Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.570
Ședința publică din data de 12 august 2009
PREȘEDINTE: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, () și toți domiciliați în comuna, județul D împotriva deciziei penale nr. 37 din data de 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și partea vătămată împotriva sentinței penale nr.509 din data de 5 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
A fost desființată sentința atacată precum și încheierea pronunțată la data de 19 februarie 2008 iar pe fond s-a respins plângerea formulată de către învinuiții, și () -, împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ dată de către procuror la 17 septembrie 2007 în dosarul nr.2049/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pe care a menținut-o în conformitate cu disp.art.2781alin.8 lit.a Cod procedură penală.
Prin sentința penală nr.509 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpaților, și (), pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev.de art.220 alin.3 Cod penal.
În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală, s-a luat act că nu pot fi acordate despăgubiri civile.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul, personal și asistat de avocat ales din Baroul Dâmbovița, conform împuternicirii avocațiale nr.115/2009, aflată la fila 16 dosar, lipsă fiind recurenții () și, pentru care a răspuns avocat ales din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicii avocațiale sus menționate, precum și intimata - parte vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru recurenții - inculpați, depune la dosar motivele de recurs și arată că nu mai are cereri de formulat ori excepții de invocat, solicitând acordarea cuvântului în susținerea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat ori excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat ori excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat având cuvântul pentru recurenții - inculpați, și () -, într-un prim motiv de recurs susține că prin adresa din data de 02 aprilie 2009 Tribunalului Dâmbovița, s-a menționat că la acea dată, se comunică o copie de pe dispozitivul deciziei penale nr.37/17.03.2009 "definitivă", iar recursul a fost declarat la data de 22 mai 2009 și consideră că la acea dată termenul de recurs nu se încheiase, ba mai mult, pentru cei trei inculpați-recurenți nici măcar nu începuse să curgă.
A mai arătat că această susținere este motivată de faptul că la dosarul cauzei trebuia să existe dovezi de comunicare a dispozitivului pentru inculpații absenți de la dezbaterile apelului, datele de comunicare fiind cele de la care curge termenul de recurs, așa cum dispune însuși dispozitivul deciziei atacate, însă în cauza de față, la dosar există o dovadă de comunicare din 20 martie 2009 pentru partea vătămată -, iar pentru - și nu există nici o dovadă de comunicare.
Totodată, a menționat că dacă pentru cele două inculpate nu există nici un fel de dovadă și, ca atare, termenul de recurs nu începuse să curgă nici la 22 mai 2009, pentru inculpatul există o dovadă de comunicare, dar care are mai multe inadvertențe ce atrag nulitatea, astfel cum sunt enumerate în paragraful 5 din motivele de recurs aflate la dosar.
În concluzie, consideră că nu există o comunicare legală a dispozitivului nici pentru inculpatul, astfel că recursurile celor trei inculpați trebuie privite ca fiind făcute în termen.
În al doilea motiv de recurs, a susținut că indiferent cum s-ar aprecia textele de lege invocate în cauză, dar care cert pot fi îmbunătățite, rezultă clar că împăcarea părților nu este o instituție ce privește numai infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă și că infracțiunea prevăzută de art.220 Cod penal, care are mențiunea în alineatul 4 că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, nu are în schimb mențiunea expresă că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă și, deci, ne aflăm în fața unei infracțiuni care, așa cum bine a stabilit instanța de fond, suportă două căi de atac.
Cu privire la al treilea motiv de recurs, s-a menționat că la judecarea apelului, recurenții - inculpați având calitatea de intimați la acea dată, au fost lipsiți de dreptul la apărare, deoarece la paginile 27 - 30 din dosar se afla împuternicirea avocațială nr.47/16.03.2009 pentru avocatul, ca apărător ales al celor trei inculpați, o cerere pentru lipsă de apărare din partea acestui avocat, motivat de faptul că se afla la o altă instanță, într-un dosar ce nu mai suporta amânare, dovezile imposibilității de prezentare a avocatului în fața Tribunalului Dâmbovița pentru termenul de 17 martie 2009, precum și dovada de comunicare a acestor acte, respectiv recipisa fax din 17.03.2009, ora 09,29.
