Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 117/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - prelungirea măsurii arestării preventive -
ROMANI A
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE Nr. 117
Ședința publică din 18 august 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 21 ianuarie 1987, în mun. S, în prezent arestat în Arestul IPJ S, împotriva încheierii nr. 147 PA din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocați aleși și .
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru inculpatul recurent solicită în temeiul disp. art. 3859al. 1 pct. 9 și 10 al. 3 combinat cu art. 3856și 3857al. 1 Cod pr.penală, admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu una din măsurile de obligare de a nu părăsi țara sau localitatea.
În susținerea recursului, invocă disp. art.300 al. 2 Cod pr.penală, respectiv că instanța de recurs trebuie să analizeze dacă instanța de fond a avut în vedere două aspecte, și anume: dacă sunt temeiuri noi sau dacă cele vechi, avute în vedere la luarea măsurii, nu au dispărut. În cererea formulată, Parchetul vine cu două elemente care, în ceea ce-l vizează pe inculpatul recurent, reprezintă niște înregistrări telefonice și o corespondență pe messenger din 21.06.2009, care nu sunt noi în ansamblu și care nu au relevanță. pe messenger era o discuție cu privire la jocurile de noroc, care nu au legătură cu cauza, iar convorbirile telefonice purtate cu și nu sunt de natură a crea convingerea că a săvârșit infracțiune puse în sarcină. Se mai face referire de către Parchet că s-au câștigat sume de bani, susțineri ce nu sunt confirmate cu probe obținute de la autorități în sensul că s-ar fi tranzacționat vreo sumă de bani pe care ar fi obținut-o inculpatul, sau ar fi predat-o altcuiva. Ca atare, nefiind date cerințele prev. de art. 300 al. 2 Cod pr. penală se impune admiterea recursului. Depune la dosar motive de recurs, solicitând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Avocat arată că înțelege să contestate încheierea pentru lipsa sau insuficienta motivare a soluției adoptate, fiind preluate în întregime cele susținute de DIICOT în propunerea formulată. Apreciază că în cauză nu există temeiuri noi care să confirme cele susținute de procuror și fie de natură justifica prelungirea arestării preventive.
Arată că, deși în ceea ce privește încadrarea juridică primei fapte inculpatul recurent beneficiază de o situație mai favorabilă față de ceilalți inculpați față de el s-a solicitat prelungirea arestării pentru încă 30 de zile în timp ce pentru alți doi inculpați s-a solicitat doar pentru 15 zile, în contextul în care temeiul legal sau mijloacele de probă sunt identice pentru toți inculpații.
Pe de altă parte, instanța de fond, în contradicție cu soluțiile CEDO, a apreciat că la stabilirea pericolului social concret pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, nu sunt justificate circumstanțele personale ale inculpatului respectiv, lipsa antecedentelor penale, faptul că a avut un comportament adecvat în societate, că aportul acestuia a fost limitat în raport cu ceilalți coinculpați.
În consecință, arată că nu sunt date în cauză nici rezonanța negativă și nici persistența în timp a unui aspect negativ (oprobiul public) care să justifice din partea autorităților o reacție fermă.
Consideră că la acest moment nu mai este oportună prelungirea arestării preventive în condițiile în care organele de urmărire penală au dat dovadă de pasivitate în îndeplinirea actelor procedurale necesare, câtă vreme în ambele referate întocmite DIICOT-ul a indicat aceleași acte de urmărire penală ce urmează a fi efectuate, ceea ce duce evident la concluzia că în perioada celor 60 de zile de arestare preventivă nu s-a făcut nimic.
În concluzie, apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului nu mai este oportună, motiv pentru care se impune admiterea recursului, și respingerea propunerii sau în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu una mai puțin coercitivă, inculpatul prezentând în acest moment toate garanțiile procesuale pentru a putea fi cercetat și judecat în stare de libertate.
