Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 47/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.3525/3/2010
281/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Încheiere nr.47/
Ședința publică din data de 5 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 28 ianuarie 2010 Tribunalului București -Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 004.811/05.II.2010, aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat Dosarul de urmărire penală nr. 2588/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat arată că nu se mai impune privarea de libertate a inculpatului, având în vedere faptul că a avut o atitudine procesuală sinceră, a cooperat cu organul de urmărire penală și a relatat modalitatea de comitere a infracțiunilor, respectiv faptul că a agresat-o pe partea vătămată, fără însă a-i sustrage telefonul mobil, provine dintr-o familie organizată, are domiciliul cunoscut și nu poate influența probatoriul ce va fi administrat, așa încât cercetarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului impun, în continuare, privarea sa de libertate, fiind îndeplinite atât cerințele art. 143 Cod procedură penală, în acest sens fiind declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate și procesul-verbal de recunoaștere de pe planșa foto, precum și condițiile reglementate în art.148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică fiind evidențiat de natura și gravitatea infracțiunilor, apreciind, în final, că prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului este necesară în vederea completării și finalizării urmăririi penale cu activitățile redate în referatul întocmit de procuror.
Recurentul-inculpat, personal, lasă la aprecierea Curții.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar, în temeiul art. 155 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6.02.2010 până la 7.03.2010 inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. a) și f) Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele sub aspectul cărora este cercetat, s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor, împrejurările și modalitatea concretă în care se reține că au fost comise, rezultatul produs, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care, anterior, a mai fost condamnat la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, între care și cea de omor.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulată de MINISTERUL PUBLIC.
S-a arătat în motivarea recursului că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal, având în vedere atitudinea pe care a manifestat-o, de colaborare cu organele de anchetă, precum și faptul că provine dintr-o familie organizată și are o locuință stabilă.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Inculpatul este urmărit penal pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor de tentativă de omor deosebit de grav și tâlhărie, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. d) Cod penal și art. 211 alin. 2 și alin. 21lit. c) Cod penal, constând în aceea că, la data de 21.10.2008, a aplicat victimei mai multe lovituri la nivelul craniului, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, iar, ulterior, a sustras din locuința părții vătămate mai multe bunuri, respectiv trei telefoane mobile și un aparat.
Potrivit art. 155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual, Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, contrar susținerilor recurentului, Curtea reține că, în cauză, este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică în continuare presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: procesul - verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe foto; raportul de expertiză medico-legală a părții vătămate; procesul - verbal de recunoaștere de pe planșa foto a inculpatului de către partea vătămată; procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere de obiecte din grup de către partea vătămată; declarațiile martorilor, și; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpat și fratele său, interceptate și înregistrate la data de 6.11.2008; listingurile apelurilor telefonice; procesul - verbal de percheziție domiciliară la locuința inculpatului și a fraților săi, și.
Totodată, așa cum a reținut și Tribunalul, în cauză sunt incidente și prevederile art. 148 lit. a) și f) Cod procedură penală, în sensul că inculpatul s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală (a fost arestat, în lipsă, la data de 5.02.2009, iar prins și încarcerat abia la data de 6.01.2010), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și tâlhărie este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere în acest sens natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care inculpatul este cercetat - prin care se aduce atingere celor mai importante relații sociale ocrotite de normele juridice, respectiv cele referitoare la dreptul persoanei la viață, modalitatea concretă în care se reține că acestea au fost comise ( pentru a săvârși o tâlhărie, prin aplicarea cu sălbăticie de multiple lovituri victimei la nivelul craniului), urmarea produsă (cauzarea de leziuni victimei, care i-au pus viața în primejdie), rezonanța socială negativă pe care o are acest gen de fapte și sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul societății civile lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unor fapte de o asemenea gravitate, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care are 8 clase, este fără ocupație și loc de muncă și nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat, prin sentința penală nr. 1968/1997 a Judecătoriei Medgidia, la pedeapsa de 1 an, 1 lună și 25 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal, precum și la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal, prin sentința penală nr. 54/1999 a Tribunalului Ialomița, împrejurări ce justifică temerea rezonabilă că inculpatul, lăsat în libertate, ar relua activitatea infracțională și ar comite și alte fapte de violență, ordinea de drept fiind, astfel, pusă în pericol.
În ceea ce privește aspectele invocate de inculpat în motivarea recursului, Curtea nu le poate reține, având în vedere, pe de o parte, faptul că, așa cum rezultă datele cauzei, inculpatul s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, iar, pe parcursul cercetărilor, după ce a fost prins și încarcerat, a adoptat o atitudine parțial sinceră, încercând să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele de anchetă, nefiind, așadar, întemeiată, susținerea recurentului în sensul că ar fi colaborat cu organele de anchetă. Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul provine dintr-o familie organizată și are o locuință stabilă, nu poate conduce, în opinia Curții, în lipsa altor elemente legate de faptă și de persoana inculpatului, la concluzia că lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, instanța apreciind, pentru motivele anterior menționate, că subzistă în continuare cerința prevăzută de art. 148 lit. f) teza a II-a Cod procedură penală.
De asemenea, Curtea apreciază că prelungirea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea în continuare de libertate a inculpatului fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
În consecință, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a admis propunerea de prelungire a duratei măsurii preventive formulată de MINISTERUL PUBLIC, menținerea stării de arest preventiv fiind justificată și de necesitatea finalizării actelor de urmărire penală, astfel cum acestea sunt menționate în referatul Parchetului.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și, față de faptul că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 28.2010 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.II.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red.
Dact.
Ex.2/11.02.2010
Red.--
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Vasile
