Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 118/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - prelungirea măsurii arestării preventive -
ROMANI A
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE Nr. 118
Ședința publică din 18 august 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18 iulie 1988, în mun. S, jud.S, în prezent arestat în Arestul IPJ S, împotriva încheierii nr. 146 PA din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală, menținându-și declarațiile date.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea propunerii Parchetului și continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura mai puțin coercitivă de a nu părăsi localitatea sau țara.
În ceea ce privește cerința imperativă a art.143 Cod procedură penală, de a exista probe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, consideră că în cauză nu există nici un fel de indicii în acest sens. Astfel, s-a reținut că inculpatul ar fi săvârșit două infracțiuni, o infracțiune mijloc și o infracțiune scop.
Cu privire la infracțiunea mijloc, apreciază că din probatoriul administrat de Parchet, nu rezultă că acesta ar fi constituit un grup infracțional organizat și că în cauză poate fi vorba, în cel mai rău caz, doar de o sprijinire a unui grup infracțional, a cărui existență însă nu a fost dovedită.
Între el și inculpatul sunt relații de rudenie foarte apropiate, fiind unchi și nepot, astfel încât faptul că s-au aflat mult timp unul în compania celuilalt nu poate duce neapărat la concluzia că ei ar fi constituit un grup organizat, în acest sens existând decizii succesive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care spun clar că în momentul în care există o relație între două sau mai multe persoane nu se pot reține că aceasta dovedește existența unei activități concertate sau a unei grupări în scopul săvârșirii de infracțiuni.
Pe de altă parte, nu se poate reține constituirea de către cei doi a unui grup organizat, întrucât nu este îndeplinită cerința imperativă a art.7 din Legea nr.39/2003 referitoare la existența a cel puțin trei persoane.
În ceea ce privește infracțiunea scop, respectiv cea prev. și ped. de art.10 din Legea nr.143/2000, constând în organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000, arată că se poate vorbi cel mult de organizare, de finanțare neputând fi vorba deoarece aceasta ar impune o contribuție proprie, lucru imposibil în cazul inculpatului, care nu dispune de sume de bani.
În plus, arată că infracțiunea scop și infracțiunea mijloc nu pot coexista, art.10 din Legea nr.143/2000 incriminând organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute în art. 2-9 din lege, ori această infracțiune este incompatibilă cu o infracțiune mijloc. Aceste chestiuni nu țin de încadrarea juridică în fond atâta timp cât s-a început urmărirea penală cu privire la o infracțiune pentru existența căreia nu există probatoriu, și nu s-a indicat care dintre infracțiunile de la art. 2-9 fost săvârșită, prin prezentarea trunchiată a incriminării încălcându-se dispozițiile art.5 pct.2 din CEDO.
În acest context arată că nu se poate dispune prelungirea arestării preventive atâta timp cât în cauză este incident un motiv de nulitate din cele prevăzute de art. 197 alin.1-4, teza ultimă, care poartă chiar asupra cererii dedusă judecății, întrucât urmărirea penală a fost nelegal declanșată, învinuitului încălcându-i-se drepturile procesuale referitoare la aducerea la cunoștință a învinuirii, ceea ce înseamnă că acesta nu putea dobândi calitatea de inculpat, iar măsura arestării preventive nu poate fi luată față de un făptuitor.
Pe fond, în sarcina inculpatului se reține că ar fi racolat 9 persoane care ar fi transportat droguri însă acestea sunt doar simple prezumții atâta timp cât nu există o analiză toxicologică a substanțelor care să confirme că acestea conțin compuși prohibiți a căror deținere, traficare sau vânzare este interzisă prin Legea nr.143/2000. Doar arestarea unor persoane în străinătate, persoane care se bucură de prezumția de nevinovăție și care nu au fost condamnate preintr-o hotărâre definitivă, nu poate constitui un indiciu temeinic că inculpatul ar fi săvârșit aceste fapte întrucât existența unei infracțiuni nu se deduce, ci trebuie dovedită cu probe certe sau indicii ferme.
