Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 527/

Ședința publică din 18 mai 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 137/PI din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește petentul recurent și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosar au fost depuse motivele de recurs și nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petent și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 137/PI din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 278 indice 1 pct. 8 lit. a Cod pr. penală a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul învinuit împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, pronunțată de procuror în data de 01.10. 2008 în dosar 381/D/P/ 2005 al Parchetului de pe lângă ICCJ, DIICOT

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod pr. penală petentul a fost obligat să achite în favoarea statului suma 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 07.11.2008 sub număr unic de dosar -, petentul a solicitat desființarea ordonanței nr. 381/D/P/2005 din data de 01.10.2008 emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Timiș, prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 500 de lei, învederându-se totodată și lipsa vreunui răspuns al procurorului șef al DIICOT - Serviciul Teritorial Timi șoara, și achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c coroborat C.P.P. cu art. 11 alin. 2 lit. a

C.P.P.

În susținerea plângerii sale, petentul a arătat că apreciază ca fiind netemeinică soluția emisă de procuror, în condițiile în care nu există probe directe din care să rezulte că s-ar face vinovat de săvârșirea faptelor reclamate de partea vătămată, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 42 alin. 1, 3 din Legea nr. 161/2003, art. 44 alin. 1, 2 din Legea nr. 161/2003 și art. 48 din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 195.Cod Penal, și cu atât mai mult să fie obligat la plata unei amenzi administrative în cuantum de 500 de lei, din moment ce probele administrate de către organele de urmărire penală nu au fost de natură a răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază.

S-a mai învederat că inițial, în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale atât față de petent, cât și față de numita, soluție pe care a apreciat-o corectă, în condițiile în care soluția ulterioară emisă de procuror se bazează pe probe indirecte, respectiv declarația subiectivă a părții vătămate, declarația martorului, din care reiese că acesta a cunoscut în mod indirect că petentul ar fi accesat fără drept căsuțele poștale electronice ale părții vătămate, precum și alte adrese cu privire la care nu reiese cu certitudine că petentul ar fi direct răspunzător de faptele ce i s-au imputat.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 278 ind. 1.

C.P.P.

Tribunalul Timiș, în vederea soluționării plângerii formulate de petent, a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 381/D/P/2005 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș, precum și lucrarea nr. 39/II/2/2008 din data de 03.11.2008 emisă de procurorul șef al DIICOT - Serviciul Teritorial Timi șoara.

Din studierea materialului de urmărire penală administrat în dosarul 381/P/D/2005, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin ordonanța nr. 381/D/P/2005 din data de 01.10.2008 emisă de procurorul de DIICOT - Biroul Teritorial Timiș, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 500 de lei, pentru făptuitorul, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. 1, 3 din Legea nr. 161/2003, art. 44 alin. 1, 2 din Legea nr. 161/2003 și art. 48 din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 195.Cod Penal, dispunându-se totodată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d C.P.P. neînceperea urmăririi penale față de pentru instigare la săvârșirea faptelor de mai sus.

S-a stabilit că învinuitul a accesat fără drept și în mod fraudulos patru căsuțe poștale tip e-mail, din care prin încălcarea măsurilor de securitate, a transferat fără drept date informatice, le-a schimbat parolele, și prin utilizarea posibilității de conectare la un forum de discuții, a postat mai multe mesaje denigratoare la adresa părții vătămate, folosindu-se de căsuțele poștale electronice și de parolele acestuia de autentificare.

S-a reținut că cercetările au fost inițiate la plângerea părții vătămate, care a reclamat faptul că în perioada 2-7.11.2004, 18-21.03.2005, 18-21.05.2005, precum și în data de 26.05.2005, căsuțele sale poștale în format electronic au fost accesate fără drept, ocazie cu care i-au fost modificate parolele de acces la aceste conturi, situație care l-a pus în imposibilitatea de a putea accesa fișierele și bazele de date personale din interiorul sistemului informatic. Partea vătămată a mai arătat că autorul acestor fapte, folosind adresele sale de e-mail în modalitatea de mai sus, a intrat pe forumului de discuții www.freex.ro și a postat mesaje insultătoare la adresa părții vătămate.

