Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 86/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENAL ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENAL NR.86/2008
Ședința public din 10 septembrie 2008
Instanța compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Ilieș judector
GREFIER: - -
PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN PROCUROR:
S-a luat spre examinare plângerea formulat de petentul, împotriva rezoluției procurorului din data de 20.05.2008 dat în dosar nr.135/P/2008 al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJ, prin care s-a dispus neînceperea urmririi penale faț de intimații și pentru svârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prev.de art.246 pen. menținut prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJ nr.471/II/2/5 iunie 2008.
La apelul nominal fcut în cauz se prezint petentul, lips fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, dup care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acord cuvântul pentru susținerea plângerii.
Petentul solicit admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluțiilor atacate și judecând cauza, extinderea obiectului plângerii din 20 martie 2008 împotriva intimaților și și pentru svârșirea infracțiunilor de fals intelectual și de favorizare a infractorului, pentru urmtoarele motive: cei doi magistrați au schimbat o parte din proces, în sensul c d-l procuror a fost schimbat cu intimata G și a fost schimbat obiectul plângerii din data de 09.01.2007 formulat împotriva procurorului general pentru neexercitarea atribuțiilor legale de trimitere a sesizrii din 09.05.2005 la Comisia de Control a din cadrul Curții de APEL CLUJ. Cercetarea penal a Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJ este formal și în afara obiectului plângerii din 20 martie 2008. Nu s-a cercetat motivul celor doi magistrați pentru care au procedat la schimbarea cadrului procesual și nici cu privire la ilegalitatea constatat de Tribunalul Cluj în recurs și anume c procedura de citare cu intimatul nu fost legal îndeplinit. Din contr, procurorul de la Parchetul de pe lâng Curtea de APEL CLUJa susținut c magistrații nu au înclcat legea și c nu sunt îndeplinite condițiile de culp, iar procurorul general a fcut doar apologia independenței și protecției magistraților în cazul interpretrilor greșite date legilor. În speț nu este vorba de nicio interpretare de lege, ci de un fals juridic, fapt faț de care legea nu prevede protecție. De asemenea, solicit a se reține tergiversarea cercetrii penale la organul abilitat de lege, respectiv Parchetul de pe lâng ÎCCJ a plângerii din 09.01.2007 prin denaturarea și interpretarea ilegal a obiectului cauzei, aproape 2 ani de zile. Dosarul nr- se afl în rejudecare la Judec toria D e
Reprezentanta Parchetului solicit respingerea plângerii formulate de petent ca neîntemeiat și menținerea celor dou rezoluții atacate ca fiind legale și temeinice. S-a solicitat extinderea plângerii și pentru alte dou infracțiuni, îns aceast cerere este inadmisibil și eventual poate forma obiectul unei noi plângeri, instanța fiind sesizat doar cu cele 2 infracțiuni din dosar. ÎCCJ a declinat competența în favoarea Judec toriei D e j, deoarece din motivele invocate, aceasta ar fi competent în raport de infracțiune și de calitatea persoanei. Nu se poate reține în sarcina celor doi magistrați svârșirea vreunei fapte penale, deoarece aceștia au acționat cu respectarea dispozițiilor legale și în limitele sarcinilor de serviciu pe care le aveau, iar nemulțumirile petentului se pot rezolva în cile de atac și nu prin numeroasele plângeri formulate. Pentru aceste motive, solicit respingerea plângerii și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Petentul, având cuvântul în replic, arat c în hotrârea ÎCCJ prin care s-a declinat competența la Parchetul Judec toriei Dej nu s-a schimbat intimatul -, ci numai în dosarul Parchetului judectoriei se schimb cadrul procesual.
CURTEA
Prin plângerea înregistrat sub nr.de mai sus, petentul a solicitat desființarea rezoluției procurorului din 20 mai 2008 în dosarul nr.135/P/2008 al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJ menținut prin rezoluția nr.471/II/2/5.06.2008 a procurorului general de la același parchet, prin care s-a dispus neînceperea urmririi penale faț de judectorul și procurorul, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev.de art.246 pen.
În motivarea plângerii s-a artat c intimații au schimbat în mod nejustificat cadrul procesual în dosarul nr- al Judec toriei D e j, întrucât deși formulase plângere împotriva procurorului pentru neexercitarea atribuțiilor legale de trimitere a sesizrii sale din 9 mai 2005 la Comisia de Control a, s-a considerat c formuleaz o plângere în care intimata era G.
Petentul a solicitat refacerea cercetrilor și extinderea obiectului plângerii la infracțiunile de fals intelectual și favorizarea infractorului, alturi de infracțiunea de abuz în serviciu.
Analizând actele dosarului nr.135/P/2008 al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJ și ale dosarului nr.471/II/2/2008 al aceluiași parchet, Curtea reține urmtoarele:
Prin plângerea penal înregistrat la data de 25 martie 2008 la Parchetul de pe lâng Curtea de APEL CLUJ, petentul a solicitat cercetarea judectorului de la Judec toria Dej și a procurorului de la Parchetul de pe lâng Judec toria Dej pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.246 pen. artând c cei doi au modificat obiectul plângerii în dosarul nr-, prin modul în care a fost pronunțat sentința penal nr.50/2008 și prin concluziile pe care procurorul le-a pus cu ocazia dezbaterii acestei cauze.
