Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 150/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 150
Ședința publică din data de 06 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Florentin Teișanu
Grefier - - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea plângerii penală formulată în baza art. 2781Cod procedură penală de petenții părți vătămate ȘI, ambii domiciliați în comuna, sat S de, nr. 65, județul P împotriva rezoluției din data de 29.05.2008 și rezoluției din data de 03.07.2008 date în dosarele nr. 1/P/2008 și nr. 1145/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, privind pe intimata făptuitoare - judecător la Judecătoria Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: petenții părți vătămate și -a și intimata făptuitoare.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea fondului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea plângerii ca nefondată, considerând că rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI este temeinică și legală sub toate aspectele.
CURTEA,
Asupra plângerii penale de față;
Prin plângerea înregistrată la data de 31.07.2008 pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, sub nr- petenții și -a au criticat rezoluția nr. - a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, dar și rezoluția nr. 1/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei plângeri, formulată printr-un memoriu separat, se menționează că în mod nelegal s-a dispus neînceperea urmării penale față de judecătorul de la Judecătoria Ploiești pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal, art. 289 Cod penal și art. 264 Cod penal.
Această plângere nu a fost motivată, deși petenții au solicitat două termene de judecată pentru motive de sănătate și respectiv lipsă de apărare, situație în care instanța consideră că plângerea se referă la aceleași fapte învederate în plângerea inițială depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, mai precis faptul că, judecătorul mai amintit la termenul de judecată din data de 13.12.2007 a continuat să judece abuziv și ilegal cauza ce privea dosarul civil nr- al Judecătoriei Ploiești, deși se formulase plângere penală împotriva sa, a magistratului judecător și a avocatei.
De asemenea, petenții au mai arătat că magistratul nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, continuând să judece fondul cauzei, tergiversând nejustificat soluționarea acesteia, nu a manifestat rol activ, în sensul că nu a invocat din oficiu lipsa calității procesuale a reclamantei, iar la termenul de judecată din 18.10.2007 a consemnat în fals în încheierea de ședință că a depus note scrise, în loc de plângere și că a omis să consemneze toate înscrisurile depuse, în special plângerile penale.
În finalul plângerii, persoanele vătămate, concluzionează că se tergiversează soluționarea cauzei pentru ca reclamanta să nu răspundă penal pentru faptele comise și care fac obiectul a patru dosare penale.
La data de 11.01.2008, persoanele vătămate și-au completat plângerea penală, criticând în esență, modul în care s-a derulat cercetarea judecătorească la termenul de judecată din data de 13.12.2007, reproșându-i-se magistratului că nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei în data de 12.12.2007, că a redactat cu întârziere încheierea de ședință și că deși în sala de judecată nu s-au prezentat ce înscrisuri s-au depus ele apar consemnate în încheierea de ședință din 13.12.2007, că nu a fost consemnat în încheierea de ședință din 13.12.2007 că nu au fost de acord cu administrarea probelor și că nu a fost semnată încheierea de ședință pentru că a fost plecată în concediu.
Examinând actele și lucrările dosarului atașat precum și înscrisurile depuse de petenți, Curtea va reține următoarele:
Prin rezoluția nr. 1/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea, magistrat judecător, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal, art. 289 Cod penal și art. 264 Cod penal, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că fapta prev. de art. 264 nu există, iar faptele considerate de petenți ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal și art. 289 Cod penal nu sunt prevăzute de legea penală, motiv pentru care acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că rezoluțiile mai amintite sunt temeinice și legale pentru următoarele motive:
Astfel, neprecizarea în cuprinsul încheierilor de la termenele amintite de petenți în plângerea formulată a tuturor înscrisurilor depuse și consemnarea generală că s-au depus un set de înscrisuri, nu se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal.
În ceea ce privește modul în care magistratul a condus faza dezbaterilor la instanța de judecată nu se poate aprecia ca întrunind vreuna din faptele prevăzute de legea penală deoarece judecătorul își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, fiindu-i asigurată independența și stabilitea.
Legiuitorul nu incriminează ca faptă penală hotărârile pe care le pronunță cei învestiți să îndeplinească o activitate de jurisdicție - judecător - cât timp aceștia se bucură de independență.
Hotărârile judecătorești, atât în privința dispozitivului cât și a considerentelor, nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune.
Având în vedere cele mai expuse, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea consideră că magistratul nu a săvârșit niciuna dintre infracțiunile pentru care este încriminată de către petenți, motiv pentru care va respinge plângerea formulată de către aceștia ca nefondată în temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și, ambii domiciliați în comuna, sat S de, nr. 65, județul împotriva rezoluției din data de 03.07.2008 și referatului din data de 25.07.2008 date în dosarele nr. 1145/II/2/2008 și nr. 1171/VIII/1/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Obligă pe petenții la plata sumei de câte 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile, pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 06 octombrie 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
2 ex/14.10.2008
Red.
Tehnored.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Florentin TeișanuJudecători:Florentin Teișanu