Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 141/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1017/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR.141/
Ședința publică de la 05 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 3: Daniel
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 24 APRILIE 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați și în stare de arest, asistați de avocat ales, împuternicire avocațială fila 8 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, pune în vedere inculpaților prev.art.140/3 alin.3 Cod procedură penală.
Recurenții inculpați, având cuvântul pe rând, arată că își mențin declarațiile date anterior.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurenților inculpați și, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată în data de 24 aprilie 2009 de Tribunalul București Secția Penală și a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate.
Arată că instanța de fond a prelungit măsura preventivă și a făcut referire la un temei nou ce nu a fost menționat de Parchet în referatul cu propunere de arestare preventivă și mai mult nu a fost reținut în mandatul de arestare la momentul luării măsurii preventive, art.148 lit.b Cod procedură penală. Consideră că nu există nici un fel de probe că inculpații ar fi încercat să determine pe cineva să-și schime depozițiile, sau să-l influențeze în vreun fel.
Referitor la temeiul prev. de art.148 lit.a Cod procedură penală, arată că acesta a fost reținut,de parchet și preluat de instanță, fără exista vreo probă în întreg materialul de urmărire penală.
Arată că instanțele care au luat măsura arestării preventive și au prelungit-o nu au făcut nici un fel de referire la faptul că inculpații ar fi încercat să se sustragă de la urmărirea penală, se reține că într- convorbire telefonică înregistrată, unul din inculpați ar fi făcut afirmația că pleacă de la domiciliu de teama unei eventuale răzbunări a rudelor părții vătămate.
Instanța reține în mod greșit,în încheierea recurată că inculpații ar fi plecat de la domiciliu cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală și nu că aceștia s-ar fi temut de riposta rudelor și prietenilor părții vătămate.
Consideră că nici una din variante nu sunt susținute de elemente probatorii din dosar, dat fiind că inculpații au în cărțile de identitate alte domicilii decât cele la care locuiesc într-adevăr, ori organele de urmărire penală au aflat care este domiciliul inculpaților i-au căutat și i-au găsit și mai mult pentru domiciliu indicat în cărțile de identitate există singură căutare, aceasta atrăgând sustragerea de la urmărirea penală. Apreciază că pentru ca organul de urmărire penală să declare că persoană se sustrage de la urmărirea penală, ar fi trebuit să existe cel puțin două căutări la domiciliul indicat în cartea de identitate și să se stabilească că inculpatul este fugit în scopul de a se ascunde de organul de urmărire penală, ori în întreg materialul de urmărire penală nu există așa ceva, motive pentru care consideră că nu se regăsesc temeiurile prev. de art.148 lit.a Cod procedură penală, aspecte invocate și în fața instanței de fond, însă neînsușite.
Referitor la temeiul prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, consideră că instanța de fond a greșit când a confundat pericolul public pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților cu pericolul social pe care infracțiunea comisă îl prezintă, pentru societate.
Apreciază că cerințele tezei a II a art.148 lit.f Cod procedură penală nu sunt îndeplinite și mai mult acum la 3 luni de la emiterea mandatului de arestare, dacă indiciile avute în vedere la acel moment, au existat și au trebuit a fi lămurite ulterior cu ocazia cercetărilor, or nici la acest moment acestea nu sunt lămurite.
Consideră că organele de cercetare nu au manifestat nici un fel de preocupare pentru a aduce lumină, privind aspectele de la data evenimentului, apreciază că nu este de datoria inculpaților de a-și proba nevinovăția și de a dovedi netemeinicia probatoriilor.
Referitor la inculpatul, se rețin două aspecte neconforme cu realitatea că ar fi participat la comiterea faptei, deși acesta în mod constata declară că nu a fost la locul faptei ci numai a împrumutat autoturismul unui prieten, pe nume, care a recunoscut prezenta la acel loc, mai mult partea vătămată și martorii declarată, în mod constant, că de la volanul autoturismului a coborât și nu inculpatul.
