarea acetsiea și nici daunele morale.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere în parte a recursului declarat de partea vătămată, iar pe fond majorarea pedepsei spre maximul special prevăzut de lege, arătând că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că inculpatul are antecedente penale.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că are 74 de ani, pământul l-a cedat încă din anul 2004, însă partea vătămată dorește să-i ia casa.
CURTEA
Asupra procesului penal de față, deliberând constată:
Prin sentința penală nr. 347 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Câmpulungs -a dispus, în baza art. 271 alin. 2 Cod penal, condamnarea inculpatului G la 1.000 lei, amendă penală.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 1 an, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.
A fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
S-a dispus restabilirea situației anterioare.
Au fost respinse pretențiile părții civile.
În baza art. 191 alin. 1 și art. 193 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea vătămată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că partea vătămată a fost pusă în posesie de către executorul judecătoresc asupra terenului în suprafață de 1902 situat în pct. "Căminul casei" din comuna, sat, județul A, în baza deciziei civile nr. 1135/2003 a Tribunalului Dâmbovița.
Cu toate acestea, inculpatul a continuat să stăpânească terenul în cauză, împiedicând-o astfel pe partea vătămată să exercite posesia asupra lui.
S-a menționat că inculpatul, deși a arătat în declarațiile date în faza de urmărire penală că stăpânește în continuare terenul în cauză, în fața instanței a negat fapta, susținând că nu a mai stăpânit terenul după ce partea vătămată a fost pusă în posesie.
Probele administrate în cursul cercetării judecătorești au infirmat, însă, aceste susțineri, demonstrând fără echivoc contrariul și conducând la pronunțarea condamnării.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a ținut seama de limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, de gradul de pericol social al faptei, de atitudinea inculpatului și, în fine, de împrejurările în care aceasta a fost comisă.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către partea vătămată a fost admis prin decizia penală nr. 65 din 20 martie 2008 a Tribunalului Argeș, ce a desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat aplicarea față de inculpat a dispozițiilor art. 81, 82 și 83 Cod penal, cu toate consecințele.
Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței.
A fost obligat intimatul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către apelantul - parte vătămată, în vreme ce cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În considerentele acestei decizii, instanța de apel a menționat că în mod corect s-a dat eficiență juridică declarațiilor date de inculpat și de martori în faza de urmărire penală, iar împrejurarea că inculpatul nu a formulat apel împotriva hotărârii de condamnare a fost interpretată drept o achiesare a acestuia la situația de fapt și de drept stabilită de prima instanță.
Totuși, tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 52 și 72 Cod penal, trecând cu ușurință peste faptul că inculpatul are antecedente penale, că poziția sa a fost aceea de a nu respecta nici pe viitor hotărârea judecătorească, precum și că în faza de judecată și-a schimbat declarația și nu a mai recunoscut săvârșirea faptei.
Față de aceste circumstanțe, tribunalul a apreciat că prin aplicarea față de inculpat a dispozițiilor prevăzute de art. 81 Cod penal scopul pedepsei nu poate fi atins, așa încât a înlăturat aplicarea față de inculpat a acestor dispoziții legale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, iar pe fond majorarea cuantumului amenzii penale aplicate inculpatului, ori aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pe motiv că sancțiunea stabilită a fi executată este neîndestulătoare.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate, încadrate în drept în dispozițiile art. 385/9 pct. 14 din Codul d e procedură penală, cum și a cazurilor de casare care se iau întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit alin. 3 al aceluiași articol, curtea constată că recursul nu este fondat.
Astfel, referitor la situația de fapt stabilită, se observă că aceasta corespunde întocmai probatoriului aflat la dosar (inclusiv declarațiilor date de inculpat în faza de urmărire penală), din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii în legătură cu care a fost dispusă condamnarea.
Contrar susținerilor recurentului, pedeapsa amenzii penale aleasă de prima instanță, ce urmează a fi executată (potrivit deciziei pronunțate în apel) respectă prevederile art. 72 din Codul penal, fiind de natură să-și atingă atât scopul său educativ, cât și pe cel preventiv și punitiv.
Acțiunea civilă a fost judicios soluționată, fiind dispusă, potrivit art. 14 din Codul d e procedură penală, restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
Deși partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile, nu a produs probe prin care să facă dovada prejudiciului încercat, sub aspectul existenței și al întinderii acestuia, așa încât în mod corect pretențiile sale bănești au fost respinse.
Pentru cele ce preced, curtea conchide că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, urmând a fi menținute și, pe cale de consecință, a se respinge ca nefondat recursul declarat împotriva lor, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 din cod,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 65 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
2 ex./16.07.2008
Jud.fond:.
Jud.apel:
.
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Elena Minodora Rusu, Teodora