Apreciază că Tribunalul Dâmbovița nu numai că a încălcat dreptul la apărare al inculpaților, dar, mai mult, a sfidat acest drept, deoarece actele doveditoare ale existenței unui apărător ales au fost remise instanței la orele 09,30, iar cauza a fost strigată în jurul orei 12,00, fără a fi ultima cauză strigată.
În ceea ce privește cel de-al patrulea motiv de recurs, a susținut că soluția instanței de apel este nelegală deoarece încheierea din 19 februarie 2008 Judecătoriei Târgoviște nu mai putea fi desființată pentru că în conformitate cu disp.art.278/1 pct.8 lit.c Cod procedură penală, atunci când se reține cauza spre rejudecare pentru o infracțiune, actul de sesizare al primei instanțe îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin.1, iar dispozițiile referitoare la judecarea în primă instanță și căile de atac se aplică în mod corespunzător.
Consideră că în cauza de față nu există elementul de vinovăție pentru cei trei inculpați, respectiv intenția directă cu care se săvârșește infracțiunea pentru care au fost sancționați, datorită litigiilor civile dintre părți, aceștia, cumpărători și constructori de bună credință au reprezentarea că își apără un drept legitim, chiar dacă există un titlu de evacuare pentru și, titlu însă care nu rezolvă chestiunea dreptului de proprietate sau a drepturilor de creanță asupra imobilului din care s-a solicitat evacuarea.
Față de cele mai sus enunțate, solicită instanței admiterea recursurilor cel puțin pentru lipsa de apărare în fața Tribunalului Dâmbovița, desființarea deciziei și menținerea hotărârii instanței de fond, urmând a se avea în vedere și motivele de recurs aflate la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că decizia instanței de apel este nelegală întrucât cauza a fost soluționată cu lipsă de apărare, motiv pentru care solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul - făptuitor având ultimul cuvânt, arată că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie și este de acord cu concluziile apărătorului său ales.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.509 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la 5 decembrie 2008 în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul disp. art. 11 pct.2 lit. a Cod proc. penală cu art.10 lit.a Cod proc. penală, achitarea inculpaților, fiul lui și, născut la data de 21.09.1953 în comuna cu, județul D, P -;, fiica lui și, născută la data de 27.07.1957 în comuna, județul V, CNP - și (), fiica lui și, născută la data de 13 ianuarie 1974 în Târgoviște, P -, toți domiciliați în comuna, județul D, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art.220 alin.3 Cod penal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probatoriilor administrate în cauză, următoarele:
Prin Ordonanța nr.2049/P/2007 din 17.09.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviștes -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.220 alin.3 Cod penal și aplicarea, pentru fiecare, a amenzii administrative în cuantum de 800 lei.
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și pentru art.271 alin.2, art. 192 alin.1, art. 193, art. 205; pentru art.271 alin.2, art. 192 alin.1 cod penal, precum și restabilirea situației anterioare comiterii faptei de către inculpați, activitate ce va fi pusă în aplicare de lucrătorii Postului de Poliție al comunei.
Împotriva acestei ordonanțe au formulat plângere învinuiții și prin încheierea din 19.02.2008 a fost admisă calea de atac formulată, reținându-se cauza spre judecare cu privire la infracțiunea prev. de art. 220 alin. 3 Cod penal.
S-a reținut că probele administrate în cauză și înscrisurile depuse au relevat starea conflictuală a părților generată de disputa acestora asupra proprietății și posesiei imobilului situat în comuna, județul D la care petenții inculpați pretind că ar fi efectuat îmbunătățiri pentru care au și solicitat instituirea unui drept de retenție, dar și faptul că, după punerea în executare silită a unei hotărâri irevocabile - decizia civilă nr.679/25.04.2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI, partea vătămată a obținut încă din 20.04.2007 (proces-verbal de executare întocmit de executor judecătoresc) evacuarea din imobil, iar la data de 26.04.2007 inculpații au revenit în imobil, continuând să locuiască în incinta acestuia, formulând ulterior contestație la executare.
