Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 23/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(4/2010)
ÎNCHEIEREA NR. 23/
Ședința publică de la 14 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 3: Adriana
GREFIER -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 23.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza delegației imputernicirii avocațiale nr. -/14.01,2010 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea aduce la cunoștința inculpatului că beneficiază de dreptul la tăcere, în sensul că poate refuza să dea declarații sau să răspundă la acele intrebări ce ar putea furniza date in acuzarea sa. După ce i s-a adus la cunoștință acest aspect, este întrebat dacă mai are de făcut declarații în prezenta cauză referitoare la fapta cercetată.
Recurentul-inculpat arată că nu mai are nimic de declarat in afară de ceea ce a declarat anterior. Arată că regretă faptele pentru care este cercetat.
Apărătorul recurentului-inculpat învederează un incident procedural, in sensul că, față de recursul în interesul legii al obligatoriu pentru instanță, care prevede că termenul prevăzut de art. 159 alin.8 Cpp este un termen imperativ și nu de recomandare, iar recursul se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate. Arată că in prezenta cauză, încheierea atacată este din data de 23.12.2009, iar termenul expira la 31.12.2009 și în art. 185 alin.1 și 2 Cpp se menționează consecințele nerespectării termenului. Consideră că a încetat de drept măsura arestării preventive la data de 31.12.2009. Mai arată că potrivit art. 197 alin.1 Cpp referitoare la nulitatea relativă, s-a adus o vătămare inculpatului care nu poate fi înlăturată prin nicio altă cale, Arată că prelungirea duratei arestării preventive s-a făcut pe o durată de 10 zile, iar dacă recursul s-ar fi judecat in acel interval, paote ar fi beneficiat de o mai mare clemență, fiind și sărbătorile de iarnă.
Curtea aduce la cunoștința apărătorului recurentului-inculpat că prin încheierea de la termenul din data de 7 ianuarie 2010, inculpatul a solicitat termen pentru lipsă de apărare, cerere pe care instanța i-a incuviințat-o față de dispozițiile art. 171 Cpp și art. 6 din CEDO.
Apărătorul recurentului-inculpat învederează că data de 7.01.2010 oricum era in afara termenului care a expirat la 31.12.2009.
Curtea apreciază că susținerile apărătorului recurentului-inculpat tind să constate încetarea de drept a măsurii preventive. Deși se invocă o încălcare a termenului de soluționare a recursului, consideră că acest aspect face parte din fondul recursului declarat și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat solicită admiterea recursului declarat impotriva încheierii de ședință din data de 23.12.2009 a Tribunalului București prin care s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului. Arată că parchetul a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, iar instanța a dispus prelungirea pentru 10 zile. Mai arată că prin încheierea recurată, perioada arestării preventive expira la data de 10.01.2010, iar in perioada de la 01.01.2010 la zi nu a existat bază pentru arestarea preventivă.
Dacă instanța va trece peste acest incident procedural, solicită admiterea recursului, să se aibă in vedere atitudinea sinceră și de regret a inculpatului, că acesta a colaborat cu organele de urmărire penală, nu are antecedente penale, are o vârstă înaintată, are un copil minor in intreținere, are o familie organizată, a ajuns in această situație dintr-o greșeală. Solicită clemență în sensul ca până la pronunțarea unei hotărâri definitive, să fie cercetat in stare de libertate. Arată că inculpatul are un domiciliu stabil și se va prezenta la toate solicitările organelor de urmărire penală și ale instanțelor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea incheierii atacate, cea din data de 23.12.2009 pronunțată de către Tribunalul București. Învederează că prin incheiera din data de 23.12.2009 s-a prelungit măsura arestării preventive începând cu data de 1 ianuarie 2010 până la data de 10 ianuarie 2010, astfel încât, atacând acea încheiere, apărarea nu se poate referi la perioada anterioară a arestului preventiv prelungită printr-o altă încheiere. Consideră că acesta este obiectul dedus judecății in acest moment și pe acesta trebuie să se pronunțe instanța. Faptul că la data de 7 ianuarie 2010 inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, iar parchetul a invederat că starea de arest expiră la data de 10.01.2010, inculpatul a fost perfect conștient că se află in situația pierderii dreptului procesual care nu a putut fi exercitat. Mai arată că nu se pune probleme nulității prevăzută de art. 197 alin.1 Cpp, nu se confundă cele două sancțiuni procedurale.
