Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 140/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- (1028/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE NR.140/

Ședința publică de la 05 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Niculina Alexandru

JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile

JUDECĂTOR 3: Daniel

GREFIER -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - T - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații A, împotriva încheierii de ședință din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați, A, în stare de arest, asistați de avocat ales împuternicire avocațială fila 23 dosar, în stare de arest asistați de avocat ales, împuternicire avocațială fila 24 dosar, în stare de arest asistați de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/4.05.2009, în stare de arest asistați de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/5.05.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Inculpatul, întrebat fiind arată că este de acord a fi asistat de avocat din oficiu.

Inculpatul, întrebat fiind arată că este de acord a fi asistat de avocat din oficiu.

Curtea, pune în vedere inculpaților prev.art.140/3 alin.3 Cod procedură penală.

Recurentul inculpat a, având cuvântul, arată că își menține declarațiile date anterior.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că își menține declarațiile date anterior.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că se afla în stare de sevraj la momentul audierilor și că nu a dat declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că își menține declarațiile date anterior.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că își mențin declarațiile date anterior.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că își menține declarațiile date anterior.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că regretă comiterea faptelor și precizează că la momentul audierilor se afla în sevraj. Precizează că este consumator și fiindu-i rău a consumat împreună c cumnatul său.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că își menține declarațiile date anterior.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că își menține declarațiile date anterior.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că își mențin declarațiile date anterior.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită depune în susținerea recursului, un set de acte în circumstanțiere.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere și o constată ca fiind administrată, prin depunerea înscrisurilor la dosar.

Ne mai fiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurenților inculpați, A, având cuvântul, arată că inculpații au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, prin care s-a luat față de inculpați măsura arestării preventive, în temeiulart.148 lit.f Cod procedură penală.

Consideră că pericolul social, în raport de care se impune luarea măsurii arestării preventive trebuie să fie un pericol social concret și nu cel pe care fapta îl prezintă, pentru societate, apreciază că nu trebuie generalizat.

Menționează că privarea de libertate constituie o măsură excepțională, astfel cum statuează, normele interne și internaționale.

Arată că faptele reținute în sarcina inculpaților sunt vechi, pentru sunt cele din 18-22.12.2008, pentru sunt cele din 6.01-9.01.2009, pentru sunt cele din 15.01.2009 și 9.02.2009.

Precizează că inculpații nu au săvârșit fapte în perioada recentă și mai mult aceștia au avut o poziție procesuală de recunoaștere și regret a faptelor comise.

Referitor la inculpata, arată că aceasta nici măcar nu este consumatoare, avea un loc de muncă, și au loc de muncă și sunt necunoscuți cu antecedente penale.

Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate.

Apărătorul recurenților inculpați, având cuvântul, solicită ca instanța să aibă în vedere atât atitudinea procesuală a inculpaților cât și circumstanțele personale.

Arată că inculpații, mama și fiu, pe care îi apără au recunoscut și regretat sincer faptele comise și mai mult în afara celor două tranzacții ce li se rețin în sarcină, nu există alte elemente privind existența altor vânzări.

Referitor la inculpatul, acesta a recunoscut că a vândut droguri dat fiind că este consumator, însă își dorește a urma tratament medical pentru a scăpa de acest flagel.

Menționează că inculpatul este victimă a traficului de droguri și își dorește din tot sufletul să scape de această dependență.

Precizează că inculpatul conștientizat gravitatea faptelor ce se rețin în sarcină și menționează că a vândut droguri pentru scurtă perioadă de timp cu totul întâmplător, motiv pentru care consideră că, fapta inculpatului, nu atrage un pericol social concret, în sensul celui pe care legiuitorul l-a prevăzut.

În ceea ce o privește pe inculpata, arată că aceasta avea un loc de muncă, însă a intrat în acest joc dat fiind că fiului său este dependent de traficul de droguri, însă acum conștientizează, pe deplin, greșeala făcută.

