Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 21
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Popescu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Constantin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de petentul, împotriva sentinței penale nr. 262/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: petentul personal, asistat de avocat de avocat din oficiu, în substituirea avocatei din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară gratuită, depusă la dosar, lipsind intimatul și apărătorul ales al acestuia, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depusă la dosar o cerere, prin care apărătorul ales al intimatului solicită judecarea cauzei la urmă, având în vedere că trebuie să se prezinte ca apărător ales în dosarele nr-, al Judecătoriei Arad și -, al Tribunalului Arad, la aceeași dată, iar clienții săi nu sunt de acord cu substituirea sa în cauză.
Petentul depune la dosar un se de înscrisuri, în dovedirea plângerii formulate.
Cauza a fost reapelată la finalul cauzelor aflate în recurs și a celor în primă instanță, apărătorul intimatului nefiind prezent.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, acordă cuvântul în fond, solicitând a se pune concluzii și cu privire la tardivitatea recursului.
Procurorul arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la tardivitatea recursului, iar pe fond susține că soluțiile date sunt temeinice și legale, solicită respingerea recursului, ca nefondat, actele depuse astăzi în instanță nu au nicio influență asupra soluției ce urmează a fi dată.
Apărătorul din oficiu al petentului, solicită respingerea excepției, hotărârea a fost cuminicată la data de 14.10.2009, iar recursul a fost formulat la data de 23.10.2009. Pe fond solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și a ține cont de actele depuse astăzi la dosar.
Petentul, solicită respingerea excepției, recursul a fost formulat în termen. Acesta mai susține că, deși a fost prezent la dezbateri, nu a putut rămâne la pronunțare, deoarece a fost anunțat că trebuie să se întoarcă la B fiindcă mama sa este grav bolnavă, aceasta decedând în cele din urmă, solicitând primei instanțe să-i comunice soluția. Pe fond solicită admiterea recursului, față de înscrisurile depuse astăzi la dosar, intimatul ascunzându-i procurorului anumite acte și fapte, atunci când a fost audiat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin SP nr. 262/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției procurorului șef serviciu din 19.03.2008 dată în dosar nr. 65/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și rezoluția procurorului șef secție din 10.04.2008 dată în dosar nr. 173/II-2/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției și au fost menținute rezoluțiile atacate.
A fost obligat petentul la plata către stat a sumei de 20 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrata la Tribunalul Arad, la data de 10.06.2009 petentul a solicitat să se dispună desființarea rezoluției procurorului șef serviciu din 19.03.2008 dată în dosar nr. 65/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și rezoluția procurorului șef secție din 10.04.2008 dată în dosar nr. 173/II-2/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției cu motivarea că probele administrate au fost greșit evaluate, intimatul fiind vinovat de comiterea infracțiunilor de care a fost acuzat.
Analizând actele și lucrările dosarului s-a apreciat de către prima instanță că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod procedură penală pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale întrucât faptele imputate nu există.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 rap. la art. 6 din Legea 78/2000 s-a constatat că susținerile petentului potrivit cărora făptuitorul i-ar fi pretins suma de 1000 de dolari pentru a-i facilita susținerea examenului de licență la Universitatea de Vest din A, nu au fost probate de către acesta, din actele premergătoare efectuate în cauză, nerezultând comiterea acestei infracțiuni de către făptuitor.
În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciul contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, s-a constatat că petentul este absolvent al Facultății de Medicină Generală, Sănătate Publică și Stomatologie, promoția 1996, instituție care nu a fost acreditată pentru susținerea examenelor de licență, între Academia Universitară B și Universitatea de Vest din A fiind încheiat un protocol în data de 07.08.1996 în care se stabilea preluarea de către universitatea arădeană, cu titlu de donație a unor bunuri materiale, aparatură, instrumentar, obiecte de inventar, cărți și materiale didactice, Universitatea de Vest A urmând să înmatriculeze studenții de la Facultatea de Medicină Generală, Sănătate Publică și Stomatologie a Academiei.
Petentul reclamă că făptuitorul, în calitate de rector al Universității de Vest A, a refuzat să îi permită să susțină la această universitate examenul de licență, fără însă ca petentul să-și îndeplinească obligațiile legale pe care le avea potrivit art. 2 din Legea nr. 71/1995, preluată din dispozițiile art. 1 din Legea nr. 64/1997, potrivit căreia absolvenții învățământului superior particular ai unor facultăți neautorizate puteau susține examenul de absolvire numai în urma promovării unui examen de selecție și testare a nivelului de cunoștințe acumulat, condiții în care respingerea cererii de către făptuitor apare ca fiind dată cu respectarea condițiilor legale.
Reținând astfel, în baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală prima instanță a respins plângerea petentului ca nefondată, fiind menținute actele procesuale atacate.
Împotriva sentinței penale nr. 262/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 11.06.2009 a declarat recurs petentul, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția Penală sub nr- din 05.11.2009.
La termenul de judecată din 30.11.2009, apărătorul ales al intimatului a invocat excepția tardivității introducerii recursului petentului.
Examinând aspectul duratei și a momentului de când curge termenul de recurs, curtea constată că recursul petentului este declarat tardiv.
Astfel, potrivit art. 3853 alin. 2 raportat la art. 363 alin. 3 teza I proc. pen. pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.
În cauză termenul de recurs este cel general de 10 zile și curge de la pronunțare pentru petent ( 08.10.2009), întrucât acesta a fost prezentă la dezbateri.
Cum recursul a fost declarat la data de 23.10.2009 (data ștampilei poștei - fila 84 dosar primă instanță), într-o zi de vineri, rezultă că a fost depășit termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Petentul a susținut în fața instanței de recurs că, deși a fost prezent la dezbateri, nu a putut rămâne la pronunțare, deoarece a trebuit să se întoarcă la B fiindcă mama lui a decedat, împrejurare care l-a determinat să solicite primei instanțe să-i comunice soluția, astfel încât în cauză termenul de recurs ar curge de la comunicare. În primul rând, cererea petentului de comunicare prin poștă a hotărârii primei instanțe a intervenit (la data de 04.11.2009) după declararea recursului. În al doilea rând, împrejurarea invocată ca la participarea sa la pronunțarea hotărârii (decesul mamei sale, care a intervenit de fapt la o zi după data pronunțării) nu modifică momentul prevăzut de lege de la care începe să curgă termenul de recurs. Chiar dacă mama petentului era bolnavă iar astfel starea ei ar fi fost una gravă, se observă că această împrejurare nu l-a împiedicat pe petent să fie prezent la dezbateri în fața Tribunalului Arad cu o zi înaintea decesului mamei lui, în condițiile în care el și mama sa domiciliau la acel moment în
Întrucât nu s-a formulat vreo cerere de repunere în termenul de recurs, instanța de recurs nu va putea analiza cauzele ce au determinat declararea recursului peste termenul legal.
Cum recursul a fost tardiv declarat, curtea nu poate examina legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, nefiind în mod legal sesizată.
Față de aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. a) proc. pen. va fi respins ca tardiv recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 262/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din11.06.2009.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. a) proc. pen. respinge ca tardiv recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 262/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din11.06.2009.
În temeiul art. 192 alin. 2. proc. pen. obligă revizuentul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /14.01.2010
Dact. 2 ex./18.01.2010
Prima instanță - Jud. - Tribunalul Arad
Președinte:Florin PopescuJudecători:Florin Popescu, Codrina Iosana Martin, Constantin