Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 102/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 102
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, partea civilă și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 33/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, partea civilă Mun teanu asistată de avocat ales Ta-prea, lipsă părțile civile intimate.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosar, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul a pus concluzii de admitere a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul CS, desființarea sentinței pronunțată de prima instanță și rejudecând, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 174, 175 lit.i p, iar în subsidiar, dacă instanța nu va reține acest punct de vedere, aplicarea unei pedepse mai mari de 5 ani pentru infracțiunea prev. de art. 183.Cod Penal În motivare a arătat că prima instanță în mod greșit a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 183.p, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă intenția inculpatului de a suprima viața victimei. Inculpatul a aplicat victimei lovituri cu intensitate mare și în locuri vitale, și nu se poate reține scuza provocării, chiar dacă anterior incidentului între inculpat și victimă a existat o stare conflictuală. A solicitat respingerea apelurilor declarat de inculpat și partea civilă.
Apărătorul părții civile a solicitat admiterea apelului și în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor, fapta inculpatului fiind săvârșită cu intenție directă, loviturile inculpatului vizând zone vitale ( cap și abdomen), în mod repetat și cu o intensitate foarte mare, astfel că reiterează cererea de punere în discuție a schimbării încadrării juridice. În subsidiar, în cazul în care instanța nu va împărtăși această opinie, solicită, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 183.p, la o pedeapsă nu orientată spre minimul special, o astfel de pedeapsă fiind mult prea blândă în raport cu modul concret în care s-a produs agresiunea, în loc public, aplicarea de lovituri repetate și cu o intensitate deosebită. sub aspectul laturii civile, apreciază că, cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță este neîndestulător în raport cu suferința cauzată soției victimei. A solicitat admiterea apelului declarat de procuror și respingerea apelului inculpatului ca nefondat.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea apelului și în rejudecare, schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse cu suspendare sub supraveghere. În motivare a arătat că inculpatul nu a avut intenția de a ucide victima ci a acționat de frică, deoarece victima a avut un comportament deosebit de brutal: Ulterior incidentului, inculpatul a transportat victima la spital. Referitor la persoana inculpatului a arătat că acesta a dus o viață corectă, are un copil minor, provine dintr-o familie închegată și nu prezintă pericol pentru societate. referitor la apelul părții civile a solicitat respingerea acestuia având în vedere că nu au fost dovedite pretențiile materiale,iar cuantumul daunelor morale este just apreciat de prima instanță. A solicitat respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C ca nefundat, atât sub aspectul schimbării încadrării juridice cât și al majorării pedepsei.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului său, arătând că nu a avut intenția de a ucide victima și respingerea apelurilor procurorului și părții civile.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor declarate în cauză constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 33/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art.174, 175 lit.i Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal.
În baza art.183 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5(cinci) ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal, cu excepția dreptului de "a alege", pe perioada evidențiată de dispozițiile art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei închisorii pronunțată timpul reținerii și al arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 07.06.2008 și până la zi,iar conform art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și urm. Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și în consecință, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 12.000 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S din data de 05.11.2008, înregistrat pe rolul Tribunalului C-S sub dosar nr-, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174, 175 lit.i Cod penal, constând în aceea că, în data de 07.06.2008, lângă piața agroalimentară din zona, inculpatul a agresat victima, prin lovire cu picioarele în zona craniană și toraco-abdominală, cauzându-i decesul.
În cauză s-au administrat probe testimoniale și probe cu înscrisuri, s-a luat declarație inculpatului, s-a acvirat dosarul de urmărire penală nr. 222/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, dosar din a cărui analiză s-a reținut de către organele de urmărire penală următoarea stare de fapt, evidențiată în rechizitoriu:
În data de 05.06.2008, respectiv 06.06.2008, au venit mai multe persoane de la B în localitatea, la invitația numitului, pentru a-și aniversa ziua onomastică. Printre aceste persoane se aflau, G și.
În noaptea de 06/07 iunie 2008, toți invitații au fost la restaurantul " de " din O, unde a participat și inculpatul.
În dimineața zilei de 07.06.2008, în jurul orei 11,00 toți invitații s-au întâlnit la cafea, la localul "". Aici s-au hotărât să meargă la "Șapte " la. În jurul orei 13,00, invitații au urcat în mai multe mașini, în ultima mașină condusă de inculpatul urcând numiții, G și. Inculpatul a urmat coloana de mașini, însă, după o scurtă distanță ce a parcurs-o, a întors mașina și le-a spus celorlalți din mașină că l-a văzut pe, cel care i-a dat cu țeava în cap cânt era la pizzerie cu fiica sa.
