Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1383/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr.9071/2/2009
2288/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1383
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30.09.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Leotnina Cișmașiu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședința din 24.09.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurentul inculpat personal în stare de arest și asistat de avocat ales si recurentul inculpat in stare de arest și asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședința, după care
Constatând ca nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședința din 24.09.2009 și pe fond, rejudecând, admiterea cererii privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau tara. Precizează că inculpatul este arestat preventiv de 3 luni de zile, invoca dispozițiile art.5 din CEDO cu privire la termenul rezonabil al preventiei. Susține că recurentul inculpat a dat declarații sincere, trei coinculpați din dosar sunt judecați in stare de libertate, inclusiv autorul infracțiunii, si solicita eliberarea acestuia ca egalitate de tratament cu aceștia. Consideră ca acesta poate fi judecat in stare de libertate, nefiind cunoscut cu antecedente penale, obținând legal venituri din administrarea unei societăți comerciale.
Apărătorul ales al recurentului inculpat apreciază nemotivata încheierea de ședința pe care a recurat-o, considerând ca motivarea nu are corespondent in realitatea faptelor.
La instanța de fond inculpatul a formulat o cerere de liberare pe cauțiune, iar la termenul din 24.09.2009 a modificat obiectul cererii, solicitând liberarea sub control judiciar. Instanța, in temeiul disp.art.160/8 Cpp a pus in discuție admisibilitatea cererii, a constatat, în baza aceluiași text de lege, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea in principiu, insa nu a analizat pe fond cererea, prin prisma disp.art.160/2 Cpp, ci a confundat analiza acestei cereri cu analiza temeiniciei măsurii preventive, apreciind ca, fată de natura si gravitatea faptelor, împrejurările și modalitatea in care se retine ca au fost comise, rezultatul produs, se impune ca procesul penal sa continue cu inculpatul in stare de arest preventiv.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază inadmisibil recursul declarat de inculpatul, având in vedere disp.art.141 Cpp și neîntemeiat recursul declarat de inculpatul. Apreciază încheierea de ședința ca fiind motivata cu privire la cererea formulata de inculpatul si pune concluzii de respingere a recursului formulat de acesta.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului declarat.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat solicită sa fie judecat in stare de libertate.
Recurentul inculpat susține ca va fi operat la Spitalul Clinic, este de acord cu concluziile apărătorului ales si dorește sa fie judecat in stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din 24.09.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul -, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpatul.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, Tribunalul a considerat că, deși sunt îndeplinite condițiile de formă prev. de art.160/2 C.P.P. față de natura și gravitatea faptelor, împrejurările și modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, precum și rezultatul produs, se impune ca procesul penal, în acest stadiu, să continue cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Referitor la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură privativă de libertate mai puțin severă, formulată de inculpatul, s-a considerat că temeiurile prev. de art.143 și art.148 lit.f C.P.P. care au determinat luarea arestării preventive nu s-au schimbat, din probele administrate rezultând indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care a fost arestat preventiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpatului este mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările și modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, rezonanța socială negativă a faptelor de asemenea natură, relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva încheierii de mai sus au declarat recurs inculpații și, primul dintre aceștia solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședința și, pe fond, rejudecând, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive.
Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședința și, pe fond, rejudecând, admiterea cererii de liberare sub control judiciar întrucât sunt îndeplinite condițiile liberării prevăzute de art.160/2 C.P.P. iar cererea este întemeiată, temeinicie care trebuia analizată de instanța de fond din prisma dispozițiilor art.160/2 și art.160/8a C.P.P. iar nu a temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, Curtea constată următoarele:
La termenul de judecată din 24.09.2009, în fața instanței de fond, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cerere care a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Potrivit art.141 alin.1 teza a II a C.P.P. încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
Ca urmare, Curtea consideră, în majoritate, că recursul declarat de inculpatul nu este admisibil.
În conformitate cu dispozițiile art.160/b C.P.P. prima instanță de fond a verificat periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive a recurentului inculpat, încheierile respective fiind recurabile în temeiul art.160/b alin.4
C.P.P.Așadar, după luarea arestării preventive, detenția inculpatului a fost supusă unui control de legalitate (în primă instanță și în recurs), la intervale rezonabile, fiind respectată garanția prevăzută de art.5 parag. 4 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Împrejurarea că legislația internă reglementează calea de atac a recursului numai pentru situația în care se admite o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, iar nu și atunci când se respinge o astfel de cerere, nu aduce atingere principiului egalității armelor întrucât dispozițiile legale relative la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, în mod periodic, în maxim 60 de zile, cu posibilitatea exercitării recursului atât de inculpat, cât și de procuror, constituie o posibilitate rezonabilă pentru inculpat de a-și susține cauza sub aspectul lipsirii sale de libertate, în condiții care să nu îl plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu procurorul.
Recurentul inculpat a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii, în concurs, a douăzeci și două de infracțiuni de trafic de influență prev. de art.257 cu aplic.art.33 lit.a
Cod PenalÎn mod legal, prima instanță a considerat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă în principiu, fiind într-adevăr îndeplinite condițiile enumerate expres de art.160/2 alin.1 și 2 din C.P.P. respectiv inculpatul nu este cercetat pentru vreo infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce depășește 18 ani, nu există date că inculpatul, pus în libertate, ar intenționa să săvârșească alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Ulterior acestui moment procesual reglementat de art.160/8 C.P.P. instanța fondului a pășit la soluționarea cererii care presupune, conform art.160/8a, verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art.160/2 alin.1 și 2 din dar C.P.P. și a temeiniciei cererii.
Curtea consideră că interpretarea textelor legale în sensul că temeinicia cererii de liberare sub control judiciar presupune verificarea cerințelor enunțate de alin.2 al art.160/2 C.P.P. contravine modalității de reglementare a art.160/2 C.P.P. care are titlu marginal "Condițiile liberării", acestea fiind așadar evidențiate nu numai în alin.1, dar și în alin.2 al art.160/2
C.P.P.În acord cu prima instanță, se apreciază că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este întemeiată întrucât acuzația adusă recurentului inculpat se referă la săvârșirea unui concurs de infracțiuni, desfășurat pe o perioadă relativ lungă de timp, prin care s-a adus atingere relațiilor sociale a căror existență și dezvoltare sunt fundamentate pe încrederea și prestigiul pe care trebuie să le aibă funcționarii (salariații) organelor, instituțiilor statului, serviciilor publice sau a altor unități și care impun înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la corectitudinea, onestitatea și probitatea acestora.
În consecință, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, conform art.38515pct.1 lit.b Cod pr.pen, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului formulat împotriva încheierii de ședință din 24.09.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul -.
În temeiul art.38515pct.1 lit.a Cod pr.pen. se va respinge, ca inadmisibil, recursul inculpatului declarat împotriva aceleiași încheieri.
În baza art.192 al.2 Cod pr.pen. inculpații vor fi obligați la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatului formulat împotriva încheierii de ședință din 24.09.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul -.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul.
Obligă inculpații la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.
Data 20.10.2009/2 ex.
OPINIE SEPARATĂîn sensul respingerii excepției inadmisibilității recursului formulat de inculpatul.
Incontestabil, dispozițiile art.141 Cod procedură penală, ca și cele ale art.1403Cod procedură penală, stabilesc inadmisibilitatea recursului în cazul soluțiilor de respingere a cererii de revocare, de înlocuire, sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Aceste dispoziții trebuie însă interpretate și aplicate prin raportare la dispozițiile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, se constată că dispoziția art.141 Cod procedură penală, în sensul că "încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac" vine în contradicție cu dispozițiile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil include și egalitatea armelor, iar "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți are valoarea unui principiu, atât în civil, cât și în penal, -, egalitatea armelor implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza - în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea, în fiecare caz, la respectarea condițiilor unui proces echitabil, revine autorităților naționale" (cauza Dombo contra Olandei).
În procesul penal, principiul egalității armelor se aplică nu doar în raporturile dintre acuzat și partea vătămată sau, după caz, partea civilă, ci, mai ales, între acuzat și MINISTERUL PUBLIC, fiind vorba despre instituția care susține acuzarea.
Se constată astfel, că dispozițiile art.141 Cod procedură penală, mai sus menționate, îl pun pe inculpat într-o evidentă poziție de dezavantaj față de Parchet, deoarece, pe când inculpatul nu are posibilitatea să atace o soluție nefavorabilă referitoare la arestarea preventivă (mai precis, încheierea de respingere a cererii de revocare, de înlocuire sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive), MINISTERUL PUBLIC are posibilitatea legală de a ataca cu recurs soluția favorabilă inculpatului, pronunțată cu privire la asemenea cereri.
Aceasta constituie un evident dezechilibru al "armelor procedurale" puse la dispoziția inculpatului și Ministerului Public.
În opinie separată, se apreciază că argumentul referitor la dispozițiile art.5, paragraful 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este pertinent, întrucât ceea ce se pune în discuție nu este asigurarea unui proces echitabil prin respectarea dublului grad de jurisdicție, ci, așa cum s-a arătat, o altă componentă a dreptului prevăzut de art.6 din Convenția de mai sus, respectiv egalitatea armelor.
De asemenea, rămâne fără relevanță și opinia exprimată de Curtea Constituțională prin decizia nr.330/2007, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.141 Cod procedură penală, dispoziții ce fac și obiectul analizei de față.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională reține că " mijloacele procedurale puse la îndemâna învinuitului sau a inculpatului, respectiv a procurorului, pot fi diferite - reiterarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv atacarea cu recurs a încheierii prin care s-a admis cererea de revocare, având în vedere poziția procesuală diferită a învinuitului sau inculpatului, respectiv a procurorului, și deci situațiile de fapt diferite în care aceștia se găsesc, fără însă ca în acest mod să fie afectată egalitatea participanților la procesul penal".
În opinie separată, această apreciere vine în contradicție cu interpretarea dată de Curtea de la Strasbourg articolului 6 din CEDO.
Pe de altă parte, potrivit art.11 alin.2 și art.20 alin.2 din Constituția României, instanțele au obligația să aplice, cu prioritate, dispozițiile din tratatele și convențiile internaționale, în măsura în care dispozițiile interne vin în contradicție cu acestea și sunt nefavorabile inculpatului.
Aceasta este situația și în cauza de față, așa încât, în opinie separată, se consideră că, deși legea internă stabilește, fără echivoc, inadmisibilitatea căii de atac, se impune aplicarea directă a art.6 din CEDO, iar pentru respectarea principiului egalități armelor, recursul declarat de inculpat nu poate fi respins ca inadmisibil.
JUDECĂTOR
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Leotnina Cișmașiu
