Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 220/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.730/2/2010
231/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.220/
Ședința publică din data de 5 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Încheierii de ședință din data de 14 ianuarie 2010 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.403.170/5.II.2010, aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat critică încheierea de ședință pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, arătând că, pe lângă existența probelor care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de care este învinuit, infracțiune pe care inculpatul a recunoscut-o și pentru care și-a asumat responsabilitatea, instanța de fond a reținut faptul că privarea sa de libertate slujește bunei desfășurări a procesului penal, întrucât punerea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere pericolul social al faptei penale, însă, potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat și nu decurge, în mod direct, din gradul de pericol social al infracțiunii, pentru că, dacă ar fi așa, ar însemna ca toți inculpații să fie cercetați în stare de arest, așa încât consideră că prima instanță nu a analizat, sub niciun aspect, cerințele art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, deoarece nu a produs nicio probă convingătoare cu privire la faptul că punerea inculpatului în libertate, la acest moment, în raport cu circumstanțele sale personale, ar putea crea o stare de temere în rândul opiniei publice. Prin urmare, instanța de fond menține sine die starea sa de arest preventiv, fără a avea o convingere fermă, argumentând că se mențin temeiurile inițiale.
Din punctul de vedere al apărării, aceste temeiuri nu se mai mențin, întrucât, de la momentul arestării și până în prezent, a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală, care concluzionează că leziunile traumatice suferite de victimă nu au determinat infirmitate și nu i-au pus viața în primejdie, împrejurare față de care se poate spune că nu există un raport de cauzalitate între presupusa punere în pericol a vieții și fapta inculpatului, impunându-se astfel schimbarea încadrării juridice a faptei penale, situație care conduce la schimbarea temeiurilor inițiale. Mai mult decât atât, tentativa la infracțiunea de omor nu se rezumă la observarea rezultatului produs, din probe, rezultând că inculpatul i-a aplicat o lovitură cu un obiect tăietor-înțepător și un pumn, iar, pe latură subiectivă, atitudinea sa psihică nu a fost de suprimare a vieții părții vătămate și cum în astfel de spețe nu poate interveni, în cursul procesului, un element spectaculos, ar însemna ca procedura de verificare, din 60 în 60 de zile, a stării de arest preventiv să fie una lipsită de conținut.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că în cauză subzistă temeiurile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, ce au fost analizate de instanța de fond, care a considerat că se impune privarea de libertate a inculpatului. Totodată, consideră că fapta penală întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, având în vedere natura obiectului folosit - o sabie de 50 - 60 cm. și zona vizată, respectiv cutia craniană.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales și regretă comiterea infracțiunii.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 14.01.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul menținându-se starea de arest a acestuia.
Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul 1817/P/2009 emis la data de 05.10.2009 de către MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Tribunalul București, a fost trimis în judecată inculpatul - cercetat sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.
În cursul urmăririi penale față de acest inculpat, s-a luat măsura arestării preventive, reținându-se următoarele fapte: în dimineața de 28.06.2009, în timp ce se afla în zona, fără o motivație anume, a lovit cu o sabie de aproximativ 50- 60 cm. lungime, în zona capului, pe partea vătămată, provocându-i o leziune traumatică în zona temporală dreapta.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și totodată apreciază că temeiurile legale care au determinat arestarea preventivă inițială a acestuia continuă să existe și impun în continuare privarea de libertate.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică, acesta rezultă atât din natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea concretă de comitere a acesteia, amploarea pe care a cunoscut-o fenomenul infracțional, impactul negativ în rândul societății civile, impact ce creează un sentiment de nesiguranță și incertitudine, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului, existând temerea că odată pus în libertate ar putea comite și alte fapte similare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160bCod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și a menținut starea de arest preventiv a acestuia, având în vedere că se mențin temeiurile existente la momentul luării măsurii arestării preventive. Pentru aceleași considerente a respins ca fiind neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, solicitând Curții revocarea măsurii sale preventive și punerea de îndată în libertate.
Se arată de către apărătorul ales al recurentului inculpat, în susținerea motivelor de recurs, că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul existenței unor probe ori indicii temeinice că acesta ar fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, iar pe de altă, s-a arătat natura și gravitatea infracțională, modalitatea comiterii nu pot constitui temeiuri pentru menținerea arestării preventive.
S-a subliniat de către apărătorul ales al recurentului inculpat că temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii privative de libertate s-au modificat, în sensul că, dacă se prefigura o tentativă de omor, pe măsura derulării probatoriului, se conturează o altă infracțiune și invocă în acest scop concluziile raportului de expertiză medico-legală, în temeiul cărora instanța fondului ar putea proceda la schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune mai puțin gravă.
