Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 126/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 126/2009

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Farcaș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției din 3 iunie 2009 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 252/P/2009 și menținută prin ordonanța Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din 29.06.2009 adoptată în dosarul nr. 581/II/2/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că prin încheierea de ședință din 29 septembrie 2009, fost amânată pronunțarea în cauză pentru termenul din 6 octombrie 2009 prin pronunțarea din acea dată fiind din nou amânată pentru acest termen, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 27.07.2009 sub nr-, petentul a criticat rezoluția nr. 252/P/2009 din o3.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin ordonanța nr. 581/II/2/2009 din 29.06.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal și fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că în cauză nu s-a procedat la audierea sa, a făptuitorului și a persoanei implicate în accident, nu s-a stabilit dacă făptuitorul avea posibilitatea de a dispune asupra celor solicitate de numitul, nu au fost verificate împrejurările în care inspectorul a propus reducerea termenului de suspendare a permisului de conducere al numitului și dacă acesta a mai fost supus vreunei examinări sau a urmat vreo oră a cursului de șoferi.

S-a apreciat că cercetările au fost efectuate în mod superficial, sens în care s-a solicitat desființarea soluțiilor atacate și trimiterea cauzei la parchet, conform prevederilor art. 278/1 alin.8 lit. b Cod pr. penală, în vederea reluării cercetărilor, prin audierea, în mod nemijlocit, de către procuror, a tuturor celor implicați și pentru stabilirea conform atribuțiilor de serviciu, a încălcării dispozițiilor legale în cauză.

Au fost atașate dosarele nr. 252/P/2009 și nr. 581/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 252/P/2009 din 03.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus în temeiul art. 228 alin.4 raportat la art. 10 lit. a Cod pr. penală, neînceperea urmăririi penale față de, comisar-șef în cadrul Sibiu, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal și fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal.

Pentru a adopta această soluție, procurorul a reținut că petentul a formulat plângere penală față de sus-numitul, reclamând faptul că, în calitate de locțiitor al șefului Serviciului Poliției Rutiere, a redus în mod abuziv perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule a numitului, a condus ancheta administrativă într-o formă avantajoasă, de natură a favoriza aceeași persoană și a efectuat cercetarea la locul accidentului în mod părtinitor.

Procurorul a constatat că actele premergătoare efectuate nu confirmă susținerile petentului, întrucât numitul a solicitat reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere prin cererea înregistrată sub nr. 398/10.04.2007, iar verificarea registrului de intrări-ieșiri a confirmat acest aspect.

În legătură cu cercetarea la fața locului, procurorul a reținut că viciile de procedură semnalate, respectiv nesemnarea procesului verbal de către unul dintre conducătorii auto implicați în accident, pot fi sancționate pe altă cale, fiind vizat în fapt un act de cercetare penală.

Soluția adoptată a fost menținută prin ordonanța nr. 581/II/2/2009 din 26.06.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul, în conformitate cu prevederile art. 278 Cod proc.penală.

Verificând soluțiile atacate prin prisma criticilor formulate și prin raportare la prevederile art. 278/1 Cod pr. penală, Curtea constată că plângerea petentului este fondată.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că la data de 22.04.2007, pe strada - AId in municipiul Sibiu s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul victimei -, fiica petentului, și cu rănirea altor 5 persoane ( 7-8 dosar parchet).

Unul dintre conducătorii auto implicați în accident a fost numitul care, anterior la data de 28.02.2007, fusese sancționat pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 57 din OUG 195/2002 (pr. verbal de constatare a contravenției seria - nr. - - fila 14 dosar parchet).

În conformitate cu prevederile art. 101 alin.3 lit.a din OUG 195/2002, sus-numitului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 de zile (28.02. - 29.04.2007).

Cu câteva zile înainte de expirarea acestei perioade, la 19.04.2007, numitul a adresat o cerere șefului Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Sibiu, prin care a solicitat reducerea termenului de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule (fila 13 dosar parchet).

Cererea a fost aprobată de către făptuitorul pentru șeful serviciului, subcomisar A, la data de 20.04.2007, cu două zile înainte de accidentul de circulație.

Curtea constată că de la dosar lipsesc acte esențiale pentru a determina dacă, la data respectivă, făptuitorul putea aproba, în mod legal și în virtutea atribuțiilor care îi reveneau, cererea numitului.

În primul rând, potrivit art. 221 din HG 1391/2006, o condiție esențială pentru reducerea termenului de suspendare al exercitării dreptului de a conduce o constituie susținerea, de către cel în cauză, a testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație. În cauză nu s-au făcut demersuri pentru a se verifica dacă, prealabil formulării cererii, numitul a fost declarat admis la testul menționat, aceasta în condițiile în care petentul a reclamat o exercitare defectuoasă a atribuțiilor de serviciul ale făptuitorului.

Sub un alt aspect, competența de aprobare a reducerii termenului de suspendare revenea, potrivit legii, șefului Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Sibiu.