În ceea ce privește cerința art.148 lit.f Cod procedură penală, consideră că era de datoria instanței de fond să indice în mod nemijlocit și lipsit de echivoc pericolul social concret care s-ar crea prin lăsarea inculpatului în libertate. Simpla determinare generică a unui pericol social nu atrage incidența dispozițiilor art.148 lit.f Cod pr.penală și în opinia sa este o modalitate de eludare a voinței legiuitorului. Această opinie este susținută nu numai la nivel național, ci și la nivelul CEDO și chiar în cazuri împotriva României, cel mai elocvent fiind cazul Tărău contra României, decizia din 24 februarie 2009, prin care se sancționează instanțele din România care nu aplică legislația de ordin intern, tocmai în sensul determinării unui pericol concret pentru ordinea publică, deci nu a unui pericol generic rezultat din pericolul social, deoarece pericolul social este abstract și nu trebuie dovedit și probat. Această decizie nu este unică, CEDO a mai tras și anterior un semnal de alarmă prin deciziile din anul 2004, Tase contra României și Pantea contra României, în care au fost criticate instanțele pentru faptul că, în procesele având ca obiect măsuri preventive, nu identifică un pericol concret pentru ordinea publică. Neidentificarea unui pericol concret pentru ordinea publică atrage inexistența temeiului prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
În ceea ce privește rezonanța socială negativă, arată că fiecare membru al societății civile în momentul în care află despre săvârșirea unei infracțiuni sau a unei încălcări a normelor de conduită socială are o atitudine de respingere, dar acest lucru nu echivalează cu rezonanța socială negativă, avută în vedere la luarea unei măsuri privative de libertate.
Mai învederează că în propunerea de arestare preventivă a inculpatului, nu este indicat nici un motiv temeinic care să justifice prelungirea stării de arest, deși procurorul avea obligația de a indica probe care să vină în sprijinul pretențiilor formulate, motiv pentru care solicită respingerea propunerii și luarea unor măsuri mai puțin coercitive.
Consideră că la acest moment nu mai este oportună prelungirea arestării preventive în condițiile în care organele de urmărire penală au dat dovadă de pasivitate în îndeplinirea actelor procedurale necesare, câtă vreme în ambele referate întocmite DIICOT-ul a indicat aceleași acte de urmărire penală ce urmează a fi efectuate, ceea ce duce evident la concluzia că în perioada celor 60 de zile de arestare preventivă nu s-a făcut nimic, singurele acte de urmărire fiind efectuate în perioada 21 - 23 iulie, interval în care se judeca recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus prima prelungire.
În concluzie, apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului nu mai este oportună, motiv pentru care se impune admiterea recursului, și respingerea propunerii. În subsidiar, consideră că o măsură preventivă mai puțin severă ar asigura scopul de prevenție și de izolare.
Reprezentantul Parchetului apreciază că prelungirea arestării este oportună și necesară, at fiind probatoriul ce mai urmează a fi administrat în cauză. Consideră că sunt îndeplinite cerințele art.143 Cod procedură penală, în sensul că există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa. În speță, inculpatul recurent a constituit un grup infracțional în scopul recrutării de i, pentru efectuarea transpoturilor de droguri pe relații internaționale. -a-vis de lipsa buletinului de analiză toxicologică a substanțelor, precizează că la dosarul de urmărire penală se află înscrisuri, care constituie probe în sensul disp.art. 64 Cod pr. penală, prin care agenții de legătură străini comunică oficial că substanțele găsite la ii români sunt, fie cocaină, fie heroină.
De asemenea, în cadrul comisiilor rogatorii demarate conform Legii 302/2004, s-au solicitat declarațiile detaliate ale ilor deja arestați în străinătate.
Cu referire la disp. art. 148 lit.f Cod pr.penală, arată că în cauză subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, acestea derivând din natura infracțiunii, caracterul transfrontalier, riscul la care au fost supuși ii și valorile sociale ocrotite de Legea 143/2000. Față de persoana inculpatului, apreciază că, chiar dacă acesta nu are antecedente penale, trebuie avut în vedere gravitatea și amploarea faptelor comise. Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii ca legală și temeinică.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
CURTEA,
Asupra recursului de față constată:
Prin încheierea nr. 146 PA din 14 august 2009, Tribunalul Suceavaa respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de inculpatul, prin apărător ales și a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava în sensul că, în baza art. 155, art. 159 alin. 6.C.P.P. raportat la art. 148 lit. f C.P.P.a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 21 august 2009 până în data de 04 septembrie 2009 inclusiv.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea nr.23 A din 23.06.2009 a Tribunalului Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile și emiterea mandatului de arestare preventivă, apreciindu-se că din datele existente a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, dar și cazul prev. de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, conform căruia: "există date că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". Încheierea sus-menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefondat prin Încheierea nr. 60R din 25.06.2009 a Curții de Apel Suceava.
