Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 124/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.124/

Ședința publică din data de 08 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea apelului penal declarat peste termen de apelantul-parte civilă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "S " G împotriva sentinței penale nr.97/26.02.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- privind pe inculpatul-intimat -, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 - 174, 175 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: apelantul-parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " G și intimatul-inculpat -, care a fost reprezentat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.5026/27.10.2009 emise de Baroul Galați.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și, potrivit disp.art.377 Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul-inculpat, precizează că apelantul-parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " Gaf ormulat apel peste termen, conform art.365 Cod procedură penală.

Sentința penală nr.97 a Tribunalului Galația fost pronunțată la data de 26 februarie 2007 și a rămas definitivă la data de 16 octombrie 2007.

Apelul peste termen a fost introdus de partea civilă la data de 09 septembrie 2009, astfel încât a trecut pe perioadă de aproape 2 ani, astfel încât apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.365 Cod procedură penală, motiv pentru care solicită să fie respins apelul ca nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public arată că prevederile articolului 365 Cod procedură penală permit folosirea apelului peste termen de către partea care a lipsit la toate termenele de judecată cât și la pronunțare.

Verificând actele dosarului rezultă că într-adevăr partea civilă nu a fost prezentă la termenele de judecată date în soluționarea prezentei cauze și nici la pronunțarea acesteia, astfel încât apreciază ca fiind admisibil apelul peste termen formulat.

În ceea ce privește motivele susținute de către partea civilă, consideră că acestea sunt justificate și că se impune obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.

Constituirea de parte civilă a fost făcută în termen, înainte de citirea actului de sesizare.

Ținând seama de faptul că aceasta s-a realizat din faza de urmărire penală, fiind ulterior înaintată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați cu adresa la data de 10 octombrie 2006, pentru a fi apoi avută în vedere de instanța de judecată.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului peste termen, cu consecința obligării inculpatului la plata sumei solicitate de partea civilă, respectiv 3191,67 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu asistența medicală a părții vătămate.

Avocat precizează că art.365 Cod procedură penală prevede că se poate declara apel peste termen dar nu mai târziu de 10 zile de la data executării pedepsei.

Hotărârea a rămas definitivă la data de 16.10.2007, s-a emis mandatul la data de 25.10.2007. Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile legale. Pe de altă parte, apelanta avea posibilitatea de a formula acțiune în civile.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că articolul invocat conține două condiții alternative. Cea de-a doua condiție se referă la executarea hotărârii privind despăgubirile civile. Apelul vizează latura civilă iar în cauză nu a inceput nicio executare vizând această latură pentru că aceasta nici măcar nu a fost soluționată.

Calea de atac este formulată peste termen și nu reprezintă o cerere de repunere în termenul de apel, pentru a se justifica existenței vreunei cauze de împiedicare a declarării acesteia.

Legiuitorul nu condiționează. Precizează doar că această cale de atac este admisibilă atunci când se verifică că partea nu a fost prezentă la pronunțarea cauzei și la nici un termen de judecată. Se creează astfel prezumția că nu a avut cunoștință de desfășurarea procesului în această cauză. Nu se poate adăuga la textul de lege condiții suplimentare.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

Curtea

Asupra apelului penal de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " Gaf ormulat apel peste termen împotriva sentinței penale nr.97/26.02.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

Prin sentința penală nr.97/26.02.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare și i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal (fapta din 27.08.2006).

În baza art. 71 Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Conform art. 88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii - 24 ore - aferentă zilei de 01.09.2006 și a arestării preventive de la 02.09.2006 la zi.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Conform art. 189 Cod procedură penală, s-a dispus ca onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru faza de urmărire penală, în sumă de 100 lei RON să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea a fost dată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat, partea vătămată (com., jud. G) și partea civilă Spitalul Județean "Sf. " G,-.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, Tribunalul Galați, a avut în vedere că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 1788/P/2006 din 19.09.2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că în seara zilei de 27.08.2006 i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri de cuțit în zona toraco - abdominală, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul are domiciliul în comuna, județul G și o cunoaște de mai mult timp pe partea vătămată.

În perioada 2005 - iunie 2006, inculpatul și partea vătămată au fost împreună în Italia și la un moment dat, relația dintre ei a devenit intimă. Întrucât era căsătorită și avea doi copii minori, la întoarcerea în România, partea vătămată i-a cerut inculpatului să nu o mai caute.

