Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 2/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

ÎNCHEIERE PENALĂ NR.2//2008

Ședința publică din 12 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela

Judecător: - - - vicepreședintele instanței

Procuror:

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 9 februarie 1957, fiul lui și, din Arestul IPJ S M, împotriva încheierii penale din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, având ca obiect propunere de prelungire a arestării preventive, potrivit prevederilor art.155 și următoarele Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, din Arestul IPJ S M, asistat de apărător ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual de Avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Potrivit art.140/3 alin.3 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.

Nefiind alte cereri sau excepții prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului cu care a fost legal investită.

Apărătorul inculpatului avocat susține recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare de prelungire a arestării preventive prin înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art.136 alin.1 lit.c raportat la art.145/1 Cod procedură penală.

În susținerea recursului, se arată că din actele de la dosar rezultă că moartea victimei s-a datorat hemoragiei consecutive unei plăgi tăiate, înțepate supraclaviculară penetrantă cu leziuni vasculare și de plămâni. În lipsa raportului de autopsiere și a oricărei alte probe care să facă dovada unei acțiuni contrare susținerilor inculpatului, consideră că încadrarea juridică a faptei este discutabilă, fiind vorba de o eventuală ucidere din culpă și existând acest dubiu apreciază că, nu numai că nu se impunea prelungirea măsurii arestării preventive dar că nu se impunea nici luarea acesteia.

Apoi, se susține că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală, privind existența unor probe care să dovedească că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens solicită a se avea în vedere că acest nefericit incident pe care inculpatul de altfel îl regretă profund, s-a petrecut într-o anumită împrejurare în mediul familial, într-o manieră absurdă și pe care acesta nu și-o poate explica nici în prezent, neavând reprezentarea faptului că putea produce asemenea consecințe.

Raportat la persoana inculpatului, solicită a se reține lipsa antecedentelor penale ale acestuia, vârsta și starea familială rezultată din ancheta socială efectuată de Primăria comunei Orașul, care dovedește situația deosebit de grea pe care inculpatul o are, un frate handicapat de gradul I în vârstă de 40 de ani, un fiu fără loc de muncă în vârstă de 23 de ani, o fiică în vârstă de 22 ani cu 2 copii minori, care trăiesc de pe urma muncii sale ca agricultor.

Față de considerentele expuse se apreciază lipsa pericolului concret pentru ordinea publică în cazul continuării urmăririi penale și a judecății dacă inculpatul s-ar afla în stare de libertate.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, a se menține încheierea atacată ca legală și temeinică. Consideră că, în această fază a procesului penal o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive este inadmisibilă, obiectul cauzei rezumându-se la cererea parchetului care poate fi fondată sau nefondată, în speță nefiind incidente dispozițiile art.145 Cod procedură penală.

Pe fondul cauzei, se apreciază că propunerea de arestare preventivă respectă cerințele de fond și formă, fiind înaintată instanței înainte cu 5 zile, motivată și indicându-se temeiurile care au determinat arestarea preventivă, temeiuri care sunt pendinte și actualmente și în plus, față de actele de la dosar, măsura privării de libertate luată față de inculpat se justifică în continuare.

Pe de altă parte, se susține că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, pericolul pentru ordinea publică desprinzându-se din periculozitatea faptei și consecințele pe care le-a produs și de asemenea cauza morții victimei a fost stabilită în mod clar.

Inculpatul recurent, în ultimul său cuvânt, a arătat că regretă comiterea faptei și a solicitat instanței să fie pus în libertate, apreciind că nu prezintă pericol social și că nu a avut niciodată cu nimeni.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr.1 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Marea fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare și în baza art.155 Cod procedură penală raportat la art.159 Cod procedură penală și s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul, născut la 09.02.1957, în Orașu, fiul lui și, CNP -, cetățenie română, studii 4 calse, situația militară satisfăcută, fără loc de muncă, fără ocupație, cu domiciliul în comuna Orașu, sat, nr.667, județul S M, necunoscut cu antecedente penale, în prezent deținut în Arestul IPJ S M, arestat prin mandatul de arestare preventivă nr.23/15.12.2007 emis de Tribunalul Satu Mare cu încă 30 de zile, începând cu data de 13.01.2008 până la 11.02.208 inclusiv.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că inculpatul, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și ped. de art.174, 175 lit.c Cod penal, fapta constând în acea că, în data de 14 decembrie 2007, în jurul orelor 17-18.00, la domiciliul său din localitatea, nr.667, a înjunghiat-o cu un cuțit pe soția sa în partea a pieptului, având drept consecință decesul acesteia.

Tribunalul analizând propunerea de prelungire a arestului preventiv, a apreciat-o întemeiată având în vedere natura gravă a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, văzând că se mențin temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, a apreciat că există indicii temeinice că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare de prelungire a arestării preventive prin înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art.136 alin.1 lit.c raportat la art.145/1 Cod procedură penală.

În susținerea recursului, se arată că din actele de la dosar rezultă că moartea victimei s-a datorat hemoragiei consecutive unei plăgi tăiate, înțepate supraclaviculară penetrantă cu leziuni vasculare și de plămâni. În lipsa raportului de autopsiere și a oricărei alte probe care să facă dovada unei acțiuni contrare susținerilor inculpatului, consideră că încadrarea juridică a faptei este discutabilă, fiind vorba de o eventuală ucidere din culpă și existând acest dubiu apreciază că, nu numai că nu se impunea prelungirea măsurii arestării preventive dar că nu se impunea nici luarea acesteia.

Apoi, se susține că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală, privind existența unor probe care să dovedească că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Raportat la persoana inculpatului, solicită a se reține lipsa antecedentelor penale ale acestuia, vârsta și starea familială rezultată din ancheta socială efectuată de Primăria comunei Orașul, care dovedește situația deosebit de grea pe care inculpatul o are, un frate handicapat de gradul I în vârstă de 40 de ani, un fiu fără loc de muncă în vârstă de 23 de ani, o fiică în vârstă de 22 ani cu 2 copii minori, care trăiesc de pe urma muncii sale ca agricultor.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este nefondat astfel că va fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Motivele care au condus la luarea în mod pertinent și legal a măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar prelungirea duratei acestei măsuri este justificată de necesitatea administrării unor probe esențiale în soluționarea cauzei, urmând a fi efectuat raportul medico-legal de autopsie și audierea martorilor și prezenți la săvârșirea faptei.

În cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai M de 4 ani și pericolul pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică la care face referire cea de-a doua condiție nu trebuie înțeles ca o primejdie concretă și imediată constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci în realitate, semnifică o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile generată de rezonanța socială negativă a faptului că persoana inculpatului, asupra căruia planează acuzarea săvârșirii unei fapte de o gravitate deosebită, este cercetată în stare de libertate.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, însă aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcut abstracție de gravitatea faptei.

Împrejurarea că faptei reținută în sarcina inculpatului i s-ar putea da o altă încadrare juridică, nu poate fi analizată în acest moment procesual.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurent statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, născut la 9 februarie 1957, fiul lui și al, împotriva încheierii penale din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.înch./-

În concept - 15.01.2008

Jud.fond/

Tehnored.înch./BA

2 ex./17.01.2008

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Condrovici Adela, Crișan Marinela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 2/2008. Curtea de Apel Oradea