Prin încheierea nr. 124 PA din data 17.07.2009 a Tribunalului Suceava, s-a admis propunerea - și în baza art.159 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.148 lit.f, art.136 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 22 iulie 2009 până la 20 august 2009 inclusiv. Prin încheierea nr. 77R din 20 iulie 2009 recursul inculpatului a fost respins ca nefondat.
A arătat Tribunalul că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmării penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate. Conform art. 148 alin. 1.C.P.P. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există vreunul din cazurile de la lit. a-f, art. 148 alin. 1.
S-a apreciat că din probele administrate în cauză până în prezent rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa fiind relevante în acest sens: proces-verbal de înștiințare a autorităților grecești și de consemnare a răspunsului acestora, procesul verbal de investigații, proces-verbal de consemnare a înregistrărilor audio-video, planșe fotografice, suport optic tip CD, procese-verbale de identificare, declarație martor, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, proces-verbal de consemnare a citirii memoriei aparatului telefonic deținut de, declarația coinculpaților, declarația martorului sub acoperire, declarațiile martorilor -, a, G.
Din aceste probe rezultă că inculpatul, la începutul anului 2009, împreună cu coinculpații și, a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de organizare, conducere sau finanțare faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000, faptă prev. și ped. de art.10 din Legea nr.143/2000, în sensul că, împreună cu aceștia, a racolat mai multe persoane din mun. S, în special tineri cu vârste între 18 - 27 ani, prin prezentarea oportunității de a câștiga în mod facil sume importante de bani și garantarea siguranței acestor activități, punându-i ulterior la dispoziția unor rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc, heroină și cocaină, în scopul obținerii de foloase materiale imediate și injuste. De asemenea în perioada februarie 2009 - iunie 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a organizat racolarea și îndrumarea a nouă persoane, cetățeni români (, zis "l", A, -, si ) în vederea efectuării unor transporturi de droguri, pe relația Turcia - Europa de Vest sau și de Sud către țări din Vestul Europei asigurând logistica necesară deplasării, cazării și întreținerii pe perioada șederii în țările de destinație și oferind datele de contact ale membrilor rețelelor internaționale de traficanți de droguri, în beneficiul cărora urmau a fi efectuate cursele de către aceștia.
Astfel, din declarația inculpatului și declarațiile coinculpaților, declarația martorului sub acoperire, declarațiile martorilor -, a, G, rezultă atât activitatea de racolare a transportatorilor de droguri pe care inculpatul a desfășurat-o, cât și poziția importantă, de lider, pe care inculpatul o deținea în cadrul activității infracționale cu acest specific, din mun. S-a arătat că susținerile acestora se coroborează cu interceptările telefonice privitoare la acest inculpat, în sensul că inculpatul a coordonat activitatea numiților zis și în lunile martie și aprilie, A la data de 23.04.2009, la data de 28.05.2009, și -. Dintre aceștia, A, și, ulterior, au fost arestați de către autoritățile statelor în care se aflau având asupra lor cantități de 0,5- 1 kg droguri de mare risc, ca urmare a informațiilor furnizate de autoritățile române ce supravegheau grupul inculpatului. De asemenea, inculpatul i-a racolat în același scop și pe numiții și.
De asemenea, s-a mai arătat că din conținutul acelorași declarații, coroborate de asemenea cu interceptările telefonice a rezultat că inculpatul acționa coordonat cu coinculpații și (în special începând cu sfârșitul lunii mai), în același scop al racolării de transportatori și al coordonării direcțiilor de deplasare a acestora, ținând în mod constant legătura cu grupul inculpaților și, partenerii săi inițiali.
telefonice relevă de asemenea și legăturile pe care acest inculpat le-a avut și cu cetățeni străini din diferite state și care erau în fapt cei care solicitau i pentru transportul drogurilor. Practic, așa cum rezultă din conținutul convorbirilor telefonice, inculpatul era oricând să furnizeze un către orice persoană interesată în transportul de droguri.