Organele de urmărire penală nu au făcut un minim demers pentru a stabili dacă, la momentul aprobării cererii, șeful serviciului se afla în unitate, sau dacă în lipsa sa, făptuitorul avea competenta necesară pentru a dispune, conform atribuțiilor sale de serviciu.

În acest sens, nu s-a verificat fișa postului făptuitorului, nu a fost audiat scms. A - șeful serviciului, cu privire la prezența sa în unitate și nu s-a solicitat situația prezenței la locul de muncă în data de 20.04.2007.

De asemenea, Curtea reține că nu a fost audiat ofițerul, cel care a întocmit propunerea de aprobare a reducerii perioadei de suspendare, respectiv cel care a verificat întrunirea condițiilor legale pentru aplicarea acestui beneficiu.

Mai mult, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal, se impunea ca organele de urmărire penală să verifice dacă anterior, cu ocazia sancționării numitului la data de 29.10.2006 pentru nerespectarea regimului vitezei, s-a aplicat acestuia și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule (a se vedea raportul 398/2007, în care sunt menționate contravențiile anterioare).

Curtea constată că efectuarea tuturor acestor verificări este necesară pentru justa soluționare a cauzei, cu atât mai mult cu cât în plângerea inițială, petentul a reclamat și săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 Cod penal, cu privire la care procurorul nu s-a pronunțat.

Sub acest aspect, modalitatea în care s-a procedat la reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule în ceea ce îl privește pe numitul prezintă o deosebită relevanță, având în vedere că fără această reducere, sus-numitul s-ar fi aflat în situația comiterii infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 republicată.

În acest context, ajutorul acordat de făptuitor prin reducerea termenului s-ar circumscrie elementului material al laturii obiective al infracțiunii prevăzute de art. 264 Cod penal.

Curtea mai reține că cererea numitului a fost soluționată cu deosebită celeritate, în condițiile în care, conform registrului de evidență, toate cererile înregistrate în data de 19.04.2007, chiar și cele din ziua precedentă, au fost rezolvate după data de 24.04.2007.

Mai mult, se constată o asemănare evidentă între scrisul din cererea adresată de numitul pentru reducerea perioadei de suspendare și scrisul din registrul de evidență - poziția 398/19.04.2007.

Toate aceste aspecte ridică serioase dubii cu privire la modalitatea în care s-a aprobat reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule în ceea ce îl privește pe sus-numit.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, apreciind că plângerea petentului este fondată, în temeiul art. 278/1 alin.8 lit. c Cod pr. penală, Curtea va dispune admiterea ei și desființarea rezoluției nr. 252/P/2009, respectiv a ordonanței nr. 581/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Cauza va fi trimisă procurorului pentru efectuarea cercetărilor necesare în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorul, sens în care organele de urmărire penală vor proceda la reaudierea scms. A pentru a stabili dacă la data de 20.04.2007 acesta se afla în unitate și era în măsură să își exercite atribuțiile ce îi reveneau în calitate de șef al Serviciului Poliției Rutiere; va fi audiat ofițerul pentru lămurirea circumstanțelor întocmirii referatului nr. 398/20.04.2007; va fi audiat petentul, conform solicitării sale; vor fi efectuate demersuri pentru depunerea fișei postului făptuitorului pentru stabilirea atribuțiilor sale de serviciu la data de 20.04.2007 și se va verifica dacă, potrivit acestor atribuții, era competent să aprobe cererea numitului; se va solicita situația prezenței la locul de muncă în data de 20.04.2007, în ceea ce îi privește pe scms. A și făptuitorul; se vor depune la dosar testul susținut de numitul pentru verificarea cunoștințelor precum și actele care au stat la baza soluționării cererii acestuia; se va verifica dacă, la sancționarea anterioară a sus-numitului (29.10.2006), acestuia i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule; se vor efectua orice alte acte de cercetare necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Având în vedere calitatea făptuitorului și specificul cauzei, Curtea apreciază oportună efectuarea acestor acte de cercetare de către procuror, iar nu prin delegare de către organele de cercetare penală din cadrul Sibiu, aceștia fiind în speță foștii colegi ai făptuitorului.

În acest sens, Curtea reține jurisprudența CEDO în materie, privind desfășurarea unei anchete efective.

Cu privire la celelalte aspecte invocate de petent, privind cercetarea la locul accidentului și încheierea asigurării de răspundere civilă, Curtea apreciază că nu se impune continuarea cercetărilor, considerentele avute în vedere de procuror fiind juste.

În baza art. 192 alin. 3 Cod pr. penală, cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂ Ș T

Admite plângerea formulată de petentul, domiciliat în com., nr. 242, jud. Sibiu, împotriva rezoluției nr. 252/P/2009 din 03.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. b pr.pen. desființează rezoluția atacată, precum și ordonanța nr. 581/II/2/2009 din 29.06.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și trimite cauza procurorului pentru efectuarea cercetărilor necesare în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorul, domiciliat în Sibiu,-,. 43, jud. Sibiu.

În baza art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 14.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Tehnored. LS/2ex/2.11.2009

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 126/2009. Curtea de Apel Alba Iulia