Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 168/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR.168

Ședința publică din 13 noiembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru

GREFIER: ---

**********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.

Pe rol judecarea cauzei penale privind plângerea formulată de petenta SC SRL împotriva rezoluției nr.617/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentei, G, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentantul petentei, G, se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de Poliția mun. Depune la dosar ordin de deplasare (delegație) nr.77, memoriu, decizia penală nr.1086/R/2007 a Tribunalului Bacău, sentința civilă nr.522/2003 a Judecătoriei Buhuși și copii a două articole din presă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Reprezentantul petentei, G, arată că s-a prezentat în audiență la procurorul general care i-a comunicat că nu a făcut anchetă, urmând să decidă instanța dacă se va face anchetă. Menține cele scrise în memoriul depus. Precizează că dacă nu se va dispune efectuarea anchetei ar dori să se înțeleagă cu intimatul. Solicită admiterea plângerii și trimiterea dosarului la parchet pentru a se face anchetă.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că soluția pronunțată este una legală și temeinică și pune concluzii de respingere a plângerii petentului.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra acțiunii penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la nr.574 din data de 15 septembrie 2008 petiționara "" în contradictoriu cu intimatul, a formulat plângere împotriva Rezoluției din 7 august 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.617/II/2/2008.

În plângerea formulată s-a arătat faptul că executorul judecătoresc a încălcat legea și a ajutat hoții să își însușească bunuri și bani.

Plângerea formulată este neîntemeiată.

Prin Rezoluția procurorului din data de 9 iunie 2008 dată în dosarul nr.543/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe -, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246, 281 Cod penal, întrucât din cercetările efectuate nu se confirmă săvârșirea vreunei infracțiuni.

Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut faptul că în ziua de 24.07.2002 creditorul, din comuna, județul B, în baza sentinței civile nr.1241/2001 pronunțată de Judecătoria Buhuși, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1629/2001 pronunțată de Tribunalul Bacău și irevocabilă prin decizia civilă nr.461/2002 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, precum și a deciziei civile nr.764/2002 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, a solicitat executarea silită a debitorilor G și, pentru evacuarea acestora din imobilul situat în intravilanul comunei, județul B, compus din casă și terenul aferent, precum și obligarea lor la plata unor sume de bani, reprezentând cheltuieli de judecată și cele ocazionate de executarea hotărârilor judecătorești.

Conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, s-a solicitat de către -, Judecătoriei Buhuși încuviințarea executării silite pentru ambele titluri executorii, obținută conform încheierilor din 24.07.2002, date în dosarul nr.1850/2002 și nr.1851/2002 al Judecătoriei Buhuși.

La data de 25.07.2002 executorul judecătoresc - a somat ulterior debitorii să execute de bunăvoie obligațiile prevăzute în titlurile executorii, în caz contrar urmând a se proceda la executarea lor silit. a fost efectuată conform procedurii legale, poștal și recomandat.

Întrucât soții nu s-au conformat somației, în data de 15.08.2002 executorul judecătoresc - s-a deplasat la fața locului, în comuna, județul B, însoțit de reprezentantul creditorului, lucrătorul de poliție și martori, unde, conform dispozițiilor procedurale, debitorii au fost declarați evacuați din imobilul în cauză și au fost inventariate și sechestrate o serie de bunuri mobile, în vederea recuperării debitului, lăsate în custodie.

Procesul verbal încheiat a fost comunicat debitorilor, prin adresa recomandată, în conformitate cu art.401 al.1,2 din Codul d e procedură civilă orice persoană interesată sau lezată în vreun drept putând contesta executarea efectuată.

Nici petentul și nici alte persoane nu au formulat contestație la executare.

În data de 01.11.2002, în lipsă de cumpărători, bunurile urmărite au fost adjudecate în contul creanței, creditorului, conform dispozițiilor legale, eliberându-se dovada de adjudecare.

De menționat că și de această dată procesul verbal de adjudecare a fost comunicat și soților.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere numitul. în calitate de administrator al " " la Procurorul General, care prin Rezoluția din 7 august 2008 dată în dosarul nr.617/II/2/2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa respins plângerea ca nefondată pentru aceleași considerente și în plus pentru faptul că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.

În condițiile prevăzute de art.2781pr.pen. petiționarii au formulat plângere în fața instanței de judecată.

Instanța analizând probele administrate de organele de urmărire penală constată că soluțiile pronunțate de către acestea sunt legale, faptele executorului judecătoresc nerealizând conținutul vreunei infracțiuni, în afara faptului că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.

Față de această situație, În baza art.2781pct.8 lit.a pr.pen. va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara "" în contradictoriu cu intimatul, împotriva Rezoluției din 7 august 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.617/II/2/2008.

În baza art.192 al.2 pr.pen. se va obliga petiționara să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.2781pct.8 lit.a pr.pen respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara "" în contradictoriu cu intimatul, împotriva Rezoluției din 7 august 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.617/II/2/2008.

În baza art.192 al.2 pr.pen. obligă petiționarul să plătească 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petiționar și comunicare intimat.

Pronunțată în ședință publică din data de 13 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - ---

Red.

Tehnored.

Ex.2

24/25.11.2008

Președinte:Gabriel Crîșmaru
Judecători:Gabriel Crîșmaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 168/2008. Curtea de Apel Bacau