În apropierea pieței din centrul orașului, inculpatul a coborât din mașină și s-a îndreptat spre piață, acolo unde se afla victima care cumpăra roșii. După inculpat au mers spre piață și numiții, G și. Văzându-i victima a intrat în mașina sa - autoutilitară tip camionetă parcată aproape de piață, de unde a luat o țeavă(). Inculpatul a tras victima din mașină, după care aceasta a încercat să-l lovească cu țeava ce a ridicat-o cu mâna dreaptă. Pentru a nu-l lovi pe inculpat, numitul a intervenit și a lovit victima cu piciorul la genunchi, victima căzând pe spate, cu fața în sus. Inculpatul a continuat apoi să lovească victima cu piciorul în zona capului, prin călcare în zona pieptului, iar cu vârful picioarelor în zona coastelor. Cele trei persoane care îl încolțeau pe inculpat au strigat la inculpat să nu mai lovească. Numitul a mai declarat în faza de urmărire penală și faptul că inculpatul ar fi avut în mână un obiect cu care a lovit victima la începutul agresiunii. La un moment dat, inculpatul a încetat agresiunea și s-a retras spre mașina sa împreună cu ceilalți trei, însă martorii aflați în piață au strigat că "moare". Aceștia s-au întors, numitul și persoanele din apropiere încercând să ajute victima să-și revină. Inculpatul și numitul au pus victima în mașina cu care au venit și au transportat-o la spital, iar ceilalți doi - G și - au mers la hotel, iar după aceea cu o mașină de ocazie au plecat la La spital s-a constatat că victima a decedat.
Din Raportul medico-legal nr. 102/P/07.06.2008 a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat politraumatismului cranio-cerebral și facial acut(fractură de piramidă nazală, fractură frontală cu iradiere etaj anterior bază craniu, fractură liniară occipitală, contuzie cerebrală, cerebeloasă și de trunchi cerebral) și traumatism toracic acut(fracturi costale pe partea pe două linii de fractură, respectiv de cord drept, ruptură de pericard, hemopericard hemotorax stâng masiv). Leziunile de violență s-au putut produce prin lovirea directă cu corp dur(leziunea de la punctul 4 din raport), prin lovirea cu un corp dur de formă alungită(leziunea de la punctul 6 din raport), prin lovirea cu și sau de corpuri/planuri dure(restul leziunilor), asociate cu mare probabilitate cu compresiunea toracică(fracturile costale și ruptura de cord).
Inculpatul a declarat inițial că a tras victima din mașina sa și a lovit-o cu pumnul în zona feței, iar după ce a căzut a lovit-o cu piciorul în zona capului.
Acesta a mai declarat că nu a văzut ca numiții, G și să fi lovit victima. Inculpatul a arătat că între el și victimă au existat mai multe conflicte anterioare ce au pornit de la faptul că nu achitase la timp o sumă de bani pentru două lănțișoare ce le cumpărase de la victimă. În urmă cu circa două săptămâni, inculpatul a fost lovit de victimă și fiul acesteia cu un picior de la masă, în zona capului. Din această cauză, inculpatul a oprit mașina aproape de piață și pornit agresiunea ce a dus la decesul victimei.
După circa trei zile, inculpatul și-a schimbat declarațiile date anterior și a relatat că victima a fost lovită și de către numiții, G și, iar la reconstituire acesta a arătat modalitatea în care atât el cât și ceilalți au lovit victima.
Numitul a recunoscut că a lovit victima cu piciorul la genunchi, o sigură dată, în momentul declanșării conflictului, însă a făcut-o pentru a-l apăra pe inculpat, întrucât victima a încercat să-l lovească cu o țeavă ce a avut-o în mâna dreaptă și pe care a ridicat-o înspre inculpat.
Numiții G și au declarat că nu au participat la agresionarea victimei și că, dimpotrivă, au strigat la inculpat să nu mai lovească victima.
Cei trei martori aflați la tarabele din piață au declarat că nu au văzut din cauza camionetei cine a lovit victima, însă martorul a declarat că imediat după agresiune, inculpatul i-a spus: "nea mă mănâncă pușcăria".
Din probatoriu a rezultat că inculpatul a avut mobilul agresionării victimei, în timp ce pentru celelalte trei persoane victima era necunoscută. Recunoscând o parte din agresiune, se prezumă că toate actele de agresionare a victimei au fost efectuate de inculpat. Mai mult, schimbându-și declarațiile pe parcursul urmăririi penale, gândindu-se la mai multe variante, se poate interpreta ca nefiind sincer în anchetă.
În faza de urmărire penală s-a concluzionat că fapta numitului nu poate fi considerată ca faptă penală de omor, întrucât nu avut intenția de a ucide, ci de a-l proteja pe inculpat de o posibilă lovitură de la victimă, astfel că s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală. Întrucât numiții G și nu au participat la săvârșirea faptei penale, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art.174, 175 lit.i Cod penal.
