Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 71/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PE NALĂ NR. 71/

Ședința publică din data de 15 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: dr.- -

JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu

Grefier: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P reprezentat prin

- procuror

S-au luat în examinare, apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGES și de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.173 din data de 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.

În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: apelantul-inculpat, în stare de deținere, asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale de substituire pentru avocat, nr.3244 din 01.09.2009 emisă de Baroul Argeș și intimatul-parte vătămată

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Potrivit art.172 alin.7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorului apelantului - inculpat să ia legătura cu acesta.

Potrivit dispozițiilor art.300 cod procedură penală, referitoare la verificarea sesizării instanței, se constată regularitatea actului de sesizare și constată că instanța este legal investită.

Se verifică identitatea inculpatului în baza art.318 cod procedură penală, în raport de cartea de identitate prezentată.

În baza art.322 cod procedură penală, președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, făcându-se o prezentare succintă a actului de sesizare a instanței.

Totodată înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul la tăcere atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

După ce i s-au adus la cunoștință inculpatului dispozițiile art.70 alin.2 Cod procedură penală, acesta arată că dorește să dea declarație.

În baza dispozițiilor art.323 Cod procedură penală, după ce s-a luat act de manifestarea de voință a inculpatului instanța procedează la ascultarea acestuia, luându-i o declarație, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Intimatul-parte vătămată G, personal, arată că s-a împăcat cu inculpatul, apreciază că acesta nu a acționat cu intenție, fiind un accident, fapt pentru care nu are nicio pretenție.

Avocat, pentru apelantul - inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat acordării cuvântului asupra apelurilor.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora. Din oficiu, pune în discuția părților legalitatea și temeinicia măsuri arestării preventive a inculpatului.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea, în parte, a sentinței penale nr. 173 pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul de a se aplica disp.art. 118 lit.b Cod penal și a se dispune confiscarea corpului delict -cuțit- care a fost ridicat pentru cercetări, potrivit fișei de custodie aflată la fila 72 dosarului de urmărire penală, cu cheltuieli judiciare. Cu privire la faptul că instanța de fond nu a soluționat acțiunea civilă în conformitate cu disp.art.14 Cod procedură penală, precizează că nu mai susține acest motiv de apel.

Avocat, pentru apelantul - inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate, ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond reținerea circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei și suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, conform dispozițiilor art. 86/1 Cod penal. Cu privire la apelul declarat de parchet lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acestuia.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului declarat de inculpat și de reducere a pedepsei aplicată acestuia față de circumstanțele atenuante ale inculpatului. Cu privire la starea de arest a inculpatului solicită menținerea acesteia.

Avocat, apărătorul apelantului-inculpat arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la starea de arest a inculpatului.

Intimatul - parte vătămată G, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a apelurilor declarate în cauză, solicitând să se rețină faptul că nu are nici un fel de pretenții față de inculpat. Solicită a se lua act de faptul că s-a împăcat cu inculpatul.

Apelantul - inculpatul, având ultimul cuvânt potrivit dispozițiilor art.377 alin.4 Cod procedura penală, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a apelurilor. De asemenea arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la starea de arest.

CURTEA:

Asupra apelurilor penale formulate;

Din examinarea actelor dosarului, constată:

Prin sentința penală nr.173 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la 20.01.1977 în comuna, județul T, domiciliat în C, B-dul -, nr.51,.13,. A,.1, județul A, CNP--, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 rap.la art.174 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit.b Cod penal.

În baza art.71 alin.2 Cod penal, pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada executată, începând cu data de 13.01.2009 și până la pronunțarea prezentei sentințe, iar în baza art. 350 Cod pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că partea vătămată G, domiciliat în comuna, sat, județul A, nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul la 1200 lei cheltuieli judiciare, din care 700 lei la urmărirea penală și 500 lei la instanță, din acestea din urmă, 300 lei onorarii de avocat din oficiu, conform împuternicirilor avocațiale nr.1020/09.03.2009 și 1021/09.03.2009 - avocat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr.7/P/6 martie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeșa trimis în judecată pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 rap.la art.174 cu aplic. art.73 lit."b" Cod penal.

