Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂ N I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.609/R/2009
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Livia Mango
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - --
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 397/R/2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, contestatorul susține contestația formulată împotriva deciziei penale nr.397/R/2009 a Curții de APEL CLUJ conform motivării depuse la dosar, arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât n-au fost audiați martorii propuși în apărare și apreciază sancțiunea aplicată ca fiind prea mare.
Instanța acordă cuvântul părților cu privire la admiterea în principiu a cererii.
Reprezentantul Parchetului, având în vedere că nu este incident nici unul dintre cazurile prev. de art. 386 Cod pr.pen. solicită respingerea în principiu a cererii de contestație.
Contestatorul solicită în temeiul art.202 Cod pr.pen. respingerea concluziilor procurorului.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 188 din data de 05 mai 2009, pronunțată în dosar nr. 1692/Rj/117/2009 al Tribunalului Cluj, în temeiul art. 2781alin. 8 lit.a pr.pen. s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul, împotriva ordonanței din data de 09 septembrie 2008 adoptată de procuror în dosarul nr. 1476/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și a rezoluției prim procurorului Parchetului pe lângă Tribunalul Cluj adoptată în dosarul nr. 663/II/2/2008 și s-au menținut soluțiile din ordonanța și rezoluția atacate.
În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. a fost obligat petentul să plătească suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia penală nr. 135/R din data de 03 februarie 2009 Curții de APEL CLUJ, s-a admis recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 9 din 15 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, s-a dispus casarea în întregime a sentinței penale sus-menționată și a fost trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului Cluj, stabilindu-se că plângerea a fost formulată de petent în termen, așa încât cu ocazia rejudecării, aceasta a fost soluționată pe fond.
În rejudecare, instanța a reținut că, prin plângerea înregistrată a data de 30 octombrie 2008, pe rolul Tribunalului Cluj, în conformitate cu dispozițiile art. 2781.pr.pen. petentul a solicitat desființarea ordonanței adoptată în dosarul cu nr. 1476/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, ce a fost confirmată prin rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj cu nr. 663/II/2/16.10.2008, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de petent și aplicarea unei sancțiuni administrative, solicitând desființarea acestora ca fiind netemeinice si nelegale.
În motivarea plângerii dedusă judecății, petentul a învederat, în esență, faptul că cele reținute în ordonanța prin care s-a dispus sancționarea sa nu reflectă realitatea, având în vedere că acesta nu a săvârșit fapta prev. și ped. de art. 266 alin. 2.pen. ce i se impută, că nu l-a amenințat în nici un fel pe, că nu a lovit nici un scaun și că nu a dat de înțeles prin cuvinte sau gesturi, că dacă acesta nu dă declarație, nu va putea părăsi sediul poliției.
Petentul a mai arătat faptul că, probatoriul administrat în dosarul cu nr. 1476/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost unul părtinitor prin prisma faptului că, deși a solicitat audierea tuturor martorilor indicați, a fost refuzat, coroborat cu faptul că procurorul de caz a efectuat cercetările într-un mod părtinitor, fără a se respecta principiul prezumției de nevinovăție, deși el a descris în mod amănunțit modul în care s-au petrecut evenimentele din punctul său de vedere. Astfel, i-a luat declarația lui după ora 22.00, însă i-a adus la cunoștință disp. art. 70 din pr.pen. referitoare la dreptul la apărător, dreptul de a nu da nici o declarație și atenționarea cu privire la faptul că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
De asemenea, petentul a mai învederat că a consemnat pe o coală de hârtie întrebările la care partea vătămată urma să răspundă, punându-i la dispoziție mai multe de hârtie, însă apărătorul suspectului a intervenit la un moment dat și l-a oprit pe acesta să mai scrie ceva, luându-i pixul din mână și fiind deranjat, s-a ridicat și i-a arătat că pentru el ora este târzie și dorește să plece, motiv pentru care petentul i-a răspuns că poate pleca dacă dorește, dar clientul său trebuie să mai aștepte puțin timp până la sosirea colegilor săi și, care se aflau în apropierea sediului unității și urmau să se întoarcă cu rezultatul verificării în legătură cu furtul presupus a fi comis de către .(2-6)
În urma cercetărilor efectuate, prin ordonanța procurorului nr. 1476/P/2006 din data de 09 septembrie 2008, în conformitate cu dispozițiile art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b, art. 10 lit.1pr.pen. art. 18/1, art. 91.pen. și art. 228, art. 10 alin. 1 lit."d" pr.pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sub aspectul comiterii infracțiunii de arestare nelegală și cercetarea abuzivă prev. de art. 266 alin. 2.pen. și aplicarea acestuia a unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amenda în sumă de 1000 lei, apreciind că petentul a avut o atitudine necorespunzătoare funcției pe care o îndeplinește, în momentul în care a luat declarația suspectului, din actele de urmărire penală aflate la dosar rezultând că a proferat amenințări verbale la adresa suspectului, în timp ce îl audia cu privire la o presupusă faptă comisă de către acesta.
