Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.372
Ședința publică din 28.05. 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan
JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Vadana Monica
- -
GREFIER. - -
*******
MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU este reprezentat legal prin procuror -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de partea civilă - B, împotriva deciziei penale nr. 538/A din 09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimata inculpată, lipsă fiind recurenții părți civile, intimata inculpată și intimata parte responsabilă civilmente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimata inculpată arată că recursurile părților civile sunt întemeiate, deoarece inculpata trebuia obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor. Arată că și la instanța de fond s- strecurat această greșeală, instanța omițând să se pronunțe asupra acestui aspect. Motiv față de care solicită admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond.
Nu solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin 112/26.02.2008 a Judecătoriei Moinești, pronunțată în dosarul -, inculpata -, fiica lui și, născută la 18.05.l939 în, județul B, cu domiciliul în, strada -, -.l,.21, județul B, CNP -, cetățean român, studii medii, divorțată, cu antecedente penale, a fost condamnată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b din 241/2005 cu aplicarea art.13 cod penal.
Pe lângă pedeapsa principală inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza II și lit.b din, pe durata și în condițiile art.71 alin.2 cod penal.
În temeiul art.81 cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art.82 cod penal,inculpatei atrăgându-i-se atenția cu privire la conținutul art.83 cod penal.
Executarea pedepsei accesorii a fost suspendată potrivit art.71 alin.5 cod penal.
În baza art.64, cu referire la art.64 alin.1 lit.c din, art.9 alin.1 și art.12 din 241/2005, inculpatei i s-a interzis dreptul de a ocupa funcția de administrator al societăților comerciale pe o durată de 5 ani.
În baza art.13 din 241/2005 cu referire la prevederile 26/1990 s-a dispus comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul prezentei hotărâri, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
În ceea ce privește latura civilă, inculpata a fost obligată la plata sumei de 45786 lei, despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală B, reprezentând obligații fiscale către bugetul de stat, fiind respinsă pretenția ANAF cu privire la plata sumei de 60.245 lei.
În temeiul art.191 pr.pen. inculpata a fost obligată la plata de cheltuieli judiciare către stat, luându-se act că a avut avocat ales.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că:
În perioada 01.12.2003 - 31.07.2006 inculpata în calitate de unică administrator al SC SRL, nu a depus la organele de control fiscal, declarații privind obligațiile de plată, nu a întocmit evidența contabilă, deși a emis un număr de 26 facturi fiscale către cinci societăți comerciale dinspre.
Faptul că în aceeași perioadă, firma administrată de inculpată a desfășurat operațiuni comerciale este dovedit și cu adresele BRD, extrasele de cont din care rezultă că s-au ridicat sume de bani din contul firmei.
Expertiza contabilă efectuată în cauză în timpul urmăririi penale necontestată de inculpată a constatat că aceasta în calitate de administrator nu a înregistrat în evidențele contabile ale firmei facturile și operațiunile comerciale efectuate și nu a înregistrat și virat la bugetul de stat suma de 45786 lei reprezentând TVA.
Audiată în instanță inculpata a justificat starea de fapt reținută prin aceea că din motive de sănătate a predat fără încheierea vreunui act de predare, administrarea firmei numiților și, până în luna oct.2004 când deși a reluat conducerea firmei, nu a verificat activitatea și nu a luat măsuri pentru intrarea în legalitate. Referitor la prejudiciu, inculpata a precizat că nu a plătit prejudiciul constatat și nu are posibilități financiare pentru achitarea acestuia.
Potrivit adresei nr.l533/06.02.2008 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, firma SC - SRL este dizolvată din oficiu din data de 03.04.2007.
Martorii și, confirmă că au completat facturi pentru SC SRL la cererea inculpatei și au ridicat bani de la BRD din contul aceleiași firme, dar susțin că au făcut toate astea pentru a ajuta pe inculpată.
Cert e că în toată perioada verificată în evidența firmei SC - SRL al cărei unic administrator era inculpata nu s-au evidențiat operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, deși s-au făcut acte comerciale și s-au realizat venituri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă -
Apelul a fost declarat în termen și motivat printr-un memoriu separat.
