Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 390/R/2008
Ședința publică din data de 12 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Șortan judecător
JUDECĂTORI: Monica Șortan, Chitidean Valentin Luminița Hanzer
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
-
S-a luat spre examinare recursul declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr. 177/R/14 aprilie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, cauza având ca obiect cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1082/2007 a Judecătoriei Gherla.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa revizuientului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că la dosarul cauzei s-a depus o cerere de amânare a judecării cauzei formulată de către revizuientul, pe motiv că nu s-a lămurit cu privire la situația reală.
Reprezentanta Parchetului, apreciind că cererea de amânare formulată în cauză este temeinică și legală, fiind primul termen fixat în recurs, solicită admiterea acesteia.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de revizuientul, considerând că aceasta este nejustificată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca inadmisibil a recursului declarat în cauză, constatând că este vorba de un recurs declarat împotriva unei decizii definitive pronunțată în recurs.
CURTEA
Prin decizia penală nr. 177 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 38515a1.1 pct l lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de revizuientul, domiciliat în C-N,- A, jud.C, împotriva sentinței penale nr.382/10.03.2008 a Judecătoriei Gherla.
În baza art.192 a1.2 Cod procedură penală a obligat revizuientul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 40 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.382/10.03.2008 a Judecătoriei Gherla, s-a respins cererea revizuentului, domiciliat în municipiul C-N,- A, jud.C, CNP -, având ca obiect revizuirea sentinței penale nr.l082/2007 a Judecătoriei Gherla;
- a fost obligat revizuientul să achite 40 lei (RON) cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.l082/2007 a Judecătoriei Gherla, pronunțată în dosarul nr- (atașat), rămasă definitivă, s-a respins plângerea petiționarului împotriva rezoluției din data de 21.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla dată în dosarul nr.425/P/2004 și a fost menținută rezolutia atacată.
În declarația dată în fața procurorului, la data de 13.02.2008 revizuentul a precizat că solicită revizuirea sentinței penale deoarece procurorul a săvârșit un fals în legătură cu soluționarea cauzei. A mai precizat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art.394 alin. 1 lit d din Codul d e procedură penală.
Conform art.394 alin.l Cod procedură penală revizuirea poate fi cerută, printre altele, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Conform art.395 alin.l Cod procedură penală, situațiile care constituie cazurile de revizuire prev. de art.394 lit b,c și d se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Petiționarul nu a indicat și nici nu a depus la dosar vreun act din cele arătate în art.395 alin.l Cod procedură penală pentru a dovedi susținerile sale.
Din cele arătate anterior reiese că motivul de revizuire invocat de către revizuient nu este întemeiat prin urmare, cererea de revizuire a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs revizuientul, declarația fiind înregistrată la Judecătoria Gherla la data de 12.03.2008.
În motivarea recursului, recurentul a criticat sentința instanței de fond ca netemeinică și ne legală, instanța de fond încălcând prev. art.13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv.
Prima instanță a ignorat și dispozițiile deciziei penale 658/R/2005 prin care cauza a fost trimisă la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Tribunalul a constatat că recursul a fost promovat în termenul de 10 zile prev. de art.3853alin.1 Cod procedură penală, termen ce a curs pentru revizuientul prezent la dezbaterea judiciară a fondului cauzei, de la pronunțarea soluției atacate, și anume 10 martie 2008, în conformitate cu art.385 alin.2 rap. la art.363 alin.3 Cod procedură penală, și nu de la comunicare, cum în mod eronat a arătat instanța în dispozitivul hotărârii recurate. Calea de atac ce se poate exercita împotriva unei hotărâri judecătorești, termenul în care poate fi declarată o astfel de cale de atac și momentul de la care curge termenul amintit sunt date de lege și nu de către JUDECĂTOR 2: Chitidean Valentin Luminița Hanzer
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor invocate de recurent s-a apreciat că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Astfel, în dosarul de urmărire penală 425/P/2004, s-au pronunțat mai multe soluții de netrimitere în judecată a făptuitorului. La un moment dat o astfel de soluție de netrimitere în judecată a fost atacată de către petentul iar prin sentința penală nr. 1542/03. 10.2005 Judecătoriei Gherlaa fost admisă plângerea petentului și au fost desființate rezoluțiile atacate iar cauza a fost trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal.
Prin decizia penală nr.658/R/2005 a Tribunalului Cluja fost menținută sentința penală mai sus amintită, rămânând validă dispoziția de trimitere a cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. În urma deciziei instanței cauza a ajuns la procuror care după actele de urmărire penale efectuate a ajuns la aceeași soluție de netrimitere în judecată a făptuitorului, dispunându-se prin rezoluția 425/P/2004 din 21 martie 2007, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Plângerea formulată de petentul la procurorul ierarhic superior a fost de asemenea respinsă la data de 15 iunie 2007.
Din nou petentul a urmat calea plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, prescrisă de art.2781Cod procedură penală, iar prin sentința penală nr. 1082/2007 a Judecătoriei Gherlaa fost respinsă și această plângere.
În prezent petentul a solicitat revizuirea acestei sentințe, susținând că prin rezoluția procurorului de netrimitere în judecată a făptuitorului din 21 martie 2007, procurorul ar fi săvârșit infracțiuni, iar rezoluția amintită a făcut obiectul verificării instanței care s-a pronunțat prin sentința penală nr.1082/2007.
Așa cum a arătat instanța de fond investită cu soluționarea cererii de revizuire, temeiul revizuirii prev. de art.394 alin.1 lit.d Cod procedură penală, poate fi probat, conform art.395 alin.1 Cod procedură penală, prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Prin urmare, comiterea infracțiunii de fals de către procurorul ce a emis rezoluția atacată din 21 martie 2007 poate fi probată, ca urmare a declanșării procedurii revizuirii numai prin hotărârea judecătorească ori prin ordonanța procurorului.
Deci, petentul trebuia să formuleze plângere împotriva procurorului pentru săvârșirea infracțiunii de fals, iar această plângere să-și urmeze cursul și numai după obținerea unei hotărâri judecătorești împotriva procurorului respectiv ori prin emiterea unei ordonanțe ce vizează fondul cauzei, putea fi revizuită sentința penală 1082/2007.
În concluzie, recursul promovat în cauză este nefondat și urmează să fie respins conform art.38515a1.1 pct l lit b Cod procedură penală, fiind menținute în întregime dispozițiile sentinței penale nr.382/10.03.2008 a Judecătoriei Gherla.
În baza art.192 a1in 2 Cod procedură penală va obliga pe revizuient să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 40 lei.
Examinând recursul declarat de către revizuient Curtea constată următoarele:
Revizuientul a atacat cu recurs o decizie pronunțată în recurs de către Tribunalul Cluj.
Conform art. 3851Cpp deciziile care pot fi atacate cu recurs sunt doar deciziile pronunțate în apel.
În consecință, revizuientul a promovat o cale de atac inadmisibilă.
Așa fiind, în baza art. 38515pct 1 lit a Cpp, va respinge ca inadmisibil recursul revizuientului.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de domiciliat în C-N-/A județul C împotriva deciziei penale nr. 177 din 14 aprilie 2008 Tribunalului Cluj.
Obligă pe revizuient să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./17.06.2008
Președinte:Monica ȘortanJudecători:Monica Șortan, Chitidean Valentin Luminița Hanzer