Motivează judecătoria că prin incriminarea faptei prev.de art.220 Cod penal, legiuitorul a urmărit să apere posesia asupra bunurilor imobile împotriva oricărei persoanei chiar și împotriva proprietarului.
Acțiunea de ocupare presupune pătrunderea în imobil și rămânerea în acel imobil cu intenția de a-l poseda. Dispozițiile legale cer ca ocuparea să se facă fără drept, ori în speță, probele au demonstrat că în cursul anului 2001 între părți a intervenit o convenție verbală de vânzare - cumpărare, ocazie cu care partea vătămată a primit 45.000.000 lei, inculpații intrând în posesia imobilului unde au făcut îmbunătățiri în valoare de 60.000.000 lei, dobândind un drept de retenție asupra îmbunătățirilor, între părți desfășurându-se litigii pe cale civilă cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Deci în momentul ocupării inculpații au acționat în baza unui titlu legitim, respectiv acea convenție de vânzare-cumpărare, astfel încât, fapta nu constituie tulburare de posesie.
Pe de altă parte, s-a constatat că partea vătămată nu a mai avut posesia bunului din anul 2002 conform declarației acesteia date pe parcursul cercetării judecătorești, așa încât lipsa obiectului material al faptei - posesia - conduce la inexistența faptei prev. de art. 220 alin.3 Cod penal, situație în raport de care, instanța a procedat la achitarea inculpaților pentru infracțiunea sesizată, iar în baza disp.art. 346 alin.3 Cod proc. penală a luat act că nu pot fi acordate despăgubiri civile.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel, în termen legal, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, hotărârea a fost criticată de netemeinicie, susținându-se că actele și lucrările dosarului infirmă soluția și motivarea acesteia.
Astfel, s-a precizat că decizia civilă nr.679/25.04.2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin care învinuiții au fost evacuați din imobil, procesul-verbal de executare silită a acestui titlu executoriu, declarațiile învinuiților, care recunosc că, după evacuare, au revenit în imobil și nu au permis accesul părții vătămate, acces justificat și legal, contravin soluției date.
De asemenea, motivarea primei instanțe că s-a pătruns în imobil în temeiul unei convenții de vânzare-cumpărare este ineficientă din punct de vedere juridic, față de cele mai sus arătate, cum lipsită de relevanță este și motivarea că partea vătămată nu a mai avut posesia imobilului, atât timp cât a fost împiedicată sistematic.
Partea vătămată a criticat soluția atacată, susținând că învinuiții nu au dobândit un drept de retenție prin hotărârea ce se execută (decizia nr. 679/25.04.2006, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI ) și că după ce au fost evacuați silit, prin executor judecătoresc, aceștia au reocupat imobilul, evidențiind astfel rezistența lor la aplicarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.
De asemenea, motivarea instanței de fond că nu a avut posesia bunului din anul 2002 este greșită, întrucât textul incriminator, art.220 alin.3 Cod penal, nu cere o anumită durată a posesiei, iar, după evacuarea din 20.04.2007 (punerea în posesie), s-a realizat de către intimați, la 26.04.2007, reocuparea imobilului.
Prin decizia penală nr.37 din 17 martie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și partea vătămată, a desființat sentința atacată precum și încheierea pronunțată la 19.02.2008 iar pe fond, a respins plângerea formulată de către învinuiții, și () împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ dată de către procuror la 17.09.2007 în dosarul nr.2049/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pe care a menținut-o în conformitate cu disp. art.2781alin.8 lit.a Cod procedură penală.
La pronunțarea deciziei, prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:
Organul de urmărire penală a stabilit în mod corect situația de fapt și disp. art.181Cod penal în favoarea învinuiților, deoarece, fapta de tulburare de posesie, prevăzută de art.220 alin.3 Cod penal, săvârșită de aceștia la data de 26.04.2007, nu prezenta un asemenea pericol, încât aplicarea represiunii penale să fie inevitabilă și necesară.
