Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 264/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1884/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.264
Ședința publică din data de 06 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Risantea Găgescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Oprescu
JUDECĂTOR 3: Damian Dolache
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 29 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați și, personal, asistați juridic de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/04.08.2009, atașată la fila 6 dosar.
Se prezintă și interpretul de limbă ebraică, în baza autorizației nr.11721/28.05.2004, atașată la fila 7 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că, în cursul dimineții, a fost depus, prin Registratură, un nou volum cu acte de urmărire penală efectuate în dosarul nr.143 D/P/2009, după care:
Apărătorul ales al recurenților-inculpați solicită respingerea atașării la dosar a unui nou volum cu acte de urmărire penală, întrucât conține mijloace de probă, respectiv declarații de martori, declarații de învinuiți, recunoașteri de persoane din fotografie, ceea ce excede cadrului legal instituit, în mod imperativ, de art.38514din Codul d e procedură penală, în care se prevede că la judecarea recursului pot fi prezentate doar înscrisuri noi.
Totodată, solicită încuviințarea probei cu acte în circumstanțiere, sens în care depune la dosar un set de înscrisuri noi, reprezentând caracterizări ale inculpaților, o listă a articolelor publicate de către inculpatul și înscrisuri medicale.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să fie avut în vedere noul volum de urmărire penală depus la dosar, în considerarea împrejurării că probele respective pot fi considerate niște înscrisuri, învederând că la momentul efectuării actelor premergătoare urmăririi penale s-a aflat în imposibilitatea de a le administra, față de complexitatea și caracterul inedit al cauzei, precum și de numărul mare de persoane ce urmau a fi cercetate.
Fiind întrebat de președintele completului de judecată, arată că acest volum nu a fost avut în vedere de prima instanță, tocmai pentru că actele de urmărire penală din acest volum nu puteau fi efectuate în intervalul scurt de timp pe care l-a avut la dispoziție, acestea fiind efectuate ulterior pronunțării primei instanțe, cu excepția planșei foto aferentă procesului verbal de cercetare la fața locului, anume, momentul descinderii, cu datele respective, din care reiese că cei doi inculpați se aflau în acel moment, în exercitarea profesiunii.
Cu privire la proba cu acte în circumstanțiere, solicitată de apărătorul ales al recurenților-inculpați, nu se opune încuviințării acesteia.
Curtea, după deliberare, admite cererea apărătorului inculpaților, având în vedere că actele de urmărire penală din volumul VIII al dosarului nr.143 D/P/ 2009 nu au fost avute în vedere de către instanța de fond la pronunțarea soluției, iar, în ceea ce privește proba cu acte în circumstanțiere, solicitată de apărătorul ales al recurenților-inculpați, apreciind-o utilă, o încuviințează.
Recurenții-inculpați, fiind întrebați de președintele completului, declară că nu mai doresc să dea alte declarații.
Reprezentantul Ministerului Public, ca un efect devolutiv al recursului, depune la dosar 3 înscrisuri, din care 2 sunt în limba ebraică, și solicită Curții să întrebe inculpații ce reprezintă aceste înscrisuri.
Apărătorul recurenților-inculpați se opune depunerii acestor înscrisuri la dosar, întrucât sunt în limba ebraică, iar al treilea înscris reprezintă o scriere olografă și solicită să i se pună în vedere reprezentantului Ministerului Public să specifice din ce volum fac parte.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că înscrisul depus face parte din înscrisurile noi depuse și a fost ridicat de la fața locului.
Apărătorul ales al recurenților-inculpați solicită respingerea înscrisurilor, pentru aceleași motive expuse anterior.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că unul dintre înscrisuri, din punctul său de vedere, reprezintă o scrisoare medicală, în baza unei traduceri aparținând unei persoane, care atestă că persoanele respective erau trimise, în baza unui plan cu caracter guvernamental, în sensul că România era locul de destinație a unor persoane care aveau probleme în ceea ce privește reproducerea pe cale naturală. Consideră că înscrisurile pot fi traduse de interpretul de limbă ebraică aflat în sală.
Curtea pune în vedere interpretului de limbă ebraică să traducă înscrisurile pe care reprezentantul Ministerului Public dorește să le depună la dosar.
de limbă ebraică traduce oral, în ședință publică, înscrisurile din limba ebraică în limba română, menționând că unul dintre înscrisuri aparține Spitalului, care este sub egida Ministerului Sănătății din Israel și este adresat lui " ", iar celălalt este înscris reprezintă o fișă de spermă.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că numitul "" este o altă persoană care a venit în România să facă embriotransferuri și despre care nu poate divulga informații. Subliniază că înscrisurile au fost ridicate la momentul efectuării descinderii.
Recurenții-inculpați, fiind întrebați de instanță, arată că sunt de acord să răspundă la întrebări.
Recurenții-inculpați, fiind întrebați de președintele completului de judecată despre lista cu nume depusă la dosar de reprezentantul Ministerului Public, arată că nu le este cunoscută.
Reprezentantul Ministerului Public solicită ca recurentul-inculpat să fie întrebat dacă cele 23 de persoane menționate în înscris, în stânga paginii, se aflau la momentul efectuării descinderii în vreo procedură sau fuseseră deja supuși procedurii.