Partea vătămată a arătat că autorul acestor fapte este învinuitul, fost coleg de-al său, care a procedat în manierea de mai sus la sugestia șefei sale, care îndeplinea calitatea de director al SC SA la momentul săvârșirii faptelor.

Procurorul a stabilit că s-a probat săvârșirea infracțiunilor de mai sus prin declarația părții vătămate care se coroborează cu declarația martorei a, care avea cunoștință indirect despre faptul că a accesat fără drept căsuțele poștale electronice ale părții vătămate, cu înscrisul emis de SA din care rezultă că învinuitul este persoana de contact comercial în raport cu IP-ul 82.77.152.146, precum și adresa SC Sucursale, din care rezultă că de la acest computer, având IP-ul 82.77. 152.146 fost accesată căsuța poștală -malin în data de 26 05 2005, între orele 22:36 si 23:43, mesajul denigrator la adresa părții vătămate fiind postat la ora 23:30, procesul verbal din 13 03 1008 din care a rezultat că învinuitul a refuzat fără motiv întemeiat să fie supus testului poligraf, precum și referatul din 17 06 2008 din care rezultă că învinuitul a administrat rețeaua de calculatoare a SC SA.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere învinuitul, iar prin înscrisul denumit referat, întocmit la data de 03.11.2008, emisă în dosar 39/II/2/2008, procurorul șef al DIICOT a respins plângerea formulată de petent.

Având a se pronunța asupra plângerii adresată instanței în temeiul art. 278 indice 1.C.P.P. instanța a observat că în mod corect procurorul a apreciat că probele evidențiate mai sus sunt de natură să facă dovada existenței infracțiunilor și a vinovăției învinuitului.

Acesta a arătat în plângere că nu este autorul acestor fapte, iar probele evidențiate nu fac dovada implicării sale în săvârșirea infracțiunii. Totodată, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, învinuitul a încercat să acrediteze ideea că, datorită relațiilor tensionate dintre partea vătămată și conducerea Ziarului Ziua patronat de SC SA, ar fi avut motive să creeze acest scenariu cu scopul de a-i acuza.

Instanța a opinat că aceste afirmații sunt greu de crezut, în condițiile în care prin acel mesaj postat pe forumul de discuții www.freex.ro la data 26 05 2005, se fac acuzații denigratoare la adresa părții vătămate și este greu de acceptat că acesta și-ar provoca lui însuși acest prejudiciu de imagine. Mai mult, după crearea unei noi adrese de e-mail, partea vătămată a intrat din nou pe forumul www.freex.ro, iar din conținutul unui mesaj transmis la o zi după data la care i-a fost modificată parola (fila 70 dosar ), i-a atenționat pe "partenerii" de discuții de pe forum asupra faptului că i-a fost schimbată parola, lucru pe care nu l-ar fi făcut în cazul susținut de învinuit.

Pe de altă parte, înscrisurile obținute de la societățile furnizoare de servicii de internet, confirmă ipoteza că ultimul e-mail cu caracter denigrator a fost expediat de pe adresa părții vătămate, care însă a fost accesată de pe calculatorul cu IP-ul aparținând SC SA la data de 26 05 2006, dată la care partea vătămată nu mai era angajată la această societate.

De asemenea, învinuitul a susținut că autor al acestei fapte putea fi orice persoană din redacție, întrucât toate calculatoarele aveau același IP.