S-a motivat că într-adevăr, circumstanțele personale ale cauzei - declarațiile martorilor, declarația părții vătămate, cazierele judiciare și declarațiile învinuiților date atât la urmărire penală, cât și în instanță, relevă că aceștia, necunoscuți cu antecedente penale, au recunoscut în mod constant comiterea faptei, adică, prezenți ( și ) sau, știind ( ) că au fost evacuați, împreună cu obiectele ce le aparțineau din imobilul în litigiu la 20.04.2007 de către executorul judecătoresc (a se vedea procesul-verbal de evacuare nr.427/20.04.2007, fila 44 dosar ), totuși, la 26.04.2007, au reocupat acest imobil, fără consimțământul persoanei vătămate și fără vreo aprobare, rupând lacătele și sigiliile.
De asemenea, s-a motivat că circumstanțele reale ale cauzei relevă că prin decizia civilă definitivă și irevocabilă nr.679/25.04.2006, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI (fila 36 dosar urm.pen.), s-a dispus evacuarea învinuiților și din imobilul situat în comuna, județul D ( în care aceștia locuiau împreună cu fiica lor, învinuita ).
La acest imobil, și pentru care nu s-a mai validat promisiunea de vânzare-cumpărare anterioară dintre părți, învinuiții - cumpărători au efectuat mai multe lucrări de îmbunătățire și reparație, așa cum rezultă din declarațiile lor și din procesul-verbal de evacuare nr.427/20.04.2007, totodată, prin același act de executare silită au fost evacuați din același imobil, la 20.04.2007, împreună cu bunurile ce le aparțineau și enumerate în acest act, imobil reocupat de aceleași persoane, la 26.04.2007, reținându-se că:
Partea vătămată declară în instanță (fila 147) ".din 2002 până în prezent eu nu am avut nici un acces în imobil, în 20.04.2007 când a avut loc executarea, au fost prezenți și inculpații și li s-a pus în vedere să părăsească imobilul. Inițial au plecat, însă, după o săptămână au revenit în domiciliu, au tăiat lacătele, în prezent imobilul este locuit de către inculpați".
Învinuitul declară (fila 149 dosar fond) "am fost prezent când executorul ne-a spus să părăsim domiciliu, am revenit din nou în imobil în data de 26.04.2007 la solicitarea fiicei, întrucât aceasta locuia acolo din 2002 până în momentul evacuării, am locuit în imobil și am făcut îmbunătățiriCând a avenit executorul, fiica mea era de față, executorul a pus lacăte și sigilii, acestea au fost rupte de către fiica."
. declară (fila 148 dosar fond) ".am fost de față când a venit executorul și ne-a spus să părăsim imobilul și am revenit din nou în domiciliu, în cursul lunii apriliefiica mea rămăsese în imobil și ea ne-a chemat din nou în domiciliu, eu nu știu cine a rupt lacătele și sigiliile".
. () declară (fila 146 dosar fond) "am aflat de la părinții mei că au fost evacuați de către executoram văzut că erau aplicate sigiliile de către executor, am apelat la, vecin, ca să mă ajute să intru în imobil, după care am chemat părinții să vină să locuiască din nou în imobil".
Martorul declară (fila 162 dosar fond) "știu că a apelat inculpata să-i dau un flex să intre în casă, eu nu am participat, după care inculpații au intrat în domiciliu".
Martorul declară (fila 164 dosar fond) "i-am găzduit pe soții, au venit la mine spunându-mi că executorul i-a dat afară, au stat la mine vreo 3-4 zile, timp în care a venit fiica inculpaților și le-a spus să meargă acasă, le-a spus că au ordin să meargă acasă".
Pe baza probelor mai sus examinate, valorificate în ansamblul probator al cauzei, în conformitate cu disp. art.63, 69 și 75 Cod proc.pen. tribunalul a reținut că se confirmă, în mod cert, comiterea de către făptuitori a infracțiunii de tulburare de posesie în modalitatea prev. de art.223 alin.3 Cod proc.pen.
