Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 235/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.235/

Ședința publică din data de 24 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

Pe rol, pronunțarea asupra recursului penal declarat de petentul - domiciliat în Comuna,-, județul C, împotriva sentinței penale nr.457 din data de 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr.101/P/2008 (art.2781Cod procedură penală).

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 aprilie 2009, 22 aprilie 2009, 23 aprilie 2009, 24 aprilie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

În dosarul nr- (nr.vechi 2750/2005) al Judecătoriei Constanța, s-a înregistrat plângerea petentului împotriva

intimatului G pentru infracțiunea prevăzută de art.213 Cod penală.

În fapt, petentul a arătat că a cumpărat de la intimatul prin contractul de vânzare-cumpărare din 31.10.2003, 140 ovine, înțelegând să le pună în comun. La data de 06.07.2005 încheie un nou contract de vânzare-cumpărare cu intimatul G pentru vânzarea a 700 ovine, în baza unei înțelegeri prealabile, în sensul că, prin vânzare se facilita intimatului acordarea primei pentru lapte, după care îi înapoia oile.

Conform înțelegerii, la data de 15 noiembrie 2005, intimatul G i-a vândut intimatului 824 ovine, dar a refuzat să i le predea.

În dosarul nr.2941/2005 al aceleiași instanțe, s-a înregistrat plângerea intimatului G împotriva petentului și intimatului pentru infracțiunile prevăzute de art.205 și art.213 Cod pen, arătând că în ziua de 17 noiembrie 2005, dorind să intre în posesia celor 824 oi, s-au deplasat la Primăria unde l-au amenințat cu moartea, l-au bruscat și cu un lemn au vrut să-l lovească în cap.

În același dosar, petentul a depus plângere împotriva intimatului pentru infracțiunea prevăzută de art.213 Cod penal, deoarece refuză să-i restituie 88 oi (cumpărate de la familia și ) pe care i le încredințase pentru a le introduce în cârdul mare păstorit de intimatul

În dosarul nr.2924/2005, petentul a depus o nouă plângere împotriva intimatului pentru infracțiunea prevăzută de art.213 Cod pen, deoarece a refuzat să-l pună în posesia oilor cumpărate la 31.10.2003, cu suma de 21.000 lei.

Cauzele au fost conexate prin încheierile din 20.01.2006 și 05.04.2006 și, constatând că sunt indiciile comiterii infracțiunii prevăzute de art.215 Cod penal de către intimatul G, prin sentința penală nr.741/26.04.2007, Judecătoria Constanțaa dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Totodată, la data de 20 noiembrie 2005, intimatul Gad epus o plângere (înaintată instanței) împotriva petentului, pentru infracțiunea prevăzută de art.213 Cod penal, arătând că a semnat contractul de vânzare-cumpărare a celor 824 oi, crezând că era un document din care să reiasă că are de dat o sumă de bani; conform sentinței penale nr.376/23.02.2006 cauza a fost scoasă de pe rol și s-a trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța pentru infracțiunea prevăzută de art.215 Cod penal față de petent.

La data de 22.12.2005, petentul a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța plângere penală împotriva intimaților G, și -șeful Postului de poliție din comuna - pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art.208 - 209 Cod penal, art.215 al.1,2,3,5 Cod penal, art.290 Cod penal, susținând că faptele anterior imputate celor 3 intimați au fost săvârșite cu sprijinul ultimilor 2 intimați.

Toate plângerile s-au reunit în dosarul nr.11270/P/2005.

Față de calitatea intimatului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, formându-se dosar nr.158/P/2005.

Prin rezoluția nr.158/P/14.04.2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul, întrucât faptele nu există și a disjuns cauza față de ceilalți intimați, trimițând-o la.

Prin sentința penală nr.503 din 07.11.2006, dosar nr.1307/2006, Tribunalul Constanțaa admis plângerea petentului, a desființat rezoluția nr.158/P/2006 și a trimis cauza procurorului în vederea efectuării complete a cercetărilor față de toți intimații, indicând faptele ce trebuie lămurite și mijloacele de probă; hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr.253/P/15.05.2007 a Curții de Apel Constanța, de respingere a recursului declarat de parchet.