Reprezentantul Parchetului apreciază că se minimalizează relevanța convorbirilor telefonice, care coroborate cu întreg probatoriul administrat conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, situația de fapt fiind aceea că inculpatul a participat în mod direct la racolarea unui număr de 4 persoane în vederea transportului de droguri. Fiind date cerințele disp. art. 143 Cod pr.penală, și cum în cauză subzistă și cerințele disp. art. 148 lit. Cod pr.penală, față de gravitatea faptei, riscurile la care au fost supuși cărăușii și destinatarii drogurilor, care sunt în general persoane tinere apreciază că recursul este nefondat, motiv pentru care solicită respingerea acestuia și menținerea încheierii ca legală și temeinică.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că nu există probe concludente din care să rezulte vinovăția sa. Astfel, convorbirile telefonice nu fac referire la persoana sa, declarațiile inculpatului nu-l incriminează, iar persoanele despre care se susține că le-ar fi racolat, pe care de altfel nu le cunoaște, nu au fost audiate pentru a confirma sau infirma acest lucru motiv pentru care solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față,constată
Prin încheierea nr. 147 PA din 14 august 2009 Tribunalului Suceava, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de inculpatul prin apărătorii aleși, s-a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava și în baza art. 155, art. 159 alin. 6.C.P.P. raportat la art. 148 lit. f s C.P.P.-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21 august 2009 până la data de 19 septembrie 2009, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr.21A din 23.06.2009, a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului motivat de faptul că din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit faptele pentru care este cercetat, dar și cazul prev. de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, conform căruia: "există date că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". Încheierea sus-menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefundat prin încheierea nr. 57R din 25.06.2009 a Curții de Apel Suceava.
Prin încheierea nr. 121 PA din data 17.07.2009 a Tribunalului Suceava, s-a admis propunerea - și în baza art.159 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.148 lit.f, art.136 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 22 iulie 2009 până la 20 august 2009 inclusiv. Prin încheierea nr. 74R din 20 iulie 2009 recursul inculpatului a fost respins ca nefondat.
A arătat Tribunalul că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmării penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate. Conform art. 148 alin. 1.C.P.P. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există vreunul din cazurile de la lit. a-f, art. 148 alin. 1.
S-a apreciat că din probele administrate în cauză până în prezent rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa fiind relevante în acest sens: procesul-verbal de identificare, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, proces-verbal de înștiințare a autorităților grecești și de consemnare a răspunsului acestora, comisie rogatorie internațională, planșă fotografică, declarația inculpatului, declarația coinculpatului.
Din aceste probe rezultă că inculpatul, împreună cu zis "" și sub coordonarea lui, a hotărât să acționeze pentru a racola din România curieri, în special tineri cu vârste cuprinse între 19 - 27 ani, dispuși să efectueze benevol transporturi de droguri în beneficiul unor rețele internaționale de traficanți de droguri, obținând în medie un profit net cuprins între 1500 - 2000 euro pentru fiecare persoană pusă la dispoziția rețelelor de traficanți. În structura grupului infracțional organizat, are rolul de a-l ajuta și sprijini pe zis "" în activitățile de racolare de tineri dispuși să efectueze curierat de droguri, pe care îi pune la dispoziția lui, în scopul participării sale directe la împărțirea beneficiilor materiale rezultate din această activitate, generând astfel noi debușee de acțiune a acestui grup și de obținere de profituri consistente și imediate.
De asemenea, în perioada februarie 2009 - iunie 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a participat la organizarea racolării și îndrumării patru persoane, cetățeni români(, zis "", și ), de către zis "" și sub coordonarea lui în vederea efectuării unor transporturi de droguri, pe relația de Sud către țări din Vestul Europei în beneficiul unor rețele internaționale de traficanți de droguri.
S-a reținut faptul că inculpatul a recunoscut în declarația sa că i-a cerut să-i găsească persoane pentru transport de droguri, susținând însă că l-ar fi refuzat, cu toate că in declarația coinculpatului rezultă că inculpatul avea aceleași preocupări ca și ceilalți membrii ai grupului în vederea racolării de transportatori de droguri de mare risc. Această afirmație se coroborează cu interceptările telefonice efectuate cu privire la persoana inculpatului, și din conținutul cărora rezultă că acesta acționa coordonat cu inculpații și în activitatea de repartizare a cărăușilor, gestionând în mod direct activitatea acestora. Față de susținerile apărătorului inculpatului, în sensul că nu sunt indicii în ceea ce privește legăturile acestui inculpat cu inculpații și, Tribunalul a constatat că față de inculpatul s-a reținut infracțiunea prevăzută de art. 7 în modalitatea alternativă a sprijinirii. În consecință, pentru a aprecia existența indiciilor temeinice raportat la această modalitatea, nu este necesară examinarea legăturilor dintre cel care acordă sprijin și toți membrii grupului. În condițiile în care prin activitatea sa, cel ce acordă sprijin este în legătură strânsă cu un membru principal al grupului, acționează împreună și sub coordonarea acestuia și, de asemenea, are reprezentarea că prin acțiunile sale facilitează și activitatea celorlalți membrii ai grupului - existența unor contacte directe între aceștia din urmă și cel ce acordă sprijin nu este necesară. Ca urmare, s-a reținut că din probele administrate rezultă indicii temeinice în sensul că inculpatul a cunoscut că activitatea de organizare a transportului internațional de droguri se desfășoară de către mai multe persoane în mod coordonat, prin folosirea acelorași modalități de racolare și organizare, iar prin acțiunile sale a sprijinit în mod activ această structură. În ceea ce privește susținerile inculpatului că el nu s-ar fi întâlnit cu nici o persoană racolată, acest fapt într-adevăr nu rezultă din probele administrate până în prezent, dar instanța a reținut că ceea ce i se impută acestuia este organizarea racolării lor.
