Uzul de fals (art. 291 cod penal). Decizia 234/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.234/

Ședința publică din data de 24 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -      

Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor penale declarate de:

-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși

- inculpata()- domiciliată în municipiul C,-, Sc.A, Et.2, Ap.208, județul C, împotriva deciziei penale nr.563 din data de 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, inculpata fiind trimisă în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.291 Cod penal.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 aprilie 2009, 22 aprilie 2009, 23 aprilie 2009, 24 aprilie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra recursurilor penale de fata:

Prin Rechizitoriul nr.737/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, inculpata ( ) a fost trimisă in judecată sub aspectul săvârsirii infractiunii prev. de art. 291.pen. prin aceea ca la data de 26.07.01, a depus în dosarul civil nr.10670/2001 al Judecatoriei Constanța un contract de vanzare cumpărare falsificat pentru a nu fi evacuată.

Prin sentinta penala nr.922 din 10.09.2008, Judecătoria Constanțaa hotarat:

"In baza art.11 pct.2 lit.a) rap. la art. 10 lit.d) cod procedura penala, achită inculpata

- ( ) (fiica lui si,ns.la data de 6.12.1957,studii 10 clase,2 copii majori,domiciliată in C-,.A,.208 CNP - ),

sub aspectul săvârșirii infractiunii prev. de art. 291 cod penal.

Respinge pretentiile civile solicitate de partea vătămată.

In baza art.357 al.(2) lit.f) cod procedura penala, admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public si dispune anularea contractului de vânzare- cumpărare inreg.sub nr. G/3083/7.06.2001 incheiat intre SC SA si.

In baza art. 192 al.(3) cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.

In baza art.199 al.(3) cod procedura penala, dispune reducerea amenzii judiciare aplicate reprezentantului legal al SC SA de la 5.000 lei la 1.000 lei."

Pentru pronuntarea hotararii, instanta a considerat ca nu s-a facut dovada ca inculpata ( ) cunoscut caracterul falsificat al contarctului de vanzare-cumparare pe care l-a depus in litigiul civil avut cu partea vatamata pe rolul Judecatoriei Constanta.

Situatia de fapt s-a dovedit cu mijloacele de proba urmatoare:copia sent.civile 14.194/din 1.10.2001 pronunțată de Judecătoria Constanta, declaratia partii vătămate, adresa nr.10.01.2002 emisă de SC SA din care rezultă că SC a primit de la inculpata ( fosta ) mai multe sume de bani, suma menționată in ordinul nr.844/4.09.2001 reprezentand conform mentiunilor "rata camera 208", copia contractului de vânzare- cumpărare nr.G/8283/11.06.2001 incheiat intre SC SA Constanta si, facturi fiscale privind suma de bani inaintată de partea vatamată, chitante, copia contractului de vânzare- cumparare inreg. sub nr. G/3083/7.06.2001 incheiat intre SC si inculpata, raport de expertiză nr.51133/4.07.2002 care a concluzionat ca semnătura depusă la pozitia "" din contractul de vânzare- cumparare pe numele este aceeași cu cea depusă pe contractul de vânzare-cumparare pe numele, raport de constatare tehnico-stiintifică-grafoscopică nr.18913/30.06.2005 din care rezultă că pozitia si caracteristicile grafice ale mențiunilor olografe de pe prima pagină a contractului de vânzare-cumparare nr.G/3083/7.06.2001 sunt parțial identice cu cele de pe prima pagina a contractului nr.G/3983 din 11.06.2001, contractul de vânzare- cumpărare fiind multiplicat, iar asupra acestuia s-au realizat modificările, raport de constatare tehnico-stiintifică de examinare a documentelor nr.19648/11.10.2005 din care rezultă că in dreptul rubricii nr.3083 din registrul in litigiu se constată prezența urmelor de alterare mecanică a suportului de hârtie și prezenta unor fragmente de trasee grafice ale scrisului anterior, ilizibile, ce a fost indepărtat prin procedee mecanice după care au fost depuse mentiunile olografe "RM/adev. copia registrului de intrare ieșiri de la SC SA Constanta in care pot fi constatate ștersăturile efectuate, adresele inaintate de SC SA Constanta, cupoane mandate poștale,declaratiile martorilor, G, si, declaratiile inculpatei, ordonantele și sentințele pronunțate cu privire la fapta reclamată de partea vătămată.

Retinand aceeasi motivare, in fapt si in drept, prin decizia penala nr.563 pronuntata la data de 10.12.2008, Tribunalul Constantaa respins, in baza art.379 pct.1 lit.b) cod procedură penală, ca nefondat apelul declarat de Parchetul De Pe Lângă Judecătoria Constanța.

Impotriva hotararilor, in termenul legal, au declarat recurs atat Parchetul de pe langa tribunalul Constanta cat si inculpata ().

Cu ocazia sustinerii recursurilor, procurorul si inculpata au solicitat incetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale.

Intradevar, potrivit art.122 lit. ) cu referire la art.124 cod penal, termenul de prescriptie speciala a raspunderii penale, de 7 ani 6 luni, a inceput sa curga de la data comiterii faptei- 26.07.2001 si a expirat la data de 26.01.09.

Cum in aceasta situatie, recurenta nu mai poate fi trasa la raspundere penala, recursurile declarate in cauza sunt fondate.

Prin urmare, in baza art.38515pct.2 lit."b" cod procedură penală, recursurile formulate de procuror si inculpata vor fi admise, se vor casa hotărârile atacate și, conform art.11 pct.2 lit."b" - art.10 lit."g" Cod procedură penală, se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei (), pentru infracțiunea prevăzută de art.291 Cod penal, ca urmare a împlinirii prescripției.

In temeiul art.192 alin.1 cod procedură penală, inculpata va obligată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.38515pct.2 lit."b" cod procedură penală, admite recursurile declarate de:

-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși

- inculpata()- domiciliată în municipiul C,-, Sc.A, Et.2, Ap.208, județul C, împotriva deciziei penale nr.563 din data de 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța si sentintei penale nr.922 din 10.09.2008 pronuntata de Judecătoria Constanța, în dosarul penal cu unic nr-, casează hotărârile atacate și încetează procesul penal, conform art.11 pct.2 lit."b" - art.10 lit."g" Cod procedură penală, pornit împotriva inculpatei (), pentru infracțiunea prevăzută de art.291 Cod penal, ca urmare a împlinirii prescripției.

Conform art.192 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpata la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.04.2009.

Pt.PREȘEDINTE DE COMPLET JUDECĂTORI,

aflat în M, semnează conf.art.

312 Cod pr.penală,

PREȘEDINTE DE INSTANȚĂ,

GREFIER,

Jud.fond

Jud.apel -;

Red.dec.Jud.-/4 ex.

Data: 12.05.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Adriana Ispas, Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Uzul de fals (art. 291 cod penal). Decizia 234/2009. Curtea de Apel Constanta