În esență, în actul de sesizare s-a reținut, că la data de 6 ianuarie 2009, inculpatul i-a aplicat părții vătămate G, după o prealabilă provocare din partea acesteia, o lovitură cu cuțitul, în zona gâtului.

Pe baza probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul și partea vătămată s-au cunoscut în vara anului 2008 și, de atunci, s-au împrietenit, întâlnindu-se frecvent și consumând băuturi alcoolice în barul "La ", situat pe raza orașului

În ziua de 6 ianuarie 2009, în jurul orelor 1600, împreună cu G au băut Ť. în localul sus menționat, după care s-au deplasat, însoțiți fiind de martora, la un depozit pentru a procura lemne de foc. La întoarcere, părțile au mai consumat un pahar de Ť. în același bar, cumpărând de la un magazin și 2 sticle de doi litri cu vin, să continue distracția la domiciliul inculpatului.

Pe fondul consumului de alcool, inculpatul a început să se certe cu partea vătămată, conflictul fiind aplanat temporar de martorul, concubinul martorei și locatar în același apartament. În jurul orelor 2130, în timp ce și G se aflau în sufragerie, conflictul a reizbucnit, inculpatul fiind zgâriat cu lama unui cuțit în zona feței de partea vătămată. Din acest motiv, a mers în bucătărie, a luat un cuțit prevăzut cu negru și i-a aplicat părții vătămate o lovitură în zona gâtului, activitatea infracțională fiind observată de martora minoră, care a anunțat ceilalți martori aflați în dormitor (, și ) despre cele întâmplate, aceștia contactând telefonic serviciul ambulanță și organele de poliție.

Ca urmare a loviturilor primite, partea vătămată Gaf ost transportată și internată la Spitalul Municipal C, din raportul de expertiză medico-legală nr. 19/7întocmit de SML A, la 5 martie 2009, rezultând că aceasta a prezentat o plagă înjunghiată cu secțiune sterno-cleido-mastoidian, omohioidian, hemotiroidă și trahee cu hemoragie artero venoasă abundentă. De asemenea, din concluziile aceluiași raport, rezultă că Gas uferit leziuni traumatice produse prin lovire cu corp tăietor înțepător, ce pot data din 6 ianuarie 2009, necesitând circa 25 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, totodată acestea i-au pus victimei viața în primejdie.

Situația de fapt a fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală, ce se coroborează cu depozițiile martorilor, și audiați în cauză și cu recunoașterile constante ale inculpatului.

În raport cu situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat, că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. și ped. de art.20 rap.la art.174 Cod penal, texte în baza cărora s-a pronunțat condamnarea.

Având în vedere leziunile produse victimei, caracteristicile obiectului folosit (cuțit cu lama de 12 cm.) precum și zona vitală afectată, tribunalul a apreciat că inculpatul a prevăzut și acceptat rezultatul faptei sale, chiar dacă nu l-a urmărit, intenția indirectă fiind indubitabilă.

Pe de altă parte, tribunalul a considerat că inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice tulburări cauzate de atitudinea violentă a părții vătămate care l-a atacat cu un cuțit, tăindu-l în zona obrazului stâng, motiv pentru care s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art.73 lit."b" Cod penal.

La stabilirea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prev.de art.72 Cod penal, respectiv: lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal, precum și dispozițiile art.76 lit."a" Cod penal, privind efectele circumstanțelor atenuante.

Față de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că scopul preventiv și educativ prev.de art.52 Cod penal, poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată în condiții privative de libertate, potrivit art.57 Cod penal.

Având în vedere dispozițiile art.174 Cod penal, în baza art.65 alin.2 Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit."a" și "b" Cod penal, pe o durată situată către minimul prev. de art. 53 pct.2 lit."a" Cod penal.

În baza art.71 alin.2 Cod penal, pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit."a" și "b" Cod penal.

Instanța de fond a constatat că, din dosarul cauzei rezultă că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 13.01.2009, motiv pentru care, în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsă perioada executată.

Dată fiind natura infracțiunii comise (o infracțiune de o violență sporită), tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care, în baza art.350 Cod pr.penală, a menținu starea sa de arest.

Prezentă la ultimul termen de judecată, partea vătămată a învederat că nu are pretenții civile împotriva inculpatului, instanța de fond luând act de acest lucru.

Impotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeșa criticat sentința pentru nelegalitate, sub aspectul omisiunii solicitării relațiilor privind cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții vătămate și al confiscării cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul a criticat sentința sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și a modalității de executare, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei și executarea acesteia în condițiile art.86/1 Cod penal.

Examinând hotărârea apelată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.371 Cod penal, curtea apreciază ca nefondat apelul inculpatului și ca fondat apelul parchetului.

Astfel, este de necontestat săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aceasta fiind dovedită prin probe concludente, legal administrate și corect interpretate.

Probatoriul confirmă săvârșirea infracțiunii de omor sub forma tentativei, reliefându-se că, la data de 6 ianuarie 2009, inculpatul i-a aplicat părții vătămate G, după o prealabilă provocare din partea acesteia, o lovitură cu cuțitul, în zona gâtului.

In legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei și a executării acesteia, contestată de inculpat, curtea observă că tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art.52 Cod penal, art.72 Cod penal.

la care inculpatul a fost condamnat reflectă pericolul social al faptei, periculozitatea inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea inculpatului față de infracțiunea de care este acuzat și provocarea acestuia de către partea vătămată.

In speță, pericolul social concret al infracțiunii este extrem de ridicat prin prisma folosirii de către inculpat a cuțitului, într-o zonă vitală, faptă îndreptată împotriva vieții persoanei.

In altă ordine de idei, curtea notează că prima instanță a valorificat la maxim criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, în individualizarea judiciară a pedepsei, dându-le eficiența cuvenită.

de fundament și în dezacord cu dispozițiile art.51 Cod penal, este solicitarea inculpatului de a se realiza o nouă individualizare judiciară a executării pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art.86/1 Cod penal.

Aceasta, deoarece, potrivit art.86/1 alin.1 lit.a Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, se poate dispune dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 4 ani.

Or, pedeapsa la care inculpatul a fost condamnat este superioară limitei impuse prin textul de lege mai înainte prezentat.

In legătură cu motivele de apel prezentate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, curtea reține următoarele:

Deși inculpatul a folosit cuțitul pentru uciderea victimei, prima instanță a omis să aplice dispozițiile art.118 lit.b Cod penal, referitoare la confiscarea acestuia.

Cu ocazia judecării apelului, reprezentantul parchetului a precizat că nu mai susține primul motiv de apel, și anume solicitarea relațiilor privind cuantumul cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părții vătămate.

Aceasta este justificarea pentru care curtea nu-l va analiza.

In raport de cele ce preced, în baza art.379 alin.1 pct.2 lit.a Cod pr.penală, va admite apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, va desființa în parte sentința apelată, în sensul că, în baza art.118 lit.b Cod penal, va confisca un cuțit ridicat conform fișei de custodie și depus la Poliția

Va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

In baza art.350 Cod pr.penală, rap. la art.381 Cod pr.penală, art.160/b Cod pr.penală, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, curtea va menține această măsură față de inculpat.

Aceasta, deoarece, se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art.148 lit.f Cod pr.penală.

In acest sens, prin argumentarea ce precede, s-a demonstrat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este mai mare de 4 ani.

Un argument în plus, în favoarea menținerii arestării preventive, îl constituie condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în condițiile art.57 Cod penal de către tribunal, soluție menținută prin prezenta.

In baza art.88 Cod penal, se va deduce starea de arest, începând cu data pronunțării sentinței, la zi.

In baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins, ca nefondat, apelul inculpatului, care va fi obligat să plătească 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, conform delegațiilor emise, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva sentinței penale nr.173 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Desființează, în parte, sentința penală nr.173, pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul că, în baza art.118 lit.b Cod penal, confiscă un cuțit ridicat, conform fișei de custodie și depus la Poliția

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Menține arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui G și, născut la 20 ianuarie 1977, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, și deduce în continuare starea de arest începând cu data pronunțării sentinței, până la data pronunțării prezentei decizii.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul.

Obligă pe inculpat să plătească 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, conform delegațiilor emise, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală.

Cu drept de recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu

dr.- - -

Grefier,

Red.- -

Tehnored.

Ex.5/4 ianuarie 2010

Jud.fond

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 71/2009. Curtea de Apel Pitesti