Examinând cauza dedusă judecății, prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, în scopul aflării adevărului și lămurii acestuia sub toate aspectele, conform art.62 Cod procedură penală, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
Conform declarațiilor inculpatului, coroborate cu ale unora dintre martorii audiați în cauză(, G ), faptul nefiind de altfel negat nici de fiii victimei(de asemenea audiați ca martori în cauză), victima desfășura de mai multă vreme activități de comercializare a unor obiecte de aur, unele dintre persoanele indicate mai sus făcând referire și la o activitate de cămătar cu care s-ar fi ocupat acesta. Pe fondul acestor afaceri desfășurate de victimă, între el și inculpat s-a declanșat la un moment dat o stare conflictuală, legată de solicitarea plății anticipate - în alte condiții decât cele contractate - din partea victimei către inculpat a prețului unui sau unor obiecte de aur, acestea fiind achiziționate de către cel din urmă în cursul anului 2008, termenul de plată fiind de 3 luni. Înainte de finalizarea acestui termen, pe fondul respectivei stări conflictuale declanșată de pretențiile anticipate ale victimei, coroborate cu refuzul inculpatului de a plăti suma respectivă înainte de termen, au avut loc între cele două părți o serie de agresiuni verbale și fizice, într-unul dintre aceste conflicte fiind implicați și fiii victimei. În acest sens la dosarul cauzei au fost depuse și copii ale unor ordonanțe dispuse de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș. C mai acut dintre aceste conflicte s-a desfășurat la un local din apropierea orașului (mai precis din comuna ) conflict în cursul căruia victima l-ar fi lovit pe inculpat cu obiecte contondente în prezența fiicei minore a acestuia din urmă.
În continuarea acestei stări conflictuale, în data de 07.06.2008, lângă piața agroalimentară din zona, în prezența unui număr mare de persoane(în general comercianți și clienți) a avut loc un nou conflict fizic între părți soldat de această dată cu decesul victimei. Starea de fapt premergătoare izbucnirii acestui conflict a fost determinată prin coroborarea declarațiilor asemănătoare date de martorii, G și (acesta din urmă neputând fi audiat în condiții de nemijlocire și contradictorialitate, referirile fiind făcute doar la declarația dată în cursul urmăririi penale) cu cele date de alți martori direcți, aflați la fața locului(, G ), precum și cu fragmente din declarația inculpatului.
În concret, după ce se cunoscuseră în mod formal cu o seară înainte, inculpatul și martorii, și (doi dintre aceștia sportivi de performanță) se aflau în mașina condusă de inculpat, rulând prin apropierea pieței alimentare evidențiată mai sus, cu intenția de a ajunge la ștrandul termal de la "Șapte ". Cei trei martori nu cunoșteau localitatea, având domiciliul în B, prezența lor în datorându-se unor probleme personale. Observându-l pe victimă aflat în piață, în apropierea mașinii sale, inculpatul a schimbat direcția de mers - fără a le spune ceva celorlalți pasageri din mașină - și a parcat în apropierea locului în care se afla acesta. Mai întâi inculpatul, apoi și ceilalți trei martori au coborât din mașină îndreptându-se spre victimă. De menționat faptul că, mai înainte cu câteva minute, martorul purtase o discuție cu victima referitoare la prezența în mașina acesteia a unui de metal, armă pe care o avea în permanență asupra sa cu motivația că "mai bine să-i plângă pe alții părinții lor, decât pe sine însuși copii săi". Toți martorii direcți aflați la fața locului care au perceput agresiunea fizică ce a urmat în principal între victimă și inculpat au confirmat faptul că victima a încercat să se folosească de această armă în scop ofensiv, pe de altă parte infirmând varianta reținută în rechizitoriu cum că și inculpatul la rândul său ar fi avut vreo armă asupra sa, pe care să o fi folosit în conflictul respectiv. Această agresiune fizică a constat pe de o parte în pararea loviturilor victimei de către inculpat cu sprijinul celorlalți trei însoțitori ai săi, urmată apoi - pe de altă parte - de aplicarea de lovituri în diferite zone ale corpului victimei, după ce acesta din urmă a fost trântit la pământ cu contribuția martorului (care l-a dezechilibrat pe victimă), dar și a martorilor și care au blocat în prima fază portierele mașinii victimei pentru a-l împiedica pe acesta să iasă din mașină., s-a reținut faptul că loviturile pe care inculpatul i le-a aplicat victimei în timp ce acesta se afla căzut la pământ nu erau direcționate în zone neapărat vitale ale corpului, inculpatul lovindu-l pe unde nimerea, fără însă ca în timpul aplicării acestor lovituri să-l amenințe cu moartea sau să-i reproșeze ceva concret. Mai trebuie menționat și faptul că doar martorii, și au susținut faptul că exclusiv inculpatul a lovit victima după trântirea acesteia la pământ cu contribuția tuturor celor patru, alți martori aflați la fața locului(despre care s-a făcut vorbire mai sus) nuanțând starea de fapt în sensul că și ceilalți trei ar fi lovit victima.
