Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 50/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

310/2010

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

Încheierea nr.50/

Ședința publică din data de 5 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie

JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu

JUDECĂTOR 3: Vasile

GREFIER -

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat prin PROCUROR.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați -, -ta și împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 2.II.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-inculpați -, personal, -ta, personal, ambii în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.177.215/5.II.2010, aflată la dosar, și recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, având depusă la dosar delegația nr.004.256/5.II.2010, în prezența interpretului de limbă, cu autorizația nr.1.762/21.1999, eliberată de Ministerul Justiției - Direcția pentru Publicitate, Notari Publici, Executori Judecătorești și Consilieri Juridici.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, recurentul-inculpat, personal, prin interpretul de limbă, declară că își retrage recursul.

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat solicită să se ia act de declarația de retragere a recursului.

Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Recurenții-inculpați - și -ta, prin apărătorul ales, arată că instanța de fond, pe de o parte, nu a motivat măsura de prelungire a arestului preventiv, ci doar a invocat unele hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu au legătură cu speța, iar, pe de altă parte, a apreciat, în mod greșit, atât că sunt indicii temeinice cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc reținută în sarcina inculpatului -ta, care, având permis de conducere, doar l-a însoțit la autogară pe coinculpat, concubinul său, fără să aibă cunoștință despre conținutul pachetului ridicat de acesta, și, de asemenea, tot în baza relației de concubinaj, inculpatul -ta a remis pachete conținând bani lui -, soția inculpatului, față de nu a fost luată nici o măsură de prevenție, cât și că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, de altfel, fără argumente, atâta timp cât se află în a treia lună de arest preventiv, solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de declarația inculpatului de retragere a recursului, cu respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de recurenții-inculpați - și -ta, deoarece încheierea de ședință este motivată, există probe că inculpații au comis fapta penală reținută în sarcina fiecăruia, prin urmare inclusiv cu privire la inculpatul -ta, care se interesa, în mod repetat, despre programul de sosire al autocarelor și pentru care, pe lângă participarea sa la ridicarea cantității de 2 kg heroină, surprinsă prin procedura flagrantului, există convorbiri telefonice, din care se constată că inculpatul -, concubinul său, o instruiește asupra apărării pentru situația în care vor fi întrebați cu privire la colet, și, de asemenea, sunt îndeplinite, cumulativ, cerințele prevăzute de art.148, alin.1, lit.f, Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând din cantitatea mare de heroină și din circumstanțele personale ale inculpaților.

Recurenții-inculpați - și -ta, prin apărătorul ales, arată că se acordă o prea mare importanță convorbirilor telefonice, care sunt interpretate pentru a demonstra vinovăția, iar, în afara coletului cu droguri din portbagaj, nu au mai fost găsite alte cantități de stupefiante.

Recurentul-inculpat -, personal, arată că din coletul primit nu a vândut droguri, așa încât solicitarea organului de urmărire penală pentru o nouă prelungire în vederea identificării cumpărătorilor este hilară.

Recurentul-inculpat -ta, personal, este de acord cu apărătorul său ales.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 2.II.2010, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a penală, în temeiul art.155 și urm. Cod procedură penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și, în consecință, a prelungit starea de arest preventiv a inculpaților -, -ta și pe o perioadă de 30 zile, respectiv 7.II.2010-8.III.2010, inclusiv.

În motivare, instanța de fond a arătat că față de toți inculpații temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive continuă să existe, respectiv disp. art.68/1, Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele penale reținute în sarcina acestora, și anume procesele-verbale de supraveghere operativă, de constatare a infracțiunii flagrante și de percheziție domiciliară, cu declarațiile martorilor-asistenți, adresa nr.524.834/10.XII.2009 a Laboratorului Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, declarațiile învinuiților și inculpaților, precum și disp. art.148, lit.f, Cod procedură penală, și anume pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă atât din gravitatea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, care aduce atingere unei dintre cele mai importante valori sociale, respectiv sănătatea publică, cât și din datele personale ale inculpaților, care au mai fost condamnați la pedepse cu închisoarea, pentru comiterea, printre altele, a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în timp ce, potrivit art.136, alin.1, Cod procedură penală, prelungirea arestului preventiv este necesară, pentru buna desfășurare a procesului penal, prin efectuarea actelor de urmărire penală enumerate în referatul procurorului.

