Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 628/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.628/R/2009
Ședința publică din 20 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva deciziei penale nr.85/A din 13.05.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, privind pe inculpata care a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești, prev. de art. 271 al. 2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa inculpatei intimată și a intimatului parte vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constată că mandatul de aducere emis pe numele inculpatei intimată a fost îndeplinit și cu toate acestea nu se prezintă. De asemenea, constată că raportat la limitele de pedeapsă pentru infracțiunea reținută, nu este necesară numirea unui apărător din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului susține recursul declarat solicitând admiterea lui în sensul condamnării inculpatei. Astfel, consideră soluția de achitare pronunțată în cauză ca fiind nelegală deoarece din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că inculpata nu a respectat hotărârea dată. Inculpata a mai fost sancționată pentru același gen de infracțiuni. Consideră că această infracțiune prin care se împiedică înfăptuirea justiției, prezintă un grad ridicat de pericol social.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 40 din 18.02.2009, Judecătoria Tg. L în temeiul art. 11 pct. 2 lit. "a" din Codul d e procedură penală, raportat la art. 10 lit. "1" din Codul d e procedură penală, a fost achitată inculpata, fiica lui și, născută la data de 12.06.1960, în localitatea, județul M, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, văduvă, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliată în localitatea, nr.106, jud. M, pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal.
În baza art.181raportat la art.91 lit.c Cod penal s-a aplicat inculpatei amenda administrativă în cuantum de 500 lei RON.
S-a luat act de renunțarea la acțiunea civilă a părții civile.
În temeiul art. 191 alin.1 Cod de procedură penală, a obligat inculpata la plata sumei de 200 lei RON, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 406/11.06.2002 a Judecătoriei Tg. L, rămasă definitivă la data de 30.07.2002 prin neapelare, au fost atribuite părții vătămate mai multe terenuri, printre care și acela situat în locul numit în suprafață de 0,30 ha. Această hotărâre a fost pusă în executare de către executorul judecătoresc. În cursul anului 2004 partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatei sesizând că în cursul acelui an inculpata a folosit un teren al părții vătămate atribuit prin sentința menționată mai sus, terenul din locul. Pentru această faptă prin ordonanța din 01.08.2006 pronunțată în dosarul nr. 451/P/2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Lad ispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal și a aplicat acesteia sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.500.000 lei rol. În anul 2008 aceasta a mers din nou la acest teren iar recolta de fân a vândut-o martorului.
Starea de fapt menționată și vinovăția inculpatei cu privire la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, au fost dovedite cu declarațiile martorilor audiați în cauză cât și cu celelalte probe administrate atât în faza de urmărire penală a procesului, cât și în cea de judecată.
Din declarațiile de martori rezultă că inculpata a vândut fânul de pe terenul părții vătămate chiar și după punerea în executare a hotărârii judecătorești, dar nu a luat banii ea pe acest fân ci i-a dat părții vătămate; acesta de altfel și renunțând la acțiunea civilă. Ca urmare a acestei stări de fapt, văzând vârsta acesteia precum și faptul că este soră cu partea vătămată, și celelalte condiții concrete de săvârșire a faptei a apreciat că fapta inculpatei nu prezintă pericolul social minim necesar pentru ca fapta săvârșită de el să constituie infracțiunea prevăzută de art. 271 alin.2 Cod penal.
Instanța la individualizarea pericolului social a reținut că partea vătămată nu a folosit efectiv terenul în litigiu, pe el crescând iarbă și nici nu a avut intenția să-l folosească. Conflictul a plecat de la împrejurarea că inculpata a vândut iarba de pe acest terne fără a avea însă acceptul părții vătămate, dar banii pe această iarbă a luat-o partea vătămată de la cumpărătorul de bună credință.
Ca urmare fapta inculpatei ar fi reprezentat un fapt juridic licit, respectiv "gestiune de afaceri" dacă nu ar fi fost anterior exprimată voința părții vătămate ca inculpata să nu mai facă nici un act de conservare sau de administrare al acestui teren. Numai prin prisma acestei stări de fapt, fapta inculpatei are o anumită gravitate juridică, dar prezintă un grad de pericol social redus sub cel necesar ca fapta inculpatei să constituie infracțiune.
Prin prisma pericolului social al faptei, instanța a dispus achitarea inculpatei și i-a aplicat acesteia o pedeapsă administrativă, apreciind că reeducarea sa se poate face și prin aplicarea unei amenzi administrative într-un cuantum de 500 lei, astfel încât inculpata să înțeleagă conduita sa antisocială și să nu mai repete pe viitor astfel de fapte.
La individualizarea și aplicarea pedepsei instanța a ținut cont de împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat
Cu toate acestea fapta inculpatei prezintă un anumit grad de pericol social dar nu în măsura în care aceasta să constituie infracțiune, deoarece inculpata trebuia să respecte hotărârea judecătorească care a fost pusă în executare, mai ales că a participat la punerea sa în executare și avea obligația să lase în folosința părții vătămate terenul în litigiu pentru a-l putea folosi.
La justa individualizare a pedepsei, instanța a avut în vedere prevederile art. 72 Cod penal, respectiv împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, urmările acesteia, dar și datele despre persoana inculpatului.