Prima instanță a apreciat că nu au fost întrunite cerințele legale pentru extinderea acțiunii penale față de aceste trei persoane pe considerente procedurale, la rândul lor persoanele interesate necontestând soluțiile de scoaterea de sub urmărire penală și respectiv de neîncepere a urmăririi penale dispuse față de cei trei prin rechizitoriul din 05.11.2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-
În urma loviturilor descrise mai sus victima și-a pierdut cunoștința, fapt care - coroborat cu strigătele din jur - a provocat o reacție de spaimă din partea inculpatului și a celorlalți trei însoțitori ai săi, urmată de reacții diferite din partea lor. Astfel, după primele îngrijiri acordate victimei de către inculpat, martorul, martorul și martora (ultimii doi comercianți care își desfășurau activitatea în zonă), victima a fost urcată în mașina inculpatului și transportată apoi la spitalul din oraș de către inculpat(care conducea) și martorul. În incinta spitalului respectiv, la scurt timp s-a constat decesul victimei(circumstanțele medicale fiind evidențiate pe larg în raportul medico-legal aflat la dosarul de urmărire penală). Toate aceste persoane, precum și alți martori care au perceput parțial evenimentele respective( și ), au evidențiat atitudinea inculpatului, care era speriat, regreta cele întâmplate și încerca să ajute pe cât posibil victima. Pe de altă parte, martorii și au fugit imediat de la fața locului, au mers la hotelul în care erau cazați, de unde și-au luat lucrurile, plecând apoi cu ocazia la B(unde locuiau), în alte condiții și la altă oră decât cele planificate inițial pentru drumul de întoarcere.
Independent de circumstanțele care au precedat conflictul din 07.06.2008, precum și de contribuția însoțitorilor inculpatului, este cert că starea de fapt descrisă mai sus conturează săvârșirea unei infracțiuni de către acesta din urmă, infracțiune care nu întrunește însă trăsăturile constitutive ale unui omor calificat, ci pe cele ale infracțiunii prevăzută de art.183 Cod penal, respectiv lovituri cauzatoare de moarte. Distincția între cele două fapte trebuie făcută în acest sens din punct de vedere al laturii subiective a infracțiunii, conform tuturor susținerilor și criteriilor din practica judiciară și din literatura de specialitate. Astfel, dacă în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenția directă sau indirectă de a ucide, în cazul loviturilor cauzatoare de moarte el acționează cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, moartea acesteia fiind un rezultat care depășește intenția sa. Juridic vorbind, infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal este una praeterintenționată, presupunând atât intenție(în ceea ce privește fapta de lovire sau de vătămare corporală), cât și culpă(în ceea ce privește moartea victimei). Așa fiind, pentru încadrarea juridică a unei fapte ca omor sau ca lovituri cauzatoare de moarte, decisivă este determinarea poziției psihice cu care a acționat făptuitorul. Această poziție psihică se stabilește în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete și îndeosebi luându-se în considerare eventualul instrument folosit de făptuitor în comiterea faptei( sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită(vitală sau nu), raporturile dintre infractor și victimă anterioare săvârșirii faptei, precum și atitudinea infractorului după săvârșirea faptei(a încercat sau nu să dea un prim ajutor victimei, a lăsat-o în starea în care a adus-o sau a încercat să înlăture starea respectivă). La toate aceste criterii se mai adaugă și aspectul că, în cazul în care există îndoială în ceea ce privește intenția făptuitorului, în sensul că nu se poate stabili cu precizie dacă a acționat cu intenția de a ucide sau doar de a produce o vătămare corporală, fapta se încadrează întotdeauna în dispozițiile art.183 Cod penal, întrucât îndoiala profită făptuitorului(in dubio pro reo).
