Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.371

Ședința publică din 28.05. 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan

JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Vadana Monica

- -

GREFIER. - -

*******

MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU este reprezentat legal prin procuror -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de petenții și, împotriva sentinței penale nr. 10/D din 08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenții petenți și avocat pentru intimat, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Apărătorul recurenților petenți, apărătorul intimatului și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurenții petenți solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate, admiterea plângerii formulate și trimiterea cauzei la parchet pentru trimiterea în judecată intimatului pentru infracțiunea de tentativă la omor și tâlhărie.

Arată că infracțiunea de tentativă de omor este ținută de modul de săvârșire al faptei, considerând că există și infracțiunea de lipsire de libertate. Arată că petentul a fost reținut la domiciliul intimatului, a fost legal de mâini și de picioare și cu un lanț în jurul gâtului, fiind lovit de către intimat. Fapta reținută de parchet nu este cea de lovire ci tentativă de omor.

Totodată arată că există și fapta de tâlhărie aspect care rezultă din probele administrate în cauză, solicitând a nu fi înlăturate declarațiile martorilor oculari.

În concluzie solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la parchet pentru trimiterea în judecată intimatului pentru infracțiunile de tentativă de omor și tâlhărie.

Avocat având cuvântul pentru intimat solicită respingerea recursurilor declarate de petenți, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Martorii oculari despre care s-a făcut vorbire de fapt este cameră de luat vederi, cu înregistrare de 6 minute, timp în care s-a purtat o discuție iar petenta i-a dat intimatului lănțișorul de bună voie, neexistând nici o infracțiune de tâlhărie.

Referitor la infracțiunea de tentativă de omor, precizează că raportul medico- legal relevă faptul că a existat o lovire, astfel că soluția pronunțată de parchet este legală și temeinică, solicitând menținerea acesteia. De altfel intimatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de lovire.

Solicită a se lua act că a fost apărător ales și nu solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de petenți, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

Solicită obligarea recurenților petenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului penal declarat de petenții și, împotriva sentinței penale împotriva sentinței penale nr. 10/D din 08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, constată următoarele:

Prin sentința penală mai sus arătată s-au dispus următoarele:

În baza art.278/1 alin.8 lit.a din pr.penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții și împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului pronunțată la data de 4.12.2007 în dosarul nr.385/P/2007 și a Ordonanței prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.275/II/2/2008 din 29.05.2008.

S-au menținut soluția și ordonanța prim procurorului menționate mai sus.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală au fost obligați petenții la plata sumei de câte 40 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 03.07.2008 la Judecătoria Bacău, petenții și au formulat în conformitate cu dispozițiile art.278/1 din Codul d e procedură penală plângerea împotriva soluției pronunțată la data de 04.12.2007 în dosar 385/P/2007 și a ordonanței prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău NR.275/II/2/2008 DIN 29.05.2008.

În motivarea scrisă a plângerii adresată instanței, petenții au susținut că soluțiile parchetului sunt nelegale și netemeinice, întrucât organul de cercetare penală a analizat superficial și tendențios probatoriul de la dosar, soluția fiind vădit în favoarea învinuitului. Modul în care a acționat învinuitul, ajutat și de alte persoane, pe care procurorul le-a trecut sub tăcere, faptul că a sechestrat și lovit partea vătămată, că a legat-o de mâini cu cătușe, că a fost legată cu o sfoară în jurul gâtului, toate au fost săvârșite cu intenția de a-i suprima viața, aspect care nu trebuie dovedit, ci rezultă din aceste manopere. Nu are relevanță numărul de zile de îngrijiri medicale atâta timp cât aceste manevre dovedesc intenția învinuitului. Argumente precum că, partea vătămată i-ar fi sustras odată materiale feroase nu este probată de nici o plângere anterioară, ci de plângerea pe care a formulat-o învinuitul după ce s-a consumat tentativa de omor pentru a avea o "justificare" a faptelor sale. Atitudinea și comportamentul învinuitului de a se duce la partea vătămată la serviciu unde a amenințat-o și terorizat-o cu faptul că îi va omorî soțul, coroborat cu faptul că din imaginile de pe caseta de la și declarația părții vătămate rezultă faptul că învinuitul a săvârșit și infracțiunea de tâlhărie. Declarațiile martorilor audiați pentru părțile vătămate au fost martori oculari(martori care în prezent sunt intimidați de învinuit, acesta încercând să-i determine să nu mai depună mărturie) și au perceput în mod direct evenimentele și consecințele acestor fapte asupra victimelor.