Consideră că cercetarea inculpaților poate continua cu aceștia în stare de libertate, situație în care pot colabora mai bine cu organele de urmărire penală și totodată își pot pregătii apărarea mai bine.

Apreciază că faptele comise de inculpați nu prezintă un pericol mare dat fiind că în sarcina acestora s-a reținut comercializarea a 2,3 doze/tranzacție, cel mult, care erau vândute dintr-un loc în altul, pentru a-și asigura doza zilnică, motive pentru care consideră că cercetarea inculpaților trebuie să aibă loc cu inculpații în stare de libertate.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 29 aprilie 2009.

Consideră că inculpatul aflat în libertate nu prezintă pericol concret, pentru ordinea publică.

Arată că inculpatul era un simplu intermediar și consideră că lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă pericol pentru ordinea publică și mai mult acesta nu va impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal.

Apărătorul recurenților inculpați, având cuvântul solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 29 aprilie 2009, casarea încheierii și pe fond a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate.

Menționează că se raliază susținerilor antevorbitorilor săi și precizează că din situația de fapt reiese că inculpații erau intermediari și nu traficanți.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, motive pentru care solicită admiterea recursului și cercetarea inculpaților în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de susținerea inculpatului în sensul că nu declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 29.04.2009.

Solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca nefondate, consideră că sunt îndeplinite cerințele legale pentru luarea măsurii arestării preventive.

Apreciază că pericolul pentru ordinea publică reiese din faptele ce li s-au reținut în sarcină inculpaților, aceea de trafic de droguri de mare risc, efectuat în mod repetat, pe raza sectorului 5. Consideră că împrejurarea că în sarcina inculpaților s-au reținut fapte comise în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, nu înlătură incidența art.148 lit.f Cod procedură penală.

Arată că din probatoriul administrat până la acest moment reiese că inculpații sunt traficanți de substanțe interzise, care desfășurau această activitate în mod obișnuit și totodată că sunt pe deplin îndeplinite cerințele art.2 Lg.143/00.

Referitor la faptul că inculpați sunt consumatori, consideră că acesta constituie un aspect agravant, inculpații trecând de la fapte mai puțin grave la fapte deosebit de grave.

Împrejurarea că ar fi traficat cantități mici de heroină nu prezintă relevanță, legea nefăcând distincție sub acest aspect, limitele de pedeapsă fiind aceleași, motive pentru care consideră că sunt pe deplin aplicabile prev.art.148 lit.f Cod procedură penală.

Apărătorul recurenților inculpați, având cuvântul în replică, față de faptul că vânzările de droguri ar fi fost în cantități foarte mici, aceasta arată că pericolul pentru ordinea publică, pe care faptele comise îl prezintă este redus.

Recurentul inculpat a, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluționarea cererii la aprecierea Curții.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului său.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului său.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluționarea cererii la aprecierea Curții.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluționarea cererii la aprecierea Curții.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se raliază susținerilor avocatului său și că lasă soluționarea cererii la aprecierea Curții. Regretă comiterea faptei și solicită a se avea în vedere că are un copil minor, în întreținere.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că arată că lasă soluționarea cererii la aprecierea Curții.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu este traficant ci numai consumator de droguri.

Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că regretă comiterea faptei și solicită a se avea în vedere că este necunoscută cu antecedente penale.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față:

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații, fiica lui și, născută la 21.08.1976 în B, CNP -, fiul lui și, născut la 19.09.1968 în B, CNP -, fiul lui și C, născut la 19.08.1967 în B, CNP-, fiul lui și, născut la 29.10.1985 în B, CNP -, fiul lui și, născut la 6.01.1983 în B, CNP -, fiul lui și, născut la 20.12.1978 în comuna Ghimpați, județul G, CNP -, fiul lui și, născut la 12.01.1987 în B, CNP -, fiul lui și, născut la 5.04.1979 în M, CNP -, fiul lui și, născut la 22.08.1987 în B, CNP -, fiica lui, născută la 27.10.1969 în B, CNP -, pe o durată de 30 zile, de la 29.04.2009 până la 28.05.2009.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigențele art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații, pe motiv că lăsarea lor în libertate nu creează pericol pentru ordinea publică.

