Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 2781C.P.P.-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 235
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Mihai Marin
- - JUDECĂTOR 3: Onița
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de petenta, împotriva sentinței penale nr. 3 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-petentă asistată de avocat ales - și avocat ales reprezentând pe intimatul -, lipsind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind formulate cereri noi și reprezentantul Parchetului neavând obiecțiuni, instanța a constatat dosarul în stare de soluționare și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat -, având cuvântul pentru recurenta-petentă, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea plângerii cu trimiterea cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de intimați, motivându-se că, în cauză, s-a pronunțat o decizie a instanței de recurs prin care s-a dispus completarea urmăririi penale, constând în audierea unor martori, a intimaților și a petentei, efectuarea de confruntări între aceștia, probe care nu s-au administrat decât în parte și formal. În acest sens, s-a arătat că urmărirea penală este incompletă și nelegal efectuată, întrucât nu au fost respectate dispozițiile instanței, care sunt obligatorii.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul -, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivând că soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică, întemeiată pe probele administrate, care au confirmat apărările intimaților, după cum rezultă din depozițiile martorilor audiați. S-a arătat că o parte dintre intimații și martorii indicați în hotărârea instanței nu au fost audiați din cauze obiective, deoarece sunt plecați în străinătate și nu se cunoaște adresa acestora.
Reprezentantul Parchetului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivând că atât soluția de scoatere de sub urmărire penală, cât și sentința recurată sunt legale și temeinice, completarea urmăririi penale realizându-se prin administrarea tuturor probelor posibile. S-a arătat că declarațiile învinuiților nu pot influența soluția, cât timp acestea pot fi reținute numai dacă se coroborează cu alte probe administrate, iar în cauză s-au administrat probe testimoniale în baza cărora s-a reținut inexistența infracțiunilor. În privința confruntării dintre martori și învinuiți, s-a arătat că aceasta nu este necesară, cât timp nu există contradicții între declarații. S-a concluzionat, solicitându-se respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluțiilor atacate, ca legale și temeinice.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 3 din 14 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Olta dispus respingerea, ca fiind neîntemeiată, a plângerii formulată de petenta - domiciliată în orașul B,-, bloc 1, scara 1, apartament 7, județ O - împotriva ordonanței procurorului din data de 30 august 2007, stată în dosarul nr. 130/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și rezoluției nr. 1119/II/2/2007 din 31 octombrie 2007 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t; a fost obligată petenta la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin plângerea formulată la data de 20.11.2007, petenta a criticat ordonanța dată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt la data de 30 august 2007, în dosarul cu nr. 130/P/2005, precum și rezoluția nr. 1119/II/2/2007 din 31 octombrie 2008 a primului procuror, motivând în esență că nu au fost îndeplinite în totalitate actele de urmărire penală care au fost dispuse prin hotărârile judecătorești anterior pronunțate în plângerea formulată de ea împotriva intimaților; că procurorul nu a procedat la audierea presupușilor făptuitori, deși avea această obligație, în cauză fiind audiat doar făptuitorul; nu au fost identificați și audiați finii făptuitorului despre care s-a făcut mențiune în declarațiile unor martori și nu au fost efectuate confruntări ale martorilor și, motive pentru care, soluția de scoatere de sub urmărire penală a intimaților, și pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175.Cod Penal este nelegală și netemeinică.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 210/31.10.2005 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 5129/2005, în baza art. 278/1 alin.8 lit. b C.P.P. s-a admis plângerea formulată de petenta, s-a desființat rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt dată în dosarul nr. 130/P/2005 și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor, și pentru infracțiunea prev. de art. 174.Cod Penal, având ca victimă pe.
Această sentință a rămas definitivă prin decizia penală nr. 442/18.04.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția Penală în dosarul nr. 187/P/2006.
După refacerea urmăririi penale, prin ordonanța din 4.09.2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, s-a adoptat aceeași soluție, respectiv de scoatere de sub urmărire penală a celor trei învinuiți, întrucât fapta nu a fost săvârșită de aceștia.
Petenta a formulat o nouă plângere la instanță împotriva soluției parchetului, iar prin sentința penală nr. 248/11.12.2006 pronunțată de Tribunalul Olt -Secția Penală în dosarul nr- s-a admis această plângere, s-a desființat ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și s-a trimis cauza procurorului, în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva făptuitorilor, și și audierii acestora, precum și a tuturor persoanelor prezente în momentul și la locul producerii incidentului și a celor care au cunoștință despre acesta.
