Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 16/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR.16/
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleni Cristina Marcu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin Procuror -
S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petenta - domiciliat în municipiul C,--84, județul C, împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosarul nr.367/II/2/2009 din data de 05 noiembrie 2009, prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva rezoluției nr.152/P din data de 18.09.2009.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa:
- petentei:
- făptuitoarei.
Prin referatul oral al cauzei grefierul de ședință învederează instanței că a fost atașat la prezenta cauză, dosarul de urmărire penală nr.367/II/2/2009.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.339 Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.340 Cod procedură penală.
Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea plângerii formulată de petrentă, ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a rezoluțiilor pronunțate în cauză întrucât din examinarea tuturor actelor premergătoare existente în cauză, nu rezultă că făptuitoarea, ar fi săvârșit vreo faptă penală.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra plângerii de față,
Petenta a formulat plângere penală împotriva judecătorului, judecător la Judecătoria Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 cod penal și a infracțiunii de fals intelectual prev. de art.289 cod penal.
În considerentele plângerii s-a susținut atitudinea subiectivă și lipsită de profesionalism a judecătorului precum și reaua credință manifestată constant de aceasta față de petentă, prin încălcarea flagrantă a normelor de procedură, constând în: invocarea din oficiu și admiterea excepției de necompetență în cauzele având ca obiect pretenții sau cereri de emitere a somației de plată și aceasta doar în cauzele în care petenta este apărător al reclamantului, în condițiile în care, potrivit legii, o asemenea excepție nu poate fi invocată decât de pârât; îndatorarea părților reperezentate de petentă la depunerea în original a înscrisurilor, fără ca această măsură să fie motivată în fapt și în drept, astfel cum impun dispozițiile art. 268 alin.4 cod procedură civilă; încălcarea cu rea credință a dispozițiilor art.156 cod procedură civilă prin refuzul de a dispune amânarea cauzei sau amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea petentei să răspundă la o excepție invocată din oficiu în dosarul nr-; încălcarea cu rea credință a normelor procedurale în dosarul nr- prin rectificarea de către complet a tuturor încheierilor pronunțate până la data de 14.05.2009.
Prin rezoluției din 18.09.2009 dispusă în dosarul nr.152/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanțas -a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 cod penal.
S-a reținut, din actele premergătoare începerii urmăririi penale, că, hotărârile pronunțate de judecător, prin care a fost declinată competența de soluționare a cauzei, au fost recurate, recursul fiind admis de Tribunalul Constanța.
În solicitarea de a se depune înscrisurile în original s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.139 cod procedură civilă.
Referitor la excepția tardivității, invocată și admisă în dosar nr-, din examinarea sentinței civile nr.4401/05.03.2009, rezultă că sentința nr.9280/29.05.2008 a fost comunicată debitoarei la data de 11.09.2008, astfel că termenul de 10 zile s-a împlinit la 23.09.2008 iar cererea în anulare a fost depusă la 26.09.2008, adică peste termenul legal, iar în ceea ce privește dosarul nr-, s-a evidențiat că, mențiunile eronate din actele dosarului au fost îndreptate potrivit procedurii legale.
Împotriva acestei rezoluții s-a formulat, de către petentă plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.
Prin rezoluția din 02.11.2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 367/II/2/2009, s-a dispus respingerea plângerii formulată împotriva rezoluției din 18.09.2009 dispusă în dosarul nr.152/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
S-a reținut că, potrivit art.97 alin.2 din Legea nr.303/2004, soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești, nu pot fi puse în discuție dacă sunt supuse căilor legale de atac, iar activitatea sau conduita necorespunzătoare a unui judecător, încălcarea normelor procedurale, poate atrage răspunderea disciplinară, potrivit art.97 alin.1 din Legea nr.303/2004.
S-a constatat, referitor la infracțiunea prev. de art.246 cod penal, că se săvârșește cu intenție, ori, în speță s-a constatat că, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă, întrucât, magistratul nu a urmărit prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu să se producă vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În conformitate cu dispozițiile art.278 ind.1 cod procedură penală, petenta a formulat plângere împotriva rezoluției din 18.09.2009 dispusă în dosarul nr.152/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 cod penal.