La întrebarea Curții privind cele 23 de persoane, recurentul-inculpat subliniază că nu știe la ce se referă lista depusă la dosar și nu a fost întocmită de către el.
Apărătorul ales al recurenților-inculpați solicită Curții să constate că inculpații au precizat că nu mai au de făcut nici o declarație, reprezentantul Ministerului Public, în cadrul pledoariei, putând să facă referiri la diferitele înscrisuri din care rezultă o anumită situație de fapt.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public arată că la data de 20.07.2009 s-a dispus luarea față de inculpații și a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara fiind întrunite condițiile legale, respectiv din datele existente în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpații și au săvârșit infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală, existând și pericolul ca inculpații, cetățeni israelieni, să părăsească teritoriul României.
Datorită unor motive obiective (complexitatea cauzei și ineditul faptelor deduse cercetărilor, a numărului mare de persoane ce trebuiau audiate, a timpului insuficient) nu au putut fi administrate suficiente probe care să ducă la concluzia că și față de cei doi inculpați s-ar putea lua măsura arestării preventive, însă de la data luării măsurii obligării de a nu părăsi țara și până la data formulării propunerii de arestare preventivă, dar și după respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpaților și, au fost administrate probe din care rezultă gradul de implicare a celor doi, precum și aspecte referitoare la latura pecuniară a cauzei.
faptul că la momentul când a dispus ordonanța de interdicție a părăsirii țării, a avut în vedere un proces verbal de consemnare a declarațiilor martorului cu identitate protejată, un proces-verbal de consemnare a convorbirilor telefonice, un înscris în care sunt menționate deplasările regulate ale acestora în România, precum și împrejurarea că, la momentul descinderii, cei doi au fost surprinși în flagrant.
Mai arată că, în ziua în care a fost dispusă măsura reținerii celor doi inculpați, inculpata a prezentat un chitanțier din care rezulta încasarea unor sume consistente de bani în posesia cărora a intrat pe parcursul desfășurării activității infracționale și care depășeau cu mult sumele încasate de către aceștia cu titlu de salarizare la locurile lor de muncă în țara de origine.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, din procesul verbal de consemnare a convorbirilor telefonice, rezultă că sumele de bani erau primite de către acesta cash.
La momentul descinderii a găsit o mare sumă de banii, aproximativ 170 de mii de euro, iar din înscrisul la care a făcut referire anterior, rezulta că inculpatul primea sume între 1500 și 4500 de euro.
De asemenea, pe parcursul procedurii administrative legate de necesitatea de a prezerva conținutul băncii de celule umane, discutând cu un ofițer de poliție, a făcut referire la împrejurarea că inculpații și cunoșteau faptul că donatoarele erau cointeresate din punct de vedere pecuniar, convorbirea respectivă fiind interceptată în mod autorizat, în mediu ambiental, la sediul Centrului Medical.
Mai susține că atunci când a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, a avut în vedere și conivența inculpaților, în sensul că cei trei inculpați care au fost arestați pentru fapte identice, nu au dorit să dea nici o declarație prevalându-se de dispozițiile legale.
Consideră că inculpații au luat în dispreț valorile morale, etice, religioase, întrucât deși nu aveau nici o calitate pe teritoriul României au venit și timp de 9 ani, sub patronatul unor rabini, și-au îndeplinit "misia".
Arată că toate persoanele beneficiare a -urilor făceau parte dintr-o comunitate restrânsă, așa numiți ultrareligioși, pentru care problema demografică într-o enclavă, este avută în vedere la nivel statal.
Consideră că inculpații au tratat cu dispreț legile române și, față de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise, de natura infracțiunilor, de consecințele produse (exemplificând în acest sens că dintr-un număr de 10 ovocite de la aceeași persoană, se implantau la cel puțin 3 femei, iar la o de succes de 67%, se trei copii în aceeași perioadă și într-o comunitate restrânsă, există riscul ca în viitor să se împreuneze), precum și față de impactul în rândul opiniei publice, apreciază că inculpații prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că încheierea primei instanțe apare vădit nelegală și netemeinică.
Prin urmare, solicită admiterea recursului declarat de parchet, casarea încheierii recurate și, pe fond, admiterea propunerii de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul ales al recurenților-inculpați remarcă, dincolo de argumentele juridice pe care reprezentantul Ministerului Public era obligat să le prezinte, doar o frustrare a acestuia pentru onorariile inculpaților, care, de altfel, au fost obținute în mod legal în baza unor contracte, și de asemenea, remarcă o anumită frustrare a acestuia pentru că beneficiarii fertilizărilor din România ar fi reprezentanții unor grupuri ultrareligioase din Israel, ceea ce este mult mai periculos, întrucât consideră că apartenența religioasă a unei persoane nu poate fi discutată nici măcar de reprezentantul DIICOT.
Susține recursurile inculpaților, considerând că urmărirea penală poate fi efectuată fără ca împotriva celor doi inculpați să fie luată o măsură preventivă, având în vedere următoarele:
- toate dovezile și probele materiale se află în custodia Parchetului, neexistând riscul distrugerii sau dispariției acestora;
- inculpații au fost audiați în ziua de 19 iulie 2009 pentru prima dată și, deși, împotriva lor fusese luată măsura începerii urmăririi penale în ziua de 08 iulie 2009, sfidând normele de procedură penală, procurorul i-a audiat pe o coală albă în calitate de "persoană în cauză", după care, aceștia au mai fost audiați în zilele de 28 iulie 2009 și 29 iulie 2009, astfel că poziția lor se regăsește în amplele declarații aflate atât în dosarul de urmărire penală, cât și în cel având ca obiect propunerea de arestare preventivă. Mai mult decât atât, reprezentantul Ministerului Public prin întrebările adresate în ziua de 28 iulie 2009 clarificat toate aspectele care interesau ancheta, astfel încât nu mai este necesară măsura obligării de a nu părăsi țara.
- măsura obligării de a nu părăsi România a mai fost luată și în ziua de 20.07.2009, de către procuror, fără vreo obligație însă, ceea ce demonstrează riscul minim pentru buna desfășurare a anchetei în bune condiții.
Pe cale de consecință, având în vedere că toate dovezile sunt la dosar, iar inculpații au fost audiați în detaliu, consideră că judecătorul nu trebuia să mai ia din nou măsura obligării de a nu părăsi România. Din punctul său de vedere, această măsură echivalează cu interzicerea dreptului la muncă, deoarece inculpații sunt cetățeni străini și au locul de muncă în Israel. Or, fiind obligați să nu părăsească România, inculpații sunt împiedicați să muncească și să-și câștige astfel existența.
Solicită se avea în vedere că cei doi inculpații sunt personalități ale lumii medicale israeliene și mondiale și este necesară prezența lor în Israel pentru a putea profesa, acolo fiind pacienți care îi așteaptă pentru că au nevoie să le prescrie tratamentele.
Atâta vreme cât de la luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara și până la luarea măsurii reținerii, inculpații nu au făcut nimic care să îngreuneze urmărirea penală, apreciază că hotărârea judecătorului fondului este nelegală și, pe cale de consecință, solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați și casarea, în parte, a încheierii numai cu privire la luarea măsurii obligării de a nu părăsi România.
Referitor la recursul declarat de parchet, învederează că la 09.04.2009, procurorul s-a sesizat, din oficiu, cu privire la o presupusă activitate infracțională desfășurată la Clinica, însă în procesul verbal de sesizare din oficiu nu a făcut nici o referire la inculpați, de altfel, nu înțelege cum timp de aproape 4 luni, procurorul a lăsat să se desfășoare această presupusă activitate frauduloasă. Astfel, consideră că, lăsând să se scurgă o perioadă de timp, intră în coliziune și cu art.68 din Codul d e procedură penală.
Susține că parchetul a omis să menționeze că reținerea, prin înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi România, s-a făcut în condiții nelegale, întrucât procurorul informându-se el însuși cu privire la schimbarea temeiurile, erau aplicabile dispozițiile art.139 alin.32 din Codul d e procedură penală, care stipulează, în mod expres, că procurorul, atunci când se informează el însuși cu privire la schimbarea temeiurile este obligat să sesizeze instanța de judecată.
În al doilea rând, procurorul nu a arătat împrejurările care l-au determinat să considere că s-au schimbat temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii obligării de nu părăsi țara, mai ales că atunci când a dispus măsura preventivă, acesta nu a dispus și obligații în sarcina inculpaților. Pe de altă parte, inculpații s-au prezentat la audiere, atunci când au fost citați de către reprezentantul Ministerului Public și nu au încercat să părăsească România.
Mai solicită a se avea în vedere că procurorul a cerut arestarea preventivă a inculpaților, fără a observa că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.136, 143, 146 și 148 lit.f din Codul d e procedură penală.
Apreciază că, atâta vreme cât procesul penal se poate desfășura în cele mai bune condiții fără privarea de libertate a 23 de învinuiți, cercetați pentru infracțiuni identice sau asemănătoare, inclusiv medici care au lucrat în clinică, nu se justifică luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați.
Solicită a se avea în vedere că prin activitatea inculpaților, s-a realizat dreptul la viață a unor viitori cetățeni ai planetei.
Mai precizează că inculpații au venit în 2005 în România pe baza unor contracte, aflate la dosar, nicidecum acum 9 ani, așa cum reține parchetul.
Nu există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Astfel, arată că inculpații nu au aderat la un grup de criminalitate organizat, ci și-au desfășurat activitatea în baza unor contracte, în temeiul cărora erau plătiți, încheiate cu o persoană autorizată legal. Referitor la susținerea că inculpații ar fi racolat persoane din Israel pentru a fi aduse la clinica din B, consideră că este doar o supoziție atâta vreme cât la dosar nu există indicii că ar fi fost persoane racolate, ci că erau persoane care au dorit să vină în România pentru a realiza fertilizarea, unele persoane având în vedere prestigiul profesional al inculpaților, care îi aveau în tratament în Israel, fiind o regulă ca pacienții să-și urmeze medicul.
Solicită a se avea în vedere că donatoarele nu au făcut nici o referire la cei doi inculpați.
Referitor la infracțiunea prev. de art.158 al.1 din Legea nr.95/2006, inculpații nu au avut cunoștință că donatorii și organizatorul obțineau profituri materiale în urma desfășurării prelevării și transplantului de celule de origine umană.
Nu faptul că inculpații nu au fost autorizați să lucreze ca medici în România, fiind pasibili de răspundere penală sub aspectul infracțiunii prev. de art.281 din Codul penal, însă nu se poate cere arestarea preventivă pentru această infracțiune, având în vedere că este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de până într-un an.
De asemenea, mai susține că nu au apărut probe sau indicii noi care să impună luarea măsurii arestării preventive.
Mai arată că din probele aflate la dosar, dar și din cele depuse în ședința de judecată, rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă niciun pericol concret pentru ordinea publică, întrucât:
- cei doi sunt profesori universitari și specialiști recunoscuți pe plan mondial într-un domeniu atât de avansat al științei și tehnicii medicale;
- activitatea lor medicală a fost subordonată unui principiu fundamental, și anume dreptul la viață, procentul de reușită al procedurii "" în cadrul clinicii "" fiind de 60 %, în condițiile în care, pe plan internațional procentul este de 25-30%;
- toate dovezile se află în custodia Parchetului, iar inculpații au fost audiați, ceea ce face ca procesul să se poată desfășura în continuare cu inculpații în stare de libertate.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și menținerea părți din încheiere prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursurilor declarate de inculpați, arată că, de când au început cercetările în această cauză, le-a comunicat inculpaților că cercetarea nu îi vizează ca nație.
Referitor la încălcarea normelor de procedură privind audierea inculpaților, arată că prima audiere a fiecărei persoane constă în a scrie pe o foaie albă anumite aspecte asupra cărora este întrebat.
Referitor la dreptul la muncă reclamat de inculpați în considerarea numelui pe care îl au, susține că aceștia și l-au exercitat cu prisosință, în fiecare sfârșit de săptămână. faptul că inculpatul, deși a suferit un preinfarct și firma de asigurări i-a interzis să mai circule cu avionul, acesta disprețuind sfaturile, a venit în România pentru a-și exercita dreptul la muncă.
În ceea ce privește respectarea art.68 din Codul d e procedură penală, arată că își asumă responsabilitatea probării dosarului.
Cu privire la susținerea apărării că nu era în măsură să înlocuiască măsura obligării de a nu părăsi țara, consideră că poate să facă mai mult decât poate să facă un polițist.
Referitor la susținerea apărării că în cauză mai sunt 23 de persoane împotriva cărora s-a început urmărirea penală, precizează că numărul 23 se referă la beneficiare, respectiv cetățence israeliene, care după ce au fost audiate pe foaie albă, au fost lăsate să plece. În ceea ce privește donatoarele, precizează că nu au aceeași calitate cu cea a inculpaților, fiind niște victime ale tranziției, ale nevoilor, care și-au pus la dispoziție propriul corp pentru niște sume infime, unora dintre ele fiindu-le recoltate ovocite de câte 8-10 ori de către medicul, deși, conform studiilor în domeniu, hiperstimularea ovariană duce la moarte.
Susține că Clinica nu avea nici un fel de aviz.
Consideră că există o conivență totală.
În ceea ce privește lipsa oricărei activități de racolare, conform declarației unei donatoare, toți beneficiari îl urmau ca pe un păstor pe.
Referitor la faptul că cerut arestarea și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.281 Codul penal, arată că nu putea să rupă din contextul infracțional, în condițiile în care extinsese acțiunea penală și schimbase încadrarea juridică.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, precum și pericolul de a părăsi țara, solicită a se avea în vedere că prezența inculpaților este reclamată în Israel, tocmai în considerarea profesionalismului lor.
Concluzionând, solicită respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpați.
Recurenta-inculpată, având ultimul cuvânt, arată că lucrează din 1986 ca embriolog, în laborator de, într-un spital din Haifa, din Israel și de 23 de ani este directoarea Băncii de embrioni și de spermă. Susține că este printre primii care au făcut -uri în Israel, a educat o generație care va continua cercetările embriologice, predă studenților la științe și studenților la medicină, este președinta unor congrese internaționale și din Israel privind probleme de fertilizare, publicat multe lucrări și a fost prezentă la multe congrese internaționale și locale. Precizează că moto-ul laboratorului din Haifa este "Femei pentru femei", scopul și toate eforturile pe care le-a făcut în viață au fost ca să ajute femeile să aducă copii pe lume. Susține că niciodată nu a făcut nimic ilegal și niciodată nu a lucrat contra regulilor de etică care îi sunt foarte cunoscute. Arată că a venit în România acum câțiva ani și a acționat conform contractului, a fost convinsă în toate orele pe care le-a efectuat aici că activitatea sa este una legală. În acest moment este oprită în România de aproximativ 3 săptămâni. În decursul activității sale de, este mândră să declare că s-au născut mii de copii care trăiesc împreună cu familiile lor și alții care așteaptă să se nască depind de hotărârea instanței. Precizează că este mama a trei copii, care o apreciază foarte mult și care o susțin, iar fiul său cel mare urmează să se însoare în trei săptămâni și în loc să se bucure alături de familie, stă în tensiune și așteaptă hotărârea instanței. Ca mamă care urmează să-și însoare fiul, conform tradiției și religiei mozaice, ar trebui să fie acum sub cupola cerului și nu într-o sală de judecată.
Mai arată că părinții săi sunt supraviețuitori ai, ea făcând parte din a doua generație care a scăpat și i se pare o blasfemie ca activitatea sa să fie comparată cu cea a lui, ea venind în România să dea vieți și nu să le ia. Dorește să se întoarcă în țara sa pentru a-și putea continua activitatea.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că are 57 de ani și niciodată în viața sa nu a făcut ceva ilegal, se ocupă de tratamente de fertilitate și de de peste 20 de ani, fiind printre specialiști de frunte din țara sa, predă studenților la medicină, îi examinează, pregătește rezidenți pentru examenele de specialitate, scrie articole și participă la congrese internaționale. în România erau o dată pe lună și nu o dată pe săptămână cum a susținut procurorul, acestea făcându-se conform unor contracte pe care le-au încheiat cu clinica. Menționează că au fost convinși de patronul clinicii că aceasta are toate autorizațiile necesare. Susține că nu făcut nimic contra legii cu bună știință.
Precizează că acum trei luni a suferit un infarct și i s-a permis să se întoarcă la lucru și venise în România tocmai pentru că avea această permisiune și nu cum a susținut procurorul că și-a bătut joc de recomandările doctorilor.
Solicită a se avea în vedere că stresul și tensiunea în care se află tot timpul dăunează procesului de reabilitare și solicită Curții să-i permită să se întoarcă în țara sa pentru a-și rezolva problemele de sănătate, pentru pacienții săi și pentru familia sa.
I se pare jignitor ca, în presă, activitatea sa să fie comparată cu cea a lui, întrucât mama sa a scăpat de la.
Solicită să fie liber, urmând să se prezinte ori de câte ori va fi chemat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpaților și formulată de Parchetul lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial București.
În baza art. 145 Cod procedură penală s-a luat față de inculpații și măsura obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile începând de la data de 29.07.2009 și până la 27.08.2009.
În baza art.145 al. 1/1 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a dispus ca inculpații să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemați;
-să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat;
-să nu schimbe locuința fără încuviințarea procurorului;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
-să nu se apropie de persoanele împreună cu care sunt cercetați, în cauză, și să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
-să nu exercite profesia de medic.
S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art.145 al.22și alin. 3 Cod procedură penală, privind înlocuirea obligării de a nu părăsi țara cu arestarea preventivă, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii dispune sau a obligațiilor stabilite în sarcina lor.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului .
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în cauză, nu se mai justifică măsura arestării preventive, din perspectiva scopului acesteia, apreciind că nu există probe că prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial București și inculpații și criticând-o pentru netemeinicie, organul de anchetă solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacate și, pe fond, luarea măsurii arestării preventive a inculpaților pe o perioadă de 29 zile, în timp ce inculpații au solicitat revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
În motivarea recursului, parchetul susține că de la momentul luării măsurii obligării de a nu părăsi țara-20.07.2009-și până la data formulării propunerii de arestare preventivă-29.07.2009-a inculpaților și, dar și după acest moment, au fost administrate probe care conduc la concluzia incidenței în cauză a cazului de arestare prevăzut de art.148 lit.f proc. pen. lipsa acestor probe la momentul luării măsurii obligării de a nu părăsi țara datorându-se unor cauze obiective-ineditul faptelor deduse cercetării, complexitatea cauzei determinată de numărul mare de persoane ce trebuiau audiate și timpul insuficient.
Aceste aserțiuni, în opinia acuzării, rezultă din conținutul declarațiilor și al proceselor-verbale întocmite cu ocazia recunoașterii de pe planșa foto a celor doi inculpați, care atestă faptul că aceștia participau în mod nemijlocit la activitățile ce presupun efectuarea unui (fertilizare "in vitro"), respectiv mărturiile unui număr însemnat de persoane. Aceasta, în condițiile în care anterior luării măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații au negat că ar fi avut vreo participație la săvârșirea faptelor.
Parchetul combate motivarea instanței de fond referitoare la existența unor date minime care conduceau la suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi făcut parte din grupul infracțional, arătând că există probe concludente în acest sens, respectiv declarația martorului cu identitate protejată, procesele-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice purtate între inculpații și, corespondența purtată prin fax între aceștia și lista detaliată a deplasărilor regulate ale inculpaților în România.
De asemenea, parchetul susține că un alt motiv obiectiv care a împiedicat formularea de la început a propunerii de arestare preventivă îl reprezintă împrejurarea că, în momentul depistării în flagrant a inculpaților a fost necesară audierea unui număr de 22 persoane de cetățenie străină, în prezența traducătorului autorizat, nefiind lămurit în mod concret la acel moment gradul de contribuție al acestora la săvârșirea faptei și, în mod corelativ, nici modul de cointeresare pecuniară al acestora. Se arată că acest aspect a fost lămurit parțial în ziua reținerii, prin prezentarea de către inculpata a unui chitanțier din care rezulta încasarea unor sume consistente de bani, în posesia cărora a intrat pe parcursul desfășurării activității infracționale și care depășeau cu mult sumele încasate de către aceștia cu titlu de salarizare la locurile de muncă din țara de origine. În acest sens, este invocată planșa foto din care rezultă ridicarea unei sume foarte mare de bani strânsă în cele două zile în care au fost efectuate -urile și un înscris din carte rezultă planificarea cronologică a beneficiarelor.
De asemenea, parchetul mai arată că din conținutul convorbirilor telefonice interceptate rezultă că inculpatul constituia "cheia de boltă" a întregului grup infracțional, fiind totodată și beneficiarul unor mari sume de bani.
conchide arătând că inculpații prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol rezultat din natura infracțiunilor săvârșite, modul concret de comitere, consecințele grave produse și impactul în rândul opiniei publice.
În motivarea recursurilor inculpații și arată că în cauză procurorul s-a sesizat din oficiu, fără vreo trimitere la persoana lor, iar aducerea la cunoștință a învinuirii și audierea a avut loc abia la data de 19.07.2009, deși urmărirea penală fusese dispusă în cauză încă din 8.07.2009. Mai arată că au fost audiați la acel moment în calitate de "persoană în cauză", iar a doua zi s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara fără ca în sarcina lor să se stabilească vreo obligație din cele enumerate la art.145 alin.2 proc. pen.
Se invocă nelegalitatea sesizării instanței cu privire la luarea măsurii arestării preventive, în cauză fiind incidente dispozițiile art.139 alin.32proc. pen. procurorul fiind obligat să sesizeze instanța de judecată și nu să dispună el însuși înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura reținerii, sancțiunea constituind-o nulitatea absolută a cererii.
Inculpații invocă faptul că în prezent nu mai există nici un temei pentru ca împotriva lor să fie luată măsura obligării de a nu părăsi țara, întrucât toate dovezile și probele materiale se află în custodia parchetului, neexistând riscul distrugerii sau dispariției acestora, au fost reaudiați în zilele de 28 si 29.07.2009, păstrându-și poziția procesuală, ulterior luării măsurii obligării de a nu părăsi țara, urmărirea penală s-a desfășurat în cele mai bune condiții, au fost audiate toate donatoarele și personalul clinicii, astfel că măsura nu mai apare drept necesară. Susțin că obligarea de a nu părăsi țara echivalează cu interzicerea dreptului la muncă, în condițiile în care sunt cetățeni israelieni și au locul de muncă în Israel.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 proc. pen. Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul nelegalei sesizări a instanței, în mod just s-a apreciat de către instanța fondului că procurorul putea dispune înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura reținerii, urmată de formularea propunerii de arestare preventivă, deoarece dispozițiile aplicabile în speță, respectiv art.139 alin.31îi conferă acestuia dreptul de a dispune această înlocuire, în ipoteza în care măsura preventivă-în speță obligarea de a nu părăsi țara-a fost luată în cursul urmăririi penale de către procuror. Chiar dacă textul are în vedere ipoteza informării procurorului de către organul de cercetare penală pentru identitate de rațiune, în cazul infracțiunilor în care procurorul efectuează urmărirea penală proprie, poate dispune el însuși înlocuirea măsurii, dispozițiile legale invocate de inculpați-art.139 alin.32proc. pen. - vizând exclusiv situația în care măsura preventivă a fost dispusă în cursul urmăririi penale de către instanță.
Cât privește audierea învinuiților în calitate de "persoane în cauză", Curtea apreciază că nu este de natură a aduce vreo vătămare drepturilor legitime, atâta vreme cât anterior s-a dispus începerea urmăririi penale și li s-a dus la cunoștință învinuirea, etichetarea "persoană în cauză" în loc de menționarea calității corecte de "învinuit", neavând consecințe pe planul drepturilor procesuale recunoscute acestora.
Referitor la invocarea în fața instanței de recurs a conținutului volumul VIII al dosarului de urmărire penală, drept probă în susținerea motivelor de recurs, Curtea apreciază că nu poate ține seama de actele de urmărire penală ce formează acest volum, deoarece așa cum se arată chiar din cuprinsul adresei de înaintare acestea au fost întocmite ulterior soluționării propunerii de arestare preventivă, fiind în contradicție cu dispozițiile art.38514proc. pen. care prevăd că "instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricărorînscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs. Ori volumul de urmărire penală invocat nu conține înscrisuri noi, ci alte mijloace de probă-planșe foto, declarații testimoniale-ce nu au fost avute în vedere la momentul analizării propunerii de arestare preventivă. Este evident că nu pot fi aduse probe noi în susținerea argumentelor luării măsurii arestării preventive, ulterior discutării acesteia de către prima instanță.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat în mod corect că nu s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara a inculpaților și, probele administrate ulterior acestui moment conturând aceeași situație de fapt cunoscută de către acuzare la momentul luării măsurii preventive mai ușoare. Împrejurarea că inculpații au obținut beneficii materiale pentru activitatea desfășurată în cadrul clinicii a fost cunoscută încă de la momentul începerii urmăririi penale și cu atât mai mult la momentul dispunerii măsurii obligării de a nu părăsi țara, în condițiile în care însăși existența infracțiunii prevăzute de art.158 alin.1 din Legea nr.95/2006 este condiționată de obținerea acestor beneficii ("în scopul obținerii unui profit material pentru donator sau organizator"), iar pe de altă parte dimensiunea folosului practic obținut de către inculpații cercetați în cauză s-a relevant încă de la momentul depistării în flagrant, ocazie cu care a fost găsită suma de 170.000 euro.
De asemenea, împrejurarea apreciată drept nouă și care ar da o altă dimensiune mai gravă faptelor inculpaților, respectiv faptul că au racolat clienți din Israel, era cunoscută încă de la momentul începerii anchetei penale, fiind menționată atât în cuprinsul rezoluției de începere a urmăririi penale cat și în ordonanța de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Aceeași situație o regăsim și cu privire la susținerea implicării active a inculpaților în recoltarea de ovocite de la donatoare, aspect menționat în depoziția martorei, audiată la data de 19.07.2009 și care a declarat că l-a asistat pe inculpatul la efectuarea acestor operațiuni.
Ca atare, Curtea constată că ulterior luării măsurii obligării de a nu părăsi țara nu s-au relevat împrejurări esențiale care să imprime faptelor un caracter mai grav ori consecințe mai însemnate, astfel că nu se impune luarea unei măsuri preventive extreme. Or, dacă la momentul luării măsurii obligării de a nu părăsi țara procurorul nu a identificat existența cazului de arestare prevăzut de art.148 alin.1 lit.f proc. pen. respectiv a pericolului pentru ordinea publică generat de lăsarea în libertate a inculpaților, cu atât mai mult nu putea să invoce acest pericol la un moment ulterior, în condițiile în care, așa cum am menționat, nu s-au relevat situații esențiale ce să nu fi fost cunoscute ori să se fi administrat probe ce agravează consecințele actelor infracționale.
Cât privește recursurile inculpaților, Curtea apreciază că în raport de gravitatea acuzațiilor aduse acestora, de necesitatea clarificării participației exacte a fiecăruia dintre ei la comiterea faptelor, de împrejurarea că trebuie asigurate garanții că aceștia nu se vor sustrage și vor fi în continuare la dispoziția organelor de anchetă până la finalizarea cercetărilor, se impune a fi menținută măsura obligării de a nu părăsi țara în vederea bunei desfășurări a procesului penal. Este de menționat în acest context faptul că inculpații sunt cetățeni israelieni, întoarcerea acestora în țara de origine ducând la îngreunarea finalizării cercetărilor, organele judiciare nemaiavând la dispoziție nici un mijloc de constrângere în vederea asigurării prezenței inculpaților în fața lor.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciu Teritorial București și inculpații și împotriva încheierii de ședință din 29.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe recurenții inculpați la câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, în timp ce cheltuielile judiciare ocazionate de recursul Parchetului rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În majoritate:
În temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Îccj -Diicot - Serviciu Teritorial București și inculpații și împotriva încheierii de ședință din 29.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurenții inculpați la câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, în timp ce cheltuielile judiciare ocazionate de recursul Parchetului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact./16.09.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
OPINIE SEPARATĂ
a judecătorului - -
Apreciez că, în cauză, se impunea admiterea recursului promovat de Parchet - potrivit dispozițiilor art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală - și respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpații și, conform dispozițiilor art.38515, pct.1 lit.b Cod procedură penală, având în vedere următoarele considerente:
În opinie separată, consider încheierea de ședință din 29 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr- ca fiind netemeinică.
Din analiza dispozițiilor legale incidente în materia măsurii arestării preventive, se reține că, potrivit dispozițiilor art.1491Cod procedură penală, pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în cauză trebuie să fie întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, și să existe - în mod corespunzător - unul din cazurile prev. de art.148 Cod procedură penală. Prin urmare, ceea ce este de analizat de către instanța de judecată învestită cu soluționarea unei propuneri de arestare preventivă în cursul urmăririi penale este, pe de o parte, existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar pe de altă parte, existența uneia sau mai multora dintre cazurile prev. de art.148 pr.pen.
Raportând aceste dispoziții legale asupra cauzei penale de față, apreciez că propunerea formulată de Ministerul Public privind luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din examinarea dosarului de fond, aflat în curs de soluționare la Tribunalul București, rezultă că prin rezoluția din 8 iulie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații, și alții sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup organizat și de organizarea și efectuarea prelevării de celule de origine umană pentru transplant, fapte prevăzute de art. 7 din Legea nr- și de art. 158 al.1 din Legea nr.95/2006, cu aplicarea art.41 al.2 Cp. ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Ulterior, prin ordonanțele din data de 28 iulie 2009, s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - punerea in mișcare a acțiunii penale față de inculpații și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup organizat și de organizarea și efectuarea prelevării de celule de origine umană pentru transplant, fapte prevăzute de art.7 din Legea nr- și de art. 158 al.1 din Legea nr.95/2006, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În momentul procesual actual, astfel cum în mod corect a susținut și Parchetul, întrucât de la data luării măsurii obligării de a nu părăsi țara și până la data formulării propunerii de arestare preventivă, dar și după respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpaților și, au fost administrate probele care conduc la concluzia incidenței în cauză și a cazului de arestare prev. de art. 148 lit.f C.P.P. se impunea luarea măsurii arestării preventive.
Această concluzie rezultă din conținutul declarațiilor și al proceselor verbale întocmite cu ocazia recunoașterii de pe planșa foto a celor doi inculpați care atestă că aceștia participau în mod nemijlocit la activitățile ce presupuneau efectuarea unui (fertilizare "in vitro") după cum urmează: martorii -medic anestezist; -medic embriolog; -asistent medical; -persoană trimisă de rabinii și să supravegheze efectuarea fertilizărilor; ale învinuiților, -medic; -medic;;;;;;;; și.
Mai mult, cu ocazia audierii olografe, anterioare dispunerii măsurii preventive a interdicției de părăsire a teritoriului țării, neurmate de luarea unor noi declarații, cei doi inculpați au negat că ar fi avut vreo participație la săvârșirea faptelor.
În cauză există presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi făcut parte din grupul infracțional, indiciile fiind evidențiate de următoarele mijloace de probă: conținutul procesului verbal de consemnare a declarațiilor martorului cu identitate protejată -; din conținutul proceselor verbale de consemnare a convorbirilor telefonice purtate între inculpații și, precum și a mai multor faxuri trimise între aceștia doi; un înscris în care sunt menționate deplasările regulate ale acestora în România.
Un alt motiv este acela că inculpații și se aflau la momentul descinderii în încăperile unde avea loc operațiunea respectivă, fiind surprinși în flagrant, însă până la data dispunerii interdicției de părăsire a țării, din motive absolut obiective, respectiv numărul mare de cetățeni străini - 22 de persoane, ce trebuiau audiați în prezența traducătorului autorizat, nu a putut fi lămurit în mod concret gradul de contribuție al acestora la săvârșirea faptei și în mod corelativ nici modul de cointeresare pecuniară al acestora.
Acest aspect a fost lămurit parțial tocmai în ziua în care a fost dispusă măsura reținerii celor doi inculpați, moment în care inculpata a prezentat un chitanțier din care rezulta încasarea unor sume consistente de bani în posesia cărora a intrat pe parcursul desfășurării activității infracționale și care depășeau cu mult sumele încasate de către aceștia cu titlu de salarizare la locurile lor de muncă în țara de origine.
Astfel cum rezultă din planșa foto aflată la dosarul cauzei (fila 81-97, voI.VIII ) de la fața locului au fost ridicată o sumă foarte mare de bani strânsă în cele două zile în care au fost efectuate fertilizările, situație care conduce la concluzia că banii încasați prin intermediul transferului bancar constituiau doar o mică parte din sumele respective primite în numerar.
Mai mult, în susținerea acestor afirmații este și împrejurarea că de la fața locului a fost ridicat un înscris ce constituie în fapt o planificare cronologică a beneficiarelor acestor fertilizări, rezultând că în cele două zile fuseseră efectuate -uri asupra a nu mai puțin de 16 persoane, urmând se efectua altele asupra a 11 persoane.
De asemenea, din conținutul proceselor-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice purtate între inculpații și, rezultă că la data de 21.04.2009 ora 11, respectiv 18:32, aceștia poartă convorbiri referitoare la remiterea către soția inculpatului, pe nume ESTI, a unei genți ce conținea "plicurile", precum și la atitudinea soției inculpatului care, deși tocmai încasase "cincisprezece mii", n-a achitat contravaloarea camerei de hotel în cuantum de 160 Euro.
Se constată că există temeiul prevăzut de art.143 Cod procedură penală, întrucât în cauză sunt probe directe și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art.681Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă (în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, astfel cum sunt analizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului încauza Gusinskij Rusiei, cauza Durmus Turciei, cauza Jecius Lituaniei)că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați și se impunea luarea măsurii arestării preventive, dar și față de existența temeiurilor prevăzute de art.136 alin.6 Cod procedură penală și de art.148 Cod procedură penală.
De asemenea, se constatată că - în cauză - sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, pluralitatea de fapte și făptuitori, numărul mare de persoane vătămate, complexitatea cauzei și ineditul faptelor.
Analizând condiția negativă, se constatată că există la acest moment procesual date care justifică temerea că este necesară starea de arest pentru a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau date care să justifice temerea că aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În prezenta cauză, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpații au săvârșit o infracțiune, respectiv că, odată lăsați în libertate ar putea influența bunul mers al cercetării judecătorești rezultă din natura faptelor comise și caracterul repetat al acestora.
Potrivit art.5 din CEDO și art.23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de împiedica săvârșirea unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Reținând că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt grave și că există indicii privind săvârșirea lor de către inculpați, apreciez că hotărârea tribunalului este nelegală și netemeinică.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Risantea GăgescuJudecători:Risantea Găgescu, Mihai Oprescu, Damian Dolache