Or, față de aceste date, atât încheierea primei instanțe, de reținere a cauzei spre judecare, pronunțată la 19.02.2008 (fila 91 dosar fond), cât și hotărârea apelată sunt nelegale și netemeinice, deoarece, despre inexistența faptei în materialitatea ei (cazul prev. de art.10 lit.a Cod proc.pen.), nici nu poate fi vorba, înșiși învinuiții recunoscând reocuparea imobilului respectiv.
De asemenea, hotărârea civilă definitivă și irevocabilă, în baza căreia s-a executat evacuarea, nu a instituit vreun drept de retenție în beneficiul învinuiților, între părți nu s-a realizat o "convenție de vânzare-cumpărare", ci o promisiune verbală de vânzare-cumpărare, nevalorificată valabil și autentic.
Totodată, din lucrările și materialul dosarului (inclusiv procesul-verbal de evacuare silită) nu rezultă că învinuiții beneficiau - introducând cereri de contestație la executare la titlu, etc. de o hotărâre judecătorească definitivă, de suspendare a executării silite a titlului executor.
Cu privire la existența infracțiunii prev. de art.220 alin.3 Cod penal, s-a mai constatat că acțiunea de reocupare din 26.04.2007, s-a făcut, sub aspectul laturii subiective, cu intenție(învinuiții știau că reocupă fără drept imobilul) iar, sub aspectul laturii obiective, posesia părții vătămate este legitimă, instituită prin însuși actul de executare silită din 20.04.2007, legea penală reglementând "posesia altuia", adică stăpânirea cu orice titlu, și nu posesia "fizică" a altuia.
Față de aceste considerente, s-a apreciat de către tribunal că apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și partea vătămată sunt fondate, astfel că ele au fost admise, s-a desființat sentința precum și încheierea pronunțată la 19.02.2008, iar pe fond, s-a respins plângerea formulată în temeiul disp. art.2781Cod proc.pen. de către învinuiții, și () și s-a menținut, ca fiind legală și temeinică, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 17.09.2007 dată în dosarul nr.2049/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Împotriva deciziei penale nr.37 din 17 martie 2009 au declarat recurs inculpații, () și, care au criticat hotărârea pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului conform art.38510alin.1 și 2 cod proc. penală inculpații au susținut că au promovat calea de atac în termen legal, având în vedere că au lipsit la dezbateri și pronunțare și nu le-a fost comunicat dispozitivul deciziei, așa cum impun dispozițiile procedurale, în cazul recurenților și, neexistând la dosarul cauzei nici o dovadă de comunicare, în timp ce în situația recurentului, din dovada de comunicare rezultă că dispozitivul deciziei a fost transmis la o altă adresă, respectiv în comuna cu, județul D iar nu în comuna unde acesta locuiește, așa încât comunicarea astfel făcută este lovită de nulitate.
Recurenții inculpați au criticat decizia susținând, în principal, că judecarea apelurilor s-a realizat cu încălcarea dreptului lor la apărare, având în vedere că deși apărătorul ales a comunicat instanței, în timp util, că nu poate participa la proces din motive obiective și a depus dovezi în acest sens, cauza a fost soluționată la primul termen de judecată și în prezența apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați întrucât asistența juridică a acestora era obligatorie.
Pentru acest motiv, s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În ceea ce privește calea de atac ce urmează a fi soluționată de tribunal și implicit compunerea completului, solicită a se avea în vedere că deși potrivit disp. art.220 alin.4 cod penal legiuitorul a prevăzut posibilitatea împăcării părților, în prezent, punerea în mișcare a acțiunii în cazul infracțiunii de tulburare de posesie nu mai are loc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ca în reglementarea anterioară iar dispozițiile procedurale ce reglementează calea de atac a recursului nu mai fac referire în mod expres la infracțiunea de tulburare de posesie.
Prin urmare, solicită a se aprecia dacă tribunalul urmează să fie investit ca instanță de apel ori ca instanță de recurs.