De altfel, existența indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa a fost reținută, cu autoritate de lucru judecat și în momentul în care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului și prelungirea acesteia iar probele administrate ulterior acestor momente nu sunt de natură a infirma cele reținute.
Cât privește pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, acestea sunt mai mari de 4 ani.
Tribunalul a apreciat că inculpatul prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică Tribunalul a reținut că nu a fost definită de legiuitor însă o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. Există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1.pen. ca urmare a activității inculpatului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra inculpatului planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat, astfel cum este cazul în speța de față. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate. Tribunalul a apreciat că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpatului de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică. În situația în care o astfel de persoană, acuzată de comiterea în concurs a patru infracțiuni cu un pericol social ridicat (fapt care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor), este cercetată în stare de libertate, lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare poate fi o încurajare a altor persoane să comită fapte de același gen.
Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat printr-o jurisprudență constantă (de exemplu, Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. În cauza Letellier contra Franței Curtea a arătat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp. În baza art. 11 și 20 din Constituția României dispozițiile CEDO și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile în sistemul român de drept având forță constituțională și supralegislativă. Astfel, cum se poate observa, Curtea Europeană a drepturilor Omului apreciază că simpla existență a unor motive plauzibile că o persoană a comis o infracțiune justifică luarea măsurii arestării preventive față de aceasta. În plus față de această condiție (care este echivalentă cu cerința existenței probelor sau indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte penale cerută de art. 143 al. 1.C.P.P.) în dreptul românesc se cer întrunite condiții suplimentare, mai precis în cazul prevăzut de art. 148 lit. f necesitatea C.P.P. ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică și un cuantum minim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea vizată. Prin urmare Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile reglementate în dreptul procesual penal român pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului fiind respectate și exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum se desprinde din practica CEDO.
S-a precizat faptul că în aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării în stare de libertate a inculpatului nu are nici o relevanță interesul mass-mediei pentru cauza penală în care inculpatul este parte iar reacția colectivității cu privire la fapta de care este învinuit inculpatul nu trebuie probată prin luarea unor declarații tuturor sau unei mari părți din persoanele care formează o colectivitate pentru a-și exprima dezacordul, indignarea, temerea sau dimpotrivă aprobarea faptei de care este învinuit inculpatul, ceea ce ar impune în sarcina organelor de urmărire penală, în fiecare caz în parte, o sarcină imposibilă, o "probatio diabolica".
În speță, având în vedere modalitatea concretă în care au fost săvârșite infracțiunile, urmările acestora, faptul că actele materiale au avut o frecvență ridicată, s-au referit la cantități semnificative de droguri de mare risc, persoanele racolate erau în general la primul conflict cu legea penală, erau tinere, mai ușor influențabile și tentate de câștiguri materiale imediate și importante, în contextul creșterii în ultima perioadă de timp a implicării, în diferite forme, a cetățenilor români în traficul de droguri, s-a apreciat că există un grad de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite (ce excede pericolului social concret al unor fapte similare).
Prin urmare, există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, justificând o detenție provizorie a inculpatului.
