Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 340/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 340

Ședința publică din 28 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Acsinte Viorica

JUDECĂTOR 2: Ghertner Artur Ioan

JUDECĂTOR 3: Andronic

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul, domiciliat în comuna, nr. 178, județul B, împotriva deciziei penale nr. 1672 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul recurent și intimata (fostă ).

Procedura de citare este completă.

Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost depuse în această dimineață înscrisuri de către părți, ce au fost îndosariate la filele 8-33.

Instanța procedează la verificarea identității părților, care se legitimează astfel: - CNP - și (fostă ) - CNP -. Totodată, din oficiu, instanța pune în discuție excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, dat fiind faptul că acesta vizează o decizie penală pronunțată tot în recurs.

Petentul recurent arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate. Arată că nici la judecătorie și nici la tribunal nu i s-a luat vreo declarație și apreciază că încadrarea juridică dată faptei la Judecătoria Botoșani este greșită, în sensul că s-a reținut infracțiunea de denunț calomnios în loc de mărturie mincinoasă.

Intimata arată că este de acord cu excepția de inadmisibilitate a recursului.

Reprezentanta Ministerului Public precizează că este de acord cu excepția invocată, recursul fiind inadmisibil, atâta vreme cât legea prevede că o hotărâre definitivă nu mai poate fi supusă căilor ordinare de atac, iar petentului i s-a soluționat recursul de către Tribunalul Botoșani.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Botoșani la data de 06.03.2009 petentul a solicitat în temeiul art. 2781Cod procedură penală infirmarea rezoluției din 10.01.2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în dosarul de urmărire penală nr. 2663/P/2008 privind pe intimata, cercetată sub aspectul infracțiunii de distrugere, prev. și ped. de art. 217 alin. 1 Cod penal, mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 260 Cod penal și fals material în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 288 alin. 1 Cod penal.

Investită cu soluționarea plângerii, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 1160 din 21.04.2009 în temeiul art. 2781alin. 13 Cod procedură penală a dispus trimiterea Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani plângerii formulată de petentul, împotriva soluției de infirmare a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 2663/P/2008 privind pe intimata pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 Cod penal, soluție dispusă prin ordonanța nr. 147/II/2 din 19.02.2009 de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la 29.05.2008 petentul a formulat plângere penală împotriva intimatei, acuzând-o de distrugerea unei poțiuni din acoperișul casei sale, de mărturie mincinoasă în fața instanței de judecată în cadrul procesului penal din dosarul nr- al Judecătoriei Botoșani și de falsificarea unor înscrisuri depuse în instanță, respectiv o schiță a terenului în litigiu.

În urma cercetărilor efectuate de către organele de cercetare penală s-a constatat că între petentul și vecina sa există divergențe legate de hotarul proprietăților lor învecinate, care au culminat în anul 2006 cu acțiuni de distrugere comise de fiecare parte în dauna celeilalte.

Prin rezoluția nr. 2663/P/2008 din 10 ianuarie 2009 Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșanis -a dispus neînceperea urmăririi penale față de petenta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "distrugere", "mărturie mincinoasă" și "fals material în înscrisuri oficiale" prev. și ped. de art. 217 alin. 1 Cod penal, art. 260 Cod penal și art. 288 alin. 1 Cod penal, apreciindu-se că faptele nu există.

Prin ordonanța nr. 147/II/2 din 19 februarie 2009 prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșanis -a admis plângerea formulată de petentul și s-a infirmat parțial rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 2663/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

În temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. j Cod procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, întrucât nu există autoritate de lucru judecat, menținând celelalte dispoziții din cuprinsul ordonanței nr. 2663/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Analizând cele două soluții ale parchetului, prima instanță a constatat că întrucât petentul a contestat atât rezoluția nr. 2663/P/2008 din 10.01.2009 cât și ordonanța nr. 147/II/2 din 19.02.2009 și că potrivit Deciziei nr. I din 19.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secția Unită care a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 2781alin. 2 și 3 Cod procedură penală și art. 2781alin. 1 și alin. 2 teza a II-a Cod procedură penală, organul judiciar competent să soluționeze plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței prim procurorului prin care s-a infirmat rezoluția sau ordonanța procurorului de netrimitere în judecată și s-a dat aceeași soluție sau altă soluție de netrimitere în judecată pentru alte motive ori pentru unele din motivele invocate de petent este procurorul ierarhic superior și că numai în situația în care la rândul său procurorul ierarhic superior astfel sesizat a respins plângerea și a menținut soluția prim procurorului sau nu a soluționat plângerea în termenul legal prevăzut de art. 277 Cod procedură penală, partea vătămată se poate adresa cu plângere instanței de judecată, a dispus trimiterea plângerii petentului împotriva soluției de infirmare a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 2663/P/2008 prim procurorului parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, recurs ce a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 1672 R din data de 23.06.2009 a Tribunalului Botoșani.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, arătând că încadrarea juridică dată faptelor este greșită.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 27 alin. 1 pct. 3 Cod procedură penală, tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în cazurile anume prevăzute de lege.

Coroborând dispozițiile art. 27 alin. 1 pct. 3 Cod procedură penală, care reglementează competența tribunalului cu dispozițiile art. 3851Cod procedură penală raportat la art. 2781alin. 10 Cod procedură penală, relativ la hotărârile care pot fi atacate cu recurs, rezultă că deciziile pronunțate de tribunale ca instanțe de recurs nu mai pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel.

În speță, singura cale de atac ordinară, recursul, a fost exercitată de petentul în cauză, Tribunalul Botoșani pronunțându-se cu privire la aceasta, prin decizia recurată din nou.

Față de cele mai sus reținute, curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de petentul, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de petentul domiciliat în comuna, nr. 178, județul B, împotriva deciziei penale nr.1672R din data de 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-, ca inadmisibil. (sentința penală nr. 1160 din 21 aprilie 2009 Judecătoriei Botoșani ).

Obligă petentul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.09.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Judecător fond -

2 ex. / 06 octombrie 2009

Președinte:Acsinte Viorica
Judecători:Acsinte Viorica, Ghertner Artur Ioan, Andronic

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 340/2009. Curtea de Apel Suceava