Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 69/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- ÎNCHEIERE NR. 69/
Ședința publică din 11 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.- -,președinte secție
Judecător: dr - - -
Judecător: dr. -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ împotriva încheierii nr. 71/CC din data de 09 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ - Secția Penală, în dosarul nr-.
În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales potrivit delegației depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza disp.art. 172 alin.7 Cod procedură penală se permite apărătorului ales să ia contact cu recurentul-inculpat, deoarece se află în stare de arest.
Se audiază recurentul-inculpat răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra acestuia.
Reprezentanta parchetului formulează concluzii de admitere a recursului declarat împotriva încheierii nr.71/CC din 09.09.2009 pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, casarea încheierii recurate în temeiul disp.art. 159 alin.8 raportat C.P.P. la art.140/1 alin.3-7,9 C.P.P. ale art.148 lit.f C.P.P. și înlăturarea aspectelor de nelegalitate și de netemeinicie, urmând a fi admisă propunerea de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului, cu încă 30 zile.
În cauză sunt incidente disp.art. 148 lit. o C.P.P. dovadă concludentă a pericolului social pentru ordinea publică fiind constituită de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, respectiv aceea contra vieții, precum și modalitatea prin care fapta a fost comisă.
De asemenea urmează a se reține și faptul că, împotriva măsurii de arestare preventivă inculpatul nu a formulat recurs.
Av., pentru recurentul-inculpat, solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea ca legală și temeinică a încheierii nr. 71/CC din data de 09 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, având în vedere declarațiile inculpatului si ale părții vătămate, din care reiese faptul că a fost un scandal între părți cauzat pe fondul consumului de alcool, partea vătămată fiind cea care l-a agresat pe inculpat. Urmează a se reține de către instanță că nu mai sunt motive pentru a se dispune prelungirea măsurii arestului preventiv având în vedere pozitia sinceră a inculpatului, faptul că acesta se află la prima abatere și că nu are antecedente penale.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp.art. 38513alin.3 Cod procedură penală, solicită a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea nr.71/CC din 9 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ de prelungire a stării de arest preventiv a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 11 aprilie 1955 în, județul A, domiciliat în comuna, sat, județul A, -, în prezent aflat în Arestul
In baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care 100 lei, onorariu apărător din oficiu s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această încheiere, în esență, se relevă inexistența motivelor temeinice care să justifice măsura arestării preventive dar și a probelor care să evidențieze pericolul concret pentru ordinea publică, generat de o eventuală punere în libertate.
S-a mai reținut că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea tentativei la omorul calificat, întrucât, în noaptea de 13/14 august 2009, între inculpat și partea vătămată, care-i este fiu, a intervenit un conflict spontan, în cadrul căruia inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona toracică, punându-i viața în primejdie.
Impotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului.
In susținerea recursului declarat, se arată, în esență, că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, conturează un potențial pericol în săvârșirea unor infracțiuni de violență, în cazul în care inculpatul va fi lăsat în libertate.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivului de recurs invocat, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 alin.ultim Cod pr.penală, curtea constată caracterul nefondat al recursului, pentru următoarele considerente:
Curtea reamintește că dispozițiile art.155 Cod pr.penală, se referă la posibilitatea prelungirii măsurii arestării preventive, în cursul urmăririi penale, motivat, în ipoteza în care temeiurile care au determinat arestarea inițială, impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi.
Din această perspectivă, dacă temeiul detenției preventive l-au constituit dispozițiile art.148 lit.f Cod pr.penală, apreciindu-se, judicios, că lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nu același lucru se poate susține în momentul de față.
Infracțiunea ce îi este imputată inculpatului, este o infracțiune gravă și există indicii temeinice de săvârșirea acesteia.
Acuzația crează un sentiment de revoltă din partea opiniei publice, care solicită o ripostă adecvată din partea autorităților, însă nu trebuie ignorate împrejurările în care se bănuiește că a fost comisă infracțiunea.
In acest sens, curtea reține, cu titlu de exemplu, starea de ebrietate în care s-a aflat partea vătămată, actele de violență pe care le-a exercitat asupra inculpatului, inițierea conflictului de către partea vătămată.
Toate acestea, la care se adaugă lipsa antecedentelor penale și modalitatea în care se bănuiește că a fost săvârșită fapta, întăresc convingerea că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Nu trebuie ignorată nici încercarea inculpatului de a se apăra pe el însuși și pe tatăl său de agresivitatea părții vătămate pe parcursul incidentului, soldat cu lovirea involuntară cu cuțitul a acestuia din urmă.
De notat și faptul că inculpatul nu s-a înarmat cu obiectul contondent pentru a riposta, ci momentul declanșării incidentului l-a surprins pe acesta cu cuțitul în mână, cuțit pe care-l folosea la pregătirea preparatelor de iarnă.
In altă ordine de idei, în momentul de față, această cerință a dispozițiilor art.148 lit.f Cod pr.penală, referitoare la pericolul social concret, nu mai este îndeplinită în speță.
Nici argumentul necesității finalizării raportului medico-legal de expertiză nu este convingător.
Aceasta, deoarece, punerea în libertate a inculpatului nu are repercursiuni asupra bunei desfășurări a procesului penal și nu obstrucționează întocmirea actului medical de către specialiști.
Nu a fost administrată nicio probă care să dovedească contrariul.
Concluzionând, în baza argumentației ce precede, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar motivul de recurs este neîntemeiat.
Așadar, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ.
In baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva încheierii nr.71/CC din data de 09 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ - Secția Penală, în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr. dr. dr.
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.2
Jud.fond
24 2009
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Mirela Sorina Popescu, Dumitru