Mai mult, se reține în sarcina inculpatului că ar fi încercat să determine pe nu anume martor să-și schimbe declarația în sensul de a declara astfel încât să nu fie tras la răspundere penală inculpatul. Menționează că instanța care a emis mandatul de arestare și cea care l-a prelungit rețin că martorul are un singur proces-verbal întocmit de doi polițiști și în care se reține că a încercat să-i ofere suma de 5000 euro, pentru a-și schimba declarațiile, ulterior martorul, în condițiile în care nici inculpatul nici familia acestuia nu îl cunosc, declară că nu a fost vorba de nici un, de nici o încercare de a-l determina a-și schimba declarația, că nu îl cunoaște pe inculpat și că a semnat procesul-verbal însă nu l-a citit, aflându-se la sala de sport, declarație pe care o dă în fața procurorului, dar care nu este luată în seamă.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, acesta recunoaște că a fost la locul evenimentului, în mașină însă nu a avut nici o participație, declarație ce este susținută de declarațiile părții vătămate și ale martorilor.
Mai arată că timp de 3 luni de arest preventiv, inculpații nu au fost scoși pentru audiere, deși apărarea a solicitat aceasta, consideră că la acest moment nu există nici un element care să conducă la necesitatea menținerii arestării preventive în continuare.
Solicită a se avea în vedere că ambii inculpații sunt necunoscuți cu antecedente penale, menționează că Ministerul Publica încercat a aduce înscrisuri în ultimul volum de urmărire penală potrivit cărora în privința inculpatului ar fi existat un început de cercetare penală, nu a depus și actele prin care s-a concluzionat că inculpatul este nevinovat și scos de sub urmărirea penală.
Totodată arată că inculpatul, este angajat de 5 ani, al o firmă de taxi în funcția de director comercial iar referitor al inculpatul, consideră că acesta din teribilism făcut anumite afirmații, în convorbirile telefonice.
Concluzionând, arată că încheierea recurată, prezintă anumite aspecte neconforme cu realitatea, ceea ce duce la nulitatea relativă, astfel reținerea art.148 lit.b Cod procedură penală fără nici un fel de motivație, considerente pentru care solicită admiterea recursului și pe fond a se dispune în conformitate cu prevederile legale interne și europene, cercetarea inculpaților în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor, ca nefondate.
Apreciază că încheierea este legală și temeinică, fiind îndeplinite cerințele art.155 Cod procedură penală, pentru a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive și mai mult că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive se mențin și impun privarea de libertate in continuare, a inculpaților.
Arată că din probele administrate până la acest moment procesual, reiese cu prisosință că inculpații au săvârșit faptele ce li se rețin în sarcină, de tentativă la omor calificat, fapta fiind comisă cu premeditare și că ambii au participat la comiterea faptelor pentru care sunt cercetați.
Menționează că pericolul concret pentru odinea publică pe care lăsarea inculpaților în stare de libertate îl prezintă, reiese din modalitatea de comitere faptei, prin lovirea în loc public a părții vătămate, cu obiecte contondente ce pot fi calificate ca fiind arme albe.
Totodată arată că din convorbirile telefonice purtate înainte și după comiterea faptei, reiese că inculpatul s-a aflat la locul evenimentului în momentul săvârșirii faptei.
Consideră că se mențin în continuare temeiurile prev. de art.148 lit.a,b Cod procedură penală, fapta fiind comisă la data de 19.07.2008, iar inculpații fiind arestați în lipsă la data de 29.01.2009, dat fiind că s-au sustras de la cercetările efectuate în cauza, fiind depistați în luna februarie 2009. Mai mult consideră că există probe și indicii că inculpații au încercat a influența atât martorii, cât și partea vătămată, pe care au determinat-o a-și schimba declarațiile.
Apărătorul recurenților inculpați și, având cuvântul în replică, arată că Ministerul Publica făcut referire la convorbirea telefonică ce a avut loc la 19.07.2008 dar ora este 11 ziua, fapta având loc seara.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu a participat la faptă, chiar partea vătămată a susținut că nu a participat. Arată că se află de 3 luni în arest și nu a fost audiat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că a asistat și nu a participat la comiterea faptei. Precizează că nu era cu el și consideră că totul este o înscenare.