Sentința penală sus menționată a rămas definitivă prin decizia nr. 177/01.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția Penală în dosarul nr-, prin care s-a respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt ca nefondat.
Prin ordonanța din 30.08.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, după completarea urmăririi penale, s-a adoptat aceeași soluție de scoatere de sub urmărire penală a intimaților, și, considerându-se că aceștia nu au comis infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175.
Cod PenalVerificând actele și măsurile dispuse de procuror în dosarul de urmărire penală, tribunalul a constatat că, după redeschiderea urmăririi penale, organul de urmărire penală a exercitat rolul activ prevăzut de art. 202.C.P.P. și a strâns probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei, sub toate aspectele.
Astfel, a fost audiat intimatul, care a precizat că nu sunt reale susținerile petentei în sensul că, în noaptea de 14 spre 15.08.2003, împreună cu intimații, și cu inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra victimei, menționând că, în seara în care victima a fost omorâtă de, el se afla într-o altă localitate, respectiv comuna din județul O, unde împreună cu alte persoane și anume, și, având un incident cu numitul, pentru care a fost sancționat contravențional de către organele de poliție în ziua următoare.
Intimatul a menționat și că, inițial, a fost chemat în judecată pentru infracțiunea de lovire săvârșită în noaptea de 14 spre 15.08.2003, însă pe parcursul cercetării judecătorești s-a împăcat cu numitul, iar actele care demonstrează susținerea sa, deși au fost atașate la dosarul cauzei, nu au fost luate în considerare de instanțele care au soluționat plângerile petentei.
În ceea ce privește audierea celorlalți doi intimați, s-a constatat că acest lucru nu a fost posibil, aceștia fiind plecați din țară și nu se cunoaște adresa unde locuiesc, situația fiind similară și în cazul numiților, și (finii intimatului ) care se află la muncă în Italia și.
În dosarul în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor, se află declarațiile intimatului, care a fost audiat ca martor în acea cauză și în nici una din depoziții, acesta nu a menționat că ar fi avut vreo contribuție la comiterea faptei pentru care a fost condamnat inculpatul.
Martorul a menționat că, în urmă cu câțiva ani, la o dată pe care nu o mai poate preciza, în timp ce se deplasa către casă, a remarcat un grup de persoane care consumau băuturi alcoolice și se certau, fără a putea recunoaște vreuna. A mai auzit doar că una dintre acestea s-a plâns că a fost omorâtă în bătaie și a negat faptul că ar fi spălat victima cu un tricou ud pe față, în noaptea comiterii faptei, așa cum susține petentă.
Organul de urmărire penală a audiat și martorul, propus de petentă, din a cărui depoziție a rezultat că nu i-a cunoscut nici pe inculpatul și nici pe victimă, însă după comiterea faptei, ar fi înțeles de la G că victima s-ar fi certat cu niște prieteni, fără a-i nominaliza, iar ulterior, cu ocazia altei discuții pe care au avut-o pe o terasă din orașul B, în prezența numitului, ar fi înțeles de la acesta din urmă că ar fi fost martor la bătaia pe care victima a primit-o de la prietenii săi, iar după circa 2-3 săptămâni, când s-a întâlnit cu, acesta i-a spus că doar a privit incidentul.
Pentru a verifica afirmațiile martorului propus de petentă, procurorul a procedat la audierea martorului G, care a spus că afirmațiile numitului nu corespund realității pentru că, în realitate, atunci când s-a întâlnit cu victima la discoteca din localitatea, era prezent și inculpatul și nu a avut loc nici un incident între cei doi, toate acesta întâmplându-se cu 2-3 săptămâni înainte de data comiterii faptei de omor.
Martorul Gac onsiderat că afirmațiile numitului au fost probabil făcute la sugestia petentei cu care acesta locuiește în același bloc, iar despre a afirmat niciodată nu i-a spus acestuia că ar fi observat personal când victima a fost bătută de mai multe persoane.
S-a apreciat cu ocazia refacerii urmăririi penale că nu se mai impune audierea în calitate de martor a numitului, pentru că respectivul a fost audiat în cursul anului 2006 și nu a confirmat afirmațiile petentei și ale martorului.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că procurorul a efectuat toate actele de urmărire penală care au fost dispuse de instanța de judecată, cu excepția audierii intimaților și și a persoanelor propuse ca martori în calitate de fini ai intimatului, ale căror adrese nu se cunosc, aceștia fiind plecați din țară.