Astfel, apelanta adus următoarele critici hotărârii primei instanței:
- expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale nu i-a fost comunicată, astfel că instanța de fond nu trebuia să țină seama de concluziile acesteia;
- în mod greșit nu a fost obligată la plata de despăgubiri civile și " " SRL care a fost doar dizolvată din oficiu, nicidecum desființată, respectiv radiată;
- în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa privind obligarea inculpatei la plata sumei de 60.245 lei;
- motivarea hotărârii primei instanțe este neconvingătoare;
- în mod greșit inculpata nu a fost obligată și la plata accesoriilor, care decurg din lege;
- pentru partea civilă procesul nu a fost echitabil.
Examinând sentința atacată pe marginea actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, s-au constatat următoarele:
Într-adevăr în cursul urmării penale s-a efectuat o expertiză contabilă aflată la fila 42-49 dosar urmărire penală, concluziile sale fiind avute în vedere la întocmirea rechizitoriului.
Expertiza nu a ajuns la concluzia că TVA-ul datorat statului ar fi mai mic de 45.786 lei (ron).
Nu s-a ajuns nici la un alt rezultat al impozitului pe profit, numai că expertul a ajuns la concluzia că inculpata nu datorează statului suma de 60.245 lei, calculat prin estimare, deoarece nu i s-au pus la dispoziție documentele din care să rezulte ce cheltuieli s-au efectuat pentru realizarea de venituri.
B prin B, atunci când s-a constituit parte civilă la fond a făcut abstracție de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, solicitând 45786 lei, cu titlu de TVA, 60.245 lei, impozit pe profit, plus accesorii în valoare de 79.528 lei, solicitând în același timp instanței acordarea de majorări de întârziere aferente debitelor precizate anterior până la achitarea în totalitate a prejudiciului, în conformitate cu prevederile art.120 din OG92/2003, întrucât aceste obligații decurg direct din lege și nu trebuie dovedite.
Apelanta parte civilă a criticat prima instanță de lipsa de rol activ, cu toate că la rândul său a trimis prin poștă cererea de constituire parte civilă (fila 45), fiind prezentă doar la un termen, cel din 29 ianuarie 2008, fără a pune întrebări, fără a cere administrarea de probe, fără a combate în vreun fel susținerile inculpatei, fără a pune concluzii în cauză.
La fel a procedat apelanta parte civilă și în apel, juristul său fiind prezent doar la termenul când a depus motivele de apel scrise.
Având în vedere cele de mai sus, critica formulată privind faptul că partea civilă, nu s-ar fi bucurat de un proces echitabil a fost nefondată.
Inculpata a fost ascultată la fond (fila 31) însă în apel deși a fost legal citată nu s-a prezentat la nici un termen, fiind reprezentată la proces de avocata sa aleasă.
Examinând sentința apelată pe marginea actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, s-a constatat că apelul părții civile este parțial întemeiat.
Impozitul pe profit solicitat de partea civilă este datorat statului, întrucât atunci când organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acestatrebuiesă o estimeze, pentru aceasta urmând a fi avute în vedere toate datele și documentele care au relevanța pentru estimare (art.67 alin.1 din OG92/2003).
Atâta vreme cât " - " a fost dizolvată prin civ. 260/26 martie 2007 Tribunalului Bacău (secția comercială) înseamnă că există doar cu numele, urmând procedura radierii, după trecerea unui anumit termen.
Dizolvarea s-a dispus pentru nedepunerea situațiilor financiare conform legii, societatea încetându-și practic activitatea, astfel că radierea de pe concept a părții responsabile civilmente dispusă de prima instanță a fost corectă (fila 70 dosar fond).
Dizolvarea unei societăți comerciale constituire tot o desființare.
La data pronunțării sentinței atacate, lichidatorul nu fusese desemnat.
Astfel că o eventuală obligare a inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile către stat ar fi lipsită de eficiență, constituind practic un formalism exagerat.
Hotărârea primei instanțe este însă greșită în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor civile reprezentând obligațiile fiscale cuvenite statului, deoarece inculpata trebuie să fie obligată și la plata impozitului pe profit.
Cele două obligații fiscale către stat, au fost cumulate, inculpata fiind obligată la plata unei sume globale, la care s-au adăugat accesoriile care decurg din lege, până la achitarea integrală a pagubei.
De altfel, în acest fel a fost redactată și constituirea de parte civilă în fața primei instanței (fila 43).