Petentul formulat plângere împotriva acestei ordonanțe, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 663/II/2/2008 din 16 octombrie 2008 prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, apreciindu-se că petentul a avut o atitudine necorespunzătoare funcției pe care o îndeplinește în momentul în care a luat declarația suspectului. Pe de altă parte, s-a apreciat că în mod corect procurorul de caz care a efectuat urmărirea penală și care a soluționat dosarul, analizând circumstanțele reale în care a avut loc fapta, ora înaintată, starea de iritare provocată de comportamentul provocator al suspectului și al avocatului, indusă lucrătorului de poliție, precum și circumstanțele personale ale învinuitului, a reținut gradul minim de pericol social al faptei comise și a dat o soluție de scoatere de sub urmărire penală cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Din cercetările efectuate în cauză de către organele de urmărire penală, s-a stabilit următoarea stare de fapt:
La data de 26.02.2008 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului pentru aceea că, la 01.11.2006, după ora 23,00, în calitate de agent șef principal în cadrul Secției 1 Poliție C-N, fiind însărcinat cu audierea numitului față de care existau suspiciuni cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt și care se afla în incinta secției, a proferat amenințări la adresa acestuia pentru obținerea unei declarații cu privire la furtul în discuție, dându-i de înțeles prin gesturi și cuvinte că nu va putea părăsi sediul secției până nu se conformează solicitării sale. Totodată, s-a mai reținut că, la 01.11.2006, în intervalul orar 21,00 - 22,00, partea vătămată a fost depistată în cartierul și, cum nu avea asupra sa acte și existau suspiciuni cu privire la implicarea acestuia într-o activitate infracțională, împreună cu o altă persoană, au fost transportați la secția 1 Poliție pentru cercetări.
În acest context, partea vătămată și-a chemat avocatul, în persoana d-lui și, împreună, au încercat să amâne audierea întrucât era trecut de ora 23.00, iar partea vătămată se afla sub influența băuturilor alcoolice, însă învinuitul nu a dat curs solicitării, insistând să se continue ancheta și luarea unei declarații cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt. Avocatul și-a sfătuit clientul că, date fiind condițiile în care urma să aibă loc audierea clientului său, ar fi mai bine pentru acesta să nu dea declarații, fapt ce a condus la inducerea unei stări de iritare a lucrătorului de poliție care, conform declarațiilor celor doi, a avut o atitudine în afara cadrului legal, spunându-le celor doi, că avocatul poate să plece, dar domnul va putea ieși doar peste cadavrul său, iar apoi a trântit ușa și a aruncat spre birou scaunul pe care a stat. Ulterior, conflictul a fost stins prin faptul că avocatul a părăsit biroul și s-a întors cu unul din superiorii polițistului.