Apărătorul recurentului-inculpat invederează că dispozițiile art. 159 alin.8 Cpp arată clar că recursul se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior. Mai arată că inculpatul face parte dintr-un grup infracțional de patru inculpați dintre care unul dintre ei, care este autorul principal al infracțiunilor comise, se află deja în stare de libertate. Pentru egalitate de tratament, solicită admiterea recursului declarat de inculpatul.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, invederează că este de acord cu susținerile avocatului său. Arată că regretă profund fapta comisă și solicită judecarea in stare de libertate. Mai arată că soția sa este grav bolnavă.
După ce cauza a rămas în pronunțare, se prezintă avocatul din oficiu al recurentului-inculpat, invederează că l-a asistat la primul termen și solicită să se pronunțe cu privire la plata parțială a onorariului.
Curtea constată că incetează mandatul apărătorului din oficiu și acordă onoarariul în valoare de 50%.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 23.12.2009, a Tribunalului București Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr-, în baza art.155 și urm. Cod procedură penală s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților, fiul lui și, născut la 15.06.1986 în B, CNP -, fiul lui G și, născut la 23.03.1969, CNP - și, fiul lui și, născut la 25.04.1951, CNP -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut căotrivit p. ari. 155 Cpp arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat luarea acesteia impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în aceasta materie în hotărâreaWemhoff Germaniei:"detenția preventiva trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normala și ea nu trebuie sa se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca se va imputa sau nu din pedeapsa". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura "exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate"(Labita Italiei).
Prin prisma acestor principii generale stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele naționale o data cu ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului) și a legislației interne, instanța de fond a analizat motivele invocate de către Parchet pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
Instanța de fond a constatat ca în cauza sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, întrucât din probele administrate în cauză, respectiv declarații de martori, declarațiile învinuiților/inculpaților, procesele verbale de redare a convorbiri, telefonice și în mediul ambiental interceptate și înregistrate în prezenta cauză, înregistrări de imagini, procese verbale de percheziții, verificări făcute la direct:, de impozite și taxe locale precum și la trezoreriile locale, dosarele de înmatriculate ale autoturismelor vizate de prezenta cauză, procese verbale de identificare ale învinuiților și inculpaților, procese verbale de verificare în bazele de date ale 1VLA a autoturismelor ce privesc prezenta cauză rezulta indicii de natura a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.
În cauză, a mai susținut prima instanță, sunt îndeplinite condițiile de existență ale cazului prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât legea prevede pentru sancționarea unora din infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații o pedeapsa mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publica. S-a mai arătat că față de natura și gravitatea faptelor săvârșite, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și din modalitățile și împrejurările concrete în care se reține că ar fi fost comise faptele, precum și împrejurarea că inculpatul are calitatea de polițist, aspect ce implică o periculozitate sporită, în condițiile în care legea penală este încălcată tocmai de persoana angajată să garanteze respectarea ei, care beneficiază de încredere, pericolul social concret este dovedit.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă, subliniind însă faptul că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente.
Inculpatul este pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de art.26 raportat la art.257 Cod penal, art.26 raportat la art.290 Cod penal, art.26 Cod penal raportat la art.291 Cod penal, art.26 raportat la art.215 alin.1,2 Cod penal, art.257 Cod penal, art.26 raportat la art.290 Cod penal, art.26 raportat la art.291 Cod penal, art.26 raportat la art.215 alin.1,2 Cod penal, art.288 Cod penal, art.26 raportat la art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se că la data de 18.09.2009, acesta a falsificat o procură privind autoturismul marca Audi A4, cu număr de înmatriculare B-08-; a contrafăcut cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca Mercedes-Benz ML 320 CDI, cu seria de șasiu -A-, care figurează în baza de date a Interpol și ca fiind sustras din B, din data de 13.04.2009, înlesnind astfel vânzarea acestuia; că, în data de 04.08.2009, a ajutat o persoană neidentificată, să înmatriculeze autoturismul marca Citroen 230 cu acte false, pe numele III, fără ca aceasta să fie declarată la organul fiscal pentru calculul și plata impozitului aferent, cauzând astfel o pagubă bugetului local și că, in data de 04.08.2009, a falsificat un înscris ce dovedea transferul de proprietate al autoturismului marca Citroen 230 către III.