Decizia a fost criticată și pe fondul cauzei, susținându-se, în esență, că în mod greșit s-a desființat sentința primei instanțe iar pe fond s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată, o astfel de soluție contravenind dispozițiilor legale incidente.
S-a susținut astfel că atâta timp cât actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea persoanei vătămate, în cazul în care tribunalul aprecia că soluția de achitare în temeiul disp. art.10 lit.a) cod proc. penală dată de prima instanță nu este corectă, se impunea să pronunțe fie o soluție de condamnare, fie de achitare, în baza unui alt text decât cel de la lit.a), inclusiv cel prev.de lit.1) invocat de parchet în ordonanța atacată atunci când a aplicat amenda administrativă.
În plus, s-a motivat că recurenții au atacat ordonanța nu numai în privința sancțiunii administrative, ci și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, în legătură directă cu modul în care sunt exonerați de răspundere penală.
După expunerea istoricului litigiului dintre părți, recurenții au susținut că acțiunile lor nu îmbracă nicidecum caracterul intenției de a tulbura ci pe acela de a-și apăra un drept, care în opinia lor, li se cuvine, iar dacă ar fi fost vorba de o intenție vădită, în egală măsură se poate vorbi de un caz de exonerare, în sensul că au fost împinși la acest demers de cazul fortuit de a nu avea unde locui, fiind singura lor locuință din anul 2001 și în care au efectuat numeroase investiții.
Drept urmare, s-a apreciat că soluția primei instanțe de achitare în temeiul disp. art.11 alin.2 lit.a) cod proc. penală este legală și temeinică, în opinia lor, în cauză putând fi pronunțată și soluția de achitare conform disp. art.10 lit.e) cod proc. penală.
Curtea, examinând decizia recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazurilor de casare prev. de art.3859pct.6, 18 și 21 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art.3859alin.2 și 3 cod proc. penală, reține următoarele:
Sub un prim aspect, Curtea reține că inculpații au promovat calea ordinară de atac a recursului în termenul prev. de art.3854alin.1 rap. la art.363 alin.3 cod proc. penală, având în vedere că deși au lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare nu le-a fost comunicată copie de pe dispozitivul deciziei, în cazul inculpaților și, iar comunicarea făcută inculpatului este lovită de nulitate absolută, fiind realizată cu încălcarea disp. art.177 cod proc. penală, întrucât dispozitivul deciziei a fost comunicat în comuna cu, jud. D, așa cum rezultă din procesul verbal aflat la fila 32 dosar apel, iar recurentul locuiește în comuna, jud. D, potrivit dispozitivului deciziei recurate.
Drept urmare, la data de 22 mai 2009, data înregistrării recursurilor declarate de inculpați, termenul de recurs nu începuse să curgă, la dosar neexistând dovezi de comunicare a dispozitivului deciziei.
În ceea ce privește modul de soluționare a cauzei de către Tribunalul Dâmbovița, Curtea reține următoarele:
Instanța a fost investită la data de 13 februarie 2009 cu judecarea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și persoana vătămată, stabilindu-se prim termen de judecată la data de 17 martie 2009, când tribunalul, în lipsa intimaților inculpați, și, dar în prezența apărătorilor desemnați din oficiu pentru aceștia, a trecut la dezbaterea apelurilor, pronunțând decizia penală nr.37 din 17 martie 2009.
Rezultă din înscrisurile aflate la filele 27-30 dosar apel că prin fax înregistrat în data de 17 martie 2009, orele 9:16, apărătorul ales al intimaților - domnul avocat, a transmis cererea sa prin care solicita acordarea unui termen de judecată, susținând că la acea dată se află la Curtea de Apel Pitești, într-o cauză ce nu suporta amânare și fiind angajat în ziua anterioară termenului nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Cererea privind amânarea cauzei era însoțită de împuternicirea avocațială nr.47 precum și de dovezile privind calitatea acestuia de apărător ales al numitului G în dosarul nr- aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, cu termen de judecată la aceeași dată.
