Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 115/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - prelungirea măsurii arestării preventive -
ROMANI A
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE Nr. 115
Ședința publică din 18 august 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul,fiul lui și, născut la data de 26 decembrie 1986, în mun. S, jud. S în prezent arestat în Arestul IPJ S, împotriva încheierii nr. 142 PA din 13 august 2009 Tribunalului Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocați aleși și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru inculpatul recurent arată că nu contestă faptul că au fost arestate unele persoane în străinătate, dar acest lucru nu conduce automat la reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunilor imputate. Consideră că fiecare dintre acele persoane care au efectuat transporturi și-a asumat riscurile ce derivă din acele activități. În plus, nu s-a dovedit că inculpații și ar fi manipulat și trimis în străinătate acele persoane, aceștia neavând posibilități materiale de a organiza o asemenea activitate.
Pentru a se reține existența grupului infracțional organizat trebuie să se dovedească că trei sau mai multe persoane - fiecare cu o anumită poziție în grup, cu atribuții bine determinate - au acționat în mod coordonat în scopul de a racola persoane pentru efectuarea de transporturi de droguri de mare risc. Ori pentru a desfășura asemenea activități trebuie în primul rând să ai materia primă, respectiv acele droguri, să existe posibilități de a-i stăpâni de o anumită manieră pe cei racolați și să existe posibilități de plată a acestora, însă în cauză nu au fost găsite la inculpați droguri sau sume de bani, pentru a se putea reține în sarcina inculpatului recurent săvârșirea acestor infracțiuni.
În consecință solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea inculpatului de a nu părăsi țara sau localitatea, măsură pe care o consideră la fel de eficientă.
Avocat arătată că subscrie concluziilor formulate de avocat.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și menținerea încheierii ca legală și temeinică, apreciind că în cauză sunt date temeiurile prev. de art. 143 Cod pr. penală. coroborate cu disp. art. 148 lit. f Cod pr.penală.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin încheierea nr. 142 PA din 13 august 2009, Tribunalul Suceavaa respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul, prin apărătorii aleși, a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava și, în baza art. 155, art. 159 alin. 6.C.P.P. raportat la art. 148 lit. f C.P.P. a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21 august 2009 până în data de 19 septembrie 2009 inclusiv.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 24A din 23.06.2009, a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile motivat de faptul că din datele existente rezulta presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit faptele pentru care este cercetat, dar și cazul prev. de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, conform căruia: "există date că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". Încheierea sus-menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefondat prin Încheierea nr. 61R din 25.06.2009 a Curții de Apel Suceava.
Prin încheierea nr. 123 PA din data 17.07.2009 a Tribunalului Suceava, s-a admis propunerea - și în baza art.159 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.148 lit.f, art.136 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 22 iulie 2009 până la 20 august 2009 inclusiv. Prin încheierea nr. 76R din 20 iulie 2009 recursul inculpatului a fost respins ca nefondat.
Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmării penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate. Conform art. 148 alin. 1.C.P.P. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există vreunul din cazurile de la lit. a-f, art. 148 alin. 1.
S-a arătat că din probele administrate în cauză până în prezent rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa fiind relevante în acest sens: procesul verbal de investigații, proces-verbal de consemnare a înregistrărilor audio-video, planșe fotografice, suport optic tip CD, proces-verbal de identificare din 2.06.2009, declarație martor, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, proces-verbal de consemnare a citirii memoriei aparatului telefonic deținut de, declarația inculpatului, declarația coinculpatului, declarațiile martorilor -,.
Din aceste probe rezultă că inculpatul, la începutul anului 2009, împreună cu coinculpații și, a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de organizare, conducere sau finanțare faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000, faptă prev. și ped. de art.10 din Legea nr.143/2000, în sensul că, împreună cu aceștia, a racolat mai multe persoane din mun. S, în special tineri cu vârste între 18 - 27 ani, prin prezentarea oportunității de a câștiga în mod facil sume importante de bani și garantarea siguranței acestor activități, punându-i ulterior la dispoziția unor rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc, heroină și cocaină, în scopul obținerii de foloase materiale imediate și injuste. De asemenea în perioada februarie 2009 - iunie 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a organizat racolarea și îndrumarea a cinci persoane, cetățeni români (, ) în vederea efectuării unor transporturi de droguri, pe relația Turcia - Europa de Vest sau și de Sud către țări din Vestul Europei asigurând logistica necesară deplasării, cazării și întreținerii pe perioada șederii în țările de destinație și oferind datele de contact ale membrilor rețelelor internaționale de traficanți de droguri, în beneficiul cărora urmau a fi efectuate cursele de către aceștia.