Se consideră că rezoluțiile mai sus menționate sunt nelegale și netemeinice, în raport de următoarele considerente:
În ceea ce privește invocarea din oficiu și admiterea excepției de necompetență în cauzele având ca obiect pretenții sau cereri de emitere a somației de plată nu a criticat soluția ci tratamentul discriminatoriu aplicat petentei, deoarece judecătorul procedează în această manieră numai în cauzele în care petenta are calitatea de apărător ales, aspect ce putea fi probat numai dacă procurorul analiza și alte cauze soluționate de către aceasta.
Referitor la îndatorarea părților reperezentate de petentă la depunerea în original a înscrisurilor, fără ca această măsură să fie motivată în fapt și în drept, astfel cum impun dispozițiile art. 268 alin.4 cod procedură civilă, nu rezultă din actele și lucrările dosarului că judecătorul ar fi avut în vedere dispozițiile art.139 cod procedură civilă, aspect ce nu a fost verificat de către procuror.
În ceea ce privește soluția pronunțată în dosarul nr-, procurorul a ignorat aspectul reclamat de petentă, respectiv refuzul de a dispune amânarea cauzei sau amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea petentei să răspundă la o excepție invocată din oficiu, judecătorul încălcând dispozițiile art.156 cod procedură civilă care instituie pentru instanță obligația de a amâna la cerere pronunțarea, aceasta nefiind o posibilitate, motivarea judecătorului cu privire la refuz fiind neavenit.
Se susține că procurorul nu a avut în vedere faptul că, hotărârea prin care s-a respins ca tardivă cererea de anulare era irevocabilă pe data pronunțării și prin urmare era irevocabilă pe data pronunțării și prin urmare nu mai putea face obiectul unei căi de atac, condiții în care, judecătorul, cunoscând acest aspect, și-a permis să refuze și să încalce dreptul la apărare al părții pe care o reprezenta petenta, și să pronunțe, astfel, o hotărâre contrară regulilor de drept.
Se relevă că, procurorul s-a limitat doar a lua în considerare considerentele sentinței civile nr.4401/05.03.2009 și explicațiile date de judecător, fără a efectua o minimă verificare a înscrisurilor existente la dosar, care dacă s-ar fi realizat, ar fi constatat, în baza confirmării de primire a sentinței și a plicului în care debitoarea a primit sentința că data primirii a fost 15.09.2008 și nu 11.09.2008, astfel încât cererea de anulare a fost depusă în termen.
Mai mult, în urma demersurilor efectuate, s-a comunicat, prin adresa nr-/06.11.2009, că data predării sentinței a fost 15.09.2009.
În ceea ce privește concluzia procurorului privind dosarul nr-, procurorul nu a indicat care sunt acele proceduri în materie care permit instanței să își îndrepte sau să își modifice măsurile dispuse în cursul judecății și aceasta după mai multe termene de judecată de la pronunțarea și motivarea soluției pe o anumită excepție, să adauge la considerentele consemnate într-o încheiere anterioară, semnată, cu atât mai mult cu cât, acestea nu reprezintă erori materiale ci erori de judecată.
Se critică temeiul de drept al neînceperii urmăririi penale, invocat de procuror, în privința căruia, deși se indică ca fiind art.10 lit. b cod procedură penală, din considerentele rezoluției atacate nu rezultă dacă este art.10 lit a, b sau d cod procedură penală.
Mai mult decât atât, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art.298 cod penal, în rezoluția atacată se arată expres că fapta există dar îi lipsește latura subiectivă, pentru ca în dispozitiv să se rețină totuși că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cu privire la temeiul reținut de procuror, respectiv art.10 lit.b cod procedură penală, acesta a fost motivat de procuror prin aceea că, faptele reclamate pot constitui abateri disciplinare, fără a arăta însă și considerentele ce justifică o asemenea apreciere și aceasta contrar dispozițiilor art.99 lit.h din Legea nr.303/2004.
În ceea ce privește rezoluția din 02.11.2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 367/II/2/2009, se relevă că, motivarea acesteia este străină cauzei, atât sub aspectul temeiurilor de fapt cât și de drept.
Astfel, în ceea ce privește trimiterea la dispozițiile art.97 alin.2 din Legea nr.303/2004, se apreciază a fi eronată, întrucât petenta nu a criticat soluția ci tratamentul discriminatoriu aplicat acesteia.
Deși în rezoluția inițială temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale este art.10 lit. b cod procedură penală, procurorul ierarhic superior are în vedere un alt temei, sens în care admite că judecătorul și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, însă apreciază că aceasta nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale unei persoane, ori, această situație de fapt, reținută de procurorul ierarhic superior întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art.249 cod penal, care nu a fost avută în vedere, cercetările limitându-se la infracțiunea prev. de art.246 cod penal.