În termen legal, au declarat recurs inculpații -, pentru netemeinicie, -ta, pentru nelegalitate și netemeinicie, și, nemotivat.

La termenul de judecată de astăzi, recurentul-inculpat, personal, prin interpretul de limbă, a declarat că își retrage recursul.

În motivarea orală a recursurilor, recurenții-inculpați - și -ta, au susținut că instanța de fond, pe de o parte, nu a motivat măsura de prelungire a arestului preventiv, ci doar a invocat unele hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu au legătură cu speța, iar, pe de altă parte, a apreciat, în mod greșit, atât că sunt indicii temeinice cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc reținută în sarcina inculpatului -ta, care, având permis de conducere, doar l-a însoțit la autogară pe coinculpat, concubinul său, fără să aibă cunoștință despre conținutul pachetului ridicat de acesta, și, de asemenea, tot în baza relației de concubinaj, inculpatul -ta a remis pachete conținând bani lui, soția inculpatului, față de nu a fost luată nici o măsură de prevenție, cât și că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, de altfel, fără argumente, atâta timp cât se află în a treia lună de arest preventiv.

Au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive.

Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și încheierea de ședință recurată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursurile declarate de recurenții-inculpați - și -ta nu sunt fondate.

Astfel, Curtea reține că, prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 10.XII.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a penală a dispus, în temeiul art.143, Cod procedură penală, raportat la art.148, alin.1, lit.f, Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpaților -, zis "", față de care a fost emis nr.283//10.XII.2009, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art.2, alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, și -ta, față de care a fost emis nr.284//10.XII.2009, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art.2, alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal reținându-se în sarcina acestora că în cursul anului 2009 au procurat, deținut și vândut heroină mai multor persoane, iar pe data de 9.XII.2009 au preluat cantitatea de 2024,2 grame de, în amestec cu.

În ceea ce privește motivarea, Curtea apreciază că, deși este deficitară, prin copierea întocmai a referatului Ministerului Public, urmată de referiri sterile la decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, există, totuși, unele aprecieri personale ale judecătorului, care, sintetizate, se pot constitui în argumente ale soluției sale de prelungire a arestului preventiv. De asemenea, lipsa unei motivări convingătoare poate fi acoperită în calea de atac a recursului, devolutiv integral, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală.

Așadar, Curtea apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală cu privire la ambii inculpați, în sensul că există probe, și nu doar indicii temeinice, după cum a apreciat instanța de fond, cu privire la comiterea faptei penale reținută în sarcina fiecărui inculpat, respectiv procesul-verbal din data de 25.VIII.2009 privind datele culese de la surse ocazionale și de identificare a inculpatului -ta, zisă "", în baza de date a Evidenței Populației, procesul-verbal de filaj din data de 28.IX.2009, privind urmărirea inculpaților, care, cu autoturismul marca Mercedes Benz C 180, de culoare, cu număr de înmatriculare B-25-, aflat în proprietatea inculpatului -ta, condus de inculpatul -, concubinul acesteia, s-au deplasat la Autogara, situată în B,-, sectorul V, unde inculpatul -ta a verificat bagajele aflate în autocarul aparținând " Trans", sosit din Turcia, procesul-verbal de filaj din data de 25.2009, potrivit căruia inculpații s-au deplasat, cu autoturismul marca BMW X5, de culoare negru, cu număr de înmatriculare -, condus de inculpatul -, la aceeași autogară, unde, împreună, au verificat coletele transportate, cu autocarul, din Turcia, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 9.XII.2009, cu planșe fotografice și cu declarațiile martorilor-asistenți și, conform cărora inculpații s-au deplasat, cu autoturismul marca Jeep, de culoare albastru, cu număr de înmatriculare B-88-, la aceeași autogară, de unde au ridicat, de la societatea de transport, un colet, în care se află cantitatea de 2024,2 grame de, în amestec cu, după cum s-a stabilit prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.524.834/10.XII.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, declarația martorului, care a predat coletul, procesul-verbal din data de 9.XII.2009, cu declarațiile martorilor-asistenți -scu și a, privind efectuarea unei percheziții domiciliare în imobilul din județul I, comuna,-, reședința inculpaților, coproprietari, în care au fost găsite și ridicate înscrisuri și o agendă, conținând date ale unor cetățeni turci, două cântare electronice, cantitatea de 0,71 grame de, în amestec cu, seringi și fiolă, cu urme de heroină, după cum atestă rapoartele de constatare tehnico-științifică nr.524.840/10.XII.2009 și nr.524.841/9.XII.2009 ale Laboratorului Central de Analiză și Profil ale Drogurilor, declarațiile martorului -, soția coinculpatului, zis "", aflat în Penitenciarul Poarta -Albă, județul C, care a arătat că, începând cu anul 2007, primea de la cei doi inculpați sume cuprinse între 2.000 Euro și 5.000 Euro, pe care Ie folosea în scopurile indicate, prin telefon, de soțul său din penitenciar, procesele-verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice.

