Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 65/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(395/2010)
ÎNCHEIEREA NR.65/R
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 3: Francisca
GREFIER - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 12.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a I-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în aflat în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.7085/18.02.2010 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-inculpat învederează că își menține declarațiile date anterior.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință pronuntată de Tribunalul București prin care s-a admis propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului, casarea încheierii și pe fond respingerea propunerii de prelungire a măsurii.
Solicită să se aibă în vedere faptul că și referatul cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, dar și încheierea dispusă in baza acelui referat sunt inconsistente in ceea ce privește participația penală efectivă a acestuia, astfel că sunt neîndeplinite exigențele legale prevăzute de art. 148 lit.f Cpp cu trimitere la art. 143 Cpp.
Consideră că materialul probator administrat până în prezent nu este de natură să creeze indicii în sensul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, că a participat cu formă de vinovăție prevăzută de lege la comiterea faptei și că a realizat că prin demersul său infracțional produce un rezultat social periculos de natură să justifice încadrarea juridică a faptei, regimul sancționator și competența instanțelor de judecată. Solicită să se aibă in vedere că nu s-a stabilit care sunt persoanele interpuse și că ele ar avea vreo legătură infarcțională cu inculpatul.
Arată că apărările pe care inculpatul și le-a formulat, deși sunt permenent considerate factuale și nesincere, nu au reușit să fie înlăturate prin mijloace de probă, ca fiind de natură să înlăture buna desfășurare a procesului penal. Mai arată că tot ceea ce a susținut inculpatul s-a dovedit a fi real, a arătat că i-a cunoscut pe ceilalți participanți, dar că a avut relații de cu totul altă natură cu ei.
Solicită să se aibă in vedere totala insuficiență a probatoriilor administrate în cauză și faptul că urmărirea penală nu a progresat deloc de la data emiterii mandatului de arestare preventivă.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul București care in mod corect a constatat că temeiurile prevăzute de art. 148 lit.f Cpp impun in continuare cercetarea inculpatului în stare de arest. Arată că referatul întocmit de procuror este redactat intr-o formă mai lapidară, insă consideră că instanța de judecată a analizat în mod corect materialul probator atât sub aspectul cerințelor prevăzute de art. 143 Cpp cât și sub aspectul prevăzut de art. 148 lit.f Cpp în sensul că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, raportat la natura și gravitatea faptelor săvârșite și prejudiciul estimat de către organele de cercetare penală, care până în acest moment a determinat competența instanței, însă urmărirea penală și probatoriile nu au fost finalizate. Mai arată că în mod corect s-a avut în vedere si circumstanțele personale ale inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, precum și atitudinea sa față de faptele pentru care este cercetat.
Consideră că lipsa de operativitate nu poate fi imputabilă organelor de cercetare penală, întrucât întotdeuna dosarul de urmărire penală a fost atașat la dosarele prin care inculpatul a formulat cereri în fața instanței. Solicită să se aibă în vedere declarațiile martorilor, coroborate cu celelalte mijloace de probă, precum și actele procesuale ce urmează a fi efectuate în cauză, astfel consideră că în mod corect instanța de fond a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, urmând ca urmărirea penală să stabilească contribuția precisă a inculpatului și cuantumul prejudiciului.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, solicită judecarea sa in stare de libertate învederând că este nevinovat.
CURTEA,
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12.02.2010, Tribunalul București - Secția I Penală a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București - Secția Penală și, în temeiul art. 155 Cod procedură penală, a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților, și, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 19.02.2010 la data de 2003.2010.
Prima instanță și-a argumentat soluția pe constatarea existenței indiciilor temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică presupunerea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, respectiv infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzut de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 Cod penal în formă continuată - prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada iulie - decembrie 2009, declinându-și calități și identitate falsă, a contactat telefonic reprezentanții SC SRL, ca reprezentant al SC SRL, reprezentanții SC Metale SRL, ca reprezentantul al SC SERV SRL și reprezentanții SC INTERNATIONALE SRL, ca reprezentant al SRL, pentru achiziționarea unor produse care lăsa prin interpuși instrumente de plată ce se dovedeau a fi fără acoperire.
A mai constatat instanța fondului și subzistența dispozițiilor art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală care impun prelungirea măsurii arestării preventive.
Încheierea a fost recurată de inc. ale cărui motive orale sunt consemnate în practicaua hotărârii.
Recursul este nefondat, Curtea în consens cu prima instanță constată subzistența până la aceeași fază procesuală a bănuielii legitime că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat și a exigențelor cerute de art. 148 lit. f Cod procedură penală referitoare la cuantumul pedepsei închisorii mai mare de 4 ani pentru infracțiunea pendinte și la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Legat de această ultimă condiție Curtea consideră că nu trebuie ignorată împrejurarea că, dintre toate măsurile prevăzute de art. 136 Cod procedură penală, trebuie aleasă măsura prevăzută care să răspundă cel mai eficient așteptării opiniei publice, deoarece oprobiul și starea de insecuritate socială pe care asemenea gen de infracțiune le generează sunt de un grad ridicat.
În raport de cele ce preced, curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 12.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-04.03.2010
Președinte:Iuliana CiolcăJudecători:Iuliana Ciolcă, Adriana Elena Băjan, Francisca