Împrejurarea că inculpatul este tânăr, necunoscut cu antecedente penale și a avut o bună comportare în societate, sau că rolul acestuia a fost limitat și subordonat, raportat la ceilalți coinculpați, nu sunt apreciate ca determinante în ceea ce privește configurarea măsurii preventive ce urmează a fi aplicate. Astfel, persoanele racolate ca și curieri fac parte din aceeași categorie de vârstă, iar inculpatul a coordonat activitatea acestora în România și a dispus cu privire la trimiterea acestora în străinătate; de asemenea, din conținutul convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul a avut reprezentarea autorității și puterii de care beneficiarii activității acestui grup dispuneau, precum și a riscurilor și consecințelor la care cărăușii au fost supuși ).
Într-adevăr pericolul concret pentru ordinea publică, existent la data luării măsurii arestării preventive, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat prin încheierea menționată, se diminuează în timp până la dispariție o dată cu rezonanța socială a faptelor care i se impută inculpatului.
În cauza de față, deținerea în stare de arest a inculpatului pe o durată mai mică de 60 de zile până în prezent, este rezonabilă față de circumstanțele cauzei iar instanța apreciază că menținerea în arest a inculpatului în continuare pentru încă 30 de zile în vederea continuării cercetărilor este indispensabilă pentru desfășurarea procesului penal. Instanța a apreciat că prin menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului nu s-ar depăși termenul rezonabil al acestei măsuri preventive ținând cont de complexitatea cauzei penale raportată la faptul că în aceeași cauză sunt cercetați un nr. de 6 inculpați, în sarcina cărora s-a reținut comiterea în concurs a câte două infracțiuni cu un grad relativ ridicat de pericol social, necesitatea cooperării cu diferite autorități judiciare din străinătate pentru strângerea probelor necesare ce comportă unele dificultăți inerente. De asemenea, instanța a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de inculpat deși s-a diminuat în timp nu a dispărut, și justifică prelungirea măsurii arestării preventive.
Instanța a reținut și că în cauză au fost efectuate un număr relativ mare de acte de urmărire penală și că urmează să mai fie efectuate o serie de acte enumerate în propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului.
Având în vedere faptul că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, instanța a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de inculpat prin apărători aleși.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând, în esență, că nu sunt date indicii temeinice că ar fi săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, că nu este oportună și necesară prelungirea arestării preventive câtă vreme organele de anchetă nu au dat dovadă de diligență în efectuarea actelor procedurale necesare finalizării urmăririi penale și că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. În consecință, inculpatul a solicitat în principal, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, revocarea acestei măsuri și, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate precum și cauza în raport de dispozițiile legale în materie, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, împreună cu zis "", sub coordonarea lui, a racolat din România curieri, cu vârste cuprinse între 19-27 ani, dispuși să efectueze benevol transporturi de droguri în beneficiul unor rețele internaționale de traficanți și pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000, faptă prev. și ped. de art.26 pen. raportat la art.10 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că în perioada februarie - iunie 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a participat la organizarea racolării și îndrumării a patru persoane, cetățeni români (, zis "", și -).
Măsura arestării preventive poate fi luată în baza art.148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală - existența unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală - și numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Dacă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate, în conformitate cu disp. art. 155 Cod procedură penală, această măsură poate fi prelungită, în faza de urmărire penală, dacă nu s-a reușit efectuarea tuturor actelor necesare.
În speță, prin încheierea nr. 21A din data de 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, măsură ce a fost ulterior prelungită prin încheierea nr.121 PA din data de17.07.2009 până la data de 20.08.2009.
Aceste măsuri au fost dispuse apreciindu-se că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.
Din materialul de urmărire penală administrat până în prezent, Curtea reține că există indicii temeinice de comitere a faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în accepțiunea art. 143 coroborat cu art.681Cod procedură penală. Aceste indicii se dovedesc cu: procesul-verbal de identificare, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, proces-verbal de înștiințare a autorităților grecești și de consemnare a răspunsului acestora, comisie rogatorie internațională, planșă fotografică, declarația inculpatului, declarația coinculpatului și îndeplinesc atât cerințele disp. art. 681Cod procedură penală, cât și cele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, creând instanței convingerea că există suficiente date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este la acest moment cercetat.
Forța probantă a acestor indicii nu trebuie să fie identică cu cea impusă la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, prin care se statuează asupra vinovăției inculpatului, ci doar să îndeplinească cerința anterior arătată.
Susținerea inculpatului referitoare la faptul că, în lipsa unei expertize toxicologice, nu se poate reține că substanțele în discuție sunt droguri de mare risc nu poate fi avută în vedere atâta timp cât la dosar există comunicările autorităților străine care confirmă acest fapt.
