Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 495/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.495/2008
Sedința publică din 30 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu
- - - -JUDECĂTOR 3: Monica Farcaș
- - - judecător
- - -grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
-procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 153/2.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise, formulate de petentul recurent.
Petentul recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând se proceda la desființarea rezoluțiilor parchetului și a se dispune condamnarea intimatelor și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 și art.249 Cod penal.
Învederează în susținere că intimatele se fac vinovate de întocmirea defectuoasă a actelor medicale întrucât nu l-au consultat și nu l-au examinat psihiatric, sau psihologic. Arată că intimatele nu erau în măsură să-i elibereze certificatul prin care se atestă că este inapt pentru funcție.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.131/05.03.2008 a Judecătoriei Sibiua fost respinsă ca nefondată, în baza art.278/1 al.1 lit.a Cod procedură penală, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.2969/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr.2969/P/2007 din 2.11.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibius -a confirmat propunerea de respingere a urmăririi penale față de și pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu, prev. de art.246 și 249 Cod penal, reținându-se incidența prev. de art.10 lit.d Cod procedură penală.
S- constatat că partea vătămată a formulat plângere penală împotriva celor două făptuitoare, reclamând faptul că, în calitate de medici de medicina muncii, acestea au săvârșit abuzuri și au dat dovadă de neglijență în serviciu în momentul în care i-au completat fișa de aptitudini cu mențiunea inapt, cauzându- neplăceri care au culminat cu desfacerea contractului de muncă.
S-a apreciat de către procuror că nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni, întrucât deși prin sentința civilă nr.344/05.03.2004 a Tribunalului Sibius -a admis contestația formulată de și s-a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă, din motivarea sentinței nu rezultă că decizia medicală luată de cele două doctorițe a fost criticată sau desființată.
Examinând această rezoluție, precum și rezoluția nr.1227/II/2/2007 din 19.12.2007 a prim - procurorului adj. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, instanța de fond a concluzionat că soluțiile adoptate de organele de urmărire penală sunt legale și temeinice, plângerea petentului fiind nefondată.
Instanța a constatat că cele două infracțiuni reclamate de petent se exclud reciproc, deoarece una poate fi săvârșită doar cu intenție, iar cealaltă presupune culpa ca și formă a vinovăției.
Pe de altă parte, concluziile celor două făptuitoare sunt strict concluzii de specialitate sau pot fi combătute doar printr-o expertiză medico-legală și chiar combătute printr-o astfel de probă, nu s-ar putea susține că prin exprimarea unei opinii profesionale făptuitoarele au săvârșit o infracțiune.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul, solicitând casarea și reținerea cauzei spre judecare, conform art.278/1 al.1 lit.c Cod procedură penală, deoarece probatoriul administrat confirmă comiterea infracțiunilor.
Prin decizia penală nr.153/02.06.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Sibiu a respins ca nefondat recursul petentului și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs, conform prev. art.192 al.2 Cod procedură penală.
S-a reținut că susținerile petentului, în sensul comiterii celor două infracțiuni de către făptuitoarele și, sunt nefondate, atâta vreme cât cele două doctorițe și-au exprimat o părere medicală față de afecțiunea psihică a petentului, necontestată în fapt de vreun act medico-legal care să conteste faptul că la data emiterii fiecăreia dintre cele două adeverințe starea sănătății petentului era contrară celor menționate de intimate.
S-a luat în considerare și faptul că reintegrarea petentului recurent pe postul deținut anterior a fost dispusă în urma reținerii culpei unității angajatoare, care nu a propus acesteia o altă muncă în societate, compatibilă cu pregătirea sa profesională sau cu capacitatea sa de muncă, deci independent de mențiunile cuprinse în adeverințele medicale eliberate de făptuitoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, reiterând în esență susținerile expuse în cuprinsul plângerilor la soluție și în recursul deja promovat.
Recursul petentului, formulat împotriva deciziei penale nr.153/02.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în recurs, este inadmisibilă.
Potrivit art.278/1 al.10 Cod procedură penală hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit art.278/1 al.8 lit.a Cod procedură penală, cum este cazul în speță, poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și orice altă persoană ale cărui interese legitime sunt vătămate.
Petentul a uzat deja de această cale de atac împotriva sentinței penale nr.131/2008 a Judecătoriei Sibiu, prin care plângerea sa a fost respinsă, conform prevederilor art.278/1 al.8 lit.a Cod procedură penală, iar recursul a fost respins, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Prin formularea prezentului recurs, petentul promovat o cale de atac neprevăzută de lege, nefiind posibil ca o decizie pronunțată de instanță de recurs să fie atacată cu recurs.
În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală Curtea va respinge ca inadmisibil recursul petentului, iar în baza art.192 al.2 Cod procedură penală va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de petentul împotriva deciziei penale nr. 153/2.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 ex /3.11.2008
; ;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Monica Farcaș