La dosar se află, în copie, și declarația dată în seara respectivă de către din analiza căreia rezultă faptul că, deși era audiat în calitate de făptuitor, acestuia nu i-au fost aduse la cunoștință drepturile pe care le are, respectiv dreptul de a avea un apărător, dreptul de a nu da declarație și mențiunile referitoare la faptul că declarația dată poate fi folosită împotriva sa.
cu plângerea întemeiată pe dispozițiile art.278/1 pr.pen. instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare, sau după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
Examinând plângerea petentului, judecătorul de la instanța corespunzătoare a apreciat-o ca neîntemeiată.
În speță, prin ordonanța adoptată de către procurorul de caz, menținută prin rezoluția prim procurorului parchetului, s-a demonstrat fără dubiu că s-a administrat întreg probatoriul necesar adoptării unei soluții temeinice și legale, prin descrierea faptei, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, realizându-se o corectă încadrare juridică a faptei, fiind identificată persoana vinovată și s-a stabilit infracțiunea de care s-ar face vinovat cu consecința angrenării răspunderii penale, inclusiv în cazul scoaterii de sub urmărire penală.
În ceea ce privește aspectele invocate de petent privind vinovăția sa în calitate de învinuit, acestea au fost considerate aprecieri personale cu privire la interpretarea probatoriului, organele judiciare având abilitarea conferită de lege să distingă, să rețină sau să înlăture depozițiile, ținând seama de întregul context al cauzei. Respectarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană impune ca procurorul să aducă la cunoștința apărării, toate mijloacele de probă administrate în favoarea sau în defavoarea petiționarului, aspecte realizate în speță, neexistând nici un alt argument juridic care să justifice criticile invocate.
Instanță a reținut totodată că prezentarea în fața procurorului precum și la proces a unei persoane, indiferent de calitatea pe care o are, prezintă o importanță deosebită atât din punctul de vedere al dreptului acestuia de a fi audiat, cât și al necesității de a verifica exactitatea afirmațiilor sale și de a le confrunta cu declarațiile celorlalte părți cât și cu cele ale martorilor sau cu actele scrise.
S-a reținut de către judecător că, din probele administrate în cauză: plângerea și declarațiile numitului (1-2, 5-8,30-32), declarațiile martorilor: ( 15-16, 18-19), ( 17), ( 28-29), ( 33), (34), ( 35), ( 36), (49-51, 52-53), ( 54-55), ( 56-57), ( 58-59,60-61), adresa nr. -/26.10.2006 emisa de & ( 20-22), contractul de cesiune și actul adițional la statutul C-N ( 23-25), încheierea nr. 6065/15.05.2006 emisă de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj ( 27), proces-verbal de predare a numiților și la Sectia 1 Politie pentru clarificarea situației ( 37), fișa postului petentului remisă de către C ( 39-40), eclarațiile învinuitului ( 42-43, 44, 45-47) - rezultă fără echivoc că, în calitatea sa de agent sef principal în cadrul Sectiei I Poliție C-N a avut o atitudine necorespunzătoare funcției pe care o îndeplinește, în momentul în care a luat declarația suspectului prin proferarea de amenințări verbale la adresa suspectului, în timp ce îl audia cu privire la o presupusă faptă comisă de către acesta.
Judecătorul a apreciat că, în mod just procurorul de caz a efectuat urmărirea penală, analizând circumstanțele reale în care a avut loc fapta, respectiv ora înaintată, starea de iritare determinată de comportamentul provocator al suspectului și al avocatului indusă lucrătorului de poliție, și nu în ultimul rând, aspectele ce se referă la circumstanțele personale ale petentului, acesta nefiind cunoscut ca o persoană cu antecedente penale, ceea ce denotă că fapta săvârșită de acesta a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, fapta neprezentând în concret gradul de pericol social al infracțiunii de arestare nelegală și cercetarea abuzivă, iar aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei este suficientă pentru reeducarea acestuia.