Cercetarea s-a efectuat superficial, fără a fi audiate toate persoanele implicate, acceptând și încurajând în acest fel, în mod tacit răzbunările proprii ale unor persoane și "legea junglei", când tocmai organele care ar trebui să mențină și să ocrotească legea nu o fac.

Prin sentința penală nr.1906 din 13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr- s-a dispus în baza art.42 rap.la art.278/1 alin.1 Cod pr.penală declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- la data de 17.10.2008.

Și în fața Tribunalului Bacău petenții, prin apărător, au criticat soluțiile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău pentru nelegalitate și netemeinicie considerând că în cauză nu este relevant nr. de zile de îngrijiri medicale acordat, ci modalitatea și intenția în care a acționat învinuitul, care a fost aceea de a suprima viața părților vătămate.

Mai mult în cauză cercetările au fost efectuate în mod superficial, nefiind audiate toate părțile implicate în conflict.

Pentru aceste motive, s-a solicitat a se admite plângerea și a se trimite cauza la parchet pentru continuarea cercetărilor.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacăus -a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.180 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 18.06.2007, pe fondul unor neînțelegeri, i-a înfășurat părții vătămate o funie în jurul gâtului, a lovit-o cu pumnii și picioarele în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat un nr.de 7-8 zile îngrijri medicale și care nu au fost de natură să-i pună viața în primejdie. S-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului -, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.20 rap.la art.174 Cod penal, deoarece fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni ci aceea de lovire sau alte violențe prev.de art.180 alin.2 Cod penal. S-a mai dispus și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului -, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.211 alin.2 lit.b Cod penal, deoarece fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective și subiective. i-a dat lănțișorul din aur de bună voie în contul materialelor neferoase sustrase de soțul său.

Pentru a pronunța această soluție Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacăua reținut următoarele:

Soții și locuiesc cu chirie la, din mun.B,-.Locuința acestora se învecinează cu locuința învinuitului și a concubinei acestuia. Aceștia au o societate comercială care are obiect de activitate colectarea materialelor feroase și neferoase.

Partea vătămată, în mod repetat îl ajuta la treburile gospodărești pe învinuitul.

În ziua de 18.06.2007, învinuitul l-a chemat la locuința sa pe și pe motiv că i-ar fi sustras materiale neferoase, l-a lovit cu pumnii și picioarele și i-a înfășurat în jurul gâtului o funie, în timp ce se afla într-o magazie.

Pentru a-și recupera prejudiciul, învinuitul i-a solicitat părții vătămate să-i dea o bijuterie din aur. i-a dat telefon soției sale, care în ziua de 18.06.2007 era de serviciu la magazinul SC SA B și i-a spus acesteia să-i dea lănțișorul din aur. Învinuitul a mers la societatea comercială mai sus menționată, iar i-a dat lănțișorul din aur, fără să fie amenințată sau violentată așa cum rezultă din înregistrările de pe camerele de luat vederi ale magazinului "".

Din certificatul medico legal nr.9494/2007 al SML B rezultă că a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 7-9 zile îngrijiri medicale care nu au fost de natură să-i pună viața în primejdie.

În consecință s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.20 rap.la art.174 Cod penal și art.211 alin.2 lit.b din Codul penal.

Împotriva acestei soluții, petenții în conformitate cu dispozițiile art.278 alin.3 Cod pr.penală au formulat plângere.

Prin ordonanța nr.275/II/2/2008 din 29.05.2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, plângerea petenților a fost respinsă cu motivarea că soluția este legală și temeinică, argumentat de faptul că, în cazul infracțiunii prev.de art.20 rap.la art.174 Cod penal rezultă clar din certificatul medico-legal(aflat la fila 21 ds.urm.penală) că loviturile primite de victimă nu sunt de natură a-i pune viața în primejdie; tot astfel, în cazul infracțiunii prev.de art.211 alin.1,2 lit.b Cod penal, din probatoriu a rezultat că susținerile părții vătămate, precum că inculpatul i-ar fi smuls lanțul de la gât, nu sunt reale, din caseta filmată la înțelegându-se clar că aceasta i-a întins de bună voie lanțul de aur de la gât inculpatului, situație în care nu mai poate fi pusă în discuție infracțiunea de tâlhărie.