În acest sens s-a arătat că din declarația coinculpatului și a martorilor, -, rezultă atât activitatea de racolare a transportatorilor de droguri pe care inculpatul a desfășurat-o, cât și poziția importantă, de lider, pe care inculpatul o deținea în cadrul activității infracționale cu acest specific, din mun. Susținerile acestora se coroborează cu interceptările telefonice privitoare la acest inculpat, în sensul că inculpatul l-a secondat pe coinculpatul în stabilirea activităților și traseului urmat de zis și zic în perioada 16-21.03.2009, în data de 17.03.2009, în data de 19.03.2009 și la data de 21.05.2009. Toți aceștia au fost arestați de către autoritățile statelor în care se aflau având asupra lor cantități de peste 2 kg droguri de mare risc, ca urmare a informațiilor furnizate de autoritățile române ce supravegheau grupul inculpatului. De asemenea, inculpatul l-a racolat în același scop și pe numitul pe care la 23.05.2009 l-a trimis în Turcia și a dezvoltat legături cu zis, în prezent arestat preventiv într-o altă cauză referitoare la infracțiuni prevăzute de legea 143/2000.
De asemenea, din conținutul acelorași declarații, coroborate de asemenea cu interceptările telefonice rezultă că inculpatul acționa coordonat cu coinculpații și, în același scop al racolării de transportatori și coordonării direcțiilor de deplasare a acestora.
telefonice relevă de asemenea și legăturile pe care acest inculpat le-a avut și cu cetățeni străini, respectiv cetățeanul nigerian rezident în Turcia, poreclit "", și care era în fapt cel care solicita cărăuși pentru transportul drogurilor.
Susținerile apărătorilor inculpatului în sensul că nu s-a dovedit că heroina și cocaina sunt droguri de mare risc nu au fost reținute pe considerentul că acestea sunt menționate expres în tabelele I (heroina) și II (cocaina) anexă la Legea nr. 143/2000.
În ceea ce privește relația de rudenie dintre inculpații și, s-a arătat că aceasta nu impietează asupra indiciilor temeinice referitoare la infracțiunea mijloc. Simplul fapt că aceștia sunt rude nu exclude posibilitatea constituirii unui grup infracțional organizat. De altfel, planșele fotografice în care cei doi apar împreună nu sunt singurele probe care demonstrează activitatea infracțională pe care ei o desfășurau.
Deși s-a afirmat că inculpații nu ar fi obținut beneficii importante din aceste presupuse activități, fapt demonstrat de rezultatul perchezițiilor domiciliare efectuate, Tribunalul a reținut, pe de o parte, că declarația martorului cu identitate protejată confirmă sumele menționate de organele de urmărire penală, iar pe de altă parte că existența sau cuantumul unor beneficii materiale nu face parte dintre elementele constitutive ale vreuneia dintre infracțiunile reținute, urmând a fi avută în vedere, eventual, la individualizarea judiciară a pedepsei.
De altfel, existența indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa a fost reținută, cu autoritate de lucru judecat și în momentul în care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului și prelungirea acesteia iar probele administrate ulterior acestor momente nu sunt de natură a infirma cele reținute.
Sub aspectul criticilor vizând încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, Tribunalul a reținut că acestea sunt nefondate, aceste aspecte fiind invocate de altfel anterior și analizate de instanță pe larg prin încheierile menționate. Deși instanța sesizată cu o propunere de arestare preventivă a inculpatului nu trebuie să analizeze dacă sunt întrunite toate elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective și subiective, a infracțiunii reținute de organele de cercetare penală în sarcina sa, având în vedere temeiul invocat în propunerea de arestare preventivă, art. 148 lit. f C.P.P. instanța trebuie să verifice dacă sunt probe sau indicii temeinice privind săvârșirea respectivei infracțiuni, astfel cum este ea descrisă de textul legal incriminator, aspect deosebit de important inclusiv pentru verificarea condiției ca legea să prevadă pentru respectiva infracțiune o pedeapsă mai mare de 4 ani.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat Tribunalul a reținut că otrivit p. art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din aceeași lege, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. S-a reținut că în cazul de față există indicii temeinice că acest grup a fost constituit din inculpații, și în scopul comiterii unei infracțiuni grave respectiv organizarea, conducerea și finanțarea transportului de droguri de mare risc, în vederea obținerii unui beneficiu financiar. Inculpații au acționat în România după reguli, ierarhie și scopuri proprii iar acțiunile lor au prezentat tipicitate, elemente suficiente prin ele însele pentru a conduce la ideea că există indicii temeinice cu privire la constituirea și existența unui grup infracțional organizat.