De altfel, audierea numiților, și nu mai era imperios necesară, avându-se în vedere actele depuse de intimatul la dosarul cauzei, care au confirmat susținerea acestuia în sensul că, în noaptea comiterii faptei nu s-a întâlnit cu victima, ci se afla într-o altă localitate, unde a avut un incident cu numitul pentru care a fost sancționat contravențional.
Ceilalți martori indicați de petentă în plângere au fost audiați, fără a rezulta faptul că vreunul dintre aceștia ar fi observat participarea la comiterea infracțiunii de omor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, a intimaților, și.
În concluzie, instanța de fond a constatat că susținerile petentei privind participația celor trei intimați la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, împreună cu inculpatul, nu se confirmă, soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților, și, fiind apreciată ca legală, așa încât, plângerea formulată de petenta împotriva ordonanței nr. 130/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și împotriva rezoluției nr. 1119/II/2/ 2007 primului procuror al aceluiași parchet, fiind neîntemeiată, a fost respinsă ca atare, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a C.P.P.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen, petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că organele de urmărire penală nu s-au conformat dispozițiilor instanței, întrucât nu au administrat probele dispuse prin hotărârea de redeschidere a urmăririi penale, constând în audierea tuturor învinuiților și a martorilor, precum și confruntarea acestora, astfel că s-a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică.
Analizând recursul, se constată:
Petenta a formulat plângere penală, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt la data de 17 februarie 2005, prin care a solicitat efectuarea de cercetări, în vederea trimiterii în judecată și a numiților, și, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i Cod Penal, pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul -, asupra victimei -, petenta afirmând că a aflat, prin intermediul unor martori, despre faptul agresării victimei de mai multe persoane, în acest mod fiindu-i produs decesul.
În conținutul plângerii aflată la filele 233, 234 în dosarul de urmărire penală, petenta a indicat pe martorii, și, drept persoane care aveau cunoștință despre modul de desfășurare a conflictului și despre actele de violență exercitate de persoanele indicate drept învinuiți.
Această plângere a fost înregistrată sub nr. 130/P/2005, Parchetul procedând la audierea martorilor, adoptând o soluție de neîncepere a urmări penale față de cei trei făptuitori în temeiul art. 228 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. c
C.P.P.Împotriva acestei soluții, petenta a formulat plângere, în procedura prev. de art. 2781C.P.P. iar prin sentința penală nr. 210 din 31 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 5129/2005, plângerea a fost admisă și s-a dispus începerea urmăririi penale, în vederea audierii făptuitorului și a finilor acestuia, privitor la care s-a reținut că nu s-au depus diligențe în vederea identificării, precum și a reaudierii martorei, care a indicat împrejurarea că a observat o haină aparținând victimei în posesia făptuitorului și, de asemenea, că a aflat despre o afirmație a făptuitorului, care recunoștea că a aplicat victimei o lovitură cu bâta în cap; de asemenea, s-a arătat că nu au fost audiați făptuitorii și și martora, despre care există informații că a fost la originea conflictului, întrucât, victima a intervenit în apărarea acesteia și astfel s-a produs incidentul cu făptuitorii.
Pe de altă parte, instanța a dispus efectuarea unor confruntări între martorii și, privitor la afirmațiile făptuitorilor și de la data de 15 august 2003 și, eventual, confruntări între martori și făptuitori, în vederea stabilirii adevărului.
Această soluție a rămas definitivă prin decizia penală nr. 442 din 18 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 187/P/2006, în considerentele căreia s-a reținut și împrejurarea că au fost audiați și martorii și, care au relatat despre agresarea victimei de către patru persoane, numindu-i pe, și, despre unul dintre aceștia precizând că avea calitatea de militar, aspecte care nu au fost verificate cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală.
Primind cauza în vederea deschiderii urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olta procedat - în dosarul nr. 130/P/2005 finalizat prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților, și, prin ordonanța din 04 septembrie 2006 - la audierea petentei și a martorilor, și a, pentru învinuiții și, reținându-se, în baza câte unui singur proces-verbal de căutare la domiciliu întocmit la data de 02.08.2006, că aceștia sunt plecați de la domiciliu.
