Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 247/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1675/2009 )
ÎNCHEIEREA NR. 247/
Ședința publică de la data de 29 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petre Popescu
JUDECĂTOR 2: Florică Duță
JUDECĂTOR 3: Camelia Nicoleta
GREFIER -
.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, împotriva încheierii de sentință din data de O1 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședință publică răspund: recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 17990//27.07.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual și recurentul inculpat în stare de arest și asistat din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Apărătorul recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheieri recurate și rejudecând în fond, continuarea cercetării judecătorești cu acesta în stare de libertate.
Astfel, invocă aspecte ce țin atât de modul de săvârșire a faptei cât și aspecte care țin de circumstanțele atenuante ale clientului său. Arată că într-adevăr încadrarea faptei pentru care este cercetat clientul său, este aceea de omor deosebit de grav, însă, la acest moment, chiar dacă urmărirea penală nu este finalizată, apreciază că din materialul probator administrat, există indicii care să conducă la concluzia că, liber fiind nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică și nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal, se află în arest de 6 luni, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, provine dintr-o familie organizată, se va prezenta la solicitările organelor de cercetare penală.
Apărătorul recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, cercetarea și judecarea în continuare a acestuia în stare de libertate, având în vedere că nu se va sustrage și nu va impieta buna desfășura a procesului penal. Totodată arată că acesta recunoaște și regretă sincer cele întâmplate referitor la fapta de tâlhărie și lipsire de libertate reținute în sarcina sa, avea un loc de muncă la momentul arestării, precum și faptul că, nu are legătură cu infracțiunea de omor.
Reprezentantul Parchetului, arată că, în raport de caracterul de violență al faptelor reținute în sarcina inculpaților, de modalitatea concretă de săvârșire, fapte ce au condus la decesul părții vătămate, precum și de motivele invocate în referatul de prelungire al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, motive aflate la fila 4 dosar, apreciază că, măsura prelungiri arestării preventive a fost pe deplin justificată.
Pentru aceste considerente, formulează concluzii de respingere a recursurilor inculpaților, ca fiind neîntemeiate.
În ultimul cuvânt, recurenții inculpați, solicită admiterea recursurilor, raliindu-se la concluziile puse de apărătorii lor.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea din 01.07.2009 pronunțată în dosarul nr.28397/3/2++9, Tribunalul București Secția I Penală în baza art.155 Cod procedură penală a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților și pentru 30 zile, dela 05.07.2009 până la 03.08.2009 inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că sunt realizate exigențele impuse de art.155 cu referire la art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală.
Astfel, tribunalul a apreciat că sunt date indicii temeinice care justifică presupunerea că în ziua de 05.02.2009, cei doi inculpați, sub pretextul unei datorii nerestituite - prin violență au sustras de la partea vătămată suma de 100 euro, 200 lei, cheile de la locuință, un telefon mobil și, l-au lipsit de libertate, iar când victima a încercat să intervină pentru eliberarea fratelui său, inculpații l-au lovit cu mașina, cauzându-i leziuni care i-au determinat decesul.
Deasemenea, a reținut tribunalul că punerea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică dedus din natura activității infracționale și modul de comitere.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații criticând-o pentru netemeinicie în sensul că pe de o parte nu sunt date din care să rezulte că în stare de libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică să că ar împiedica bunul mers al anchetei penale.
Deasemenea recurenții au mai invocat atitudinea cooperantă în timpul urmăririi penale, sinceritatea și lipsa antecedentelor penale.
Examinând încheierea atacată din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 Cod procedură penală,Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondateși reține în acest sens următoarele:
1.Față de inculpați s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, lipsire de libertate și tâlhărie iar datele rezultate în cursul instrucției penale pun în relevanță indicii temeinice care justifică presupunerea că au comis infracțiunile care se rețin în sarcina lor.
2.Măsura arestării preventive s-a luat față de inculpați fiind probată existența cazului prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală iar acest temei subzistă în continuare.
În această ordine de idei este de observat că pericolul pentru ordinea publică se deduce din gravitatea extremă faptelor penale (pentru care există indicii că au fost comise de inculpați) din modul de operare, din violența extremă manifestată de aceștia, din lipsa oricărui atașament și respect pentru valorile sociale ocrotite de legea penală și chiar pentru viață și în final din rezultatul activității infracționale,extrem de grav.
3.Sub aspectul legalității se constată că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.
4.Nu în ultimul rând, pentru finalizarea anchetei este necesar a se efectua și actele de urmărire penală indicate în referatul procurorului, acte care reclamă, pentru celeritate, prezența inculpaților la dispoziția organelor de urmărire penală.
5.Împrejurările invocate de inculpați în susținerea recurenților, în măsura în care se vor verifica vor putea fi valorificate în cursul individualizării judiciare a pedepselor, dar în raport cu obiectul prezentei cauze, (circumscris verificărilor impuse de dispozițiile art.155 Cod procedură penală) nu au relevanță substanțială astfel încât instanța de recurs nu poate primi argumentația recurenților.
Așa fiind, Curtea constată realizată condiționalitatea impusă de art.155 alin.1 Cod procedură penală, încheierea atacată fiind temeinică și legală motiv pentru care în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
Văzând și prevederile art.192 cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile inculpaților și împotriva încheierii de ședință din 01.07.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.
Obligă inculpații la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariu avocat oficiu 100 lei pentru fiecare inculpat se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi29 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Proces-verbal
pentru d-ul jud.
aflat în semnează
Președinte instanță
GREFIER,
Red./Dact.EA-17.08.2009/2ex/P -jud.
Grefier,
17 August 2009
Președinte:Petre PopescuJudecători:Petre Popescu, Florică Duță, Camelia Nicoleta