De asemenea, apreciază că față de fiecare inculpat sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.148, alin.1, lit.f, Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă nu numai din cantitatea mare, de peste 2 kg, de droguri de mare risc găsită asupra acestora, coroborată cu împrejurarea că de la domiciliul acestora au fost ridicate atât stupefiante, în același amestec cu drogurile conținute de coletul recent primit din Turcia, cât și două cântare electronice, dar, mai ales, din datele personale ale inculpaților -, care, la vârsta sa de 36 de ani, nu are vreo ocupație sau vreun loc de muncă, în schimb este cunoscut cu antecedente penale, care au debutat în perioada minoratului, când s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, după care a fost condamnat definitiv, prin cinci sentințe penale diferite, la pedepse cu închisoarea, pentru infracțiuni de furt calificat, la regimul circulației rutiere și de trafic de droguri de mare risc, în anul 2006, și -ta, în vârstă de 29 de ani, care, deși afirmă că lucrează, ca ospătar, la "Burs Pro Com", a ieșit din penitenciar pe data de 4.IX.2007, când a fost liberat condiționat din executarea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare, stabilită în anul 2002, prin contopirea pedepselor de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de stupefiante din Codul penal, și de 10 ani închisoare, pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, astfel că, pe fondul unei asemenea fervențe infracționale, cei doi inculpați, constituiți în cuplu, vor comite alte fapte penale, cel puțin de aceeași natură, pentru a-și spori averea, într-un timp cât mai scurt, avându-se în vedere faptul că, deși au stat mult timp închiși în penitenciar, și-au cumpărat pe data de 15.2009 imobilul reședință, compus din teren și construcție, în timp ce fiecare are în proprietate câte un autoturism marca Mercedes.

În același timp, în mod corect, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită cerința prevăzută de art.136, alin.1, Cod procedură penală, privind necesitatea prelungirii arestului preventiv în vederea administrării, în bune condiții, a probatoriului.

În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați - și -ta împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 2.II.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-, și, de asemenea, în temeiul art. 385/4, alin.2, Cod procedură penală, raportat la art.369, alin.1, Cod procedură penală, va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva aceleiași încheierii de ședință, după care, în temeiul art.192, alin.2 și alin.4, Cod procedură penală, va obliga pe fiecare dintre recurenții-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, stabilind partea datorată de fiecare, din care, pentru recurentul-inculpat, suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției, în timp ce onorariul interpretului de limbă, în contravaloarea unei ore, în regim de urgență, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați - și -ta împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 2.II.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.

În temeiul art. 385/4, alin.2, Cod procedură penală, raportat la art.369, alin.1, Cod procedură penală, ia act de retragerea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva aceleiași încheierii de ședință.

În temeiul art. 192, alin.2 și alin.4, Cod procedură penală, obligă fiecare dintre recurenții-inculpați - și -ta la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul-inculpat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli de procedură statului, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă pentru recurentul-inculpat, în contravaloarea unei ore, în regim de urgență, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5.II.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

-ta-

Red. și dact.: jud..

- Secția a II-a penală: -.

2 ex.

Președinte:Ioana Alina Ilie
Judecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 50/2010. Curtea de Apel Bucuresti