Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 90/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA NR. 90
Ședința publică din 9 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea plângerii formulată de petentul, domiciliat în sat, comuna S M, jud. S, împotriva rezoluțiilor nr. 18/P/2009 din 31 martie 2009 și 163/II/2/2009 din 11 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
La apelul nominal a răspuns petentul, lipsă fiind intimații și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat, instanța constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și cercetarea celor doi intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, motivând că aceștia au pronunțat în mod abuziv hotărâri judecătorești în defavoarea sa. Precizează că înscrisul depus la dosar constituie un memoriu, nu o nouă plângere.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângerii, ca nefondată, și menținerea rezoluțiilor atacate, ca fiind legale și temeinice, apreciind că din probatoriul administrat nu rezultă săvârșirea vreunei infracțiuni.
Declarând închise dezbaterile,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra plângerii de față, constată următoarele:
Prin plângerea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr- din data de 01.06.2009, petentul a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr.18/P/2009 din data de 31.03.2009 și nr.163/II/2/2009 din data de 11.05.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, intimați fiind și.
În motivarea plângerii, petentul arată că cei doi intimați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prev. de art.246 Cod penal, motivat de faptul că ar fi pronunțat hotărâri judecătorești în defavoarea sa, fără însă a indica, în concret, la ce hotărâri judecătorești se referă.
Arată că, înainte de al doilea război mondial, în satul au locuit mai mulți cetățeni români de naționalitate maghiară, iar după începerea războiului au plecat din localitate, abandonându-și bunurile (case și terenuri). Mai pretinde că el, care s-a născut în URSS, după al doilea război mondial s-a refugiat în România și a ocupat în satul o casă și teren agricol abandonat de. Mai precizează că la reforma agrară din anii 1946 - 1948, făcută de guvernul, cetățenii români din aflați în situația lui au fost împroprietăriți, însă el nu, pe motiv că n-ar fi român, și deci n-ar avea nici un drept. Cu toate acestea, a continuat să ocupe casa și terenul ocupate. în declarație că unii dintre vecini, printre care și tatăl lui, i-au ocupat porțiuni de teren și deși a promovat mai multe acțiuni împotriva acesteia din urmă, intimații, în mod abuziv, au pronunțat hotărâri judecătorești în defavoarea sa.
Examinând plângerea, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, unde a fost înregistrată sub nr. 18/P/2009, a solicitat cercetarea judecătorilor și, de la Judecătoria Rădăuți, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Prin rezoluția nr.18/P/2009 din data de 31.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAs -a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal.
Nemulțumit de soluția pronunțată, petentul a formulat plângere, susținând că soluția este nelegală, întrucât din probele administrate rezultă săvârșirea infracțiunilor.
Prin rezoluția nr.163/II/2/2009 din data de 11.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent, cu motivarea că intimații au efectuat acte procedurale și au luat măsuri procesuale în virtutea dreptului cu care sunt investiți în funcțiile pe care le îndeplinesc, cu respectarea principiilor inamovibilității și independenței, prin interpretarea probelor și aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni, deci nici a celor sub aspectul cărora s-au efectuat verificări. Deosebit de aceasta, ca argument în neangajarea răspunderii penale celor doi magistrați, se impun fi relevate și dispozițiile prevăzute de art. 97 alin. 2din Legea 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora exercitarea drepturilor oricăror persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale magistraților, în raporturile cu justițiabilii, exclude, punerea în discuție a soluțiilor pronunțate care sunt supuse căilor legale de atac.
Analizând actele dosarului, curtea constată că intimatul, în calitate de judecător la Judecătoria Rădăuția soluționat dosarele:
- nr. 473/1999, prin care petentul solicita să se constate, în contradictoriu cu, că el este proprietarul suprafeței de 25 - 30 ari teren, iar hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Prin sentința civilă nr. 2855 din 30.06.1999 s-a respins ca nefondată acțiunea - hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 638 din 20.03.2001 a Curții de APEL SUCEAVA (filele52-53 dosar parchet);
- nr-, prin care petentul i-a chemat în judecată pe și pe, solicitând instanței să- oblige la plata sumei de 100.000.000 lei daune, reprezentând recolta obținută de pe suprafața de 25 ari teren proprietatea sa. Prin sentința civilă 4393 din 04.11.2008 a Judecătoriei Rădăuțis -a dispus anularea acțiunii, ca insuficient timbrată - soluție rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare(filele 64-65 dosar parchet);
- nr-, prin care petentul a chemat-o în judecată pe, solicitând instanței să o oblige a-i plăti daune, pe motiv că fosta sa soție i-a plătit, necuvenit, prin intermediul lui, cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, pentru suprafața de 0,25 ha. teren, suma de 2000 lei. Prin sentința civilă nr. 16 din 08.01.2008, acțiunea a fost anulată ca insuficient timbrată, iar prin decizia civilă nr. 981 din 24.04.2008 a Tribunalului Suceava (dosar -) s-a respins, ca nefondat, recursul petentului(filele 58-61 dosar parchet).
Petentul susține că intimatul a soluționat dosarele cu încălcarea dispozițiilor legale, însă acestea sunt rezultatul exclusiv al interpretării probatoriului administrat în cauzele civile deduse judecății. Unele dintre hotărârile pronunțate, respectiv împotriva cărora s-a exercitat o cale de atac, au fost confirmate dealtfel de instanțele superioare, altele devenind irevocabile prin neexercitarea dreptului de apel sau recurs, după caz..
Nu există nici un indiciu că intimatul împotriva căruia s-a formulat plângere, cu știință a îndeplinit un act sau l-a îndeplinit defectuos, ori că a încălcat din culpă o îndatorire de serviciu prin care să se fi produs vreo vătămare petentului.
Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, săvârșită de către judecător, nu s-au identificat cauze soluționate de către aceasta, în care petentul să fie parte în proces.
Față de cele mai sus-reținute, curtea constată că, în lipsa unor probe din care să rezulte existența infracțiunilor sesizate de petent, în mod corect s-a dispus față de intimați neînceperea urmăririi penale în temeiul art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală, motiv pentru care plângerea petentului va fi respinsă, ca nefondată, potrivit dispozițiilor art. 2781al. 8 lit. Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, domiciliat în sat, comuna S M, jud. S, împotriva rezoluțiilor nr.18/P/2009 din data de 31.03.2009 și nr.163/II/2/2009 din data de 11.05.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, intimați fiind și.
Obligă petentul să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimați.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.10.2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./13.10.2009
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa