Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 06 Februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de recurentul-inculpat, în prezent deținut în Arestul J G, împotriva încheierii de ședință din 30.01.2009 a Tribunalului Galați dată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.681/05.02.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen de judecată; inculpatul a formulat recurs oral, împotriva încheierii de ședință din 30.01.2009, prin care Tribunalul Galația admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, după care;
Întrebat fiind, recurentul-inculpat, personal, precizează că menține recursul formulat, înțelege ca asistența juridică să ii fie asigurată de avocat, apărător desemnat din oficiu, și nu dorește să facă declarații suplimentare în fața instanței de recurs.
Potrivit disp.art.294 alin. ultim Cod procedură penală, Curtea acordă recurentului-inculpat posibilitatea de a lua legătura cu apărătorul său.
Ulterior, avocat nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.39513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Recurentul-inculpat, prin avocat, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 30.01.2009, prin care s-a dispus arestarea sa preventivă pentru infracțiunea prev. de art.20 Cod penal raportat la art.174 alin.1 Cod penal.
Ceea ce s-a întâmplat intre recurentul-inculpat și partea vătămată a fost pe fondul unui conflict spontan, ambele părți erau sub influența băuturilor alcoolice. Deși raportul medico-legal precizează că prin lovitura aplicată de inculpat cu cuțitul părții vătămate i-ar fi pus viața în primejdie, în raport de faptul că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, a regretat săvârșirea faptei, consideră că din probele existente la dosar rezultă că inculpatul nu prezintă un pericol pentru societate. Solicită admiterea recursului formulat, cu consecința judecării sale în stare de libertate. Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că în mod întemeiat s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului având în vedere natura și gravitatea infracțiunii comise, ușurința cu care a procedat inculpatul și particularitățile legate de motivele ce l-au determinat să procedeze în această manieră.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, solicită judecarea sa în stare de libertate. Precizează că partea vătămată a venit în curtea sa, unde s-au încăierat.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, inculpatul a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 30.01.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-, prin care, în fața de urmărire penală, s-a luat față de inculpat măsura arestării preventive.
Prin încheierea de ședință din 30.01.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 zile a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art.20 Cod penal, raportat la art.174 aln.1 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond, Tribunalul Galați, a avut în vedere că la data de 30.01.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația înaintat acestei instanțe dosarul cauzei împreună cu referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul pentru o perioadă de 29 de zile.
S-a apreciat de către procuror că în cauză sunt probe si indicii temeinice de vinovăție și inculpatul se află în situația prevăzută de art.148 lit. f pr.pen. în sensul că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar din împrejurările și condițiile concrete în care fapta a fost comisă rezultă date certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând actele si lucrările dosarului îndeplinite până la data pronunțării hotărârii recurate, prima instanță a apreciat că este îndeplinită cerința art. 143.pr.pen. rezultând indicii temeinice de natură a crea presupunerea că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
In acest sens sunt menționate:
- procesul verbal, în care s-a consemnat declarația părții vătămate. Acesta a arătat că în seara zilei de 27.01.2009, împreună cu, și, au fost la locuința inculpatului unde au consumat băuturi alcoolice și au jucat jocuri de noroc; a precizat partea vătămată că, la plecare, inculpatul a venit după el, cu un cuțit în mână, iar în momentul în care a ajuns în colțul prispei casei, inculpatul l-a lovit cu cuțitul în zona inimii, partea vătămată pierzându-și cunoștința;
- procesul verbal de fixare a locului faptei și planșe foto, ocazie cu care inculpatul a indicat locul în care a început altercația precum și locul în care a lovit pe partea vătămată cu cuțitul;
- raportul de constatare medico legală privind pe partea vătămată din care rezultă că aceasta a prezentat plagă înțepat - tăiată toracică stg. anterioară penetrantă perforantă cu secționarea coastei a IV-a stg. și plagă cardio-pericardică operată, leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu obiect înțepător tăietor, posibil cuțit, și poate data din 27.01.2009; leziunea i-a pus în primejdie viața prin atingerea cardiacă cu hemoragia internă ( hemotorax și hemopericard ) masivă;
- declarația martorei, care a arătat că împreună cu partea vătămată și cu martorul au mers la locuința inculpatului unde au consumat băuturi alcoolice și au jucat; întrucât a pierdut banii a plecat la locuința sa care se învecinează cu a inculpatului însă după 15 minute l-a auzit pe strigând ", mor" iar când a ieșit a văzut că partea vătămată era căzută la pământ și sângera în zona inimii;
- declarația martorului, care a arătat că în seara zilei de 27.01.2009, în jurul orei 19,30, în timp ce se afla la domiciliu, a auzit în stradă iar când a ieșit afară l-a observat pe căzut la pământ în dreptul locuinței lui. Martorul a precizat că a sunat la numărul de urgență iar la scurt timp a venit șeful de post care s-a deplasat la locuința inculpatului de unde a revenit cu un cuțit, spunând că l-a ridicat de la acesta;
- declarațiile martorilor și, care au confirmat prezența părții vătămate la domiciliul inculpatului unde s-au jucat jocuri de noroc precum și faptul că parte vătămată cât și inculpatul erau sub influența băuturilor alcoolice;
Audiat fiind, de către procuror, inculpatul a recunoscut că a lovit pe partea vătămată cu cuțitul, o singură dată, în partea a toracelui ( în zona inimii ), motivat de faptul că anterior avuseseră o dispută verbală iar partea vătămată l-ar fi lovit cu palma peste față. A precizat, de asemenea că a predat șefului de post cuțitul folosit la săvârșirea agresiunii asupra părții vătămate. În fața instanței de judecată inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații prev. de art. 70.pr.pen.
S-a arătat că din coroborarea probelor mai sus indicate rezultă indicii temeinice în sensul că, în seara zilei de 27.01.2009, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a aplicat părții vătămate lovituri cu cuțitul în zona toracică, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața.
Prima instanță a apreciat că fapta astfel reținută este prevăzută de art. 20.pen. rap. la art. 174 alin. 1.pen. și este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 5 ani la 10 ani.
Având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunii presupus a fi săvârșită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura și importanța deosebită a valorilor sociale cărora li se aduce atingere (fiind vorba despre o infracțiune contra vieții), modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că ar fi săvârșită fapta (pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool), urmarea produsă și, nu în ultimul rând, rezonanța unei astfel de fapte, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerințele art. 148 lit. f pr.pen. lăsarea in libertate a inculpatului prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
A fost avută în vedere și proliferarea faptelor de acest gen, în ultima perioadă de timp, de natură a genera un sentiment de insecuritate în rândul comunității.
În raport de considerentele mai sus expuse și având în vedere și împrejurările în care se reține că ar fi comisă fapta adusă ca învinuire s-a apreciat că, pentru buna desfășurare a urmăririi penale, este oportună luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.
Împotriva încheierii de ședință din 30.01.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- a formulat recurs inculpatul criticând soluția instanței de fond pentru netemeinicie și a solicitat cercetarea sa în stare de libertate, prin luarea uneia dintre măsurile prev. de art.145 Cod procedură penală sau art.1451Cod procedură penală.
Recursul este nefondat.
La dosarul cauzei există indicii temeinice, în sensul prev. dea rt.681Cod procedură penală că la data de 27.01.2009 pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat, cu intenție, o lovitură cu cuțitul părții vătămate, în zona toracică, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața.
Fapta prezintă pericol social concret pentru locuitorii comunei și este deosebit de pedepsită de legiuitor, fiind îndreptată împotriva valorii supreme, viața omului.
Curtea apreciază, așadar, că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că măsura este oportună față de fapta săvârșită de inculpat și că la dosarul cauzei există probe și indicii temeinice de vinovăție a inculpatului.
Așa fiind și văzând și prevederile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală raportat la art. 1403Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 30.01.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- iar în baza prev. art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe recurentul-inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui G și, ns la data de 15.05.1967 în com., jud G, posesor CI seria -, nr. - eliberat de Poliția Mun T, jud. G, CNP:-, domiciliat în com., jud G, fără antecedente penale, stagiul militar îndeplinit, în prezent deținut în Arestul J G) împotriva încheierii de ședință din 30.01.2009 a Tribunalului Galați dată în dosarul nr-.
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 06 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /09.02.2009
Tehnored. -/ 2 ex./13.02.2009
Fond:
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Maria Tacea, Petruș Dumitru