Conform art. 2 din Legea nr. 143/2000 cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi iar dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 10 prevede că organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2 - 9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Analizând situația de fapt expusă prin raportare la conținutul acestor texte legale instanța a apreciat că există indicii temeinice privind comiterea de către inculpat și a acestei infracțiuni. Faptul că în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului s-au menționat denumirile infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților cu precizarea textelor legale care le reglementează și sancționează nu înseamnă că nu s-au formulat învinuiri clare împotriva inculpatului, având în vedere că tot în conținutul ordonanței se menționează faptele concrete care îi sunt imputate.
Cât privește pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, acestea sunt mai mari de 4 ani.
Tribunalul a apreciat că inculpatul prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică s-a reținut că nu a fost definită de legiuitor însă o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. Există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1.pen. ca urmare a activității inculpatului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra inculpatului planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat, astfel cum este cazul în speța de față. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate. Tribunalul a apreciat că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpatului de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică. În situația în care o astfel de persoană, acuzată de comiterea în concurs a două infracțiuni cu un pericol social ridicat (fapt care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor), este cercetată în stare de libertate, lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare poate fi o încurajare a altor persoane să comită fapte de același gen.
Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat printr-o jurisprudență constantă (de exemplu, Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. În cauza Letellier contra Franței Curtea a arătat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp. În baza art. 11 și 20 din Constituția României dispozițiile CEDO și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile în sistemul român de drept având forță constituțională și supralegislativă. Astfel, cum se poate observa, Curtea Europeană a drepturilor Omului apreciază că simpla existență a unor motive plauzibile că o persoană a comis o infracțiune justifică luarea măsurii arestării preventive față de aceasta. În plus față de această condiție (care este echivalentă cu cerința existenței probelor sau indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte penale cerută de art. 143 al. 1.C.P.P.) în dreptul românesc se cer întrunite condiții suplimentare, mai precis în cazul prevăzut de art. 148 lit. f necesitatea C.P.P. ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică și un cuantum minim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea vizată. Prin urmare Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile reglementate în dreptul procesual penal român pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului fiind respectate și exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum se desprind din practica CEDO
S-a precizat faptul că în aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării în stare de libertate a inculpatului nu are nici o relevanță interesul mass-mediei pentru cauza penală în care inculpatul este parte iar reacția colectivității cu privire la fapta de care este învinuit inculpatul nu trebuie probată prin luarea unor declarații tuturor sau unei mari părți din persoanele care formează o colectivitate pentru a-și exprima dezacordul, indignarea, temerea sau dimpotrivă aprobarea faptei de care este învinuit inculpatul, ceea ce ar impune în sarcina organelor de urmărire penală, în fiecare caz în parte, o sarcină imposibilă, o "probatio diabolica".
În speță, având în vedere modalitatea concretă în care au fost săvârșite infracțiunile, urmările acestora, faptul că actele materiale au avut o frecvență ridicată, s-au referit la cantități semnificative de droguri de mare risc, persoanele racolate erau în general la primul conflict cu legea penală, erau tinere, mai ușor influențabile și tentate de câștiguri materiale imediate și importante, în contextul creșterii în ultima perioadă de timp a implicării, în diferite forme, a cetățenilor români în traficul de droguri, rezultă un grad de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite (ce excede pericolului social concret al unor fapte similare).
Prin urmare, există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, justificând o detenție provizorie a inculpatului.
Într-adevăr pericolul concret pentru ordinea publică, existent la data luării măsurii arestării preventive, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat prin încheierea menționată, se diminuează în timp până la dispariție o dată cu rezonanța socială a faptelor care i se impută inculpatului.
În cauza de față, deținerea în stare de arest a inculpatului pe o durată mai mică de 60 de zile până în prezent este rezonabilă față de circumstanțele cauzei iar instanța a apreciat că menținerea în arest a inculpatului în continuare pentru încă 30 de zile în vederea continuării cercetărilor este indispensabilă pentru desfășurarea procesului penal nefiind depășit termenul rezonabil al acestei măsuri preventive, față de complexitatea cauzei penale raportată la faptul că în aceeași cauză sunt cercetați un nr. de 6 inculpați, în sarcina cărora s-a reținut comiterea în concurs a câte două infracțiuni cu un grad relativ ridicat de pericol social, necesitatea cooperării cu diferite autorități judiciare din străinătate pentru strângerea probelor necesare ce comportă unele dificultăți inerente. Instanța a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de inculpat deși s-a diminuat în timp nu a dispărut, și justifică prelungirea măsurii arestării preventive.