Continuând cercetările față de intimații G, și, conformându-se hotărârii instanței în dosarul nr.101/P/2007, prin ordonanța nr.101/P/2008 din 27.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanțaa dispus:

Prin ordonanța nr. 101/P/2008 din 27 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în temeiul art. 249 rap. la art. 242 - art. 246 cod procedură penală, art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. "a", "b", "d" cod procedură penală, art. 169 - art. 170 cod procedură penală cu referire la art. 217 alin. 4 cod procedură penală, a dispus:

scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților:

1. pentru infracțiunile prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. "a" și alin. 4 cod penal, art. 292 cod penal, art. 291 cod penal, întrucât infracțiunile nu au fost comise.

2. pentru infracțiunea prev. de art. 289 cod penal, întrucât infracțiunea nu a fost comisă.

II. neînceperea urmăririi penale față de:

1. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 211 alin. 21lit "a" cod penal și art. 193 cod penal, faptele nefiind comise;

2., G, pentru infracțiunile prev. de art. 193 cod penal, art. 211 alin. 21lit. "a" cod penal și față de, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. "a" și alin. 4 cod penal, faptele nefiind comise.

3. pentru infracțiunile prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. "a" și alin. 4 cod penal și de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3,5 cod penal, art. 290 cod penal și art. 246 cod penal, întrucât faptele nu au fost comise;

4. G, și, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5 cod penal ( în dauna petentului ), nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, pentru infracțiunea prev. de art. 213 cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, pentru infracțiunile prev. de art. 290 cod penal și prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. "a" și alin. 4 cod penal, întrucât nu au fost comise.

5. G pentru infracțiunea prev. de art. 213 cod penal ( în dauna lui și ) deoarece litigiul este de natură civilă;

III. 1. restituirea a 550 ovine și 50 grătare metalice numitului, urmând a fi scoase de sub sechestru instituit prin ordonanțele din 19.06 și 15.09. 2006;

2. restabilirea situației anterioare cu privire la diferența de ovine aflate in custodia custodelui și restituirera lor petentului.

Petentul a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta împotriva intimaților, și sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 cod penal, art. 247 cod penal și art. 250 cod penal.

Plângerea formulată în baza art. 278 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată (ordonanța nr.215/II/2/05.05.2008).

Împotriva ordonanței de netrimitere în judecată în temeiul art.2781Cod procedură penală, petentul s-a adresat Judecătoriei Constanța care, prin sentința penală nr.591/29.05.2008, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin sentința penală nr.457 pronunțată la data de 01.1.2008, în dosarul cu nr.unic -, Tribunalul Constanțaa respins, în baza art.2781alin.(8) lit."a" Cod procedură penală, plângerea formulată de petent, ca nefondată.

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța a reținut că urmărirea penală este completă și s-a dat o corectă interpretare probelor, neimpunându-se trimiterea în judecată a vreunui intimat.

Împotriva hotărârii, în termenul legal, petentul a declarat recurs, motivând că este nelegală și netemeinică.

Criticile sunt neîntemeiate.

Astfel, procurorul a administrat următoarele mijloace de probă: audierea petenților, intimaților, înscrisuri, declarații G, (cu fișa postului acestuia), procese-verbale încheiate la data de 14.12.2005, contract de vânzare-cumpărare încheiat între și G privind vânzarea-cumpărarea 700 capete ovine, bilete de adeverire a proprietății animalelor nr.26 și 27 din 06.07.2005, certificate de producător G și, act de vânzare-cumpărare încheiat la 15.11.2005 între G și privind vânzarea/cumpărarea a 824 ovine, proces-verbal din 16.11.2005, contract de vânzare-cumpărare încheiat între SC SRL și privind vânzarea -cumpărarea a 400 capete ovine, contract de vânzare-cumpărare încheiat la 13.12.2005 între și privind vânzarea- cumpărarea a 550 capete ovine, proces-verbal încheiat la 16.12.2005, proces-verbal de confruntare între G și, depozițiile martorilor, G,; deși instanța a dispus efectuarea unei expertize grafologice, neadministrarea acestei probe nu este imputabilă și nu mai este necesară în condițiile în care părțile, îndeosebi petentul, nu au indicat obiectivele și nu au insistat.

În concluzie, materialul probator complet, suficient pentru soluționarea cauzei pe fond.

Astfel, din probele administrate rezultă că între petentul și intimatul, pe de o parte, de altă parte, au

intervenit diverse înțelegeri concretizate în contracte de vânare-cumpărare pentru 824 ori, respectiv 88 lei, din diverse motive cum ar fi "obținerea primei de lapte". Ulterior, între părți au intervenit multiple neînțelegeri care au condus la plângerile penale deși, faptele reclamate fie nu există, fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, fie nu sunt prevăzute de legea penală.