Pentru aceste considerente prin Dp nr. 538/A din 9.12.2008 pronunțata de Tribunalul Bacău, în baza art.379 pct.2 lit.a din pr.pen.
S-a admis apelul părții civileANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice B,declarat împotriva 112/26 febr. 2008 Judecătoriei Moinești, pronunțată în dosarul -, în ceea ce privește soluționarea laturii civile.
S-a desființat sentința atacată sub aspectul arătat.
S-a reținut cauza spre rejudecare și în fond;
În baza art.14, 334 pr.pen. și art.998 cod civil;
A fost obligată inculpata-să plătească părții civile ANAF suma de - lei despăgubiri civile, reprezentând obligații fiscale către stat, plus accesoriile aferente, de la data scadenței până la data achitării în totalitate a prejudiciului,potrivit art.119 pr.pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a constatat că inculpata a fost reprezentată de avocat ales.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice B care critică soluția Tribunalului Bacău sub aspectul omisiunii de a obliga inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente -- SRL la plata despăgurilor civile reprezentând obligații fiscale către stat.
Analizând decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerentele:
În mod greșit instanța de prim control judiciar a considerat că nu se impune obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente -- SRL la plata despăgubirilor civile ce se cuvin părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice
Potrivit art.14 proc.pen. acțiunea având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, poate fi alăturată acțiunii penale, în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile, în natură sau prin plata unei despăgubiri bănești.
Totodată, art.24 alin.3 din același cod prevede că persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, are calitatea de parte responsabilă civilmente.
Instituind această calitate procesuală, legiuitorul a urmărit să protejeze persoana care a suferit un prejudiciu material împotriva insolvabilității autorului prejudiciului. Ea reglementează o răspundere complementară, indirectă, a unei alte persoane decât autorul pentru pagubele cauzate prin infracțiune.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea observă că prin sentința nr.20 din 12.01.2009 pronunțată Tribunalul Bacău s-a deschis procedura falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei -- SRL și s-a constatat dizolvarea acesteia.
Potrivit dispozițiilor legale în materie comercială (art.233 al.1,4 din Legea 31/1990) o societate comercială dizolvată își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării pănă la terminarea acesteia, fiind astfel în continuare titulară de drepturi și obligații.
În atare situație, câtă vreme partea responsabilă civilmente își păstrează personalitea juridică, acesta, în baza raportului de prepușenie, poate fi trasă la răspundere civilă pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, față de care are calitatea de comitent.
În consecință constatând că în mod greșit instanța de prim control judiciar a considerat că nu se impune obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente -- SRL la plata despăgubirilor civile ce se cuvin părții civile, Curtea va admite recursul părții civile și va casa în parte decizia penală recurată cât și sentința penală nr.112 din 26.02.2008 a Judecătoriei Moinești.
Rejudecând cauza, în baza art.14,346 Cpp rap. la art.998 civ. va obliga inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente -- SRL prin lichidator Management Reorganizare Lichidare I la plata de despăgubiri civile, reprezentând obligații fiscale către stat, la care se adaugă accesoriile aferente de la data scadenței până la data achitării în totalitate a prejudiciului.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și ale sentinței penale nr. 112 din 26.02.2008 a Judecătoriei Moinești.
Va constată că intimata inculpată a avut apărător ales.
În baza art. 192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art 385/15 pct.2 lit. d Cpp admite recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva Dp nr. 538/A din 9.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos- numai cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei.
Casează în parte decizia penală recurată cât și sentința penală nr.l 12 din 26.02.2008 a Judecătoriei Moinești.
Reține cauza spre rejudecare și în fond:
În baza art. 14,346 Cpp rap. la art.998 civ.obligă inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente -- SRL prin lichidator Management Reorganizare Lichidare I la palta sumei de - lei despăgubiri civile, reprezentând obligații fiscale către stat, la care se adaugă accesoriile aferente de la data scadenței până la data achitării în totalitate a prejudiciului.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și ale sentinței penale nr. 112 din 26.02.2008 a Judecătoriei Moinești.
Constată că intimata inculpată a avut apărător ales.
În baza art. 192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Vadana Monica
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Red. M/
Red. AB
Tehnored. PE/ 01.06.2009/ 4 ex
Președinte:Nimineț ȘtefanJudecători:Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Vadana Monica