Împotriva sentinței, mai sus arătate, în termen legal a declarat recurs petentul solicitând casarea acesteia și, rejudecând, să fie admisă plângerea sa, cu consecința desființării ordonanței atacate, aceasta fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, au fost reiterate aceleași critici ca și în plângerea inițială, respectiv că petentul nu se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa, că cercetările în cauză s-au efectuat părtinitor, în sensul că, nu au fost audiați martorii propuși de petent, ci numai de partea adversă, chiar și probele administrate nefiind interpretate corect, organul de urmărire penală, nefăcând referire la conținutul acestora în motivarea soluției adoptate, deși din acestea rezultă clar nevinovăția sa.
În drept, petentul și-a întemeiat recursul pe cazul de casare prev. de art.385/9 pct.10 pr.pen.
Prin decizia penală nr.397/R din 17 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 188 din 5 mai 2009 Tribunalului Cluj și a fost obligat petentul recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.278/1 alin.7 pr.pen. judecătorul învestit cu soluționarea unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art.278/1 pr.pen. trebuie să verifice rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
În speță, judecătorul, pe baza materialului de urmărire penală a apreciat în mod corect că soluția adoptată de procuror este una legală și temeinică, deoarece din analiza probelor administrate în faza de urmărire penală rezultă că la 01.11.2006, după orele 23.00, petentul, în calitate de agent șef principal în cadrul secției I de poliție din C-N, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv trebuind să-l audieze pe numitul față de care existau suspiciuni de săvârșire a unei infracțiuni și care se afla în sediul secției, a proferat amenințări la adresa acestuia pentru obținerea unei declarații, dându-i de înțeles prin gesturi și cuvinte că nu va putea părăsi sediul secției până nu va da declarație.
Potrivit art. 266 alin.2 pen. constituie infracțiunea de cercetare abuzivă - întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori judecată. Ori, în speță, petentul, prin atitudinea sa ( amenințarea adresată persoanei vătămate că nu va putea părăsi sediul secției de poliție dacă nu dă declarație, însoțită de trântirea ușii și aruncarea scaunului pe care a stat), a realizat tocmai una dintre modalitățile alternative ale elementului material al infracțiunii în discuție - amenințarea, respectiv fapta prev. de art. 193C.pen. care a fost de natură a insufla victimei temerea că este supusă pericolului de a i se produce un rău, raportat la ora înaintată la care se petreceau evenimentele, starea în care se afla ( sub influența alcoolului), contextul în care a fost ridicat de organele de poliție și condus la sediu.
Atitudinea petentului este confirmată de declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor și - primul, în calitate de avocat al victimei, martor ocular, iar al doilea, fiind audiat într-un birou alăturat, de unde a auzit ce se întâmplă ( ușa fiind larg deschisă, a auzit că în celălalt birou, domnul polițist a început să strige și să trântească lucruri și a auzit că cineva a spus că " din acel birou se trece numai peste el") - declarații care se coroborează parțial cu ale petentului și ale celorlalți lucrători de poliție, participanți la diferite faze ale incidentului.
De asemenea, s-a constatat de către prima instanță că, întemeiat, procurorul a făcut aplicarea dispozițiilor art.10 lit.b/1 pr.pen. care a valorificat eficient criteriile de stabilire în concret a gradului de pericol social al faptei, apreciind corect că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii în discuție.
Nu sunt întemeiate criticile petentului în privința caracterului părtinitor al cercetărilor efectuate în cauză, pe motiv că nu au fost audiați martorii propuși de el.
Se poate constata din cuprinsul materialului de urmărire penală că au fost audiați martorii invocați de petent:, iar împrejurarea că procurorul, în motivarea soluției adoptate nu a făcut trimitere expresă la conținutul declarațiilor acestora, nu are semnificația unei anchete părtinitoare, acești martori, de altfel, nedând informații directe asupra incidentului, ei nefiind martori oculari la întreaga desfășurare a evenimentelor, participând la una sau alta din fazele acestora.
