Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 20
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Popescu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosna Martin
JUDECĂTOR 3: Constantin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva DP nr. 237/A/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar motivele de recurs.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului, solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat în scris, în principal, casarea deciziei atacate, iar pe fond, rejudecând cauza, să se dispună admiterea apelului și achitarea inculpatului, în baza art.10 lit.1C.P.P.; în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare să se dispună aplicarea unei pedepse orientată spre minimul general prevăzut de lege, cu reținerea prevederilor art. 74 - 76.
Cod PenalProcurorul pune concluzii de respingere a recursului, hotărârea atacată, precum și pedeapsa aplicată, fiind temeinice și legale. Incidentele dintre inculpat și proprietarii autoturismelor nu înlătură răspunderea penală, neimpunându-se reținerea vreunei circumstanțe atenuante.
Inculpatul, având cuvântul, solicită reducerea pedepsei aplicate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1487/25.06.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- în temeiul art.87 al.5 din nr.OUG195/2002 republicată, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art.71 pen. prima instanță a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a și b pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art.81 și art.82 pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
În temeiul art.71 al.5 pen. a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.359 al.1 pr.pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 pen. care prevăd că dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În temeiul art.191 al.1 pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, nr.2705/P/2008 din data de 28.04.2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.87 al.5 din nr.OUG195/2002.
În fapt, s-a constatat că în data de 29.11.2008, în jurul orelor 2130, autoturismul marca Iveco, cu nr. de înmatriculare -, condus de inculpatul a fost implicat într-un eveniment rutier, pe strada - din municipiului T, constând în acroșarea a două autoturisme parcate pe aceeași stradă, care aparțineau martorilor și -.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției din cadrul Serviciului Poliției Rutiere care a solicitat inculpatului testarea cu aparatul alcooltest. Inculpatul a refuzat testarea de către organele de poliție cu aparatul alcooltest și ulterior, la Spitalul Clinic nr.1 Județean T prelevarea unor probe de sânge, fără a oferi un motiv plauzibil care să justifice refuzul.
În drept, fapta inculpatului de a refuza prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce a produs un accident ușor, conducând un autovehicul pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 al. 5 din nr.OUG 195/2002, fapta săvârșită de către inculpat prezentând în concret pericolul social al respectivei infracțiuni.
Acțiunea care constituie elementul material al infracțiunilor analizate are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite prin norma penală. Starea de pericol intervine ca urmare directă a săvârșirii faptei și, ca atare, nu trebuie dovedită.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe, întrucât el a prevăzut și urmărit rezultatul faptei, zădărnicirea stabilirii alcoolemiei prin refuzul nejustificat de a i se recolta probe biologice.
La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii și a regretat-o, s-a prezentat în fața instanței la termenul stabilit și că nu are antecedente penale.
Prima instanța a avut în vedere, însă faptul că inculpatul a încercat să îngreuneze stabilirea situației reale de fapt, respectiv existența infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, prin refuzul de a se supune recoltării probelor biologice de sânge.
În aceste condiții, nu au putut fi reținute circumstanțe atenuante inculpatului, dar instanța de fond apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, de 3 ani închisoare, poate asigura îndeplinirea scopului prevăzut de art.52 pen.
În privința pedepsei accesorie, prima instanța a reținut că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii, 06.10.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura și gravitatea infracțiunii pe care a comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu art.3 din protocolul 1 la convenție și prin urmare, nu va interzice inculpatului decât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art.64 lit.a teza a II a și b pen. reținând că față de natura infracțiunii nu se impune și interzicerea dreptului de a alege, prev. de art.64 lit.a teza I pen.
În același sens, interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.c pen. respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, trebuie analizat în contextul faptei săvârșite de inculpat.
S-a constatat că singura ipoteză care ar fi compatibilă cu infracțiunea săvârșită de inculpat este noțiunea de "activitate" însă instanța apreciază că legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care "activitatea" este o circumstanță reală, o stare de fapt înlesnitoare, care creează inculpatului posibilitatea săvârșirii infracțiunii.
Or, în speță, conducerea unui autovehicul ca amator, nu poate fi apreciată ca fiind o activitate folosită de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de e a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.81 al.1 pen. respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, scopul pedepsei (prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni) poate fi atins și fără executarea acesteia astfel că prima instanța a suspendat condiționat executarea ei, pe un termen de încercare stabilit potrivit art.82 pen. de 5 ani.