În raport de probele la care s-a făcut referire anterior și dispozițiile procedurale cuprinse în art.6 alin.1 cod proc. penală combinat cu art.171 alin.3 din același cod și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce garantează dreptul la apărare al inculpatului pe tot parcursul procesului penal, Curtea constată că soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și partea vătămată s-a realizat cu încălcarea dreptului la apărare garantat inculpaților, și, aceștia fiind îndreptățiți să fie asistați de către apărătorul ales, care, din motive obiective, nu a putut fi prezent la proces, însă a încunoștiințat instanța despre imposibilitatea prezentării sale, dovedită cu înscrisurile depuse.
Soluționarea apelurilor în prezența apărătorilor desemnați din oficiu nu echivalează cu respectarea dreptului la apărare al inculpaților, aceștia făcând dovada în timp util că și-au angajat avocat care să le reprezinte interesele.
Fiind incident cazul de casare prev. de art.3859pct.6 cod proc. penală, Curtea constată că recursurile declarate de inculpați sunt fondate și vor fi admise conform disp. art.38515pct.2 alin.1 lit.c) teza I cod proc. penală, dispunându-se rejudecarea cauzei de către aceeași instanță.
Referitor la căile de atac ce urmează a fi soluționate, Curtea reține, ca și prima instanță de control judiciar, că prin încheierea din 19 februarie 2008, Judecătoria Târgoviște, în temeiul disp. art.2781pct.8 lit.c) cod proc. penală a admis plângerea formulată de către învinuiții, și, a desființat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și a reținut cauza spre judecare iar prin sentința penală nr.509 din 5 decembrie 2008 dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220 alin.3 cod penal, ceea ce echivalează, din perspectiva disp. art.317 alin.1 cod proc. penală, că judecătoria a fost legal investită cu judecarea inculpaților, și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220 alin.3 cod penal.
Așa cum s-a susținut și de către recurenți, deși incriminarea de sub art.220 cod penal prevede posibilitatea împăcării părților și prin urmare înlăturarea răspunderii penale a inculpaților în această situație, totuși, spre deosebire de reglementarea anterioară, nu este prevăzută posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă, ca în cazul altor infracțiuni, pentru a face incidente dispozițiile cuprinse în art.3851alin.1 lit.1) din Codul d e procedură penală, referitoare la calea de atac a recursului împotriva sentințelor pronunțate în astfel de cauze, ca și singură cale ordinară de atac.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Unite pronunțându-se prin recurs în interesul legii prin Decizia XX din 12 iunie 2006 stabilit că "pentru infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută în art.220 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin articol unic pct.2 din Titlul IX al Legii nr.247/2005, "sesizarea instanței se face din oficiu, prin rechizitoriu", ceea ce constituie un argument suplimentar în sensul că hotărârile pronunțate în infracțiunea de tulburare de posesie sunt supuse controlului jurisdicțional al dublului grad de jurisdicție, respectiv apelului și recursului.
Pentru considerentele expuse, fiind întrutotul întemeiate criticile inculpaților vizând judecarea apelurilor în lipsa apărătorului ales al acestora, în temeiul disp. art.38515pct.2 alin.1 lit.c) teza I cod proc. penală, vor fi admise recursurile declarate, se va casa decizia pronunțată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și partea vătămată.
În raport de soluția pronunțată, Curtea nu va mai analiza celelalte critici invocate de inculpați și care vizează fondul cauzei, acestea urmând a fi avute în vedere, ca apărări, de către instanța învestită cu rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpații, () și împotriva deciziei penale nr.37/17.o3.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Casează decizia penală nr.37 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și partea vătămată, cu respectarea dreptului la apărare al inculpaților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 august 2009.
Președinte Judecători
Grefier
Red.IN/Tehnored.
4 ex./ 20 aug. 2009
dos.f- Judecătoria Târgoviște
dos.a- Tribunalul Dâmbovița
, G
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Elena ZăinescuJudecători:Elena Zăinescu, Ioana Nonea, Elena Negulescu