S-a mai reținut că în cauză au fost efectuate un număr relativ mare de acte de urmărire penală și că urmează să mai fie efectuate o serie de acte enumerate în propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului.
Având în vedere faptul că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, instanța a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de inculpat prin apărător ales.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând în esență faptul că în cauză nu există indicii temeinice pe baza cărora să se poată reține că ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat și nici probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În consecință, a solicitat înlocuirea măsurii privative de liberate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate precum și cauza în raport de dispozițiile legale în materie, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că la începutul anului 2009, împreună cu cetățenii români: și, a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de organizare, conducere sau finanțare faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000, infracțiune prev. și ped. de art.10 din Legea nr.143/2000, în sensul că, împreună cu aceștia, a racolat mai multe persoane din mun. S, în special tineri cu vârste între 18 - 27 ani, prin prezentarea oportunității de a câștiga în mod facil sume importante de bani și garantarea siguranței acestor activități, punându-i ulterior la dispoziția unor rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc, heroină și cocaină, în scopul obținerii de foloase materiale imediate și injuste.
Măsura arestării preventive poate fi luată în baza art.148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală - existența unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală - și numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Dacă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate, în conformitate cu disp. art. 155 Cod procedură penală, această măsură poate fi prelungită, în faza de urmărire penală, dacă nu s-a reușit efectuarea tuturor actelor necesare.
În speță, prin încheierea nr.24A din data de 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, măsură ce a fost ulterior prelungită prin încheierea nr.123 PA din data de17.07.2009 până la data de 20.08.2009.
Aceste măsuri au fost dispuse apreciindu-se că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.
Din materialul de urmărire penală administrat până în prezent, Curtea reține că există indicii temeinice de comitere a faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în accepțiunea art. 143 coroborat cu art.681Cod procedură penală. Aceste indicii se dovedesc cu: procesul verbal de investigații, proces-verbal de consemnare a înregistrărilor audio-video, planșe fotografice, suport optic tip CD, proces-verbal de identificare din 2.06.2009, declarație martor, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, proces-verbal de consemnare a citirii memoriei aparatului telefonic deținut de, declarația inculpatului, declarația coinculpatului, declarațiile martorilor -,.
Acestea îndeplinesc atât cerințele disp. art. 681Cod procedură penală, cât și cele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, creând instanței convingerea că există suficiente date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este la acest moment cercetat.
Forța probantă a acestor indicii nu trebuie să fie identică cu cea impusă la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, prin care se statuează asupra vinovăției inculpatului, ci doar să îndeplinească cerința anterior arătată.
În ceea ce privește condițiile cerute de art.148 alin. 1 lit.f Cod procedură penală reținute de instanța de fond la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, acestea sunt date în cauză, atât sub aspectul condiției cuantumului pedepselor, cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
Relativ la pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă, acesta, după cum însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite, este relevat în cauză prin gravitatea deosebită a infracțiunilor pretins a fi comise de către acesta și care au determinat o reacție negativă și o tulburare socială în rândul comunității din care face parte. Astfel, se are aici în vedere posibilitatea apariției unei stări de neliniște în rândul colectivității, generate de rezonanța negativă a faptului că persoane asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
Privarea de libertate a unui inculpat și care se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, pe parcursul procesului penal, este o stare de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate. Însă o măsură privativă de libertate, în condiții determinate, poate fi luată pe o durată rezonabilă, care se apreciază funcție de complexitatea cauzei, dificultatea administrării probelor, numărul inculpaților și al martorilor. În speță, durata arestării preventive a inculpatului recurent nu implică depășirea unui termen rezonabil, cum just a apreciat și prima instanță.
În consecință, cum temeiurile ce au stat la baza luării măsurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar pentru finalizarea urmăririi penale sunt necesare a fi efectuate și alte acte, menționate în referatul organului de urmărire penală, în mod corect prima instanță a admis cererea și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de încă 30 de zile.
Pentru aceleași considerente, nu se poate lua față de inculpat o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, dintre cele prevăzute de art.145, respectiv art.1451
C.P.P.Așa fiind, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b rap. la art.159 alin.10 și art. 1403alin.6 Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii nr.142 PA din 13 august 2009 a Tribunalului Suceava.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./19.08.2009
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Androhovici Daniela, Ilieș Titiana