Susținerile apărătorului inculpatului în sensul că nu s-a dovedit că heroina și cocaina găsite asupra ilor sunt droguri de mare risc nu au fost reținute întrucât acestea sunt menționate expres în tabelele I (heroina) și II (cocaina) anexă la Legea nr. 143/2000 iar comunicările autorităților străine referitoare la substanțelor găsite asupra acestora trebuie avute în vedere, fiind înscrisuri oficiale, și mijloace de probă permise în procesul penal.
De altfel, existența indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa a fost reținută, cu autoritate de lucru judecat și în momentul în care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului și prelungirea acesteia iar probele administrate ulterior acestor momente nu sunt de natură a infirma cele reținute.
Sub aspectul criticilor aduse față de încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, Tribunalul a reținut că acestea sunt nefondate, aceste aspecte fiind invocate de altfel anterior și analizate de instanță pe larg prin încheierile menționate. Deși instanța sesizată cu o propunere de arestare preventivă a inculpatului nu trebuie să analizeze dacă sunt întrunite toate elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective și subiective, a infracțiunii reținute de organele de cercetare penală în sarcina sa, având în vedere temeiul invocat în propunerea de arestare preventivă, art. 148 lit. f C.P.P. instanța trebuie să verifice dacă sunt probe sau indicii temeinice privind săvârșirea respectivei infracțiuni, astfel cum este ea descrisă de textul legal incriminator, aspect deosebit de important inclusiv pentru verificarea condiției ca legea să prevadă pentru respectiva infracțiune o pedeapsă mai mare de 4 ani.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat Tribunalul a reținut că otrivit p. art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din aceeași lege, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. În cazul de față există indicii temeinice că acest grup a fost constituit din inculpații, și în scopul comiterii unei infracțiuni grave respectiv organizarea, conducerea și finanțarea transportului de droguri de mare risc, în vederea obținerii unui beneficiu financiar. Inculpații au acționat în România după reguli, ierarhie și scopuri proprii iar acțiunile lor au prezentat tipicitate, elemente suficiente prin ele însele pentru a conduce la ideea că există indicii temeinice cu privire la constituirea și existența unui grup infracțional organizat.
Conform art. 2 din Legea nr. 143/2000 cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi iar dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 10 prevede că organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2 - 9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Analizând situația de fapt expusă prin raportare la conținutul acestor texte legale instanța a apreciat că există indicii temeinice privind comiterea de către inculpat și a acestei infracțiuni. Faptul că în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului s-au menționat denumirile infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților cu precizarea textelor legale care le reglementează și sancționează nu înseamnă că nu s-au formulat învinuiri clare împotriva inculpatului, având în vedere că tot în conținutul ordonanței se menționează faptele concrete care îi sunt imputate.
Tribunalul nu și- însușit nici opinia că infracțiunea prevăzută de art. 10 din legea 143/2000 și cea prevăzută de art. 7 din legea 39/2003 se exclud (cea de-a doua absorbind-o pe prima). Relațiile sociale ocrotite sunt diferite, la fel ca și elementele constitutive ale acestora. Nu se poate susține că organizarea, sau finanțarea transportului de droguri pot fi făcute doar de o singură persoană și că mai multe persoane nu pot constitui un grup având ca scop organizarea traficului de droguri sau finanțarea lui.
Cât privește pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, acestea sunt mai mari de 4 ani.
Tribunalul a apreciat că inculpatul prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică Tribunalul a reținut că nu a fost definită de legiuitor însă o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. Există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1.pen. ca urmare a activității inculpatului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra inculpatului planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat, astfel cum este cazul în speța de față. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate. Tribunalul a apreciat că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpatului de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică. În situația în care o astfel de persoană, acuzată de comiterea în concurs a două infracțiuni cu un pericol social ridicat (fapt care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor), este cercetată în stare de libertate, lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare poate fi o încurajare a altor persoane să comită fapte de același gen.
Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat printr-o jurisprudență constantă (de exemplu, Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. În cauza Letellier contra Franței Curtea a arătat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp. În baza art. 11 și 20 din Constituția României dispozițiile CEDO și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile în sistemul român de drept având forță constituțională și supralegislativă. Astfel, cum se poate observa, Curtea Europeană a drepturilor Omului apreciază că simpla existență a unor motive plauzibile că o persoană a comis o infracțiune justifică luarea măsurii arestării preventive față de aceasta. În plus față de această condiție (care este echivalentă cu cerința existenței probelor sau indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte penale cerută de art. 143 al. 1.C.P.P.) în dreptul românesc se cer întrunite condiții suplimentare, mai precis în cazul prevăzut de art. 148 lit. f necesitatea C.P.P. ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică și un cuantum minim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea vizată. Prin urmare Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile reglementate în dreptul procesual penal român pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului fiind respectate și exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum se desprinde din practica CEDO.
De asemenea, Tribunalul apreciat că textul art. 148 lit. f astfel C.P.P. cum este interpretat în practica judiciară în mod constant îndeplinește condițiile de previzibilitate și accesibilitate astfel cum sunt redate de practica CEDO la care apărătorul inculpatului face referire, CEDO arătând în mai multe decizii că înseși soluțiile instanțelor naționale prin care sunt interpretate anumite dispoziții legale pot asigura îndeplinirea criteriului previzibilității legii, arătându-se că nu se poate redacta o lege care să prevadă în detaliu toate situațiile în care ea urmează a fi aplicată (cu titlu de exemplu cauza Rogl contra Germaniei și cauza Herczegfalvy contra Austriei). Faptul că practica judiciară nu este izvor de drept în sistemul de drept român și nu ar trebui cunoscută nu are nici o relevanță întrucât legea este cea care trebuie să îndeplinească cerința previzibilității iar legea (în sens larg) este interpretată și aplicată de instanțele judecătorești. O astfel de interpretare constantă, în lipsa unei definiții legale a noțiunii în discuție, întrunește cerințele CEDO în privința previzibilității legii, mai ales că, în contextul actual, practica și soluțiile instanțelor sunt accesibile oricărei persoane prin intermediul paginilor de internet ale instanțelor.
S-a arătat că în aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării în stare de libertate a inculpatului nu are nici o relevanță interesul mass-mediei pentru cauza penală în care inculpatul este parte iar reacția colectivității cu privire la fapta de care este învinuit inculpatul nu trebuie probată prin luarea unor declarații tuturor sau unei mari părți din persoanele care formează o colectivitate pentru a-și exprima dezacordul, indignarea, temerea sau dimpotrivă aprobarea faptei de care este învinuit inculpatul, ceea ce ar impune în sarcina organelor de urmărire penală, în fiecare caz în parte, o sarcină imposibilă, o "probatio diabolica".
În speță, având în vedere modalitatea concretă în care au fost săvârșite infracțiunile, urmările acestora, faptul că actele materiale au avut o frecvență ridicată, s-au referit la cantități semnificative de droguri de mare risc, persoanele racolate erau în general la primul conflict cu legea penală, erau tinere, mai ușor influențabile și tentate de câștiguri materiale imediate și importante, în contextul creșterii în ultima perioadă de timp a implicării, în diferite forme, a cetățenilor români în traficul de droguri, s-a apreciat că există un grad de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite (ce excede pericolului social concret al unor fapte similare).
Prin urmare, s-a apreciat că există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală, justificând o detenție provizorie a inculpatului.
Într-adevăr pericolul concret pentru ordinea publică, existent la data luării măsurii arestării preventive, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat prin încheierea menționată, se diminuează în timp până la dispariție o dată cu rezonanța socială a faptelor care i se impută inculpatului.
În cauza de față, deținerea în stare de arest a inculpatului pe o durată mai mică de 60 de zile până în prezent este rezonabilă față de circumstanțele cauzei iar instanța apreciază că menținerea în arest a inculpatului în continuare pentru încă 15 de zile în vederea continuării cercetărilor este indispensabilă pentru desfășurarea procesului penal. Prin menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului nu s-ar depăși termenul rezonabil al acestei măsuri preventive ținând cont de complexitatea cauzei penale raportată la faptul că în aceeași cauză sunt cercetați un nr. de 6 inculpați, în sarcina cărora s-a reținut comiterea în concurs a câte două infracțiuni cu un grad relativ ridicat de pericol social, necesitatea cooperării cu diferite autorități judiciare din străinătate pentru strângerea probelor necesare ce comportă unele dificultăți inerente. Instanța a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de inculpat deși s-a diminuat în timp nu a dispărut, astfel că se justifică prelungirea măsurii arestării preventive.
