Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 9/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 9/2010
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
Grefier - -
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA emisă la data de 23.09.2009 în dosarul nr. 771/P/2009 și menținută prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 785/II/2/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul - în stare de deținere din Penitenciarul Aiud, lipsind intimatele R și.
S-a prezentat av. - apărător desemnat din oficiu pentru petent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care petentul arată că nu are nevoie de asistență calificată și că își susține singur plângerea.
Curtea, având în vedere poziția petentului cât și natura procedurii de față, apărarea petentului, chiar dacă se află în stare de arest nu este obligatorie, astfel
. constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu.
Petentul și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul susține plângerea așa cum a fost formulată, solicită admiterea ei, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatelor R și.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petent ca nefondată și menținerea rezoluțiilor atacate ca temeinice și legale. Din verificările efectuate în cazul actelor premergătoare, nu au rezultat indicii care să conducă la admiterea plângerii formulate de petent.
Față de cele de mai sus, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei penale de față:
În deliberare, constată că prin plângerea formulată și înregistrată la această C sub dosar penal nr-, petentul - a solicitat desființarea rezoluției emise în dosarul nr. 771/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatele R - procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 267/1 și 268 Cod penal și - judecător, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 267/1 și 26 raportat la art. 268 Cod penal.
În expunerea scrisă a motivelor plângerii sale (fila 3), cât și oral, în fața Curții, petentul relevă că a fost condamnat în lipsa unor probe suficiente, iar intimatele i-au îngrădit în mod excesiv dreptul la libertate și la un proces echitabil.
Verificând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate (fila 12), conform exigențelor instituite de art. 278/1 alin. 7 Cod pr. penală, Curtea constată următoarele:
1. Prin rezoluția adoptată la 23.09.2009 în dosarul nr. 771/P/2009 de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul R sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 267/1 și 268 Cod penal și față de magistratul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 267/1 și 26 raportat la art. 268 Cod penal.
În considerentele rezoluției procurorul de caz a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
Din actele premergătoare urmăririi penale rezultă că acțiunea nu poate fi exercitată întrucât faptele penale reclamate nu există.
Se reține că petiționarul în cursul anului 2008 formulat plângere penală împotriva magistratului R invocând săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 pen. și art.288 pen. întrucât a dispus abuziv trimiterea sa în judecată, întemeindu-se pe înscrisuri false. Prin rezoluția procurorului nr.793/P/2008 din 29.12.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa dispus neînceperea urmăririi penale față de R. în cursul anului 2009 petiționarul a formulat plângeri penale împotriva ofițerilor de poliție care au efectuat acte de urmărire penală în cauză precum și împotriva judecătorului de la Judecătoria Sibiu care a menținut starea de arest preventiv. Toate aceste plângeri au fost soluționate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA prin neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate
Din verificările efectuate a rezultat că organele de poliție și procurorul de caz s-au preocupat în stabilirea unei stări de fapt conforme cu probele administrate, dispunându-se în mod legal și corect trimiterea în judecată a persoanei vătămate. Cu ocazia luării măsurii arestării preventive și a menținerii acestei măsuri judecătorul a respectat normele de procedură penală, iar pe parcursul derulării cercetării judecătorești procurorul de ședință a pus concluzii la fiecare termen, legale și pertinente.
Cele 6 plângeri penale depuse până în prezent de către la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA nu sunt susținute probatoriu, sunt afirmații și deducții rezultate din interpretarea personală și subiectivă a normelor de procedură penală, dar și a probelor administrate în cauză.
În cele din urmă este de reținut și abuzul procesual al persoanei vătămate care a formulat plângeri penale împotriva tuturor persoanelor care au fost implicate în desfășurarea urmăririi penale și apoi în cercetarea judecătorească a cauzei.
Prezentele fapte penale reclamate, de altfel infracțiuni deosebit de grave - tortura și represiunea nedreaptă - nu au suport probatoriu, magistrații au acționat în demersul lor legitim prin respectarea, cu bună credință, a normelor procesual penale.
Față de cele expuse mai sus, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 228 alin. 4 Cod pr. penală rap. la art. 10 lit. a Cod pr. penală.
2. Prin rezoluția emisă în dosarul nr. 785/II/2/2009, la data de 15 octombrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa dispus respingerea plângerii petiționarului - expunând următoarele argumente:
Din actele premergătoare efectuate nu rezultă că cei doi magistrați și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, măsurile procesuale dispuse fiind conforme cu dispozițiile legale, aspect ce a fost verificat și de instanță în cursul judecății. Mai mult,aceste aspecte au mai fost cercetate și în alte cauze (dos.nr.793/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA ) în care s-
emis aceeași soluție de neînceperea urmăririi penale. Se observă că de fapt, (împrejurare subliniată și în motivarea soluției), petentul a formulat plângeri similare împotriva tuturor reprezentanților organelor judiciare care au fost implicate în desfășurarea urmăririi penale și a judecății, acțiune ce îmbracă toate trăsăturile unui abuz procesual.
3. Curtea va reține la rândul său, în urma analizei efective a probelor esențiale supuse aprecierii sale: rezoluțiile emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, declarația petentului (fila 12 ), sentința penală nr. 144/2008 a Curții de APEL ALBA IULIA (fila 13), încheierile penale adoptate în dosarul penal nr- (filele 14-28), că în cauză nu există minime suspiciuni cu privire la exercitarea cu știință de către intimate a prerogativelor conferite de lege în detrimentul intereselor legale ale petentului.
4. Curtea constată că ambii magistrați au adoptat soluții în cauză și respectiv au exprimat concluzii în cadrul procedurilor (intimata ) conform propriilor convingeri fundamentate pe o analiză temeinică a probatoriului existent la dosar, astfel încât susținerile petentului nu pot reprezenta motive suficiente și relevante pentru a angrena răspunderea penală a celor două intimate.
5. Curtea reține că intimatele au acționat în demersul lor legitim conform normelor ce guvernează procesul penal, astfel încât orice bănuială în sensul celor expuse de petent, este exclusă.
6. Întocmirea actului de sesizare a instanței de către intimata R și susținerea acuzațiilor, în calitate de procuror de ședință de către intimata nu pot constitui, în lipsa unor indicii raționale și suficiente temeiuri pentru tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de represiune nedreaptă și tortură.
7. Petentul are posibilitatea de a uza de căile de atac prevăzute de lege împotriva oricărui act procedural și a hotărârii pronunțate împotriva sa.
8. Față de cele ce preced, Curtea apreciind că rezoluția atacată nu este susceptibilă de critici, respectând în mod obiectiv baza factuală reținută, va respinge în conformitate cu art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod pr. penală plângerea petentului, cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. 2 Cod pr. penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA emisă la data de 23.09.2009 în dosar nr. 771/P/2009 și menținută prin rezoluția Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 785/II/2/2009.
În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă petiționarul să plătească statului suma de 240 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 16.02.2010.
PREȘEDINTE
- - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored. LS/2ex
23.02.2010
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu