Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 320/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
(2246/2009)
ÎNCHEIEREA NR. 320/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.09.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Leontina Cișmașiu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la 18.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția II Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde recurentul inculpat personal în stare de arest și asistat de avocat ales cu împuternicirea avocațială nr.- emisă de Baroul București și recurentul inculpat personal în stare de arest și asistat de avocat ales cu împuternicirea avocațială nr.- emisă de Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp.art.1403alin.3 pr. pen. Curtea procedează la ascultarea recurenților inculpați, aceștia susținând că mențin declarațiile date până în prezent și nu au alte precizări de făcut.
Constatând că nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului inculpat susține că recursul său vizează excepția de neconstituționalitate invocată la fond și prelungirea stării de arest preventiv.
În susținerea primului motiv de recurs, apreciază că sunt aplicabile disp. art.146 lit.d din Constituție, art.1 alin.2, art.2, 3, 10 și art.29 din Legea nr.47/1998, iar la instanța de fond a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155, 156, 159, 148 alin.1 lit.f, art.1491pr. pen. întrucât încalcă prevederile constituționale ale art.131 și 53. solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea judecării excepției și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.
Consideră că, în mod greșit, tribunalul a respins excepția ca inadmisibilă pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile privind sesizarea Curții, întrucât excepția nu este ridicată în fața "instanței judecătorești" ci în fața "judecătorului investit cu soluționarea propunerii asupra măsurii preventive".
Apreciază că judecătorul este instanța de judecată, iar în temeiul art.29 din Legea nr.47/1992 solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru a se pronunța cu privire la excepția invocată, urmând ca instanța de recurs să se pronunțe cu privire la starea de arest, conform art.303 alin.6 pr. pen.
Cu privire la prelungirea măsurii arestării preventive, în temeiul art.3859pct.9 pr. pen. cu referire la art.38510alin.3 pr. pen. art.3856alin.3 pr. pen. invocă nulitatea prevăzută de art.197 alin.1 pr. pen. întrucât nu s-a respectat art.159 alin.8 ultima teză pr. pen. cu privire la judecarea recursului, fiind încălcate dispozițiile deciziei date în recurs în interesul legii, respectiv a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.25/2008, care prevede că recursul se judecă înainte de expirarea arestării preventive anterioare. Invocă disp. art.4142alin.1, 2, 3. pr. pen. iar ca sancțiune, consideră că sunt aplicabile disp. art.197 alin.1 teza 1. pr. pen.
Apreciază inadmisibilă propunerea de prelungire a stării de arest, parchetul solicitând a fi prelungită starea de arest nu pentru apărarea ordinii publice, prevăzută de art.148 lit.f pr. pen. ci pentru administrarea de probatorii, efectuarea de cercetări cu privire la alte fapte decât cele pentru s-a dispus arestarea preventivă a cărei prelungire se solicită.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicita admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond, rejudecând, să nu mai fie prelungită durata arestării preventive întrucât inculpatul dorește să colaboreze cu organele de anchetă, respectiv să formuleze un denunț, acesta formulând aceasta cerere în scris la parchet, astfel cum rezultă din actul depus în ședință publică.
Apreciază că prelungirea stării de arest este întemeiată pe aceleași motive ca și în urmă cu o lună de zile, se solicită efectuarea de noi probe, reaudierea inculpaților pentru alte fapte. Consideră că trei luni de arest preventiv sunt suficiente pentru diminuarea pericolului pe care l-ar prezenta cercetarea acestora în stare de libertate, mai ales că nu este cunoscut cu antecedente penale, are 2 copii în întreținere și o firmă de administrat.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază neîntemeiate recursurile și pune concluzii de respingere a acestora, încheierea de ședință fiind legală și temeinică, fiind îndeplinite cerințele art.155 și urm. pr. pen. fiind corect motivată excepția de neconstituționalitate invocată, în sensul că aceasta nu a fost ridicată în fața "instanței judecătorești" ci în fața "judecătorului investit cu soluționarea propunerii asupra măsurii preventive".
Apreciază că propunerea de prelungire respectă cerințele legale, ca în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării, constând în declarațiile părții vătămate, declarația martorului, recunoașterile de pe plasele foto, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și din mediul ambiental, procesul-verbal de redare a declarațiilor investigatorului sub acoperire, procesul-verbal de filaj, constatarea tehnico-științifică asupra actelor ridicate, iar prelungirea stării de arest este necesară pentru extinderea cercetării penale cu privire la o noua faptă reținută în sarcina inculpaților și, identificarea, audierea și extinderea cercetării penale cu privire la persoana care a falsificat actul de identitate, audierea numitului, reaudierea inculpaților.
În ultimul cuvânt, recurenții inculpați declară că sunt de acord cu concluziile apărătorilor aleși.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din Camera de consiliu de la 18.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar în baza art.155 și urm. pr. pen. s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților și, pe o durată de 26 zile și a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile.
În motivarea încheierii se arată că propunerea este întemeiată, inculpații aflându-se în situația prevăzută de art.148 lit.f pr. pen.
Prin aceeași încheiere a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul, de sesizare a Curții Constituționale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații și.
a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că cererea sa de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, fiind respinsă de instanță cu o motivare greșită. Cu privire la prelungirea măsurii arestării preventive, a invocat nulitatea întrucât nu s-a respectat art.159 alin.8 ultima teză pr. pen. cu privire la judecarea recursului, fiind încălcate dispozițiile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.25/2008, care prevede că recursul se judecă înainte de expirarea arestării preventive anterioare. De asemenea, consideră inadmisibilă propunerea Parchetului, față de motivele pentru care se solicită prelungirea stării de arest.
Inculpatul a solicitat să nu mai fie prelungită durata arestării preventive, deoarece dorește să colaboreze cu organele de anchetă, formulând un denunț. În plus, arată că propunerea se întemeiază pe aceleași motive ca și precedentul referat, că în cele trei luni de arest preventiv s-a diminuat pericolul pe care l-ar prezenta cercetarea sa în stare de libertate, mai ales că nu este cunoscut cu antecedente penale, are 2 copii în întreținere și o firmă de administrat.
Examinând cauza din perspectiva criticilor formulate, dar și din oficiu, în concordanță cu dispozițiile art.1403cu referire la art.3856alin.3 pr. pen. respectiv art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, Curtea reține următoarele:
I). Tribunalul Bucureștia fost sesizat în temeiul art.155 pr. pen. cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților, și.
La termenul din 18.09.2009, apărătorul inculpatului a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155, 156, 159, 148 alin.1 lit.f și 1491. pr. pen. susținând că propunerea procurorului încalcă prevederile art.131 și art.53 din Constituția României, pe motiv că procurorul trebuie să apere ordinea de drept și nu ordinea publică și că prevederile procedurale invocate vin în contradicție cu art.53 din Constituție, potrivit căruia restrângerea exercițiului unor libertăți este prevăzută expres și limitativ.
Prin încheierea recurată excepția a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că "nu sunt îndeplinite condițiile privind sesizarea, întrucât excepția nu este ridicată în fața instanței judecătorești ci în fața judecătorului investit cu soluționarea propunerilor asupra măsurilor preventive".
Curtea apreciază că soluția instanței este contrară dispozițiilor art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992 republicată, dispoziții ce stabilesc condițiile de examinare a admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Astfel, potrivit art.29 alin.1 din legea de mai sus, excepțiile ridicate în fața instanțelor judecătorești trebuie să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzeiîn orice fază a litigiului și oricare a fi obiectul acestuia.
Este adevărat că după modificarea Codului d e procedură penală prin nr.OUG109/2003, dispozițiile referitoare la percheziția domiciliară și la dispunerea arestării preventive (desfășurate în fața instanței în perioada în care dosarul se află în faza de urmărire penală), au fost modificate în sensul că termenul de "instanță" a fost înlocuit cu noțiunea de "judecător".
Această modificare terminologică nu afectează însă conținutul activității de judecată și nu poate determina, în nici un caz, concluzia că desfășurarea respectivelor proceduri nu ar fi supusă regulilor generale privind judecata, bineînțeles cu particularitățile prevăzute pentru fiecare procedură în parte.
Mai mult, dispozițiile din Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale sunt explicite și evidențiază voința legiuitorului de a da posibilitatea invocării excepțiilor de neconstituționalitate în orice cauză aflată pe rolul instanțelor, fără nici un fel de limitare.
A considera că asemenea excepții nu pot fi invocate în fața instanței sesizată cu cereri formulate în perioada în care cauza se află în faza urmăririi penale, echivalează cu o restricționare nepermisă a dreptului de a supune analizei constituționalitatea unor dispoziții legale, ajungându-se, practic, la imposibilitatea invocării neconstituționalității acelor dispoziții ce reglementează soluționarea cererilor formulate în cursul urmăririi penale, dar care sunt date în competența instanței de judecată.
Pe de altă parte, se constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art.29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.47/1992 republicată, căci excepția vizează dispoziții procedurale ce au legătură cu soluționarea cauzei, a fost ridicată de una dintre părți și obiectul excepției îl constituie prevederi care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Drept urmare, excepția de neconstituționalitate nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea 47/1992 republicată, pentru sesizarea Curții Constituționale.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d) pr. pen. Curtea va admite recursul, va casa în parte încheierea atacată și rejudecând, va admite cererea formulată de inculpatul și va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155, 156, 159, 148 alin.1 lit. f și art. 1491. pr. pen.
Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
II).Opinia instanței de recurs asupra excepției de neconstituționalitate:
1. Potrivit art.131 din Constituția României - care stabilește rolul Ministerului Public: "În activitatea judiciară, MINISTERUL PUBLIC reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. MINISTERUL PUBLIC își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete în condițiile legii. Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare în condițiile legii".
Dispozițiile art.155, 156 și 159 Cod procedură penală - care reglementează procedura de prelungire a duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale, dispozițiile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală - care se referă la unul din cazurile în care se poate dispune arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale, ca și dispozițiile art.1491Cod procedură penală - ce reglementează procedura de arestare a inculpatului în cursul urmăririi penale, nu contravin dispozițiilor constituționale mai sus menționate.
Pe de o parte, se constată că atribuțiile Ministerului Public referitoare la arestarea preventivă a unei persoane în cursul urmăririi penale, astfel cum sunt detaliate în Codul d e procedură penală, se înscriu în coordonatele generale stabilite cu valoare de principiu prin norma constituțională.
Pe de altă parte, se apreciază că nu există contradicție între dispozițiile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, care stabilește ca și caz de arestare situația în care "lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică" și dispozițiile constituționale ale art.131 alin.1, care stabilește că MINISTERUL PUBLIC "apără ordinea de drept".
Ordinea de drept este o noțiune mai largă, care în contextul art.131 din Constituția României consacră supremația legii într-un stat democratic, putând fi definită ca ansamblul de norme juridice care stau la baza funcționării unui stat de drept.
Ordinea publică reprezintă o stare de fapt, putând fi definită ca starea normală a societății, de respectare a ordinii de drept, o stare a relațiilor sociale care se statornicește ca urmare a respectării stricte a prevederilor legale, incluzând și reacția societății civile, a cetățenilor și a comunității față de încălcarea ordinii de drept.
Pe cale de consecință, cele două noțiuni nu se exclud și nu se află în contradicție, fiind într-o relație de interdependență. Ordinea de drept nu trebuie privită doar ca o noțiune abstractă, pur teoretică, ci trebuie înțeleasă și în forma sa practică, concretizându-se în ordinea publică, inclusiv prin asigurarea respectării legii penale.
2. Dispozițiile art.155, 156, 159, 148 alin.1 lit.f și art.1491Cod procedură penală nu contravin nici dispozițiilor art.53 din Constituția României, ce reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Dimpotrivă, reglementarea strictă și detalierea procedurii de privare de libertate a unei persoane în cursul urmăririi penale, precum și indicarea condițiilor și a cazurilor în care o persoană poate fi lipsită de dreptul său fundamental la libertate în cursul procesului penal, constituie o aplicare și concretizare a principiului constituțional care dă posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului la libertate și "pentru apărarea - ordinii - publice și pentru desfășurarea instrucției penale", cazurile și condițiile indicate în Codul d e procedură penală încadrându-se în situațiile clar definite de norma constituțională.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul este nefondată, impunându-se respingerea acesteia.
III). Cât privește cererea de suspendare a judecății, Curtea reține că potrivit art.29 alin. 5 din legea nr.47/1992: "Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă."
În speță, obiectul cauzei îl constituie chiar propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, iar suspendarea nu poate fi dispusă, căci soluționarea propunerii nu poate fi amânată, instanța fiind obligată în conformitate cu dispozițiile legale să se pronunțe în cel mai scurt termen asupra legalității și temeiniciei privării de libertate în continuare a inculpaților.
Dispozițiile art.303 alin.5 pr. pen. nu sunt aplicabile, căci vizează situația în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu și trebuie să se pronunțe asupra arestării în temeiul art.3002pr. pen. însă pot fi folosite ca un argument în plus în cauza de față, dat fiind că pentru o situație similară, legiuitorul a prevăzut că și în situația suspendării judecății pentru sesizarea Curții Constituționale, instanța trebuie să se pronunțe asupra stării de arest preventiv.
IV). Din acest motiv, Curtea va sesiza Curtea Constituțională fără a suspenda judecata, va analiza și se va pronunța asupra fondului cauzei, respectiv asupra legalității și temeiniciei prelungirii arestării preventive a celor doi recurenți.
Sub acest aspect, se reține că inculpații și au fost arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art.20 raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5. pen. reținându-se în sarcina acestora că împreună cu alți învinuiți din cauză au falsificat actul de identitate al numitului - proprietarul imobilului situat în B,-, sector 1 - și printr-o persoană interpusă au încercat vânzarea acestui imobil, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 300.000 euro.
Arestarea inculpatului s-a dispus prin încheierea din 30.06.2009 emisă de Tribunalul București - Secția I penală, în temeiul art.148 lit.f pr. pen.
Inculpatul a fost arestat în lipsă prin încheierea din 29.07.2009, emisă de Tribunalul București - Secția a II-a penală, în temeiul art.148 lit.a și f pr. pen. mandatul fiind pus în executare la data de 25.08.2009.
Ulterior, în urma investigațiilor efectuate în cauză, s-a constatat că inculpatul a participat la săvârșirea unei alte fapte, reținându-se că după falsificarea cărții de identitate a părții vătămate și a actelor de proprietate, printr-o persoană interpusă rămasă neidentificată, împreună cu inculpatul, au încheiat o procură notarială din care rezulta că falsul proprietar îl împuternicea pe numitul să vândă imobilul situat în B,-, sector 1, valoarea prejudiciului fiind aproximativ 328.000 lei. Întrucât nu au reușit vânzarea imobilului în termenul dorit, cei doi inculpați au decis obținerea unui credit ipotecar în numele unei societăți comerciale, folosind drept garanție imobilul în discuție.
De asemenea, s-a constatat că împreună cu depuseseră documentații în vederea încheierii de procuri notariale prin același mod de operare și pentru imobilele din--137 sector 4 și-, sector 6.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul, au apărut temeiuri noi, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art.155 Cod procedură penală.
Așa cum s-a reținut în încheierea recurată, în cauză există indicii temeinice că inculpații și au comis faptele pentru care sunt cercetați, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 cu referire la art.681Cod procedură penală. În acest sens, se constată că procesele-verbale de redare a înregistrărilor în mediul ambiental se coroborează cu declarațiile martorilor, cu procesele-verbale de recunoaștere a inculpaților din planșele foto, precum și cu înscrisurile depuse la dosar.
Pe de altă parte, se constată îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.a și f Cod procedură penală în ceea ce-l privește pe inculpatul (care s-a sustras de la urmărirea penală fiind arestat în lipsă), respectiv condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală pentru inculpatul.
În mod evident, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpații sunt cercetați este mai mare de 4 ani iar în ceea ce privește pericolul pe care lăsarea acestora în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică, tribunalul a avut în vedere, în mod justificat, natura și gravitatea deosebită a infracțiunii și modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, constatând că inculpații prezintă o periculozitate sporită.
Evaluarea acestui pericol corespunde criteriilor prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul de față, circumstanțele personale favorabile ale inculpaților, constând în lipsa antecedentelor penale, nu pot determina, prin raportare la criteriile reale mai sus menționate, concluzia că buna desfășurare a procesului penal nu este afectată prin punerea în libertate a inculpaților.
. de a obține sume mari de bani prin vânzarea frauduloasă a imobilului aparținând unei alte persoane, prin falsificarea cărții de identitate a proprietarului imobilului și folosirea unei persoane interpuse care să se prezinte în fața notarului sunt fapte de gravitate deosebită, ce implică organizare, curaj și determinare din partea inculpaților în comiterea faptelor de natură penală, așa încât privarea lor de libertate se impune pentru prezervarea ordinii publice.