Curtea, analizând hotărârea atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, apreciază recursurile ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Inculpații sunt cercetați pentru o infracțiuni prevăzute de Legea 143/2000 astfel:

- pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal, constând în aceea că la datele de 10.03.2009, 2.03.2009 a vândut colaboratorului cu nume de cod " " patru doze de heroină, la data de 20.02.2009 a vândut colaboratorului " " două doze de heroină, la datele de 2.04.2009, 8.04.2009 a vândut împreună cu, colaboratorului " 2 patru doze de heroină, iar la data de 17.02.2009 a vândut colaboratorului " " împreună cu două doze de heroină;

- pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal, constând în aceea că la datele de 9.03.2009 și 26.02.2009 a vândut colaboratorului " " patru doze de heroină, iar la data de 17.02.2009 a vândut împreună cu a două doze de heroină colaboratorului " ";

- pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal, constând în aceea că la data de 24.03.2009 a vândut de două ori colaboratorului " " patru doze de heroină;

- pentru pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal, constând în aceea că la datele de 3.03.2009 și 2.03.2009 a vândut colaboratorului " " patru doze de heroină;

- pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal, constând în aceea că la datele de 15.01.2009 și 9.02.2009 a vândut colaboratorului " " împreună cu patru doze de heroină;

- pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal, constând în aceea că la datele de 12.02.2009 și 16.01.2009 a vândut colaboratorului " " patru doze de heroină;

- pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal și art.4 alin.1și 2 din Legea nr.- cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că la datele de 2.04.2009 și 8.04.2009 a vândut împreună cu a patru doze de heroină colaboratorului " ", iar la data de29.04.2009 cu ocazia efectuării percheziției domiciliare s-au găsit 8 doze de heroină și 66 comprimate methadonă, deținute pentru consumul propriu;

- pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că la data de 18.12.2008 a vândut două doze de heroină colaboratorului " ", la data de 22.12.2008 împreună cu escu vândut o doză de heroină aceluiași colaborator, iar la data de 9.01.2009 a vândut învinuitului 4,33 grame heroină.

Prima instanță, în mod corect a reținut, în urma analizei coroborate a ansamblului probator, că există indicii temeinice, în sensul că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, fiind întrunite exigențele art.143 alin.1 Cod procedură penală.

În plus, datele ce particularizează persoana inculpaților și circumstanțele reale, au dus la concluzia justă că sunt întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, pluralitatea infracțională și de infractori, natura drogului traficat, durata activității infracționale, numărul actelor de executare care subliniază și perseverența infracțională și circumstanțele personale. Față de aceste criterii analizate coroborat, lipsa antecedentelor penale ori alte circumstanțe personale favorabile nu apar ca fiind suficiente pentru a conduce la concluzia că se impune cercetarea inculpaților în stare de libertate.

În plus, faza în care se află urmărirea penală, actele ce urmează a fi efectuate și necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal conduc la aceeași concluzie, respectiv că măsura arestării preventive este judicios aleasă.

La alegerea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile enumerate de art.136 alin. final Cod procedură penală și au fost respectate drepturile și garanțiile procesuale recunoscute de art.150 și 149/1 Cod procedură penală.

În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de declarația inculpatului în sensul că
acesta nu a declarat recurs.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații a, și împotriva încheierii de ședință din data de 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-.

Obligă inculpații a, și la plata a câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă inculpații, și la plata a câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se avansează din fondul special al Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./19.05.; 4.06.09

Președinte:Niculina Alexandru
Judecători:Niculina Alexandru, Francisca Maria Vasile, Daniel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 140/2009. Curtea de Apel Bucuresti