În speța supusă analizei, pe baza stării de fapt determinată și descrisă anterior, s-a conchis că nu este cazul să se uzeze de principiul in dubio pro reo, fiind evidentă întrunirea trăsăturilor constitutive ale infracțiunii prev. de art.183 Cod penal. Astfel, aplicând criteriile determinante evidențiate în jurisprudența și literatura de specialitate, s-a observat că inculpatul nu a avut nici un moment intenția - declarată, susținută sau acceptată - de a provoca sau urmări moartea victimei, intenția sa fiind clar aceea de vătămare a integrității corporale. Este elocvent faptul că - deși sunt probe că avea în mașină obiecte contondente, intenționând ca în zona "Șapte " să meargă la pescuit - nu a utilizat nici unul dintre aceste obiecte ca instrument ofensiv, defensiv sau ca armă împotriva victimei, deși aceasta din urmă era înarmată și a încercat să-l și lovească pe inculpat cu arma respectivă. Este elocvent de asemenea faptul că inculpatul nu a direcționat loviturile sale doar în zona capului sau a cutiei toracice, deși se afla în situația în care ar fi putut face acest lucru(victima fiind căzută la pământ, iar el aflându-se în picioare și beneficiind și de sprijinul altor trei persoane), după cum este de luat în considerare și faptul că, anterior acestui conflict, la rândul său inculpatul a fost agresat, amenințat inclusiv cu moartea și încolțit în repetate rânduri de victimă care, conform mai multor declarații aflate la dosarul cauzei(ale martorilor, și ), era cunoscut ca un individ periculos, agresiv, violent și de care lumea se temea. În sfârșit, este elocventă atitudinea inculpatului posterioară săvârșirii faptei, când nu numai că și-a demonstrat public regretul și spaima față de cele petrecute, dar a și încercat pe cât posibil să-l resusciteze pe adversarul său, fiind cooperant cu toți cei aflați la fața locului care încercau același lucru, transportându-l în cele din urmă cu mașina sa personală pe la spital, în condițiile în care doi dintre cei care-l sprijiniseră se grăbiseră să părăsească locul respectiv, după care și localitatea. În sfârșit, nu este lipsit de semnificație nici faptul că inculpatul se bucura de o considerație unanimă în comunitatea în care locuia, neexistând nici o probă la dosarul cauzei care să demonstreze faptul că el ar fi fost amestecat anterior în infracțiuni cu violență sau că ar fi avut vreo fire sau vreun comportament predispus în acest sens.
În aceste condiții, prima instanță a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului și în consecință, în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul,din infracțiunea prevăzută de art.174, 175 lit.i Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal.
Fiind stabilită vinovăția inculpatului în privința săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.183 Cod penal, pentru individualizarea pedepsei care urmează să-i fie aplicată au fost avute în vedere în primul rând circumstanțele extinse pe o durată mai lungă de timp care au conturat starea conflictuală dintre inculpat și victimă(descrisă pe larg anterior), dublate de agresările precedente verbale și fizice ale inculpatului de către victimă, precum și persoana infractorului caracterizată atât de lipsa antecedentelor penale și referințele corespunzătoare oferite de martorii audiați în cauză, precum și de atitudinea sa corespunzătoare și în general conduita sa procesuală pe întreg parcursul procesului penal. Nu sunt de neglijat nici aspectele care conturează conduita sa imediat posterioară săvârșirii infracțiunii, de asemenea descrisă amănunțit în pasajele de mai sus. În consecință, se apreciază că este realizabil scopul educativ-preventiv al pedepsei ce se va aplica prin orientarea ei spre minimul special prevăzut de lege, drept pentru care în baza art.183 Cod penal, a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5(cinci) ani închisoare.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat faptul că în termen procedural, respectiv înainte de citirea actului de sesizare în fața primei instanțe de judecată, două dintre părțile vătămate conceptate în rechizitoriu, respectiv și (fiii victimei) au renunțat la calitatea respectivă, pentru a putea declara ca martori în cauză la cererea celei de-a treia părți vătămate, care de altfel s-a și constituit parte civilă în cauză. Pretențiile acesteia au fost doar în privința acordării sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, nefiind solicitate sub nici o formă și cu nici un titlu daune materiale. Respectivele pretenții civile nu au fost însă dovedite în nici un fel, nefiind efectuat nici măcar minimul necesar de probe în acest sens, martorii propuși de partea civilă(însuși fiii victimei) declarând strict cu privire la latura penală a cauzei, fără să evidențieze vreo suferință care ar justifica repararea ei prin acordarea daunelor solicitate de către soția victimei. În acest context, instanța nu poate decât să conchidă că în general vorbind moartea unei ființe apropiate nu poate să nu fie generatoare de unele suferințe inerente și comune oricărei persoane, astfel încât, statuând în echitate, urmând să acorde o sumă de bani rezonabilă pentru respectivul prejudiciu.
Împotriva sentinței penale nr. 33/30-.04-.2009 pronunțată de Tribunalul C în dosar nr- au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul C, partea civilă și inculpatul.
Apelul declarat de inculpat nu a fost motivat în scris.
În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale și menținerea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu apreciindu-se că în mod greșit s-a făcut aplicarea art.334 p Cod Penal, schimbându-se încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul, din infracțiunea prev. de art.174, 175 lit.i p, în infracțiunea prev. de art. 183.p, că pedeapsa aplicată este prea mică în raport de pericolul social al faptei, că prima instanță trebuia să se pronunțe și în dispozitivul sentinței penale asupra cererii de respingere a extinderii procesului penal față de, și, că prima instanță nu a apreciat intervalul de timp al menținerii stării de arest. Se arată în motivare că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, prima instanță argumentând că inculpatul nu a avut nici o clipă intenția de a ucide victima, acest argument fiind în contradicție cu probele testimoniale, care au arătat că, anterior incidentului a existat o stare conflictuală între inculpat și victimă. Referitor la starea de arest a inculpatului, în dispozitivul hotărârii, tribunalul a precizat " în baza art. 350.p Cod Penal menține starea de arest preventiv a inculpatului ", fără a se face precizarea dacă este vorba de 30 de zile sau 60 de zile. Un ultim aspect este cel legat de pedeapsa aplicată inculpatului, care în opinia parchetului este prea mică raportat la pericolul social al faptei și asociat cu atitudinea inculpatului, oscilantă atât în faza de urmărire penală, cât și în cea a judecății.
În motivele de apel ale părții vătămate se solicită menținerea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, deoarece, așa cum rezultă din raportul medico legal, potrivit cu care decesul victimei s-a datorat politraumatismului cranio cerebral și facial acut și traumatism toracic acut, aplicarea cu intensitate a loviturilor de către inculpat în zone vitale, cu o violență ieșită din comun, impun concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat moartea victimei. Sub aspectul laturii civile, se apreciază că sentința primei instanțe este criticabilă, cuantumul daunelor morale acordate fiind neîndestulător în raport cu suferința cauzată soției victimei. Se mai reiterează cererea de a se pune în discuție extinderea procesului penal față de numiții G și, având în vedere că, în raport de statura victimei, împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, natura traumatismelor provocate, fapta nu putea fi comisă de o singură persoană.
Analizând legalitatea si temeinicia sentinței penale apelate, din prisma motivelor de apel precum și din oficiu potrivit art. 379 alin.2 p Cod Penal, instanța de apel apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală si temeinică în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în cauză și cu încadrarea juridică a faptei reținută de către instanța de fond, raportat la starea de fapt descrisă.
La data de 7.06.2008, în apropierea pieței din centrul orașului, inculpatul, însoțit de numiții, și, au coborât din mașină și s-au îndreptat spre piață unde se afla victima care cumpăra roșii. Acesta din urmă la vederea celor patru a urcat în autoutilitara tip camionetă parcată aproape de piață de unde a luat o, inculpatul trăgând victima din mașină. Victima a încercat să îl lovească pe inculpat, moment în care a intervenit numitul care lovit victima cu piciorul la genunchi aceasta căzând în genunchi, moment in care inculpatul a aplicat victimei un genunchi în zona feței, agresiune care a determinat căderea acesteia pe spate cu fața în sus. In poziția în care se afla victima, inculpatul continuat să o lovească cu piciorul în zona capului, călcând-o în zona pieptului, cei trei bărbați care îl însoțeau pe inculpat încercând să îl oprească pe acesta în a mai exercita agresiuni. Inculpatul îndemnat fiind de cei trei bărbați ce îl însoțiseră să înceteze agresiunea, s-a retras spre mașină fiind insă atenționat de persoanele aflate în piață că victima " moare ", moment în care a acordat ajutor acesteia, împreună cu numitul transportând-o la spital.
Această stare de fapt este confirmată și de martorul ( fila 172 dosar UP ), care a fost de față la incident și a observat cum inculpatul l-a lovit în zona feței pe victimă care a căzut la pământ, lovitura din zona feței fiind dată de către inculpat, în timp ce celelalte trei persoane care îl însoțeau au exercitat o singură agresiune cu piciorul în zona abdomenului. Aceiași stare de fapt a fost confirmată și de martora ( fila 167 dosar UP ), care a remarcat cum o persoană încerca să scoată afară din mașină victima, fără însă a putea preciza cine sunt acestea. Numitul atât în procesul verbal de confruntare ( fila 125 dosar UP ), cât și în declarația dată ( fila 120, 124 dosar UP ), arată că inculpatul este cel care a lovit partea vătămată cu pumnul în zona capului și cu genunchiul în zona maxilară, iar după ce a căzut pe spate a fost lovită de mai multe ori cu picioarele în zona toraco abdominală, tot inculpatul fiind și cel care, văzând că victima la vederea sa s-a îndreptat spre mașină și a urcat în aceasta, l-a tras de umeri pentru a-l scoate din mașină. Numitul în declarația sa vorbește și de primul ajutor acordat victimei transportând-o la spital. Martorul G ( fila 110 dosar UP), menționează că se afla în mașină cu inculpatul și ceilalți doi prieteni cu intenția de a se îndrepta spre Șapte, mașina fiind condusă de către inculpat, care la un moment dat a întors brusc și s-a îndreptat spre o piață, coborând în viteză din mașină și îndreptându-se