Cât privește nulitatea prelungirii, Curtea apreciază că motivele invocate ar putea fi încadrate într-o cerere de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Este adevărat că potrivit art.159 alin.8 pr. pen.: "Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a hotărât prelungirea arestării se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate".
De asemenea, prin Decizia nr.25/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii și s-a statuat că "Dispozițiile art.159 alin.8 fraza a II-a din Codul d e procedură penală se interpretează în sensul că: 1. Sintagma folosită de legiuitor - înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate are caracter imperativ și nu de recomandare; 2. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate".
Cu toate acestea, se apreciază că nesoluționarea recursului în acest termen nu atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
În primul rând, decizia în interesul legii nu stabilește care este consecința nerespectării dispozițiilor legale mai sus menționate.
În al doilea rând, încetarea de drept nu este prevăzută nici de dispozițiile art.140 pr. pen. ce constituie sediul materiei în această chestiune.
În al treilea rând, această concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale, căci, succesiv dispoziției care prevede obligativitatea soluționării recursului înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate (art.159 alin.8 pr. pen.), în alineatul imediat următor (art.159 alin.9), se prevede că "Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventivă nu este suspensiv de executare", întărindu-se astfel ideea că și în situația în care nu se respectă dispozițiile alin.8, încheierea recurată nu își pierde caracterul executoriu, așa încât dispoziția instanței de prelungire a arestării preventive își produce efectele, ceea ce exclude încetarea acestei măsuri.
Nu în ultimul rând, dispozițiile art.159 alin.8 pr. pen. ca și decizia în interesul legii, trebuie interpretate și aplicate coroborat cu alte dispoziții legale, ce reglementează drepturi procesuale fundamentale, cum este dreptul la apărare, al cărui exercițiu poate împiedica soluționarea recursului înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.
Aceasta este situația și în speță, căci, deși instanța de recurs a fost sesizată înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, recursurile nu au putut fi soluționate datorită amânării cauzei, urmare a încuviințării de către instanță a cererii de lipsă de apărare formulată de către recurentul.
Pe cale de consecință, cererea de constatare a nulității sau de încetare de drept a măsurii arestării preventive este neîntemeiată.
Este nefondată și critica privindinadmisibilitatea propuneriide prelungire a stării de arest, propunerea parchetului fiind formulată în concordanță cu dispozițiile legale. Cât privește actele de urmărire penală indicate în referatul întocmit de Parchet, Curtea apreciază că, deși acestea nu se referă în mod direct la inculpatul, dată fiind participația penală a inculpaților, complexitatea cauzei, ritmul susținut în care s-a desfășurat ancheta până în acest moment, dar și durata scurtă de timp în care inculpații au fost arestați, actele de urmărire penală constând în extinderea cercetării penale cu privire la alte fapte pentru inculpații și și identificarea persoanei care a falsificat actele, se dovedesc necesare pentru justa soluționare a cauzei și sunt de natură a motiva necesitatea privării în continuare de libertate a celor doi inculpați.
Referitor ladurata arestării preventive a inculpatului, Curtea constată că inculpatul este arestat de circa 3 luni, perioadă care, raportată la complexitatea cauzei, la stadiul procedurii - cercetarea penală fiind abia la debut -, la gravitatea faptelor și datele ce-l caracterizează pe inculpat, nu a depășit un termen rezonabil.
Drept urmare, se constată că soluția de prelungire a arestării preventive este legală și temeinică.
Față de cele reținute, în temeiul art.38515pct.2 lit.d pr. pen. Curtea va admite recursul inculpatului, va admite cererea formulată de inculpat și va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 155, 156, 159, 148 alin.1 lit.f și art.1491pr. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
În baza art.38515pct.1 lit.b pr. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
Conform art.192 alin.2 pr. pen. va obliga recurentul la plata sumei 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.192 alin.3 pr. pen. cheltuielile judiciare prilejuite de recursul inculpatului rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admiterecursul inculpatului.
Casează, în parte, încheierea din 18.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, dată în dosar nr- și rejudecând:
Admite cererea formulată de inculpatul și dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155, 156, 159, 148 alin.1 lit. f și art. 1491. pr. pen.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
Obligă inculpatul la plata sumei 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare prilejuite de recursul inculpatului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./30.10.09
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Leontina Cișmașiu