CURTEA,
Asupra recursului penale de față:
Prin încheierea de ședință din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr- a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar în temeiul art.155 și urm. Cod procedură penală a fost dispusă prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților și, pe o durată de 30 zile, de la 28.04.2009, la 27.05.2009, inclusiv și și, pe o perioadă de 30 zile, de la 13.05.2009 la 11.06.2009, inclusiv.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați. A reținut că inculpații sunt cercetați după cum urmează: și, pentru infracțiunile prev.de art.20 raportat la art.174-175 lit.a și i Cod penal și art.321 alin.1 Cod penal, constând în aceea că la data de 19.07.2008, în jurul orelor 21.15-21.30, inculpații împreună cu alte persoane acționând cu premeditare și după o prealabilă coordonare, au urmărit autoturismul condus de partea vătămată G până pe - din B, sectorul 6, iar în momentul în care partea vătămată a oprit mașina, inculpații l-au blocat (cu autoturismele în care se aflau), după care inculpații înarmați cu săbii și bâte au aplicat cu armele numeroase lovituri părții vătămate, vizând zona capului, cauzându-i multiple plăgi tăiate la nivel cerebral.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și care au criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și respingerea propunerii parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive. S-a mai susținut că actele de urmărire penală enumerate, în referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, nu depind de prezența inculpaților la locul de deținere și toate probele ce ar mai trebui analizate se află deja la dosar și că parchetul nu invocă temeiuri noi, potrivit cărora s-ar impune menținerea inculpatului în stare de arest, în continuare, motivarea rezumându-se la faptul că se impune luarea unei declarații de martori pe formular tipizat iar menținerea stării de arest ține doar de percepția completului de judecată, asupra pericolului social și pe care lăsarea inculpaților în libertate l-ar prezenta și că trebuie să se țină seama de participația acestora la comiterea infracțiunilor care este redusă și că lăsarea acestora în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând încheierea recurată prin raportare la motivele invocate de către apărătorul inculpaților dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.155 alin.1 din Codul d e procedură penală, iar prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților se impune, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Astfel, inculpații și sunt cercetați pentru infracțiunile prev.de art.20 raportat la art.174-175 lit.a și i Cod penal și art.321 alin.1 Cod penal, constând în aceea că la data de 19.07.2008, în jurul orelor 21.15-21.30, inculpații împreună cu alte persoane acționând cu premeditare și după o prealabilă coordonare, au urmărit autoturismul condus de partea vătămată G până pe - din B, sectorul 6, iar în momentul în care partea vătămată a oprit mașina, inculpații l-au blocat (cu autoturismele în care se aflau), după care inculpații înarmați cu săbii și bâte au aplicat cu armele numeroase lovituri părții vătămate, vizând zona capului, cauzându-i multiple plăgi tăiate la nivel cerebral.
Analizând actele și lucrările dosarului și Curtea reține că în acest moment procesual, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 coroborat cu art.681Cod procedură penală raportat la art.148 lit.a și f Cod procedură penală.
Astfel, în cauză există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele menționate anterior, având la bază declarațiile părții vătămate, procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpații în ziua incidentului, din conținutul cărora reiese participarea ambilor inculpați la agresiunea părții vătămate, precum și din declarațiile martorilor.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cât privește pericolul pentru ordinea publică, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor presupus comise de inculpați, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor (cu premeditare, în public și de mai multe persoane împreună), urmările produse, ce reprezintă date suficiente care să justifice reținerea de către tribunal a existenței unui pericol concret pentru ordinea publică. Curtea apreciază că desfășurarea procesului penal cu inculpații în stare de libertate ar crea o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale.
Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpați, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.
Obligă fiecare inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./27.05.2009
10 Iunie 2009
Președinte:Niculina AlexandruJudecători:Niculina Alexandru, Francisca Maria Vasile, Daniel