Analizând soluțiile date de procuror în raport de motivele plângerii, instanța a constatat că acestea sunt legale și temeinice, astfel încât plângerea a fost respinsă pentru următoarele considerente.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacăua reținut în soluție și, respectiv, ordonanța atacate o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate și în mod corect a adoptat o soluție de netrimitere în judecată a intimatului pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174 Cod penal și art.211 alin.1,2 lit.b din

Cod Penal

Din examinarea probelor administrate rezultă în mod evident faptul că intimatul nu a comis faptele pentru care a fost formulată plângerea.

Potrivit art.62 și 63 alin.2 din Cod pr.penală organele judiciare sunt obligate în vederea aflării adevărului, să lămurească cauza sub toate aspectele,pe bază de probe, acestea neavând o valoarea mai înainte stabilită. De asemenea, vinovăția se stabilește doar dacă organele judiciare constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Din analiza dispozițiilor legale menționate rezultă că, trebuie să dovedească fără echivoc pe bază de probe, vinovăția autorului, dubiile existente interpretându-se în favoarea acestuia, care până la proba contrarie este considerat nevinovat.

Ca atare vinovăția unei persoane nu se poate stabili pe o probabilitatea mai mare sau mai mică de vinovăție, fiind necesară o certitudine absolută, bazată doar pe probe indubitabile.

Pe de altă parte, infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă, o modalitatea de sustragere a unui bun din posesia sau deținerea altuia, în scopul însușirii pe nedrept, prin exercitarea de acțiuni violente., la fel ca și infracțiunea de furt, se săvârșește numai cu intenție directă, caracterizată prin scopul însușirii fără drept a unui bun.

Din actele dosarului rezultă că susținerile părții vătămate, precum că inculpatul i-ar fi sustras lanțul de la gât, nu sunt reale, din caseta filmată la se poate reține în mod clar că aceasta i-a dat de bună voie lanțul de aur de la gât intimatului.

Cât privește infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174 din Cod Penal, în mod corect s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului, avându-se în vedere certificatul medico-legal nr.9494/2007 a SML B, din care rezultă că a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-9 zile îngrijiri medicale, care nu au fost de natură să-i pună viața în primejdie.

Mai mult intimatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.385/P/2007 pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev.de art.180 alin.2 din

Cod Penal

Față de considerentele mai sus expuse s-a constatat că soluțiile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău sunt legale și temeinice, motiv pentru care în baza art.278/1 alin.8 lit.a din fost respinsă plângerea petenților și au fost menținute soluțiile atacate.

Împotriva sentinței penale petiționarii au declarat recurs în termen legal.

În motivarea recursului au susținut că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică întrucât cel în cauză se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tâlhărie.

Instanța de control judiciar examinând în temeiul art. 385/14 C.P.P. hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. 3 constată C.P.P. că aceasta este legală și temeinică.

Prima instanță a reținut în mod corect că actele procurorului sunt legale și temeinice și a respins în mod legal plângerea petiționarilor.

În mod justificat s- reținut că intimatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tâlhărie pentru considerentele arătate de procuror și prima instanță, motivarea pe care și- însușește și instanța de recurs.

Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate se va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționari.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15. pct. 1 lit. pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de petenții și împotriva nr.l0/D din 08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

În baza art. 192 al.2 pr.pen. obligă recurenții la câte 50 lei cheltuielile judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 28,05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Vadana Monica

- - - -

- -

GREFIER,

- -

Red.

Red. Șt

Tehnored. PE/09.06.2009/2 ex

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

DOSAR NR- 06.2009

CĂTRE,

JUDECĂTORIA BACĂU

Alăturat vă restituim dosarul nr-( 44 file), cu termen de judecată la data de 15.06.2009, privindu- pe inculpatul și partea civilă, ce a fost înaintat pentru soluționarea recursului ce face obiectul dosarului nr- al Curții de APEL BACĂU.

La dosaar se află atașate dosarele:

-385/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău

-dosar nr- al Tribunalului Bacau - 39 file.

-dosar nr- al Judecătoriei Bacău - 56 file.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Președinte:Nimineț Ștefan
Judecători:Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Vadana Monica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Bacau