Nu este fondată nici susținerea petentului că, declarația martorului nu trebuia luată în considerare, întrucât acesta nu s-a aflat în sediul secției de poliție la data respectivă, întrucât, rezultă din declarația acestuia coroborată cu a persoanei vătămate și martorilor și ( aceștia din urmă, agenți de poliție care i-au legitimat pe cei doi în stația de benzină de pe Calea ) că, persoana vătămată se afla împreună cu martorul în momentul legitimării, după care au fost conduși la secția 6 de poliție, în mașini separate, persoana vătămată de către agenții și, iar martorul de către agenții și (declarațiile acestora - filele 33-34 dosar ). iar ulterior, la secția 1 de poliție. Mai mult decât atât, la dosar există în copie certificată, declarația martorului luată în data de 02.11.2008 în fața agentului de poliție ( filele 18-19 dosar ), care este evident că a fost luată cu ocazia derulării evenimentului în discuție, din toate declarațiile de la dosar rezultând că, audierile în cauza privind furtul pentru care se efectuau cercetări, au început după orele 23.00 și s-au terminat după orele 0.00, deci în 02.11.2008.
Nu s-a constatat așadar, incidența cazului de casare prev. de art.385/9 pct.10 pr.pen. în sensul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură a garanta drepturile lor și de a influența soluția procesului și, pentru că nu s-a constatat nici existența unor motive de casare, care să fie luate în considerare din oficiu, Curtea a constat nefondat recursul în cauză, și l-a respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.
Împotriva deciziei instanței de recurs, a formulat contestație în anulare petentul, solicitând casarea acesteia, precum și a sentinței penale nr. 188/2009 Tribunalului Cluj și, pe cale de consecință, desființarea rezoluției nr. 663/II/2/2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și a ordonanței procurorului din 09 septembrie 2008 dată în dosar nr. 1476/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În motivarea contestației, petentul a reiterat motivele din plângerea inițială, precum și din recurs, arătând în esență că, cercetările efectuate în cauză au fost părtinitoare, el nu a comis infracțiunea prev. de art.266 pen. nu au fost administrate în cauză probele solicitate de el, iar sancțiunea ce i-a fost aplicată - amenda administrativă de 1000 lei, este nedreaptă.
Verificând hotărârea atacată, în baza materialului și lucrărilor de la dosar, prin prisma reglementărilor în materie și a motivelor de contestație, Curtea constată următoarele:
Dispozițiile art.386 pr.pen. precizează expres și limitativ cazurile în care, împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestație în anulare, respectiv:
- când procedura de citare a parții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
- când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
- când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) - i^1), cu privire la care existau probe in dosar;
- când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
- când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385^14 alin. 1^1 ori art. 385^16 alin. 1.
În cauză, se constată că motivele pe care se sprijină contestația petentului nu sunt dintre cele prev. de art.386 pr.pen. invocându-se chestiuni de fond, relative la nevinovăția sa în raport de fapta pentru care i s-a aplicat amenda administrativă.
Pe de altă parte, Curtea constată că în raport de dispozițiile legale, anterior amintite (în special cele referitoare la ultimele trei cazuri de contestație), care reglementează calea de atac în discuție, hotărârea atacată nu este dintre cele care pot face obiectul unei contestații în anulare.
Din redactarea textului legal rezultă că, o asemenea cale de atac vizează, într-adevăr, decizii pronunțate în recurs, dar având ca obiect analizarea unor hotărâri prin care s-a rezolvat fondul cauzei, adică prin care s-a pronunțat o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal și, nu hotărâri definitive pronunțate în temeiul art.278/1 alin.8 lit.a și b pr.pen.
Aceasta, deoarece, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a și b din Codul d e procedură penală de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală, s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 din Codul d e procedură penală, respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată inadmisibilă contestația în anulare, urmând a fi respinsă ca atare în temeiul art.391 alin.2 pr.pen.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat contestatorul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestatia în anulare formulată de contestatorul domiciliat în C-N-, -7,.I,.2,.15, jud. C, împotriva deciziei penale nr. 397/R din 17 iunie 2009 Curții de APEL CLUJ.
Obligă pe contestator să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - --
Red./
4 ex./21.10.2009
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Ana Covrig Livia Mango