Instanța a stabilit că declarațiile martorilor audiați, a, toți făcând parte la un moment dat din acea redacție, chiar dacă nu cunosc direct ca învinuitul este autorul faptelor, toți fac trimitere la o informație indirectă, care a devenit cunoscută de toți fără a se ști cu exactitate care este sursa primară. În acest context, martora aas usținut că a aflat de la martora că învinuitul i-ar fi spart parola adresei de e-mail a părții vătămate, încă de pe vremea când era angajat în acea redacție, și că unul din martorii de mai sus l-ar fi văzut pe învinuit imprimând informații de pe adresa de e-mail a părții vătămate. Martora a confirmat cele relatate de a, și a susținut că a aflat aceste lucruri într-o discuție cu. Acest martor nu a susținut această afirmație decât sub aspectul faptului că ar fi aflat de la partea vătămată de acest incident, care a devenit apoi de notorietate. De asemenea, martorul a afirmat că nu cunoaște nimic concret despre posibilitatea ca adresa de e-mail a părții vătămate să fi fost spartă, însă depoziția sa este izolată față de depoziția celorlalți martori care au recunoscut că acest subiect era "vehement mediatizat" în rândul colegilor.

Instanța a apreciat că depozițiile martorilor de mai sus se coroborează cu declarațiile părții vătămate. Totodată, față de obiectul cercetărilor, constând în săvârșirea de către învinuit a unor infracțiuni informatice mai greu de stabilit prin depoziții de martori, prezintă deosebită relevanță probele tehnice existente la dosar. Declarațiile părții vătămate privind accesarea adresei de e-mail -.ro la data de 25 05 2006 de pe calculatorul aparținând SC SA, au fost confirmate de adresa SC Sucursala T, a care confirmat împrejurarea că ultima conectare pe această adresă s-a făcut la data de 26.05.2006, de pe IP 82.77.152.146, care s-a stabilit ca aparține SC SA. Informația furnizată a confirmat împrejurarea că e-mail-ul cu caracter denigrator și postat de pe această adresă către forumul www.freex.ro la ora 23 30, fost expediat de pe calculator cu acel IP. Totodată, din înscrisul de mai sus rezultă și faptul ca adresa de e-mail indicată era inactivă la momentul efectuării cercetărilor, ceea ce de asemenea confirmă ipoteza susținută de partea vătămată că i-a fost schimbată parola, iar autorul nu a mai accesat acea adresă după momentul expedierii acelui mesaj, ceea ce naște prezumția că singurul motiv al accesării a fost acela de a expedia mesajul la care face referire partea vătămată.

Față de concluziile de mai sus, tribunalul a reținut că soluția pronunțată de procuror este temeinică și legală. În ce privește sancțiunea aplicată, față de împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, de circumstanțele personale ale învinuitului, în mod corect s-a concluzionat că pericolul social al faptelor nu este unul crescut și că aplicarea unei amenzi administrative poate constitui un avertisment suficient pentru învinuit.

Împotriva sentinței penale nr. 137/PI din 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, a declarat recurs petentul, solicitând prin motivele depuse în scris la dosar achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. c

C.P.P.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea recurată sub aspectul invocat în scris de către petent, se constată că instanța de fond a respins ca nefondată plângerea formulată de acesta.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere declarațiile martorilor, a, care chiar dacă sunt probe indirecte, se coroborează cu declarațiile părții vătămate, cu faptul că învinuitul în perioada săvârșirii infracțiunii administra rețeaua de calculatoare a SC SA. Toate aceste probe se coroborează și cu informațiile primite de la SC & SA - Sucursala T și SC - Sucursala T, așa cum se relevă atât în ordonanța parchetului, cât și în hotărârea recurată.

Așa fiind, cererea învinuitului petent de achitare în temeiul art. 10 lit. c nu C.P.P. poate fi reținută, deoarece nu se întemeiază pe probele administrate în cauză.

În consecință, Curtea apreciază că hotărârea luată de parchet prin ordonanța din 1.10.2008 în dosar nr. 381/D/P/2005 și confirmată de Tribunalul Timiș, este temeinică și legală.

Ca urmare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b recursul C.P.P. declarat de petent urmează a fi respins ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 137/PI din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Constantin Costea

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /04.06.2009

Tehnored./2 ex./04.06.2009

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 527/

Ședința publică din 18 mai 2009

În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 137/PI din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G - - - - -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Timisoara