S-a susținut c deși petentul formulase plângere împotriva procurorului general al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJJ., pentru refuzul acestuia de a sesiza Comisia de Cercetare a de pe lâng Curtea de APEL CLUJ, în vederea declanșrii controlului averii deținute de numita G, în mod abuziv s-a stabilit c obiectul acestei plângeri este desființarea rezoluției Parchetului de pe lâng Judec toria Dej nr.565/P/20.09.2006, prin care s-a dispus neînceperea urmririi penale faț de G pentru infracțiunea de fals în declarații prev.de art.292 pen.
Prin rezoluția din 20.05.2008 dat în dosarul nr.135/P/2008 al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJ, s-a dispus neînceperea urmririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. faț de judector la Judec toria Dej și procuror la Parchetul de pe lâng aceast judectorie, soluție menținut de procurorul general de la Parchetul de pe lâng Curtea de APEL CLUJ prin rezoluția din 5.06.2008 în dosar nr.471/II/2/2008, prin respingerea plângerii formulate în baza art.278 pr.pen.
În motivarea soluției procurorului s-a artat c judectorul care a pronunțat sentința penal nr.50/2008 în dosarul nr- al Judec toriei D e j, a acționat cu bun credinț, în sensul c s-a pronunțat în baza actelor existente la dosar, având convingerea unei soluții corecte și în limitele dispozițiilor legale.
De asemenea, procurorul care a pus concluzii în cauza respectiv, solicitând respingerea plângerii formulat de petentul și-a prezentat în instanț concluziile în mod liber, potrivit legii, așa cum se impune potrivit art.67 al.2 din Legea nr.304/2004.
Situația de fapt care rezult din actele dosarului, a fost în mod corect stabilit de procurorul care a pronunțat rezoluția a crei desființare se cere și din aceasta rezult urmtoarele:
Prin sentința penal nr.50 din 6.02.2008 a Judec toriei D e j, pronunțat de judectorul a fost respins ca inadmisibil plângerea formulat de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmririi penale din 20.0.2006, dat de Parchetul de pe lâng Judec toria D e j, dat în dosarul nr.565/P/2006 privind pe G sub aspectul svârșirii infracțiunii de fals în declarații prev.și ped.de art.292 pen.
În considerentele acestei hotrâri s-a reținut c instanța a fost sesizat ca urmare a trimiterii plângerii spre competent soluționare de ctre ICCJ, creia i s-a adresat inițial petentul, instanța suprem stabilind în considerentele deciziei nr.150 din 23.02.2007 c din analiza conținutului plângerii petentului și actelor dosarului rezult c acesta critic modul de soluționare al dosarului nr.565/P/2006 al Parchetului de pe lâng Judec toria D e j, prin care s-a dispus neînceperea urmririi penale faț de numita G.
Ulterior, în urma exercitrii cii de atac a recursului aceast sentinț a fost casat cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivul lipsei citrii intimatului la judecarea plângerii formulate, în prezent cauza aflându-se pe rolul Judec toriei D e
Potrivit art.287 al.2 pr.pen. instanța își formeaz convingerea pe baza probelor administrate în cauz, iar conform art.124 al.3 din Constituție și art.2 al.3 din Legea nr.303/2004, judectorii sunt independenți și se supun numai legii.
Din modul în care judectorul a soluționat dosarul nr- al Judec toriei D e j, nu rezult c acesta s fi acționat cu rea credinț și în scopul vtmrii intereselor legale ale petentului, ci s-a bazat pe propria convingere și pe actele existente la dosar, pronunțând o hotrâre care a fost supus cii de atac a recursului.
Pentru a fi în prezența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca fptuitorul s acționeze cu științ în îndeplinirea defectuoas a unui act, care s cauzeze o vtmare a intereselor legale a unei persoane, iar în cazul de faț, chiar dac hotrârea pronunțat de intimat a fost desființat în calea de atac a recursului, nu se poate considera c acesta a acționat cu rea credinț în soluționarea dosarului respectiv.
Judectorii și procurorii nu pot fi trași la rspundere penal pentru modul în care interpreteaz și aplic legea în cauzele pe care le instrumenteaz, pentru aceasta fiind instituite cile de atac, existența unei infracțiuni fiind condiționat de elementele sale constitutive în care se include și latura subiectiv, care în acest caz nu a fost dovedit.
Pentru aceste considerente, se constat c rezoluția atacat este legal și temeinic, atât în ceea ce-l privește pe judector, cât și pe procurorul care a pus concluzii potrivit convingerii sale și interpretrii date actelor și dispozițiilor legale aplicabile în dosarul cauzei, nefiind indicii privind svârșirea vreunei infracțiuni.
În consecinț, și în baza art.2781al.8 lit.a pr.pen. plângerea formulat de petent va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOT R ȘTE:
Respinge ca nefondat plângerea formulat de petentul ,.în comuna sat Mnstirea nr.3 jud.C, împotriva rezoluției procurorului dat în dosarul nr. 135/P/2008 al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJ din 20 mai 2008 prin care s-a dispus neînceperea urmririi penale faț de intimații si pentru infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art. 246 Cod penal, menținut prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL CLUJ nr. 471/II/2/5 iunie 2008.
Oblig petentul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și comunicare cu intimații.
Dat și pronunțat in ședința public din 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.CI/MR
30.09.08/3 EX.
Președinte:Claudia IlieșJudecători:Claudia Ilieș