Examinând legalitatea și temeinicia rezoluției din 18.09.2009 dispusă în dosarul nr.152/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 cod penal, Curtea constată:
În ceea ce privește invocarea din oficiu și admiterea excepției de necompetență în cauzele având ca obiect pretenții sau cereri de emitere a somației de plată, reținem că, judecătorul și-a motivat soluția în baza prevederilor ordonanței nr.5/2001, art.338 cod procedură civilă și un punct de vedere al - Direcția afacerilor Europene - Relații Internaționale, programe în activitatea de unificare a practicii judiciare.
Întrucât, potrivit susținerilor petentei, nu se critică soluțiile pronunțate de judecător ci doar atitudinea discriminatorie adoptată față de petentă prin invocarea acestei excepții, reținem că, nu s-au indicat de petentă, în concret, alte cauze în care s-ar fi procedat altfel, mai mult, potrivit propriilor susțineri, după soluția pronunțată în recurs, referitor la această excepție, judecătorul și-a însușit rezolvarea în drept a instanței ierarhic superioare.
Oricum, tratamentul discriminatoriu, astfel cum s-a motivat și de către procuror poate constitui o abatere disciplinară, fiind corect, raportat la situația de fapt învederată de petentă, temeiul neînceperii urmăririi penale, respectiv art.10 lit. b cod procedură penală, critica fiind astfel neîntemeiată.
În ceea ce privește îndatorarea părților reperezentate de petentă la depunerea în original a înscrisurilor, fără ca această măsură să fie motivată în fapt și în drept, astfel cum impun dispozițiile art. 268 alin.4 cod procedură civilă, reținem că, această dispoziție este întemeiată pe prevederile art.139 cod procedură civilă, care nu distinge după cum la dosar s-au depus sau nu copii certificate, astfel încât, solicitarea instanței nu poate fi considerată ca fiind abuzivă.
Motivarea acestor demersuri este inclusă chiar în prevederile art.139 cod procedură civilă, respectiv pentru a compara în timpul procesului copiile cu originalul lor iar împrejurarea că, judecătorul nu le-a adus la cunoștință, în mod expres, dispoziția legală în baza căreia a solicitat originalul înscrisurilor, nu poate conduce la concluzia că a acționat abuziv, de vreme ce această dispoziție legală există și dă acest drept judecătorului.
În măsura în care se consideră de către petentă că o astfel de dispoziție a instanței ar reprezenta tot un tratament discriminatoriu, reliefăm că, nu s-au indicat, în concret alte cauze în care nu s-a procedat astfel, iar pe de altă parte, tratamentul discriminatoriu, astfel cum am reliefat poate constitui o abatere disciplinară, fiind corect, raportat la situația de fapt învederată de petentă, temeiul neînceperii urmăririi penale, respectiv art.10 lit. b cod procedură penală, critica fiind astfel neîntemeiată.
În ceea ce privește refuzul de a dispune amânarea cauzei sau amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea petentei să răspundă la o excepție invocată din oficiu și încălcarea în această modalitate a dispozițiilor art.156 cod procedură civilă, reținem că, o astfel de critică nu s-a formulat în considerentele plângerii inițiale, prin care a fost sesizat procurorul.
că, astfel cum susține și petenta, la termenul la care s-a invocat excepția, aceasta nu a fost prezentă, un alt avocat fiind prezent în substituire.
Se relevă, în considerentele plângerii că a fost respinsă cererea de amânare a judecății, instanța refuzând să asculte concluziile acelui avocat și că în acele condiții s-a solicitat amânarea pronunțării pentru a se depune concluzii scrise, asupra căreia judecătorul nu s-a mai pronunțat, " fugind efectiv din sală " după care se critică doar soluția dată cu privire la admiterea excepției tardivității.
Încălcarea acestei dispoziții legale apare abia în plângerea formulată la procurorul ierarhic superior, împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, ori o asemenea critică nu poate fi luată în considerare de vreme ce nu a făcut obiectul plângerii inițiale, dispozițiile art.278 ind.1 cod procedură penală fiind clare în sensul că, ceea ce se atacă la instanță este rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și nu rezoluția prin care s-a soluționat plângerea împotriva acestei rezoluții formulată la procurorul ierarhic superior.