Instanța a mai reținut că în cauză au fost efectuate un număr relativ mare de acte de urmărire penală și că urmează să mai fie efectuate o serie de acte enumerate în propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului. Instanța a înlăturat susținerea apărătorului inculpatului că, de la data prelungirii arestării preventive a inculpatului, nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală, motivând că astfel de acte s-au efectuat, menționând cu titlu de exemplu: întocmirea la data de 10 august 2009 unor procese-verbale de redare a discuțiilor avute prin, întocmirea și expedierea către BRD a unei adrese prin care se solicită informații cu privire la eventuale transferuri de bani ale inculpaților la data de 21 iulie 2009, cererea de comisie rogatorie adresată autorităților grecești la data de 27 iulie 2009, audierea sau reaudierea unor martori respectiv (3 august), declarațiile martorilor - (26 iulie), (21 iulie), a (22 iulie), (22 iulie), G (23 iulie).
Având în vedere faptul că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, instanța a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de inculpat prin apărător ales.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând în esență că nu sunt date indicii temeinice că ar fi săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, că încadrarea juridică dată acestora nu este corectă în condițiile în care cele două infracțiuni nu pot coexista, că nu este oportună și necesară prelungirea arestării preventive câtă vreme organele de anchetă nu au dat dovadă de diligență în efectuarea actelor procedurale necesare finalizării urmăririi penale și că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. În consecință, inculpatul a solicitat în principal, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate precum și cauza în raport de dispozițiile legale în materie, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că la începutul anului 2009, împreună cu cetățenii români: și, a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de organizare, conducere sau finanțare faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000 prev. și ped. de art.10 din Legea nr.143/2000, în sensul că, împreună cu aceștia, a racolat mai multe persoane din mun. S, în special tineri cu vârste între 18 - 27 ani, prin prezentarea oportunității de a câștiga în mod facil sume importante de bani și garantarea siguranței acestor activități, punându-i ulterior la dispoziția unor rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc, heroină și cocaină, în scopul obținerii de foloase materiale imediate și injuste.
Măsura arestării preventive poate fi luată în baza art.148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală - existența unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală - și numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Dacă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate, în conformitate cu disp. art. 155 Cod procedură penală, această măsură poate fi prelungită, în faza de urmărire penală, dacă nu s-a reușit efectuarea tuturor actelor necesare.
În speță, prin încheierea nr. 23A din data de 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, măsură ce a fost ulterior prelungită prin încheierea nr.124PA din data de17.07.2009 până la data de 20.08.2009.
Aceste măsuri au fost dispuse apreciindu-se că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.
Din materialul de urmărire penală administrat până în prezent, Curtea reține că există indicii temeinice de comitere a faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în accepțiunea art. 143 coroborat cu art.681Cod procedură penală. Aceste indicii se dovedesc cu: proces-verbal de înștiințare a autorităților grecești și de consemnare a răspunsului acestora, procesul verbal de investigații, proces-verbal de consemnare a înregistrărilor audio-video, planșe fotografice, suport optic tip CD, procese-verbale de identificare, declarația martorului, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, proces-verbal de consemnare a citirii memoriei aparatului telefonic deținut de, declarația coinculpaților, declarația martorului sub acoperire, declarațiile martorilor -, a, G.
Acestea îndeplinesc atât cerințele disp. art. 681Cod procedură penală, cât și cele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, creând instanței convingerea că există suficiente date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este la acest moment cercetat.
Forța probantă a acestor indicii nu trebuie să fie identică cu cea impusă la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, prin care se statuează asupra vinovăției inculpatului, ci doar să îndeplinească cerința anterior arătată.
Susținerea inculpatului referitoare la faptul că, în lipsa unei expertize toxicologice, nu se poate reține că substanțele în discuție sunt droguri de mare risc nu poate fi avută în vedere atâta timp cât la dosar există comunicările autorităților străine care confirmă acest fapt.