Ulterior, petenta a formulat o nouă plângere în procedura prev. de art. 27781C.P.P. care a fost admisă prin sentința penală nr. 248 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, definitivă prin decizia penală nr. 177/01 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, reținându-se că procurorul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că nu a procedat la identificarea finilor învinuitului, nu i-a audiat pe învinuiți și nici pe martorii indicați de instanță, încălcându-se astfel disp. art. 2781alin. 8 lit. b
C.P.P.În raport de aceste soluții, plângerea petentei a fost reînregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt sub nr. 130/P/2003, procedându-se la audierea martorilor, G și a învinuitului, precum și la atașarea unor copii asupra declarațiilor state în dosarul nr. 9110/2004 al Tribunalului O l t, aparținând inculpatului și martorilor și.
Față de acestea, se constată că urmărirea penală este incompletă, cât timp nu s-a procedat la audierea detaliată a martorelor și, a făptuitorilor și, despre care s-a menționat că sunt plecați de la domiciliu, în baza unor procese-verbale întocmite de agenți de poliție din cadrul Postului de Poliție, județul O, care au consemnat relatările unei singure persoane despre plecarea în străinătate - agentul poștal - în cazul făptuitorului, fără a se verifica și alte surse, iar în cazul făptuitorului, despre plecarea la C, la muncă, fără a se realiza și alte demersuri în vederea stabilirii reședinței acestuia.
Totodată, se constată că între depozițiile martorilor, G și (filele 12, 14 și 121) apar evidente contradicții privitor la prezența acestora la locul conflictului dintre victimă și, precum și la prezența și participarea la incident și a învinuiților din cauză, și, care impunea confruntarea acestor martori, precum și între martori și învinuiți.
Ori, în conținutul ordonanței din 30 august 2007 și a sentinței recurate în prezenta cauză, s-a menționat că audierea martorului nu se impune, deoarece a fost audiat în anul 2006 și, la data conflictului era militar în termen, ignorându-se împrejurările relatate de alți martori ( și ) care au arătat că, la conflict, a fost prezent și un militar.
De asemenea, în privința învinuitului s-a reținut că acesta a fost audiat în calitate de martor în cauza finalizată prin condamnarea inculpatului și nu a relatat despre vreo contribuție a sa la comiterea faptei, împrejurare apreciată drept suficientă pentru a nu se proceda la audierea acestei persoane.
Ori, în raport de dispozițiile art. 202 și C.P.P. ale art. 70 - 74 C.P.P. organul de urmărire penală are obligația de a strânge probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei, sub toate aspectele, declarația de martor neputând fi asimilată celei de învinuit, în condițiile legii, astfel că, se constată că au fost încălcate dispozițiile instanțelor de judecată privitoare la audierea învinuitului.
De asemenea, în privința martorilor, și, s-a reținut că sunt plecați în străinătate, în baza câte unui singur proces-verbal de căutare încheiat la datele de 06 iunie 2007, respectiv 24 august 2007, fără a se reveni la aceste verificări; în acest fel, se reține că organele de urmărire penală nu au exercitat rol activ în vederea administrării probelor apreciate ca utile, pertinente și concludente în cauză de către instanțele de judecată.
Coroborând aceste împrejurări de fapt, se reține că efectuarea urmăririi penale s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. b C.P.P. plângerea formulată în această procedură având semnificația unei căi de atac, iar dispozițiile instanțelor de judecată sunt obligatorii, sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate, după cum dispune art. 273 alin. 11
C.P.P.Pe cale de consecință, recursul promovat de petentă este fondat, urmând ca, în conformitate cu prevederile art. 38515pct. 2 lit. d coroborat C.P.P. cu art. 3856alin. 3 C.P.P. să fie casată sentința, iar pe fond admisă plângerea, cu trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de intimații - învinuiți.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 C.P.P.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta, împotriva sentinței penale nr. 3 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul cu nr-.
Casează sentința penală recurată și, pe fond, admite plângerea formulată de petenta împotriva ordonanței procurorului din data de 30 august 2007, stată în dosarul nr. 130/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și rezoluției nr. 1119/II/2/2007 din 31 octombrie 2007 dată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O l
Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de intimații, și.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud. ---
jud. fond:
dact. 3 ex./ 25 Martie 2008
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, Onița