Ceea ce s-a criticat de către petentă este chiar soluția pronunțată în cauză, ce a fost calificată drept o gravă eroare judiciară,
Conform confirmărilor de primire existente la dosarul de urmărire penală, sentința civilă în cauză a fost primită de destinatar la data de 11.09.2008, existând ștampila societății și semnătura reprezentantului legal, data de 15.09.2008 fiind doar data de înapoiere a confirmării de primire, fiind mențiune expresă în acest sens, respectiv " ștampila de ziua oficiului care înapoiază confirmarea.
că, din adresa invocată de către petentă ar rezulta ca dată a predării data de 15.10.2009, contrar celor menționate pe confirmarea de primire, atât în ceea ce privește luna cât și anul, și ar conduce la concluzia că această comunicare s-a realizat cu un an și o lună întârziere, ceea ce evident nu poate fi primit.
În consecință, nu se poate reține că procurorul ar fi trebuit să facă și alte verificări, această verificare nefiind făcută doar în baza considerentelor sentinței și a explicațiilor judecătorului ci chiar în baza actului ce trebuia să fie verificat, respectiv confirmarea de primire, critica fiind astfel neîntemeiată.
În consecință, raportat la modalitatea în care s-au efectuat verificările de către judecător și concluzia la care acesta a ajuns, nu pot fi reținute ca fiind fapte penale, astfel încât, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform art.10 lit. b cod procedură penală.
Cu privire la rectificarea încheierilor de ședință, înscrierea unor date eronate referitoare la termenele de judecată pot fi apreciate ca erori materiale, putând fi rectificate, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile impuse de art.281 cod procedură civilă, potrivit cu care " sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere"
Este evident că amânarea pronunțării de la data de 11.12.2008 la data de 10.12.2008 nu poate fi decât o eroare materială, fie cu privire la data de 11.12.2008 fie cu privire la data de 10.12.2008, modul în care s-a soluționat îndreptarea de eroare materială neputând fi cenzurată de instanța penală.
Potrivit acelorași dispoziții legale, se pot îndrepta erorile materiale și cu privire la susținerile părților, în măsura în care, se impune în raport cu cele consemnate în caietul grefierului, sens în care reținem că, în baza referatului întocmit de grefier și după verificarea acestuia, judecătorul poate rectifica încheierea de ședință în condițiile textului legal menționat.
Este relevant de menționat că, prin plângere se critică rectificarea încheierilor fără a se susține că s-ar fi rectificat într-un sens contrar celor susținute de părți.
Referitor la susținerea petentei cu privire la care s-ar fi modificat dispozițiile instanței, reținem că, s-a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, dispoziție care s-a menținut și prin încheierea de îndreptare a erorii materiale, fiind rectificată doar în sensul precizării motivului pentru care s-a respins această excepție, omis a se menționa în încheierea rectificată, astfel încât, nu se poate reține că ar fi intervenit o modificare în sensul cerut de art.289 cod penal, astfel încât, raportat la modalitatea în care s-au efectuat rectificările, aceasta nu poate fi reținută ca fiind faptă penală, astfel încât, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform art.10 lit. b cod procedură penală.
Așa cum am evidențiat, dispozițiile art.278 ind.1 cod procedură penală dispun că, ceea ce se atacă la instanță este rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și nu rezoluția prin care s-a soluționat plângerea împotriva acestei rezoluții formulată la procurorul ierarhic superior, și în consecință, în raport de cele reliefate, nu prezintă relevanță concluziile la care a ajuns procurorul ierarhic superior, de vreme ce instanța a stabilit că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.
În consecință, instanța, în baza art.278 ind.1 alin.8 lit. a cod procedură penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției din 18.09.2009 dispusă în dosarul nr.152/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției din 02.11.2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 367/II/2/2009, de respingere a plângerii formulată împotriva rezoluției din 18.09.2009 dispusă în dosarul nr.152/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală, petenta va fi obligată la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.278 ind.1 alin.8 lit. a cod procedură penală
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției din 18.09.2009 dispusă în dosarul nr.152/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției din 02.11.2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 367/II/2/2009, de respingere a plângerii formulată împotriva rezoluției din 18.09.2009 dispusă în dosarul nr.152/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală,
Obligă petenta la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2010.
Președinte:Eleni Cristina MarcuJudecători:Eleni Cristina Marcu