Critica vizând încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului nu poate fi analizată în acest context, în care instanța are doar datoria de a verifica existența indiciilor temeinice de săvârșirea a infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală precum și a necesității și oportunității prelungirii măsurii arestării preventive.
De asemenea, nu pot fi reținute susținerile inculpatului că cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată nu pot coexista, întrucât, chiar dacă la o primă vedere pare că acestea ar avea același obiect, respectiv organizarea unui grup infracțional, la o analiză concretă a conținutului laturii obiective a fiecăreia dintre ele se constată că acestea sunt diferite. În timp ce art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003 incriminează constituirea unui grup infracțional organizat ca infracțiune mijloc, art.10 din Legea nr.143/2000 sancționează organizarea unor operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept, ceea ce constituie în speța de față infracțiunea scop.
În ceea ce privește conținutul acestei din urmă infracțiuni este de observat că atât în rezoluția de începere a urmăririi penale, în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale cât și în referatele vizând măsura arestării preventive a inculpatului acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr.143/2000 care incriminează "organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. la art 2- 9" în concret imputându-i-se racolarea și îndrumarea a opt persoane,cetățeni români, în vederea efectuării unor transporturi de droguri de mare risc în străinătate, situație de fapt ce se încadrează în disp. art.2 alin.1 și 2 din lege. Ca atare, atât criticile invocate sub acest aspect, cât și cele referitoare la nelegalitatea urmăririi penale datorată prezentării trunchiate a învinuirii, sunt neîntemeiate, cu atât mai mult cu cât, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatului i s-a adus la cunoștință învinuirea (fl.270 vol.IV p).
Tot astfel, nu se poate trage concluzia că existența unei relații de rudenie între inculpat și inculpatul exclude posibilitatea ca cele două persoane să fi constituit un grup organizat atâta timp cât probele administrate în cauză demonstrează contrariul.
În ceea ce privește condițiile cerute de art.148 alin. 1 lit.f Cod procedură penală reținute de instanța de fond la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, acestea sunt date în cauză, atât sub aspectul condiției cuantumului pedepselor, cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
Relativ la pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă, acesta, după cum însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite, este relevat în cauză prin gravitatea deosebită a infracțiunilor pretins a fi comise de către acesta și care au determinat o reacție negativă și o tulburare socială în rândul comunității din care face parte. Astfel, se are aici în vedere posibilitatea apariției unei stări de neliniște în rândul colectivității, generate de rezonanța negativă a faptului că persoane asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
Privarea de libertate a unui inculpat și care se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, pe parcursul procesului penal, este o stare de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate. Însă o măsură privativă de libertate, în condiții determinate, poate fi luată pe o durată rezonabilă, care se apreciază funcție de complexitatea cauzei, dificultatea administrării probelor, numărul inculpaților și al martorilor. În speță, durata arestării preventive a inculpatului recurent nu implică depășirea unui termen rezonabil, cum just a apreciat și prima instanță.
Critica privind pasivitatea organelor de urmărire penală în efectuarea cu celeritate a actelor procedurale necesare finalizării anchetei nu poate fi reținută atâta timp cât din actele dosarului rezultă că în intervalul de timp pentru care s-a dispus prelungirea arestării preventive s-au făcut demersuri pentru obținerea unor date și înscrisuri referitoare la eventualele transferuri de bani și pentru obținerea, prin comisie rogatorie internațională, a declarațiilor ilor arestați în diverse locații, s-au întocmit procese verbale de redare a discuțiilor dintre inculpați, purtate pe internet și au fost audiați și reaudiați o serie de martori.
În consecință, cum temeiurile ce au stat la baza luării măsurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar pentru finalizarea urmăririi penale sunt necesare a fi efectuate și alte acte, menționate în referatul organului de urmărire penală, în mod corect prima instanță a admis cererea și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de încă 15 de zile.
Pentru aceleași considerente, nu se poate lua față de inculpat o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, dintre cele prevăzute de art.145, respectiv art.1451
C.P.P.Așa fiind, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b rap. la art.159 alin.10 și art. 1403alin.6 Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii nr.146 PA din 14 august 2009 a Tribunalului Suceava.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./20.08.2009
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Androhovici Daniela, Ilieș Titiana