Critica vizând încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului nu poate fi analizată în acest context, în care instanța are doar datoria de a verifica existența indiciilor temeinice de săvârșirea a infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală precum și a necesității și oportunității prelungirii măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește conținutul infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr.143/2000 care incriminează "organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. la art 2- 9" la săvârșirea căreia se reține că a participat inculpatul în calitate de complice, în concret inculpatului i s-a imputat că, sub îndrumarea lui, a ajutat la racolarea și îndrumarea a patru persoane, cetățeni români, în vederea efectuării unor transporturi de droguri de mare risc în străinătate, situație de fapt ce se încadrează în disp. art.2 alin.1 și 2 din lege fiind dovedită prin materialul probator pus la dispoziție de organele de anchetă.
Nu pot fi reținute susținerile inculpatului în sensul că încheierea atacată nu este motivată în fapt și în drept, acestea fiind contrazise de cele pe larg expuse în considerentele acesteia.
În ceea ce privește condițiile cerute de art.148 alin. 1 lit.f Cod procedură penală reținute de instanța de fond la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, acestea sunt date în cauză, atât sub aspectul condiției cuantumului pedepselor, cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
Relativ la pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă, acesta, după cum însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite, este relevat în cauză prin gravitatea deosebită a infracțiunilor pretins a fi comise de către acesta și care au determinat o reacție negativă și o tulburare socială în rândul comunității din care face parte. Astfel, se are aici în vedere posibilitatea apariției unei stări de neliniște în rândul colectivității, generate de rezonanța negativă a faptului că persoane asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
Privarea de libertate a unui inculpat și care se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, pe parcursul procesului penal, este o stare de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate. Însă o măsură privativă de libertate, în condiții determinate, poate fi luată pe o durată rezonabilă, care se apreciază funcție de complexitatea cauzei, dificultatea administrării probelor, numărul inculpaților și al martorilor. În speță, durata arestării preventive a inculpatului recurent nu implică depășirea unui termen rezonabil, cum just a apreciat și prima instanță.
Critica privind pasivitatea organelor de urmărire penală în efectuarea cu celeritate a actelor procedurale necesare finalizării anchetei nu poate fi reținută atâta timp cât din actele dosarului rezultă că în intervalul de timp pentru care s-a dispus prelungirea arestării preventive s-au făcut demersuri pentru obținerea unor date și înscrisuri referitoare la eventualele transferuri de bani și pentru obținerea, prin comisie rogatorie internațională, a declarațiilor cărăușilor arestați în diverse locații, s-au întocmit procese verbale de redare a discuțiilor dintre inculpați, purtate pe internet și au fost audiați și reaudiați o serie de martori.
În consecință, cum temeiurile ce au stat la baza luării măsurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar pentru finalizarea urmăririi penale sunt necesare a fi efectuate și alte acte, menționate în referatul organului de urmărire penală, în mod corect prima instanță a admis cererea și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de încă 30 de zile.
Referitor la critica formulată de inculpat vizând faptul că măsura arestării preventive s-a prelungit pentru încă 30 de zile deși implicarea sa este mult mai mică decât a altor inculpați față de care arestarea a fost prelungită doar pentru 15 zile, subliniem că această măsură este una individuală și are la bază doar probele și indiciile existente împotriva fiecărei persoane în parte.
Pentru aceleași considerente, nu se poate lua față de inculpat o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, dintre cele prevăzute de art.145, respectiv art.1451
C.P.P.În ceea ce privește solicitarea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, Curtea reține că potrivit disp. art. 139 alin.2 pr.pen. instanța dispune revocarea acestei măsuri atunci când aceasta a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei. În speță motivele invocate în susținerea acestei cereri (lipsa indiciilor temeinice, a probelor) au fost analizate în cadrul soluționării cererilor de luare a măsurii arestării preventive și de prelungire a acesteia, cu autoritate de lucru judecat până în acest moment și cum între timp nu au intervenit elemente noi de natură să infirme cele deja reținute, cererea este neîntemeiată.
Așa fiind, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b rap. la art.159 alin.10 și art. 1403alin.6 Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii nr.147 PA din 14 august 2009 a Tribunalului Suceava.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./20.08.2009
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Androhovici Daniela, Ilieș Titiana