Suspendând executarea pedepsei principale, s-a dispus, în temeiul art.71 al.5 pen. suspendarea și pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În conformitate cu prevederile art.359 al. 1.pr.pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 pen. care prevăd că dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 17.08.2009, sub același număr de dosar, respectiv -.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat că solicită, în principal, rejudecarea cauzei și achitarea sa în condițiile prevăzute de art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.1El C.P.P. a arătat că a refuzat să se supună prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrucât era tulburat psihic datorită faptului că, după acroșarea autoturismelor, a fost bătut de proprietarii acestora, aspecte dovedite prin intermediul certificatului medico-legal existent la dosar și prin intermediul declarațiilor martorilor, și. Tocmai această stare i-a provocat o tulburare ce l-a determinat să refuze testarea în vederea stabilirii alcoolemiei, aprecierea primei instanțe referitor la faptul că ar fi fost sub influența alcoolului fiind eronată și întemeindu-se doar pe o simplă prezumție.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 și Cod Penal aplicarea unei pedepse orientate spre minimul general prevăzut de lege. În acest sens, trebuie reținută buna conduită avută atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, faptul că a recunoscut săvârșirea faptei, contribuind în mod exact la stabilirea stării de fapt și la aflarea adevărului în cauză.
Inculpatul mai solicită să se țină seama de faptul că nu are antecedente penale, regretă săvârșirea faptei, făcând și dovada că desfășoară o activitate în mod legal și este căsătorit, toate acestea demonstrând în mod evident incidența în cauză a dispozițiilor art.74
Cod PenalPrin DP nr. 237/A/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art.379 pct.1 lit.b a C.P.P. fost respins apelul declarat de inculpatul, împotriva nr.1487/25.06.2009 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr-, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, examinând sentința apelată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.371 C.P.P. a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Inculpatul a criticat sentința Judecătoriei Timișoara sub două aspecte invocând, pe de o parte, necesitatea achitării sale întrucât fapta comisă nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni, iar pe de altă parte apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare, în contextul în care în favoarea sa ar fi trebuit reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art.74
Cod PenalFapta care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni este definită prin dispozițiile art.181C.P.P. legiuitorul stabilind că nu constituie infracțiune acea faptă prevăzută de legea penală care, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile sociale apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Or, în prezenta cauză, nu s-a putut reține îndeplinirea acestor cerințe. Inculpatul a susținut că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât refuzul de a fi testat cu aparatul etilotest s-a datorat stării de tulburare provocată de o agresiune din partea proprietarilor autoturismelor pe care le-a acroșat. Inculpatul a omis însă să precizeze faptul că el nu a refuzat doar testarea cu aparatul etilotest, ci și recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în momentul în care s-a aflat la spital el nemaiaflându-se în prezența persoanelor despre care a afirmat că l-au lovit.
Pretinsa stare de tulburare în care s-a aflat în acel moment, determinată de lovirea sa de către mai multe persoane, nu are nicio relevanță în cauză, nimic neîmpiedicându-l pe inculpat să se adreseze cu o plângere organelor abilitate prin care să solicite tragerea la răspundere a celor care l-au lovit, în situația în care afirmațiile sale erau reale, lucru pe care numitul nu l-a făcut. Nimeni nu se poate sustrage de la respectarea unor obligații stabilite prin lege prin invocarea unor astfel de pretexte, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, în momentul depistării sale de către organele de cercetare penală inculpatul emana miros de alcool în aerul expirat (procesul verbal de constatare), iar în momentul în care a fost prezentat în fața personalului sanitar, inculpatul a adoptat un comportament agresiv, atât fizic cât și verbal, la adresa organelor de poliție, ceea ce a condus la prezentarea sa la spital încătușat (procesul verbal de prelevare a probelor biologice).
În consecință, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului de a refuza atât testarea sa cu aparatul etilotest, cât și recoltarea probelor biologice, ambele proceduri prevăzute pentru stabilirea alcoolemiei, în condițiile în care a fost implicat în producerea unui accident de circulație care a provocat avarierea a două autoturisme, iar în momentul depistării sale emana în aerul expirat miros de alcool și a devenit agresiv cu organele de poliție, nu poate fi considerată ca fiind în mod vădit lipsită de importanță, astfel că sub acest aspect apelul inculpatului este evident nefondat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, și anume reținerea unor circumstanțe atenuante, este adevărat faptul că, așa cum rezultă din dispozițiile art.74 alin.1 lit.a și c Cod Penal, pot fi reținute, ca și circumstanțe atenuante, atât conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, cât și atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului.