A mai susținut apărarea că încheierea fondului a fost motivată într-o manieră generală, fără a fi prezentat în mod concret pericolul pe care punerea în libertate a recurentului inculpat l-ar crea și, în plus, considerațiile, de asemenea, de ordin general, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din pericolul social al infracțiunii nu pot constitui fundament al aplicabilității art. 3002- art. 160 Cod procedură penală.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și susținute în temeiul disp. art.3856alin. 3 Cod procedură penală, prin raportare la art. 3002- art. 160 Cod procedură penală, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul, ca nefondat, în virtutea următoarelor considerente:
Împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive la 29 iunie 2009 de Tribunalul București, măsură ce a fost prelungită ulterior și respectiv menținută pe parcursul cercetării judecătorești, acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr.1817/P/2009 emis la 05 octombrie 2009 pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă pev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În fapt, a reținut că în dimineața de 28.06.2009 în timp ce se afla în zona, fără o motivație anume inculpatul ar fi lovit cu o sabie în lungime de 50- 60 cm, în zona capului, pe partea vătămată, căruia i-a produs o leziune traumatică în zona temporală dreapta.
S-a apreciat, atât la momentul procesual al luării măsurii arestării preventive cât și la prelungirea și respectiv menținerea acestei măsuri, că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 143 alin. 1 și art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Prin încheierea recurată în prezenta cauză penală, instanța fondului a considerat că asemenea temeiuri subzistă, nu s-au modificat, astfel încât nu se impune nici revocarea arestării preventive, și nici înlocuirea acestei măsuri cu una restrictivă de drepturi.
În urma propriului examen, Curtea apreciază asupra legalității și temeiniciei menținerii arestării preventive, constatând satisfăcute exigențele legii în sensul îndeplinirii condiției regularității menținerii în detenție - condiție sine qua non, în contextul în care în cauză s-au conturat cu suficiență indicii temeinice, probe de natură a determina o bănuială legitimă, rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapte pentru care a fost trimis în judecată, fapta caracterizată de un grad extrem de pericol social ce atentează la valori sociale fundamentale.
Este știut însă că dacă o bănuială puternică privind comiterea unor infracțiuni cu caracter grav - precum aste tentativa la infracțiunea de omor calificat - poate justifica inițial detenția, totuși, după o anumită perioadă de timp, nu mai aste suficientă, fiind necesare alte motive ce să justifice continuarea privării de libertate.
În speța de față, circumstanțele reale evidențiază o gravitate particulară a faptei, o reacție specifică la săvârșirea ei, infracțiune pentru care este judecat inculpatul înscriindu-se în categoria celor care determină o reală tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin un anume timp, atâta vreme cât asemenea fapte aduc atingere unor relații și valori sociale extrem de importante, precum dreptul la viață, integritate corporală, sănătate.
Din această perspectivă, Curtea consideră că prin punerea în libertate a inculpatului, ordinea publică ar fi efectiv și în mod concret amenințată astfel încât detenția își păstrează caracterul legitim prin prisma art. 148 lit. f Cod procedură penală.
de tulburare a ordinii publice este apreciat de către C in concreto cu referire la natura infracțiuni, la circumstanțele în care ar fi fost comisă, iar într-un asemenea context măsura menținerii arestării preventive corespunde exigențelor art. 5 paragraful 3 din Convenție, în cauză fiind dovedit interesul general al protejării ordinii publice, iar evaluarea asupra caracterului rezonabil al duratei măsurii privative de libertate se fundamentează pe circumstanțele cauzei, dar și pe elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Totodată, Curtea consideră că menținerea măsurii arestării preventive corespunde scopului reglementat de disp. art. 136 Cod procedură penală privarea de libertate fiind încă necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Prin urmare, prima instanță a apreciat în mod just asupra întrunirii în persoana inculpatului a condițiilor prevăzute de art. 143 - art. 681Cod procedură penală și respectiv art. 148 lit. f) Cod procedură penală, dispunând menținerea arestării preventive.
Criticile formulate de recurentul inculpat prin apărătorul său, vizând motivarea într-o manieră generală a încheierii, referitor la pericolul social concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar crea, precum și cele privitoare la o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptei, având în vedere concluziile raportului de specialitate, nu pot fi îmbrățișate de C, în condițiile persistenței motivelor ce au existat la luarea măsurii privative de libertate și a gravității infracțiunii, context în care riscul tulburării ordinii publice este efectiv, iar necesitatea unei bune desfășurării a procedurii judiciare - evidentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii de ședință din 14.01.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală din dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. 08.01.2010.
Dact./ 08.01.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Vasile Băjan, Magdalena