Față de toate considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că fapta săvârșită aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală, astfel încât nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, drept urmare, fapta săvârșită nu atrage aplicarea unei sancțiuni penale, astfel că a dispus achitarea inculpatei și i-a aplicat acesteia o pedeapsă administrativă, respectiv amendă de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. L, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 271 al.2 pen. la o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.
Prin decizia penală nr.85 din 13 mai 2009 a Tribunalului Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tg. L, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămânând în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut că inculpata a fost trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 2.pen. deoarece în cursul anului 2008 aceasta a folosit o suprafață de 10 ari teren situată la locul numit "" pe raza localității, jud. M, prin vânzarea cantității de fân existentă pe acel teren, deținută de către partea vătămată în baza unei hotărâri judecătorești, definitivă și pusă în executare silită.
Instanța de fond a motivat achitarea inculpatei prin prisma pericolului social al faptei, reținându-se că fapta ar fi reprezentat un fapt juridic licit, respectiv "gestiune de afaceri" dacă nu ar fi fost anterior exprimată voința părții vătămate ca inculpata să nu mai facă nici un act de conservare sau de administrare a acelui teren și numai prin prisma acelei stări de fapt, fapta inculpatei are o anumită gravitate juridică, dar prezintă un grad de pericol social redus, sub cel necesar ca fapta inculpatei să constituie infracțiune.
Tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică, întrucât potrivit disp. art. 181alin.1 și 2.pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind în mod vădit lipsită de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșirea a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, or în cauză, instanța de fond printr-o interpretare corectă a probelor administrate, a evaluat corespunzător gradul de pericol social concret al infracțiunii prev. de art. 271 alin. 2.pen.
Inculpata a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că a comis-o fiind nevoită să vândă acea cantitate de fân pentru a-și achiziționa lemne de foc pentru iarnă.
Tribunalul a considerat că împrejurările invocate de către instanța de fond în motivarea hotărârii sunt de natură a justifica aplicabilitatea art. 181în cauză.
Împotriva deciziei în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
S-au reiterat motivele de apel invocate la nivelul Tribunalului Maramureș, în sensul de a se pronunța o nouă hotărâre prin care să se dispună condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii reclamate.
Instanța de recurs examinând motivele exprese invocate, persoana declarantă a recursului, cazurile de casare de la art.3859pr.pen. reține următoarele:
Raportat la starea de fapt incidentă în speță, nu sunt de făcut comentarii, instanțele ierarhic inferioare preocupându-se de redarea completă a acesteia și nici nu a fost criticată în căile de atac exercitate.
Concret, inculpata în cursul anului 2008 a folosit o suprafață de 10 ari teren în locul numit "" prin vânzarea cantității de fân recoltată, deși suprafața respectivă aparține unei alte persoane, respectiv partea vătămată.
Instanța de fond a promovat o soluție de achitare a inculpatei prezentând aspectul că fapta nu are gradul de pericol social atât de mare încât să fie considerată infracțiune fiind incidente disp.art.181pen. atâta vreme cât s-a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, este în mod vădit lipsită de importanță, privind și prin prisma persoanei inculpatei ce a recunoscut săvârșirea faptei, nevoile materiale ale acesteia precum și vârsta înaintată a sa.
La fel ca la nivelul apelului, și în recurs se solicită același lucru, respectiv promovarea unei soluții de condamnare a inculpatului.
Nu sunt incidente dispozițiile legale în acest sens, pentru a fi necesară o soluție de condamnare, fiind de reiterat motivarea propusă de instanțele inferioare, respectiv că faptele prezintă în mod vădit o lipsă de importanță, inculpata se află în nevoi accentuate materiale, practic vânzarea acelei cantități de fân s-a realizat pentru a achiziționa lemne de foc și depășirea în acest fel a perioadei de iarnă, inculpata este o persoană în vârstă neajutorată.
Până la urmă, raportat la un astfel de context juridic, vizând o așa zisă infracțiune de nerespectare a hotărârilor judecătorești, este de făcut trimitere și la conflictul direct născut între persoanele implicate în cauză, respectiv inculpata pe de o parte și ca parte vătămate, pe de altă parte.
Or, și din acest punct de vedere este de făcut trimitere la împrejurarea că părțile sunt rude, respectiv inculpata este sora părții vătămate, iar pe parcursul derulării procesului penal de față, între aceștia a intervenit chiar și împăcarea (12 dosar recurs).
Dat fiind acest context de fapt realizat, o anumită aplanare a conflictului părților direct implicate, considerăm că deși infracțiunea prev.de art.271 al.2 pen. nu presupune necesitatea promovării unei plângeri prealabile ar exista elemente suficiente în a aprecia că cele prezentate de instanțele ierarhic inferioare s-au preocupat pe deplin de conturarea unui cadru ce să atragă incidența disp.art.181pen. și implicit soluția de necondamnare a inculpatei este una corectă.
Așa fiind, nefiind de constatat nici cazuri de casare din oficiu a hotărârilor, calea de atac a recursului promovată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, apare a fi nefondată, fiind de respins pe considerente art.38515 pct.1 lit.b pr.pen.
Văzând și disp.art.192 al.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, împotriva deciziei penale nr. 85 din 13 mai 2009 a Tribunalului Maramureș.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.SM/MB
30.10.09/3 EX.
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Săndel Macavei Ana Covrig