spre un, care, la vederea inculpatului s-a urcat într-o mașină tip dubă de culoare albastră, iar inculpatul s-a apropiat cu intenția de a-l scoate afară din mașină pe cetățean. Martorul mai arată că inculpatul a strigat că persoana urmărită are, strigăt perceput a fi adresat lor și numitului. Martorul mai arată că victima a încercat să îl lovească pe cu, acesta din urmă ripostând și lovindu-l cu piciorul în genunchi, fapt ce a produs dezechilibrarea victimei, care ulterior a fost lovit de inculpatul în zona feței, victima căzând pe spate, iar inculpatul continuând agresiunile în zona toracelui, până la intervenția persoanelor care îl însoțeau pe inculpat. Martorul mai arată că inculpatul a încetat agresiunile la solicitarea celor trei persoane care îl însoțeau îndreptându-se toți spre mașină,în momentul în care au fost atenționați de cetățenii din piață că victima " moare ", fapt ce a determinat transportarea victimei de către inculpat și numitul la spital. Și numitul relatează aceiași stare de fapt și face vorbire despre intenția victimei de a-l lovi cu pe inculpat, moment în care martorul a intervenit și a lovit victima cu piciorul in genunchiul stâng, provocând căderea victimei și agresarea acesteia de către inculpat. Martorul vorbește despre căderea victimei cu fața în sus urmare a loviturii de pumn primită de la inculpat, și despre agresarea acesteia cu picioarele in zona pieptului. Depozițiile martorilor se coroborează în parte și cu declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale, la un moment aproape de incident, când acesta a recunoscut că a lovit victima cu pumnul în zona feței fapt ce a provocat căderea acesteia, inculpatul recunoscând și agresarea ulterioară cu piciorul în zona capului ( fila 91 dosar UP ).
Aceiași poziție procesuală a fost manifestată de către inculpat și cu ocazia audierii de către procuror (fila 87 dosar UP), recunoscând agresarea victimei în modalitatea arătată, vorbind și despre ajutorul acordat victimei prin transportarea la spital și explicând agresarea prin conflictul anterior existent, referitor la dobânda ilegală solicitată de către victimă pentru două lănțișoare cumpărate de la acesta și pentru care achitase un avans de 150 Euro, suma totală fiind de 46 milioane de lei vechi ce trebuia achitată în trei luni, dar care a fost achitată de inculpat intr-o lună și Inculpatul în declarația dată menționează că a fost lovit de către victimă și fiul acesteia în zona capului cu un picior de la masă, în prezența fiicei sale de 6 ani, formulând plângere penală împotriva victimei, aceasta fiind și cauza pentru care s-a oprit cu mașina în piață când l-a observat.
Față de cele prezentate, în mod corect instanța a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei comisă de inculpat, din omor în lovituri cauzatoare de moarte, raportat la poziția psihică avută de către inculpat, față de rezultatul urmărit prin fapta ilicită. Practica judiciară a stabilit că infracțiunea de omor, spre deosebire de infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte este condiționată de intenția de a ucide, fie că este vorba de intenție directă sau indirectă, intenție care se deduce din materialitatea actului, care în cele mai multe cazuri relevă poziția infractorului față de rezultat. Pentru caracterizarea poziției inculpatului față de rezultat,deosebit de importante sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care indiferent de materialitatea actului pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.
Elementul intențional este prezent și în cazul infracțiunilor praeterintenționate, situație în care trebuie să se stabilească, pentru diferențierea celor două infracțiuni, dacă inculpatul a acționat în că rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei nu se va produce, în care caz urmează să se facă aplicarea praeterintenției, sau din contră, a acceptat posibilitatea producerii lui, în care caz se face aplicarea intenției directe sau indirecte de omor. Doar a analiză amănunțită a ansamblului probelor cauzei este de natură a scoate în evidență poziția subiectivă reală a infractorului care trebuie să releve acele aspecte particulare de natură să demonstreze că inculpatul și-a reprezentat rezultatul cel mai grav și la acceptat,în caz contrar fapta se încadrează în infracțiune praeterintențională. Raportat la starea de fapt prezentată instanța de apel își însușește concluzia primei instanțe, potrivit cu care inculpatul nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a provoca moartea victimei, ci doar de a-i provoca acesteia leziuni prin actele de agresiune exercitate, încadrarea juridică corectă a faptei fiind cea prev. de art 183.Cod Penal
În cazul de față, intenția de omor nu se poate judeca prin prisma mobilului, respectiv a conflictului anterior avut de cele două părți urmare a dobânzii ilegale pretinse de către victimă, deoarece acesta este de ordin intim și acoperă anumite sentimente sau trebuințe care nu au relevanță obiectivă. Practica judiciară a arătat că mobilul, deși contribuie într-o anumită măsură la act, nu înlătură caracterul voit al acesteia și astfel nu constituie element component al infracțiunii examinate.
În conformitate cu dispozițiile art.72 pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Raportat la criteriile menționate, instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei, pedeapsa de 5 ani fiind în măsură să conducă la reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de către acesta a unor noi fapte penale.
Cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța si în dispozitiv asupra cererii de extindere a procesului penal, instanța de apel reține că acest motiv nu este întemeiat și nu este de natură să tragă desființarea sentinței penale.
La termenul de judecată din 19.03.2009 ( fila 129 dosar fond ) apărătorul ales al inculpatului a solicitat în temeiul art.336 pct. 1 lit.b C.P.P., extinderea procesului penal și cu privire la alte persoane, reprezentanta Parchetului arătând că își va exprima poziția cu privire la această cerere la termenul următor, respectiv 09.04.2009, după epuizarea probatoriului. Aceiași cerere a fost formulată și de către partea vătămată care la termenul de judecată din 30.04.09 a solicitat extinderea procesului penal și cu privire la numiții G și care ar fi participat la comiterea faptei. Reprezentanta Parchetului la termenul de judecată din 30.04.2009 a arătat că nu înțelege să pună în mișcare acțiunea penală față de cele trei persoane, G și, întrucât actele de la dosar nu duc la concluzia că aceștia ar fi vinovați de participare la săvârșirea faptei, astfel că în mod corect instanța, apreciind că inițiativa extinderii procesului penal cu privire la alte persoane aparține, potrivit art. 337.Cod Penal p exclusiv procurorului, a respins această cerere. Împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat și în dispozitiv cu privire la această problemă juridică nu afectează legalitatea hotărârii câtă vreme a fost o chestiune discutată înainte de încheierea cercetării judecătorești și înainte ca instanța să constate că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța de apel nu poate împărtăși punctul de vedere exprimat de către apărătorul inculpatului, în sensul că inculpatul nu a știut că martorii care au agresat victima au fost scoși de sub urmărire penală și de aceea nu a atacat, în temeiul art. 278 ind. 1 p Cod Penal, partea din rechizitoriu care privea această soluție, întrucât actul de sesizare al instanței a fost comunicat inculpatului în mod obligatoriu în condițiile în care acesta era arestat. Pe de altă parte, cu ocazia sesizării instanței prin rechizitoriu, la termenul de judecată acordat pentru verificarea legalității sesizării instanței în. art.300 ind. 1.p Cod Penal, instanța de fond a întrebat inculpatul dacă are cunoștință despre motivul prezenței sale in fața instanței, situație în care acesta ar fi putut comunica instanței împrejurarea că nu i s-a comunicat o copie de pe actul de sesizare, lucru care nu s-a întâmplat.
Cu privire la omisiunea instanței de fond de a menționa durata de timp pentru care a menținut starea de arest, instanța de apel apreciază că această omisiune nu afectează valabilitatea sentinței penale apelate, câtă vreme sunt aplicabile dispozițiile legale în materie, respectiv art. 350.p Cod Penal și art.300 ind. 2 cu referire la art. 160 ind b p Cod Penal, potrivit cu care măsura arestării preventive se dispune în cursul judecății pe o perioadă de maxim 60 de zile.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel apreciază că în mod corect prima instanță a obligat inculpatul la plata sumei de 12.000 lei către partea civilă reprezentând daune morale. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 lei reprezentând daune morale, dar instanța de apel apreciază că suma de bani acordată de prima instanță cu acest titlu este în măsură să reprezinte un echivalent al prejudiciului moral cauzat părții civile prin decesul soțului.Este înafara oricărui dubiu că moartea unei persoane apropiate provoacă o suferință a cărei estimare în echivalent bănesc este dificil de realizat, dar suma de bani acordată de către prima instanță este în măsură să acopere pierderea suferită.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 379 alin.1, pct. 1, lit.b C.P.P. se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, partea civilă și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 33/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art. 350.p Cod Penal, raportat la art. 3002p Cod Penal, art. 160bp Cod Penal, se va menține măsura arestării preventive a inculpatului, iar în temeiul prevederilor art. 88.p se deduce în continuare din durata pedepsei aplicată, de la data pronunțării sentinței penale apelată, la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 și 3.p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 379 alin.1, pct. 1, lit.b p Cod Penal respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, partea civilă și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 33/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art. 350.p Cod Penal, raportat la art. 3002p Cod Penal, art. 160bp Cod Penal, menține măsura arestării preventive a inculpatului, iar în temeiul prevederilor art. 88.p deduce în continuare din durata pedepsei aplicată, de la data pronunțării sentinței penale apelată, la zi.
În temeiul prevederilor art. 192 alin.3 p Cod Penal, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului procurorului rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 192 alin.2 p Cod Penal, obligă inculpatul apelant și partea civilă apelantă, la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 08 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.AN/19.10.2009
Tehnored AJ/6 ex/20.10.2009
Prima instanță: Trib. C S-
19 Octombrie 2009
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Ion Dincă