S-a mai reținut că inculpatul l-a ajutat pe învinuitul să obțină de la martorii-denunțători și - suma de 2700 de euro și actele originale ale autoutilitarei marca Volkswagen LT 28, pentru a se ocupa de înmatricularea acesteia, acte pe care le-a remis unor persoane neidentificate în vederea falsificării documentelor necesare înmatriculării, fiind persoana de legătură a învinuitului care se ocupa de falsificarea documentelor și de depunerea dosarului de înmatriculare, printr-un intermediar ( G), dându-i acestuia din urmă înscrisurile contrafăcute pentru a fi folosite la înmatricularea autoutilitarei marca Volkswagen LT 28, precum și dovada de achitare a taxei de poluare pentru autoutilitară, în vederea depunerii la. participând totodată la împărțirea folosului obținut (suma de 2700 de euro primită de la martorii denunțători); că a primit o sumă de bani și actele originale ale autoturismului marca "Peugeot 406", cu număr B-82-, de la numitul G, acte pe care le-a remis unor persoane neidentificate în vederea falsificării documentelor necesare facilitării înmatriculării, înscrisurile contrafăcute, reprezentând dovada de achitare a taxei de poluare, fiind remise învinuitului G, pentru a fi folosite la înmatricularea autoturismului marca Peugeot 406, pentru inducerea în eroare a și crearea unei pagube bugetului de stat; că a contrafăcut certificatul de înmatriculare al autoturismului marca BMW, model 320 3C, cu nr. B-32-, la instigarea numitului - și că, la datele de 07.07.2009, 21.07.2009, 30.07.2009, 11.09.2009, a vândut unor persoane diferite folii transparente reprezentând dovada efectuării inspecției tehnice periodice
( ).
Măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat prin încheierea din 3.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.
Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut de către prima instanță că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de normele procesual penale pentru prelungirea stării de arest Astfel:
- existe probe sau indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care se efectuează urmărirea penală- art 143 și 681.p Cod Penal,;
- infracțiunile pentru care este formulată învinuirea sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de patru ani;
- lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică- art. 148 lit f C.P.P.;
- privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal-art.136 alin. final Cod procedură penală.
În analiza primei condiții, în mod corect a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent acesta fiind să conducă la concluzia menționată, respectivla presupunerea rezonabilă că persoanele față de care se efectuează acte de urmărire penală au săvârșit faptele cercetate.Astfel au fost avute în vedere: declarații de martori, declarațiile învinuiților/inculpaților, procesele verbale de redare a convorbiri, telefonice și în mediul ambiental interceptate și înregistrate în prezenta cauză, înregistrări de imagini, procese verbale de percheziții, verificări făcute la Direcția de Impozite și Taxe Locale precum și la trezoreriile locale, dosarele de înmatriculare ale autoturismelor vizate de prezenta cauză, procese verbale de identificare ale învinuiților și inculpaților, procese verbale de verificare în bazele de date ale 1VLA a autoturismelor.
Curtea, apreciază că amploarea activității ilicit penale, urmarea produsă, pluralitatea de infracțiuni reținute față de fiecare inculpat și pluralitatea de făptuitori, alături de celelalte criterii judicios invocate și analizate de prima instanță, relevă un grad de pericol social ridicat al faptelor și participanților și conduc la concluzia că se mențin temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive și justifica prelungirea duratei acesteia.
În ce priveșteinvocarea în apărare a Deciziei 25 din 2 06 2008 ÎCCJse constată că în conformitate cu aceasta, ispozițiile art. 159 alin. 8 fraza a II-a din Codul d e procedură penală se interpretează în sensul că:
1.sintagma folosită de legiuitor "înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate" are caracter imperativ, și nu de recomandare;
2.recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.
Această decizie însă nu precizează care va fi sancțiunea ce va interveni în cazul depășirii termenelor. Sub acest aspect nu sunt incidente însă dispozițiile art 140.C.P.P. care se referă la depășirea duratei propriu zise a măsurii preventive, astfel cum a invocat apărarea, întrucît ipoteza analizată de ICCJ vizează depășirea unui tremen procedural, care în esență este și rămâne orânduitoriu (de recomandare).
În ce priveșteinvocarea egalității de tratament,Curtea apreciază că analiza coroborată a criteriilor enumerate de art 136 alin. final, evidențiată anterior, a condus prima instanță la alegerea măsurii preventive optime față de inculpat. În plus, drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de art.171 și 155 și următoarele, recunoscute în favoarea inculpatului au fost respectate.
Actuala fază procesuală, actele ce urmează a fi efectuate pentru terminarea urmăririi penale reclamă, în continuare, privarea de libertate, această măsură fiindnecesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 23.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./19.01.2010
Președinte:Francisca Maria VasileJudecători:Francisca Maria Vasile, Iuliana Ciolcă, Adriana