Și anume, în ceea ce-l privește pe intimatul fapta nu există întrucât înregistrările efectuate în Registrul Agricol de către acesta în anul 2005, au avut la bază înțelegerea intervenită între și G care s-au prezentat împreună la Primărie, în legătură cu obținerea subvenției de lapte așa încât în calitate de referent, angajat al Primăriei a operat modificările respective în Registrul Agricol pe baza înscrisurilor ce i-au fost prezentate de către petentul și cu avizul Primarului Comunei sau al Viceprimarului, iar pentru evitarea în viitor a unor situații similare în care să se producă confuzie asupra realității datelor din evidențe, a conceput un model de declarație pe propria răspundere care să fie completată cu prilejul solicitării de efectuare de mențiuni în Registrul Agricol. Nu s-a probat că învinuitul în calitatea sa de referent ar fi atestat cu intenție în Registrul Agricol fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori ar fi omis cu știință să insereze unele date sau împrejurări.

Referitor la intimatul nu s-a făcut dovada că faptele reclamate există în materialitatea lor și ar fi fost comise în calitatea sa de lucrător de poliție. În cauză, nu există probe că au fost comise fapte de sustrageri de animale din proprietatea petentului care nu a indicat, iar pe baza cercetărilor nu s-au dovedit împrejurări specifice laturii obiective a infracțiunilor - data comiterii, cine ar fi autorul faptei, că acesta ar fi fost înșelat, fapte în legătură cu care intimatul să fi acționat în forma participației a complicității. Totodată, petentul nu a menționat ce acte au fost supuse modificărilor din partea lui intimatului în vreunul din modurile prev.de art.288 cod penal, în condițiile în care acesta a participat doar la întocmirea unui proces-verbal de cercetare la fața locului. Fiind investit cu cercetarea faptelor reclamate de intimatul G, intimatul a acționat în limitele prevederilor legale, în funcției deținute și nu se poate reține că nu a îndeplinit cu știință vreun act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos.

În ceea ce-i privește pe intimații G, și, ciobanul în litigiul apărut între aceștia și petentul privind condițiile de îngrijire și de predare a ovinelor, nu se poate reține că s-ar fi

comis fapte prev.de art.215 alin.(1),(2),(3),(5) cod penal, sub aspect obiectiv și subiectiv, nefiind utilizate manopere de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase sau ca mincinoase a unor fapte adevărate în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale injuste și nu s-a făcut dovada întocmirii în acest sens a unor înscrisuri false.

Apoi, în ceea ce privește infracțiunea de "abuz de încredere" prev.de art.213 cod penal, petentul a intrat în posesia ovinelor la două zile după notificarea intimatului G, iar acesta nu și-a exprimat refuzul de predare, în nici un fel, lipsind unul din elementele constitutive ale acestei infracțiuni și anume latura obiectivă.

Cât privește infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art.290 cod penal, fapta nu există în materialitatea ei, nefiind date și indicii temeinice și concrete de săvârșire a acestei fapte.

În legătură cu infracțiunea de "furt calificat" prev. de art.208 alin.(1)-209 alin.(1) lit.a) și alin.(4) co penal, nu a rezultat că vreunul dintre intimații G, și ar fi sustras la o anumită dată din posesia petentului ovine, astfel că și această faptă nu există;ovinele au fost date acestora spre îngrijire de chiar proprietarul lor.

În susținerea plângerii, petentul nu a arătat faptele și împrejurările ce ar mai trebui constatate de către procuror și prin ce anume mijloace de probă, iar din oficiu, nu s-a constatat o asemenea necesitate.

Prin urmare, urmărirea penală fiind completă, interpretarea probelor corectă și negăsind vreun caz de nulitate a hotărârii atacate, recursul declarat de petentul este nefondat și, în baza art.385 pct.1 lit."b" Cod procedură penală, va fi respins.

Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385 pct.1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge recursul declarat de petentul - domiciliat în Comuna,-, județul C, împotriva sentinței penale nr.457 din data de 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.309 alin.ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2009.

Pt.PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,

A în, conform art.312.pen.

Semnează,

PREȘEDINTE DE INSTANȚĂ,

GREFIER,

Jud.fond

Red.dec.Jud.-/ 4 ex.

Data: 12.05.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Adriana Ispas, Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 235/2009. Curtea de Apel Constanta