Cu toate acestea, a continuat să-i transmită mesaje telefonice și chiar să o viziteze la domiciliu.

Astfel, în seara zilei de 26 august 2006, în jurul orei 22,00, inculpatul a mers la domiciliul părții vătămate și a purtat o discuție cu aceasta, profitând de faptul că soțul acesteia, martorul era plecat de acasă.

Întrucât încerca să o convingă pe partea vătămată că este mai bine să divorțeze pentru a fi împreună, inculpatul a revenit și în seara zilei de 27 august 2006, în jurul orei 23,00, după ce în prealabil i-a transmis un mesaj telefonic.

Întâlnirea a avut loc pe prispa casei, unde partea vătămată ieșise pentru a fuma o țigară; în aceste împrejurări, inculpatul, fără a aștepta vreo explicație din partea victimei, i-a pus acesteia un cuțit la gât, încercând să o ducă spre interiorul curții.

Partea vătămată s-a zbătut pentru a scăpa, însă inculpatul a lovit-o de mai multe ori cu cuțitul în zona abdomenului. Întrucât partea vătămată a început să țipe iar în prima încăpere se auzeau voci, inculpatul a părăsit curtea casei familiei.

Țipetele părții vătămate au fost auzite de fiul acesteia, martorul care i-a recunoscut vocea inculpatului și care și-a trezit tatăl pentru a interveni în ajutorul mamei.

Au fost sesizate organele de poliție care au procedat la căutarea autorului, însă acesta nu a fost găsit întrucât a plecat din localitate.

Cuțitul folosit la săvârșirea faptei nu a fost identificat la fața locului inculpatul susținând că l-a pierdut pe drum atunci când a fugit.

S-au luat măsuri pentru transportul victimei la spital și acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico - legală partea vătămată a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire repetată cu corp înțepător tăietor, posibil cuțit, lovire cu corp dur și comprimare cu corpuri dure - degete, leziuni ce pot data din 27.08.2006 și au necesitat 25 - 30 zile de îngrijiri medicale. Plăgile înțepat tăiate penetrante, torace și abdominal cu hemopneumotorax bilateral, plaga hepatică și gastrică i-au pus în primejdie viața.

Audiat cu respectarea garanțiilor procesuale, în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în materialitatea ei. Astfel, a declarat inițial că a mers la domiciliul părții vătămate pentru a confrunta vizele de pe pașapoarte și că i-a pus cuțitul la gât ca să o sperie și pentru aop utea duce mai departe de casă, pentru a putea discuta cu ea; întrucât partea vătămată l-a împins, cerându-i să plece s-a înfuriat și fără a realiza ce face a început să o lovească cu cuțitul, aplicându-i cel puțin două lovituri, una în zona piciorului și una în stomac. Ulterior, inculpatul a revenit, precizând i-a pus, în glumă, cuțitul la gât părții vătămate și i-a cerut să meargă cu el pentru a sta de vorbă. A arătat inculpatul că partea vătămată a refuzat și i-a cerut să plece, probabil l-a și înjurat, moment în care s-a speriat și a lovit-o cu cuțitul de două ori. (declarație fila 64 dosar urmărire penală)

În faza cercetării judecătorești, inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații prevăzut de art. 70 Cod procedură penală, arătând totuși că menține declarațiile date în faza de urmărire penală.

Inculpatul nu a contestat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu.

Apărarea inculpatului privitoare la circumstanțele în care a fost săvârșită fapta nu a fost primită, fiind infirmată de celelalte probe administrate în cauză, și nu a fost in măsură să înlăture răspunderea penală ori să atenueze gravitatea faptei.

Astfel, partea vătămată a declarat că, după revenirea din Italia, inculpatul a continuat să o caute, atât personal cât și telefonic, încercând să o convingă să-și părăsească soțul și să reia relația cu el, sens în care a venit la domiciliul ei și în seara zilei de 26.08.2006. Partea vătămată a arătat că în seara următoare inculpatul i-a trimis un mesaj pe telefon, cerându-i să iasă la poartă, solicitare căreia nu i-a dat curs; că, în jurul orei 23,00, în timp ce se afla pe prispa casei, fumând, s-a trezit cu inculpatul în spatele ei, acesta punându-i la gât un cuțit și cerându-i să-l însoțească. Întrucât a încercat să scape, inculpatul a prins-o de mâna și a început să o lovească cu cuțitul în zona abdomenului și apoi peste brațe, în timp ce încerca să se apere.

