Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 782/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.782

Ședința publică din 17 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 2: Arin Alexandru Mengoni

JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER: -

*********************************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de contestatoarea, prin procurator, împotriva deciziei penale nr.685/R/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuratorul contestatoarei, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procuratorul contestatoarei depune la dosar cerere privind eliberarea de note de ședință, încheierea de ședință și înregistrarea electronică, precum și motivele contestației.

Nemaifiind alte cereri, instanța pune în discuție inadmisibilitatea recursului, care a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive.

Procuratorul contestatoarei, arată că, în conformitate cu art.386, c Cod procedură penală, tribunalul avea obligația să admită sau să respingă probele. Precizează că există probe noi, înscrisuri emise de Ministerul Industriei, Ministerul Administrației și Prefectura Solicită ca dosarul să fie restituit și potrivit probelor noi să se facă recercetarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public arată că hotărârea tribunalului este definitivă și pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Procuratorul contestatoarei, arată că trebuie aflat adevărul. Precizează că cele două rezoluții sunt mincinoase. Solicită proba cu doi martori.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, la data de 24.04.2008, sub nr-, petentul, procurator pentru, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.13/R/06.01.2009, motivând că instanța de recurs și-a încălcat atribuțiile conferite de Codul d e procedură penală, întrucât nu a luat în considerare probele noi depuse la dosar, apreciind că au rămas doar file la dosar, fără să fie cercetate.

Pentru soluționarea contestației în anulare formulată, s-au atașat dosarele nr- al Tribunalului Bacău, 3852/R/260/2008 al Judecătoriei Moinești, dosar nr- al Tribunalului Bacău, conținând decizia penală nr.13/R/06.01.2009, ce a fost atacată prin această contestație în anulare, dosar nr-, dosar nr- ambele aparținând Judecătoriei Moinești, dosar nr.499/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, dosar nr- al Curții de Apel Bacău și dosar nr-, nr.4699/260(2007, - ale Tribunalului Bacău.

În elucidarea obiectului dosarului, petentul a precizat că temeiul de drept al cauzei este art.386 Cod pr. penală, respectiv, contestația în anulare și nu art.461 Cod pr. penală, așa cum a indicat în memoriul depus la dosar - fila 16.

Potrivit art.386 Cod pr. penală, "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute înart. 10alin. 1 lit. f) - i^1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivitart. 385^14alin. 1^1 oriart. 385^16alin. 1".

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Recursul în interesul legii, respectiv Decizia LX (60) din 24.09.2007, a arătat că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.394 Cod pr. penală, este inadmisibilă".

Pentru aceste considerente prin nr. 685/R din 15.10.2009 pronunțata de Tribunalul Bacăus -a dispus, în baza art.391 pr.penală respingerea ca inadmisibilă în principiu a contestației în anulare formulată de contestatoarea prin procurator împotriva Deciziei penale nr.334/R/16.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău.

Conform art.192 al.2 pr. penală, a fost obligată contestatoarea să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs contestatoarea.

Analizând decizia penală recurată, Curtea constată că recursul declarat în cauză nu este admisibil.

Din examinarea actelor dosarului se constată că decizia recurată de contestatoarea are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a mai fi suspusă vreunei căi de atac. A considera altfel, în sensul de a recunoaște o cale de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală, ar constitui o încălcare a principiului legalității.

Așa fiind, având în vedere cele arătate, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 pr. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art 385/15 pct.1 lit. a Cod procedură penală respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea împotriva deciziei penale nr.685/R din 15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurenta să plătească statului suma de 100 lei,cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - -

-

GREFIER

-

Red.dec. D/ /

Red.

Tehnored.

Ex.2

22.12.2009

Președinte:Bogdan Adrian
Judecători:Bogdan Adrian, Arin Alexandru Mengoni, Silviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 782/2009. Curtea de Apel Bacau