Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 20/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA PENALĂ NR. 20/

Ședința publică din 06 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin

Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, plângerea formulată de, domiciliat în C, sat., județul V, împotriva rezoluțiilor date la data de 03 octombrie 2007, în dosarul nr. 61/P/2007, și la data de 10 octombrie 2007, în dosarul nr. 789/II/2/2007, de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentantul parchetului, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea în raport de această împrejurare, constată terminată

cercetarea judecătorească și cauza în stare de judecată și trece la soluționarea fondului, acordând reprezentantului parchetului cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a

plângerii, rezoluția dată de procuror fiind legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând, constată:

La data de 15 noiembrie 2007 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL PITEȘTI plângerea petiționarului G împotriva rezoluției din 3 octombrie 2007, dată în dosarul nr.61/P/2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI

Prin rezoluția menționată s-a dispus neînceperea urmăririi penală față de magistrații - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, - judecător la Judecătoria Horezu, cât și - subcomisar, șeful Poliției oraș H, - subinspector în cadrul Poliției oraș H, toți cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art.246 Cod penal, întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, parchetul a reținut că Gas esizat faptul că magistrații și polițiștii menționați și-au îndeplinit în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu prilejul soluționării unor litigii, respectiv în efectuarea cercetării penale, el fiind prejudiciat.

In cauză, s-au efectuat acte premergătoare începerii urmării penale reținându-se următoarele:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, s-au aflat spre soluționare dosarele penale nr.1428/P/2008 și nr.1636/P/2006, având ca obiect plângerea formulată de numitul G împotriva salariaților Primăriei C, județul V, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pe motiv că i-au diminuat ajutorul social în cursul anilor 2004 - 2005. Cele două dosare au fost conexate și instrumentate de subinspectorul de poliție.

Dosarul nr.1636/P/2006 s-a înregistrat ca urmare a faptului că Gaf ormulat o plângere asemănătoare și la Judecătoria Horezu unde, prin sentința penală nr.879 din 4 septembrie 2006, pronunțată de magistrat judecător, în dosarul nr.1822/2006, a hotărât, în baza art.285 Cod pr.penală, înaintarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, spre competentă soluționare.

Prin referatul din 18 octombrie 2006, subinspectorul de poliție, a propus a nu se începe urmărirea penală în cauză, cele două dosare fiind înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria cu o adresă de înaintare semnată de șeful Poliției H, subcomisar.

La data de 1 noiembrie 2006, conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlceaa dispus preluarea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezua celor două dosare conexate, dispunând ca acestea să fie soluționate de procurorul. Acesta, prin rezoluția din 10 noiembrie 2006, în dosarul nr.1063/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de asistentul social și alți funcționari din cadrul Primăriei

Petiționarul Gaf ost nemulțumit de soluția respectivă și a formulat plângere penală, solicitând ca împotriva intimaților să se efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art.246 Cod penal.

Prin rezoluția din 3 octombrie 2007, dată în dosarul nr.61/P/2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penală față de magistrații, și față de - subcomisar și - subinspector, întrucât faptele nu există.

S-a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se caracterizează sub aspect subiectiv, prin existența intenției, în sensul că făptuitorii cunoșteau caracterul ilicit al actelor acestora, situație care nu rezultă în cauză, soluțiile lor putând fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale.

In baza art.278 Cod pr.penală, împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI care, prin rezoluția din 10 octombrie 2007, dată în dosarul nr.789/II/2/2007, a dispus respingerea ca neîntemeiată.

S-a reținut că, din conținutul actelor premergătoare începerii urmăririi penale, procurorul a ajuns, în mod corect, la concluzia că nu există indicii cu privire la exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către persoanele reclamate. Soluțiile dispuse în cauzele respective, deși sunt de natură să atragă nemulțumirea uneia dintre părțile aflate în litigiu, nu pot conduce la angajarea răspunderii penale a lucrătorilor de poliție care au instrumentat cauzele sau magistraților care au rezolvat dosarele cu care au fost investiți. Activitatea judiciară, fiind una de administrate și apreciere a probelor, nu poate fi cenzurată decât prin căile de atac prevăzute de legea penală.

Impotriva acestor rezoluții, petiționarul a formulat plângere din nou la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, plângere ce a fost înaintată curții spre soluționare. La dosar, petiționarul a depus înscrisuri și memorii și s-a atașat dosarul de urmărire penală.

Analizând înscrisurile menționate și susținerile petiționarului din memorii, curtea constată că plângerea este nefondată.

Petiționarul s-a arătat nemulțumit de modul în care ofițerii de poliție au efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul în care erau cercetați funcționarii primăriei H, de activitatea procurorului de caz și a primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu și de sentința pronunțată de judecătorul.

Soluțiile propuse de lucrătorii de urmărire penală erau corecte. In condițiile în care petiționarul a primit ajutor social, iar personal a dovedit prin adeverințele de la filele 6 verso, 14, 118, 126 din dosarul de urmărire penală, că poate realiza venituri din muncă, atât cercetarea penală, cât și actele procurorilor sunt legale și temeinice. Cercetarea a avut în vedere actele necesare pentru stabilirea adevărului, la dosar existând multiple înscrisuri, din care rezultă că petiționarul a beneficiat de diverse tipuri de ajutoare din partea autorităților locale, iar anchetele sociale au constatat condițiile bune de locuit și faptul că există venituri realizate din munca ocazională.

In orice cauză penală, organul care administrează probele trebuie să aprecieze asupra utilității și pertinenței acestora, iar activitățile pe care petiționarul ar fi dorit să fie realizate, respectiv confruntarea cu toate persoanele implicate, care să fie "chemate și puse față-în-față cu el", nu era necesară. Se observă că soluția pe fondul cauzei, este dată de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a constatat nevinovăția funcționarilor primăriei. Dealtfel, cei doi magistrați-procurori, intimați în cauză, nu au efectuat nici un act nelegal și nici defavorabil petiționarului

In ce privește judecătorul împotriva căruia s-a făcut plângere, curtea constată că acest magistrat nu a pronunțat o soluție asupra fondului cauzei, ci a trimis cauza la parchet în condițiile în care, plângerea pentru infracțiunea prevăzută de art.246 Cod penal, fusese adresată direct instanței de judecată. Cum pentru această infracțiune sesizarea instanței se face prin rechizitoriu, iar efectuarea urmăririi penale este obligatorie, sentința penală nr.879 din 4 septembrie 2006, este legală și temeinică, iar judecătorul care a pronunțat-o nu a săvârșit nici un abuz.

Pentru toate aceste considerente, curtea va respinge ca nefondată plângerea, menținând rezoluțiile atacate, iar petiționarul va fi obligat la cheltuieli judiciare, prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală fiind imperative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.278/1 alin. 8 lit. a) Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar G, domiciliat în C, sat., județul V, împotriva rezoluțiilor nr. 61/P/2007 din 03 octombrie 2007 și nr.789/II/2/2007 din 10 octombrie 2007, ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.

Menține rezoluțiile atacate.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru părți.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 martie 2008 la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

- -

Grefier,

Red./Tehnored.

ex.2/18 martie 2008

Președinte:Corina Voicu
Judecători:Corina Voicu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 20/2008. Curtea de Apel Pitesti