Sub acest aspect tribunalul a considerat că pretinsa conduită bună a inculpatului, anterior săvârșirii faptei, evidențiată sub forma lipsei antecedentelor penale, nu are nicio relevanță în cauză sub aspectul atenuării răspunderii penale, raportat la împrejurările în care s-a desfășurat activitatea infracțională și la urmările care s-ar fi putut produce. După cum s-a arătat deja, inculpatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea probelor bilogice, situație în care determinarea alcoolemiei inculpatului a fost imposibil de realizat, în contextul în care acesta, conducând un autoturism pe drumurile publice, a provocat un accident de circulație cu consecințe minore, dar care ar fi putut avea urmări mult mai grave. Mai mult decât atât, după depistarea sa, inculpatul a devenit agresiv, așa cum rezultă din procesul verbal de prelevare a probelor biologice, numitul fiind condus la spital cu cătușe la mâini. Or, în aceste împrejurări, faptul că inculpatul nu are antecedente penale nu poate determina coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Cât privește comportamentul sincer al inculpatului din cursul procesului penal, instanța de apel a apreciat că circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit.c poate Cod Penal fi reținută atunci când inculpatul, prin declarațiile sale, contribuie în mod hotărâtor la aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, în lipsa acestor declarații organele judiciare aflându-se în imposibilitate de a soluționa dosarul. Or, în prezenta cauză, chiar și în lipsa recunoașterii inculpatului, existau suficiente probe în sprijinul învinuirii, iar cauza putea fi soluționată și pe baza acestora, astfel că recunoașterea săvârșirii faptei, în condițiile în care dovezile administrate erau covârșitoare în sprijinul învinuirii, nu poate fi reținută ca o circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului, această împrejurare fiind luată în considerare în momentul individualizării judiciare a pedepsei și aplicării unei sancțiuni orientate spre minimul special, aspect evidențiat și de către prima instanță.
În sfârșit, împrejurările că inculpatul desfășoară în mod legal o activitate și este căsătorit nu au putut fi interpretate ca reprezentând circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, neavând nicio relevanță în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b apelul C.P.P. declarat în cauză a fost respins ca nefondat, urmând ca în temeiul art.192 alin.2 inculpatul C.P.P. să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei Tribunalului Timișa declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare se arată că a refuzat să se supună prelevării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât era tulburat psihic, emoțional întrucât după acroșarea autoturismelor a fost bătut de proprietarii acestora împrejurare care a fost dovedită cu martori și cu certificatul medico-legal.
În subsidiar se solicită aplicarea prev. art. 74 cp și reținerea circumstanțelor atenuante având în vedere conduită bună în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată, a recunoscut fapta, este infractor primar și își desfășoară activitatea în mod legal din care își câștigă existența.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu, conform prev. art. 38510, al.21, cpp se constată că decizia recurată și sentința instanței de fond sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a lor.
Instanța de fond, pe baza întregului material probator de la dosar, a reținut în mod corect starea de fapt din care rezultă săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de refuzare a recoltării probelor biologice, prev. de art.87 al.5 din OUG nr.195 /2002 faptă care este dovedită cu declarația inculpatului, proces verbal de constatare a infracțiunii, buletin de examinare clinică,declarații de martori.
Încă din faza de urmărire penală inculpatul și-a justificat refuzul de recoltare a probelor biologice având în vedere vătămările corporale cauzate de proprietarii autoturismelor avariate.
În mod întemeiat această apărare a inculpatului a fost înlăturată de instanțele de fond și de apel apreciindu-se că deși el a prezentat unele vătămări corporale acestea nu prezentau o asemenea gravitate încât să facă imposibilă recoltarea probelor biologice.
Nu poate fi reținut nici celălalt motiv de recurs invocat de inculpat respectiv reținerea circumstanțelor atenuante.
Împrejurările arătate de inculpat respectiv conduita sinceră în fața organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale, că desfășoară o activitate legală sau că este căsătorit nu pot fi reținute în vedere având în vedere circumstanțele în care a fost comisă fapta și comportamentul inculpatului în momentul depistării de către organele de poliție.
Se reține în acest sens că inculpatul conducând autoturismul pe drumurile publice a provocat un accident de circulație apoi în fața organelor de poliție devenit agresiv fiind condus la spital încătușat unde a avut aceiași conduită, potrivit buletinului de examinare clinică.
Având în vedere pericolul social al infracțiunii comise de inculpat în condițiile menționate nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 cp astfel că pedeapsa aplicată de instanța de fond este în măsură să ducă la realizarea scopului prev. de art. 52 cp.
Prin urmare recursul inculpatului este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 38515,pct.1, lit. b cpp.
Văzând și prev. art.192 al.2 cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1, lit.b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva DP nr. 237/A/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 ianuarie 2010.
REȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
RED: CC/12.01.2010
Dact: 2 exempl/ 13 Ianuarie 2010
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Jud:
Apel: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Florin PopescuJudecători:Florin Popescu, Codrina Iosna Martin, Constantin