Potrivit declarației martorului, fiul părții vătămate, acesta se afla în casă și a recunoscut vocea inculpatului care repeta " te omor" și a auzit-o pe mama lui strigând " ieșiți afară că mă omoară ".

Martorul, soțul părții vătămate, a declarat în seara zilei de 27.08.2006 a fost trezit de țipetele copiilor și a ieșit din casă să vadă ce se întâmplă; atunci a auzit-o pe soția sa strigând ajutor și a văzut că era în stare de șoc, era tăiată la mâini și îi curgea sânge. A precizat că ulterior soția lui i-a povestit că inculpatul i-a cerut să se mute cu el și pentru că a refuzat, inculpatul a agresat- A mai precizat martorul că anterior acestui incident, în mai multe rânduri, inculpatul a amenințat-o pe că o omoară dacă nu acceptă să se căsătorească cu el.

Relevantă, din perspectiva laturii subiective, a fost apreciată și declarația martorei, sora părții vătămate, care cunoaște din relatările părții vătămate, că inculpatul a amenințat-o pe aceasta de mai mute ori că o va omorî dacă nu acceptă să trăiască împreună; martora a mai precizat că partea vătămată i-a arătat mesaje cu conținut erotic dar și de amenințare, primite de la, spunându-i că nu știe cum să scape de aceasta.

Inculpatul s-a folosit, pentru a săvârși fapta, de un cuțit pe care îl avea asupra sa, fără nicio altă justificare.

Prin urmare, s-a reținut că intenția inculpatului a fost, încă de la început, aceea de aoa gresa pe partea vătămată, acceptând, având în vedere obiectul folosit, zonele corpului vizate intensitatea și numărul loviturilor aplicate, posibilitatea ca leziunile produse să-i pună în primejdie viața acesteia.

Situația de fapt reținută și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico legală, declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat în faza de urmărire penală.

Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului care, în seara zilei de 27.08.2006, i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu cuțitul în zona toraco - abdominală cauzând-i leziuni care i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în art. 174 alin. 1 Cod penal (limite ce se reduc la J conform art. 21 Cod penal), gradul de pericol social concret al faptei, apreciat în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care a fost săvârșită (asupra unei femei cu care a avut o relație intimă, folosind un cuțit pe care îl purta asupra sa fără nicio justificare, prin aplicare de lovituri multiple).

S-a ținut seama, totodată, de urmările produse precum și de persoana și conduita procesuală a inculpatului care este la prima abatere de la legea penală și a avut o poziție în cea mai mare parte sinceră.

Având în vedere gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, motivația oferită de inculpat pentru săvârșirea acesteia, poziția adoptată de inculpat după comiterea infracțiunii (a încercat să părăsească țara în scopul de a se sustrage urmăririi penale) precum și natura relației dintre cei inculpat și victimă, instanța de fond a considerat că nu se pot reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului astfel cum a solicitat apărătorul acestuia.

Întrucât inculpatul este la prima abatere de la legea penală și a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei, ținând cont și de celelalte elemente de individualizare mai sus indicate, instanța de fond și-a format convingerea că scopul preventiv și coercitiv al pedepsei prev. în art. 52 Cod penal și reeducarea inculpatului se pot realiza prin aplicarea unei pedepse în limita minimă prevăzută de lege, respectiv în cuantum de 5 ani închisoare.

Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani.

Cât privește modalitatea de executare, având în vedere cuantumul pedepsei pedeapsa, s-a dispus să fie executată efectiv, într-un loc de detenție.

În raport de natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, potrivit art. 71 Cod penal, s-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b,c Cod penal.

Prin ordonanța nr. 30/01.09.2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul a fost reținut timp de 24 de ore.

Prin încheierea de ședință din 02.09.2006 a Tribunalului Galați pronunțată în dosar - s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile începând cu 02.09.2006. Măsura arestării preventive a fost ulterior menținută de instanța de judecată potrivit art. 300 indice 1 Cod procedură penală, respectiv în conformitate cu art. 300 indice 2 Cod procedură penală.

Având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, modalitatea și împrejurările concrete în care a fost săvârșită, urmarea produsă, în baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Conform art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive cu începere de la 01.09.2006 la zi.

Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Conform art. 189 Cod procedură penală și art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Sentința penală nr.97/26.02.2007 a Tribunalului Galația fost comunicată Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. " G la data de 05.03.2007, conform dovezii aflate la fila 123 în dosarul nr- al Tribunalului Galați.

Împotriva sentinței penale nr.97/26.02.2007 a Tribunalului Galați în termen legal a declarat apel inculpatul, apel care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.166/A/01.10.2007 a Curții de APEL GALAȚI, pronunțată în dosarul nr-.

Decizia penală nr.166/A/01.10.2007 a Curții de APEL GALAȚIa fost comunicată părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " G la data de 04.10.2007 (dispozitivul) și respectiv 05.10.2007 (încheierea de îndreptare eroare materială), conform dovezilor aflate la filele 62 respectiv 65 din dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI.

Hotărârea Curții de APEL GALAȚIa rămas definitivă prin nerecurare la data de 16.10.2007 iar la data de 25.10.2007 a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.102/25.10.2007 al Tribunalului Galați.

Inculpatul urma să execute pedeapsa aplicată în perioada 01.09.2006 - 31.08.2011, însă a fost liberat condiționat la data de 06.10.2009 conform sentinței penale nr.1528/30.09.2009 a Judecătoriei Galați.

La data de 09.09.2009 în cauză a formulat apel peste termen partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " G, arătând că deși se constituise parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 3191,67 lei, instanța de fond și cea de apel nu au avut în vedere acest aspect și nu au obligat pe inculpat la plata sumei de 3191,67 lei către această unitate spitalicească.

Sub aspect procedural, apelul îndeplinește condițiile prevăzute de art.365 Cod procedură penală privind apelul peste termen.

Pe fondul cauzei, se constată însă că acesta este nefondat, urmând a fi respins.

Atât la judecarea cauzei în fața instanței de fond, Tribunalul Galați, cât și în fața instanței de apel, Curtea de APEL GALAȚI, partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " Gaf ost legal citat, însă cu toate acestea nici un reprezentant legal al acestei părți civile nu s-a prezentat în instanță pentru a depune înscrisuri sau pentru a susține interesele părții civile.

De asemenea, partea civilă nu a exercitat în termenul prevăzut de lege căile de atac, cu toate că atât sentința penală nr.97/26.02.2007 a Tribunalului Galați, cât și decizia penală nr.166/A/01.10.2007 a Curții de APEL GALAȚI au fost comunicate părții civile.

Totodată, se constată că inculpatul a executat practic pedeapsa aplicată, fiind liberat condiționat la data de 06.10.2009, dată la care procesul penal, în cadrul căruia partea civilă își putea valorifica pretențiile civile fie și pe calea unui apel peste termen, a încetat.

Mai mult, din modul în care este motivată sentința penală nr.97/26.02.2007 a Tribunalului Galați, rezultă că instanța penală a lăsat practic nesoluționată latura civilă, situație în care, potrivit art.20 alin.1 Cod procedură penală, partea civilă se poate adresa instanței civile, pe calea unei acțiuni civile în pretenții, împotriva inculpatului, acțiune civilă scutită de taxă de timbru (în aceleași condiții ca acțiunea civilă din procesul penal) conform prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997 coroborat cu art.26 alin.1 din Ordinul nr.70/C/1999.

Așa fiind și văzând prevederile art.379 alin.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul peste termen formulat de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " G împotriva sentinței penale nr.97/26.02.2007 a Tribunalului Galați.

Conform prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului apel penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul peste termen formulat de partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. " G, cu sediul în G,-, județul G, împotriva sentinței penale nr.97/26.02.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- privind pe intimatul-inculpat - (fiul lui și, născut la data de 26 iunie 1980 în Tg. B, județul G, CNP.-, cu domiciliul în comuna, sat, județul G).

Obligă pe apelanta-parte civilă la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru intimatul-inculpat va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelanta-parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " G, cu sediul în G,-, județul G, și pentru intimatul-inculpat -, în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G și în comuna, sat, județul

Pronunțată în ședință publică azi, 08 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

Red. /14.12.2009

Tehnored. -/ 2 ex./22.12.2009

Fond:,

Președinte:Liviu Herghelegiu
Judecători:Liviu Herghelegiu, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 124/2009. Curtea de Apel Galati